Doamna avocat Marina Ioana Alexandra ne este deja cunoscută pentru implicarea sa în acțiuni civice de maximă importanță, cum ar fi legea obligativității vaccinării, implementarea tehnologiei 5G, metodologia protocoalelor de tratament COVID-19 ‒ și lista ar putea continua. O constantă a pledoariilor sale este afirmarea și apărarea libertății de conștiință, a libertății de opinie și a consimțământului, într-o vreme în care se urmărește subminarea lor printr-o avalanșă de acte normative ce periclitează statul de drept și democrația. De data aceasta, ne va clarifica anumite aspectele problematice ale mult-discutatei Strategii naționale de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”, ce poate conduce la o serioasă lezare a autorității părintești. (T.P.)

 

– Doamnă Marina Alexandru, ne confruntăm în momentul de față cu un atac serios al ideologiilor progresiste împotriva familiei. Un astfel de demers se pare că este și proiectul de lege Strategia Națională de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”. Despre ce este vorba?

– Într-adevăr, în ziua de azi asistăm la o denaturare totală a tot ceea ce înseamnă firesc. Sub egida „interesului superior al copilului”, a „binelui”, „ocrotirii”, „libertății” și „dreptului la sănătate”, ne trezim în situația în care este alterat sau încălcat însuși dreptul de a fi apărat de către instituțiile administrației de stat.

Strategia de educație parentală „Părinți educați, copii fericiți”, care se întinde pe intervalul 2022-2030, este o reluare a unui proiect cu care a venit Președintele României în 2018, intitulat „România educată”. La vremea respectivă, proiectul a provocat o inflamare masivă a societății civile. De ce? Mai cu seamă pentru că era în acel an 2018 foarte fierbinte al „Referendumului pentru familie”, care propunea modificarea articolului 48 din Constituția României, în care ar fi trebuit să fie înlocuit cuvântul „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie” în definiția căsătoriei. Ei bine, pentru această sintagmă ‒ „un bărbat și o femeie” ‒ am asistat la un circ național, în care oamenii au fost dezinformați și manipulați.

Revenind la „interesul superior al copilului”, actuala strategie este foarte frumos prezentată. În momentul acesta, ministerul și-a însușit criticile pe care noi le-am adus masiv în anul 2018. A fost modificat limbajul, așa încât în strategie apare acum un discurs lipsit de agresivitate și de extremisme, pentru că proiectul anterior conținea niște inflexiuni extremiste.

 

Statul autoritarian

 La prima vedere, strategia este încântătoare, dar e foarte plină de capcane. De ce spun asta? Pentru că au existat membri ai „Alianței Părinților din România”[1] care, în momentul în care au auzit opinii cum că strategia nu ar fi bună, luând textul și citindu-l, mi-au spus: „Explicați-ne de ce nu este bună, pentru că totul sună foarte frumos!”. Și asta mi-au spus-o oameni de bună-credință, persoane cunoscute. „Mai citiți o dată și încă o dată, și veți vedea unde sunt punctele în care se realizează o manipulare a consimțământului!”. Vine dracul și-ți spune niște adevăruri ‒ de pildă, „nevoia de educație parentală”. Într-adevăr, este o nevoie reală de educare, dar problema este cum o facem!

Din actuala strategie au dispărut expresii care făceau referire la obligația familiilor de a se adapta noilor ideologii, dar găsim expresii sinonime ale lor, cum ar fi: „să ne adaptăm diversificării”. În continuare, se spune că „reușita educaţiei nu depinde numai de părinţi şi de capacitatea acestora de a exersa aceste competenţe multiple, ci şi de voinţa instituţiilor chemate să valideze şi să valorizeze responsabilităţile şi autoritatea parentală”[2]. Interesant! Ce frumos e spus! Bineînțeles că avem de-a face cu vorbe goale, cu generalități care pot însemna orice și ascunde orice.

Nu mă pot opri să nu fac un comentariu. Toate aceste proiecte importate din „afară” urmăresc să ne alinieze unor ideologii străine de tradiția noastră. Îmi amintesc de acel slogan mult-vehiculat: „Vreau o țară ca afară!”. „Afară”… unde?! Apoi, de ce aș vrea o „țară ca afară”, când din „afară” ne-au venit și ne vin abuzurile și sodomia la care asistăm? Eu am spus că „Vreau o țară ca România!” ‒ „România mea” o vreau să fie model de etică, de moralitate, de bunăstare și, nu în ultimul rând, vreau o Românie creștină, așa cum ne-a dat-o Dumnezeu cel puțin de două mii de ani încoace. Și stau și mă gândesc ce competențe am și ce talanți am, ca să pot să-i pun la bătaie pentru „România mea”! Dacă fiecare dintre noi ar gândi în felul acesta, chiar am reuși să atingem acest deziderat. Vestea bună este că sunt mulți oameni care și-au pus talanții în slujba „României lor”, pentru o țară mai prosperă.

