De vorbă cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe

În numărul acesta vă prezentăm ultima parte a interviului acordat revistei noastre de domnul Virgiliu Gheorghe, care, în calitatea sa de bioetician, ne răspunde la câteva întrebări fireşti pe care mass-media nu le ridică. Și aceasta, pentru că mass-media este unul dintre actorii principali ai unei noi ordini în care vaccinarea şi certificatul verde sunt un scop în sine, iar nu mijloace pentru a ne proteja de contaminare. Da, împăratul este gol, iar lumea se minunează, vrăjită de frumuseţea hainelor lui. (M.C.)

– De ce se vaccinează oamenii?

– În general, mass-media pune invers întrebarea: de ce nu se vaccinează oamenii? Iar prin aceasta maschează, ca şi cum ar fi irelevant, pericolul pe care îl reprezintă acest tratament genetic pentru sănătatea umană. În fapt, există mai mult motive pentru care mulţi se vaccinează, iar alţii dimpotrivă. Suntem în mod clar expuşi unor mari presiuni politice sau sociale care explică vaccinarea în masă, însă fenomenul este cu mult mai complex.

Paradoxal, deşi trăim într-un secol al ştiinţei, majoritatea oamenilor se vaccinează pentru că ei cred în ceva sau în altceva, nu pentru că ar avea argumente ştiinţifice. Nici în mass-media nu sunt aduse argumente ştiinţifice, căci acestea sunt foarte şubrede sau pur și simplu nu există. Ştiinţa fundamentală şi toate reglementările etice şi medicale confirmă faptul că tratamentul genetic numit „vaccin”, în cazul COVID-19 este extrem de nociv. Există la ora aceasta peste 1.000 de studii1 publicate în cele mai mari reviste medicale ale lumii în care se constată că acest aşa-zis „vaccin” poate provoca boli grave şi, prin acestea, moartea. La nivel oficial însă nimeni nu se oboseşte să aducă argumente împotrivă. Mai mult, mass-media şi, probabil, în spate, anumite forţe de coerciţie închid gura celor vocali, care se opun argumentat vaccinării anti-COVID.

Credința în Hristos și credința în vaccin

– Şi, totuşi, care sunt motivele?

– Cei mai mulţi sunt prinşi în plasa naraţiunilor mediatice. De atâtea ori au auzit aceleaşi lozinci, încât au ajuns să le și creadă. Televiziunea şi internetul de azi sunt mult mai eficiente comparativ cu cele din vremea lui Ceauşescu. Se folosesc extrem de abil de ideea de diversitate şi democraţie, fiind însă cu mult mai perverse şi mai persuasive decât în comunism. Acum au avantajul că manipularea nu mai e naţională, ci planetară. Deci sunt mult mai convingătoare prin faptul că aproape de peste tot auzi acelaşi lucru. Iar dacă lozinca-mantră, cum că „Vaccinul este sigur!” şi el singur este salvarea, o auzi repetată de mii de ori, este extrem de probabil ca, atunci când vei vrea să te decizi asupra vaccinării, să găsești în subconştient aceste silogisme care te vor condiţiona să optezi pentru vaccinare. Toate studiile pe publicitate şi persuasiune mediatică arată că majoritatea oamenilor urmează mesajul mediatic, indiferent de ce transmite el. Adică, oamenii nu au argumente, ci doar cred, pentru că mediul în care trăiesc le dictează această credinţă. Nu e precum credinţa creştină, bazată pe libertate şi revelaţie, ci e vorba de una idolatră, bazată pe frică, intimidare, pe psihologie, pe mantre repetate la infinit, care modelează subconştientul.

– Dar nu ne putem opune, nu putem să ne afirmăm libertatea de a gândi singuri?