Revenind la Strategia de educare parentală, mi se pare problematică stipularea că reușita educației copiilor „nu depinde numai de părinţi şi de capacitatea acestora de a exersa aceste competențe multiple”. Practic, din proiectul de lege rezultă că noi, ca părinți, nu dispunem de voință în educarea propriilor copii, în schimb, voința îi aparține statului, cu alte cuvinte „depinde de voinţa instituţiilor chemate să valideze şi să valorizeze responsabilitățile şi autoritatea parentală”.

 

Subminarea autorității parentale

 – Pe ce criterii se va valida și valoriza autoritatea parentală?

– Nu știm încă, vom vedea. Nu se face referire în acest prim proiect. Ceea ce știm cu certitudine este că vor instrui formatori ce vor veni din partea unor organizații și se vor ocupa de această „educație parentală”. Interesant va fi să vedem care sunt criteriile după care, ca organizație, te poți înscrie ca formator pentru a face educație parentală. Vor primi și ONG-uri creștine care se ocupă de așa ceva? Pentru că noi, cu „Alianța Părinților din România”, vrem să ne ducem și să facem educație parentală! Se pornește deci de la o nevoie reală, existentă la nivelul societății.

O altă întrebare este cum a apărut această nevoie, pentru că, după vom vedea pe tot cuprinsul acestei Strategii de educație parentală, se vorbește numai despre faptul că părinții „nu sunt cum trebuie”, adică nu corespund anumitor standarde. Se stipulează chiar în introducere că „reușita educației nu depinde numai de părinți…”. Deci un anume fel de educație urmează să li se dea părinților. „Susţinerea iniţierii, formării şi dezvoltării competenţelor parentale devine una dintre misiunile pe care statul trebuie să şi le asume”. Interesant! Și când noi vedem, de doi ani și mai bine, că suntem în plin atac furibund la scară largă, când vedem că este instituită cenzura și s-au inversat raporturile, când ești considerat „conspiraționist” dacă spui adevărul, cum să ai încredere în demersuri legislative atât de ambigue?!

În această Strategie națională de educare se oferă și motivarea acesteia, pe baza a ceea ce au constatat ei. Și ce au constatat? Că în România există un număr de legi și reglementări pentru educația și protecția drepturilor copilului, dar nici una nu stipulează nevoia sau obligativitatea educației parentale. Că există o rată crescută a mortalității infantile, că malnutriția și prematuritatea la naștere sunt prezente ca diagnostice favorizante ale deceselor la nou-născuți. Că anumiți copii din familii numeroase care nu au condiții sunt dependenți unii de alții sau de adulți, și atunci se vorbește despre riscul de sărăcie și excluziune socială, despre nivelul ridicat de sărăcie în cadrul populației române, despre o rată crescută a abandonului de familie, despre slaba informare a părinților privind creșterea și îngrijirea copiilor, despre situația copiilor separați de familie, despre o rată crescută a abandonului școlar, despre căsătoriile timpurii, despre vaccinare… Interesant că e menționată și informarea despre vaccinare, care se vrea inclusă în programul de educare parentală. Despre vaccinare se scrie că este „activitatea de imunizare, intervenţia de sănătate publică cea mai eficace, care asigură protecţia atât a individului, cât şi a comunităţii faţă de o serie de boli severe transmisibile”. Se mai constată importanța educației timpurii, numărul copiilor abuzați etc.

În toate explicațiile – pentru că la fiecare punct se oferă câte o explicație – nicăieri, dar absolut nicăieri nu o să găsim că statul ar avea vreo vină! Unica vină le aparține părinților, de aceea este nevoie să-i „educăm”! Hai să ne întrebăm: oare de ce s-a ajuns să avem abandon școlar? De ce s-a ajuns să avem căsătorie timpurie? De ce s-a ajuns la copii care sunt crescuți de vecini, de bunici, de oricine, pentru că părinții au plecat la muncă în străinătate? Cine-i de vină? Știm cu toții că aceste fenomene se datorează unei proaste gestionări economice din partea administrației de stat. Vedeți cum se denaturează lucrurile? Dar explicațiile sunt foarte frumoase, bazate pe statistici.

 

„Părintele este de vină, pentru că este needucat!”

 Da, înțeleg ca mai întâi eu, ca stat, să fac ceva pentru societatea românească, și abia pe urmă să am pretenția să fac o educație parentală. Dar când eu agresez familia pe toată părțile, o destabilizez, nu le dau părinților locuri de muncă, cum pot să îndrăznesc să le propun ca soluție „educația parentală”?! Sunt oamenii nevoiți să aibă câte două locuri de muncă pentru a-și putea plăti facturile. Dacă stăm să vedem criteriile pentru care ești angajat într-o corporație, ce calități, ce abilități, păi, numai familie nu-ți mai faci, pentru că n-ai când! Muncești de dimineață până seara. Sau ți-ai făcut o familie, ai făcut un copil și l-ai aruncat brațele vreunei bone sau într-o grădiniță cu program prelungit. Cine mai are bunici, ferice de el! Și tu vii acum și spui că trebuie să le faci educație părinților, pentru că nu-s așa și pe dincolo, că nu corespund? Pentru toate aceste lipsuri pe care le constați, părintele este de vină, pentru că, vedeți voi, este needucat.

Dar, stai puțin, inclusiv titlul îți spune că ești un needucat, ești un incompetent în a-ți crește copilul. Acesta este mesajul! Am ajuns în situația în care-mi spui că abandonul școlar, că nivelul scăzut de trai, că toate problemele sociale din categoria asta mi se datorează mie, ca părinte! Nu tu, administrație de stat, m-ai adus în stadiul în care sunt? În loc să facem curățenie în legislație și să gândim soluții viabile de îmbunătățire a vieții sociale, economice, culturale și de sănătate, se vine, vezi Doamne, cu „nevoia de educație parentală”! Ce faci ca să crești nivelul de trai al omului? Asta e problema.

În această perioadă, au mai existat persoane publice care au susținut că părinții nu știu ce este bine pentru copiii lor. „Venim noi și facem în locul lor!”. Acesta este mesajul care rezidă și din acest program de educație parentală, pe care, dacă îl citești foarte atent, e imposibil să nu-ți stârnească până la indignare tot felul de semne de întrebare, pentru că rezultă de aici că tu, ca părinte, nu știi ce să faci pentru copilul tău. Este o subminare a autorității părintești. Și să nu uităm că noi avem autoritatea părintească. Trebuie să fim conștienți de ceea ce înseamnă a fi autoritate ‒ nu i s-a spus altfel în lege, decât „autoritate părintească”, pentru că, în mod normal și firesc, părintele care a dat viață copilului împreună cu Dumnezeu are această autoritate.

Și, pentru că am ajuns la acest punct, al autorității parentale, aș dori să vă dau un exemplu de încălcare a ei, cu care m-am confruntat recent ca avocat. În ultimii doi ani s-a amplificat substanțial fenomenul de retragere a copiilor din învățământul de stat, părinții fiind disperați, pentru că, de pildă, sunt copii care au dezvoltat alergii, hipoxii din pricina obligativității purtării măștii ore în șir. Sau alții au suferit traume psihologice, pentru că unii profesori se trezeau să le spună: „Dacă îți dai masca jos, îi îmbolnăvești pe ceilalți, ești vinovat și-o să vezi ce-o să pățești!”. Mai mult, li s-a interzis părinților accesul în instituțiile de învățământ! Apoi a fost toată această segregare între vaccinați și nevaccinați.

Mulți părinți și-au înscris copiii în învățământul de tip homeschooling, pentru că nu toți au avut posibilități pentru școli private. Invariabil însă, preocuparea lor a fost de a le oferi copiilor accesul la actul de învățământ ‒ o educație, o cultură „potrivit propriilor lor convingeri”, pe care o garantează însăși Constituția (Art. 29, 6). Acum însă Ministerul, văzând că scapă copiii de sub control, vine și spune că „sistemul educațional de tip homeschooling nu este recunoscut în țara noastră”, și trimite Protecția socială la casele oamenilor, acuzându-i de infracțiune. Homeschooling-ul însă nu este interzis în România, ci pur și simplu nu este reglementat, ceea ce este o diferență fundamentală, iar acei părinți nu săvârșesc nici o infracțiune, din moment ce nu-i lipsesc de învățământ pe copiii lor.

 

„Nimeni nu poate fi obligat la nimic!”

 – Există o strategie concretă despre cum pot fi rezolvate aceste probleme constatate în proiectul de lege?