– Desigur că putem, dar asta înseamnă să nu ne mai expunem mesajului mediatic. Orice expunere este premisă a manipulării subconștientului nostru. Mecanismele sunt extrem de complexe şi aproape imposibil de controlat, odată cu expunerea masivă la mass-media. Sunt însă şi oameni care se vaccinează, deşi nu stau atât de mult în contact cu mass-media. Ei sunt convinşi de alţii, o fac pentru că aşa procedează majoritatea sau pentru că aşa a zis doamna doctor că e bine. Mai sunt cei care se vaccinează, pentru că li se impune, ca să-și păstreze anumite drepturi, şi care nu cred că vaccinul este atât de nociv. Oricum, dacă s-ar cunoaşte adevărul despre vaccin, cred că aproape nimeni nu s-ar vaccina. De altfel, românii tocmai din acest motiv s-au vaccinat în număr atât de mic, pentru că nu cred prea mult în ce le spun autorităţile sau mass-media, fiind deja imunizaţi de mass-media mincinoasă din perioada comunistă.

– Dar mass-media cum de asumă un mesaj care poate fi numit criminal?

– Nu este nici un secret faptul că au fost plătiţi pentru a susţine politica statului privind COVID-ul încă din primele zile ale pandemiei. Deci o fac pentru bani. Mai sunt şi unii care cred că vaccinul este bun, pur și simplu pentru că sunt mediocri intelectual. Oricum, la nivel global, se poate spune că presa scrisă şi vizuală reprezintă principalul instrument în edificarea minciunilor pe care se întemeiază noua ordine mondială. De fapt, se comportă de parcă ar fi chiar glasul celui rău, care este „tatăl minciunii” Ioan 8:44, dar şi ucigaș de oameni dintru început. Ori de câte ori îmi este dat să ascult la radio sau să citesc o ştire pe internet, mă uimeşte şi mă revoltă faptul că aproape totul este minciună, şi nici până acum nu m-am putut obişnui cu asta. O răsturnare pe dos a adevărului, o schimonosire a lui o regăsim în aproape orice ştire. Totul este politică, dar o politică murdară, care contestă și spurcă orice valoare umană. Să nu ne mirăm că oamenii au ajuns să aibă mintea atât de încâlcită, să fie depresivi şi lipsiţi de raţiune şi sens, atâta timp cât de ani de zile se hrănesc cu minciuna.

Există, de pildă, cele peste 1.000 de studii publicate în cele mai mari reviste ştiinţifice, care demonstrează că vaccinul provoacă o mulţime de boli și chiar moartea. Dar mass-media repetă poezia politicienilor, cum că „Vaccinul este sigur!”. Iar cine afirmă altceva este linşat mediatic. Despre Ivermectină s-au făcut sute de studii în care se demonstrează că aduce un beneficiu imens în COVID-19, însă mass-media o demonizează şi pretinde că nu există studii. Un alt exemplu este Redemsevirul, despre care s-a dovedit științific şi chiar Organizația Mondială a Sănătății a declarat că nu aduce beneficii în COVID-19, dar noi îl administrăm în spitale, iar mass-media obedientă nu pune întrebări, ci-l prezintă ca pe un antiviral eficient. Şi lista ar putea continua, căci aproape totul este o minciună.

Obiecții de conștiință

– Credeţi că este justificată şi o motivaţie religioasă în refuzul vaccinării?

– I-am auzit pe câţiva Părinţi duhovnicești susţinând că vaccinarea nu este o chestiune religioasă, ci una medicală şi, ca atare, trebuie să ne vaccinăm ca să-i protejăm pe ceilalţi şi pe noi înşine. Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost următoarea: dacă este o chestiune medicală, de ce îşi dau ei cu părerea, transformându-se în propagandişti ai vaccinării? Dacă îmi spuneau că aşa au fost luminaţi de Dumnezeu, ca să susţină vaccinarea, înțelegeam, dar să ne spună că este o chestiune medicală şi de etică socială nu mi se pare că e în duhul libertăţii lui Hristos. Mântuitorul nu a tratat pe nimeni cu forţa, dar acum în Grecia preoţii sunt obligaţi să se vaccineze, ca să poată sluji în continuare.