– Nu există încă enunțată o asemenea strategie. Aici, în acest proiect de lege, se vorbește despre etapele și instituțiile responsabile, despre implicarea universităților în dezvoltarea unor programe de formare inițială și continuă în domeniul educației parentale, de activități de monitorizare și evaluare. Se spune că, după etapa de formare a educatorilor parentali, ar fi necesară o alocare bugetară pentru primul an, pentru un lot de părinți. Se încearcă să se acționeze pe segmente, ca să vadă cum merg; dar, din aproape în aproape, programul se va extinde.

Nu vreau să fac procese de intenție, dar mie, ca avocat, lăsând la o parte poziția mea de părinte, lucrurile nu-mi sună bine. Derulând firul evenimentelor ‒ și nu mă duc mai departe de doi ani de zile ‒, constat că acești doi ani de zile au fost edificatori pentru ceea ce s-a dorit în societatea românească. Nu mă interesează cine ce directivă dă în afara granițelor României; pe mine mă interesează loialitatea față de țara mea a celor care se presupune că au fost aleși ca să ne reprezinte nevoile și interesele, a celor pe care noi îi plătim, fiecare în parte, în acest scop: ca să ne reprezinte nevoile și interesele.

Pe urmă, se spune că perioada 2024-2025 este „concentrată, în primul rând, pe continuarea acţiunilor trasate şi/sau demarate în cadrul primei etape, în special, în vederea asigurării sustenabilităţii politicilor şi durabilităţii rezultatelor parentale”. Niște formulări atât de întortocheate, încât pot însemna orice. Pe urmă, din 2025 până în 2030, se vor extinde la nivel național activitățile de educație parentală și de dezvoltare a abilităților parentale la tineri. Asta e de semnalat, că sunt vizați tinerii. Cel care are 14-15 ani acum, până în 2030 poate deveni părinte. L-a luat de acum și l-a manipulat.

Este adevărat că participarea la aceste programe de educare parentală nu va fi obligatorie?

– În primul și în primul rând, avem nevoie să ne schimbăm vocabularul. Părinții nu pot fi „obligați” și nimeni nu poate fi „obligat” la nimic, și asta pentru faptul că Dumnezeu nu te obligă la nimic. El ne-a dat liberul arbitru. Din păcate însă, noi nu suntem conștienți de libertatea, de autoritatea și de puterea pe care o avem. De aceea, există această luptă în fiecare țară în parte, dar și la nivel global, de a te constrânge, de a-ți coborî conștiința la un nivel cât mai jos, în care nu-ți mai pui întrebări, nu mai ai spirit critic și, prin urmare, accepți tot ce ți se servește.

Aceste obligativități legislative sunt implementate doar pentru simplul fapt că noi le acceptăm. Dacă, de pildă, în școală se impune o măsură abuzivă, cum ar fi promovarea educației sexuale de la vârsta învățământului primar, profesorii sunt și ei părinți, sunt și ei mame și tați în familiile lor, dacă fiecare ar spune „Nu”, sistemul nu ar avea nici o putere, nu ar putea să facă nimic. Noi suntem cei care, fiecare dintre noi, ne cedăm autoritatea prin acceptare. E normal că, dacă accept azi un pic, mâine un pic, se va ajunge la implementarea ideologiilor neomarxiste pe care le vedem deja în Occident și la care se face aluzie în proiectul de lege. Și apoi, stăm pe la colțuri și ne văităm. Suntem nemulțumiți, dar de ce nu spunem clar și răspicat ce avem de spus? Pentru că există și o lașitate, există și o obediență: „Să-mi fie mie bine și restul nu mai contează!”.

Ei spun că educarea parentală nu va fi obligatorie, dar vin pe altă parte și-ți spun că „este una dintre misiunile pe care statul trebuie să le atingă”. Și se impun niște obligativități pe legi speciale, pe legislația muncii, pe sănătate. De exemplu, la legislația muncii, vor să te oblige să obții puncte profesionale în pregătirea profesională continuă, iar dacă nu-ți faci punctele, ai de pierdut. Și ți se oferă la pachet și educația parentală, te ia prin învăluire. Unde găsiți obligativitate, să știți că în mod clar este vorba de manipularea consimțământului. Obligativitatea și sancțiunile care îngrădesc drepturi și libertăți fundamentale, ca și obligativitatea la educare se bazează pe un viciu de consimțământ. Avem însă datoria să fim fermi, pentru că, cedând pas cu pas, vom lăsa deschisă poarta către un teribil atac împotriva copiilor noștri.

 

Interviu realizat de Tatiana Petrache

[1] https://aliantaparintilor.ro/

[2] https://www.edu.ro/sites/default/files/Strategie_Nationala_Educatie_Parentala_document_de_lucru_ME_2022.pdf

 

Articol publicat în revista Familia Ortodoxă nr. 161 (iunie 2022)