Sunt însă și Părinţi mari în Sfântul Munte Athos care s-au pronunţat împotriva vaccinării, dar nu în virtutea unor argumente medicale, ci pentru că aşa au fost luminaţi de Dumnezeu. Dureros mi se pare faptul că mitropoliţii Greciei nu ţin cont de acest punct de vedere. Dominaţi de frica COVID-ului sau presaţi de guvern, au găsit ca mult mai facilă credinţa în vaccin decât credința în Hristos. Astfel, în loc să îndemne poporul la pocăinţă, propovăduiesc siguranţa vaccinului drept unica soluţie. În loc să îndemne oamenii să se adune mai mult la rugăciune în biserici, îi ameninţă cu oprirea de la împărtăşanie pe cei care-i pun în pericol pe ceilalţi, nevaccinându-se. Probabil că nu mai cred în cuvântul Apostolilor: „părutu-sa Duhului Sfânt şi nouă” Fapte 15:28, ci mai curând în „părutu-sa mass-mediei, politicienilor şi nouă”, căci nici ştiinţa fundamentală nu le dă dreptate.

– Este adevărat că aceste vaccinuri au fost făcute pe linii celulare de la copii avortaţi? Părintele Egumen Efrem de la Vatopedu contesta acest fapt, afirmând că nu e vorba de celule de la copii avortaţi, ci de particule. E adevărat?

– Particulele acelea sunt celulele fetale. Nu există alte „particule” de la copii avortaţi. Dezvoltarea de vaccinuri se face numai pe linii celulare cu celule fetale. Chiar pe site-ul institutului European de Bioetică2 se recunoaşte că vaccinurile anti-Covid-19 au fost dezvoltate pe culturi de celule de la copii avortaţi. Găsiţi pe site-ul menționat informaţii privind folosirea acestor linii celulare de către toate companiile producătoare de vaccin din lume. Pfizer, Moderna şi Astra Zeneca sunt pe listă.

Certitudinea că în dezvoltarea acestor vaccinuri s-au folosit celule de la copii avortaţi este suficientă pentru un om cu conştiinţă creştină ca să refuze vaccinul. În primele secole după Hristos, creştinii erau dați la moarte pentru mult mai puțin. Nu primeau nici măcar să mănânce din carnea închinată idolilor.

De asemenea, faptul că nu vei mai putea să cumperi nimic, dacă nu ai certificatul verde, mi se pare că seamănă prea mult cu prorocia din capitolul 13 al Apocalipsei lui Ioan, ca să poată fi acceptat de creştini. Nu este vorba doar de o hârtie, ci şi de o însemnare făcută în trupul meu, care îmi va facilita acest lucru.

Pandemia și vaccinarea sunt simple instrumente”

– Ce înțelegeți prin această „însemnare”?

– Sunt tot mai multe voci care vorbesc de prezenţa oxidului de grafen în vaccin. Eu însumi am văzut la o femeie mai în vârstă cum i se lipea lingura de mână după vaccinarea cu Johnson&Johnson. Asta înseamnă că va putea fi identificată şi de un scanner electromagnetic, ceea ce am auzit că se întâmplă deja pe anumite aeroporturi. Nu m-ar mira deloc să fie aşa.

– Credeţi că după a treia doză de vaccinare ar putea să urmeze şi altele?

– E foarte posibil. Vaccinarea este şi ea un mijloc. Se pare că scopul este chiar certificatul verde. Adică, în această logică, virusul a fost produs pentru a impune vaccinarea, iar vaccinarea pentru a impune certificatul verde, codul QR, adică controlul absolut al individului și al societăţii umane. Probabil că vaccinarea se va face regulat şi obligatoriu, sub un motiv sau altul, tocmai pentru a fi validată astfel necesitatea certificatului verde. Cu fiecare vaccinare în plus însă imunitatea va fi tot mai mult slăbită şi ca atare omul tot mai dependent de o nouă vaccinare pentru a face faţă unei noi pandemii. E simplu.

Aşadar, văzând cum s-a ajuns la certificatul verde şi cum este el impus, reiese că atât pandemia, cât şi vaccinarea sunt simple instrumente, obiectivul principal fiind controlul populaţiei prin acest certificat, care acum monitorizează doar vaccinarea, dar în viitorul foarte apropiat s-ar putea să monitorizeze fiecare acţiune şi afirmaţie a oamenilor, modul lor de a gândi şi obedienţa faţă de directivele noii ordini mondiale.

– Pentru cineva care s-a vaccinat, ce se poate face pentru a evita efectele adverse?

– Există o seamă de măsuri ce pot fi luate. În primul rând aş verifica D-dimerii pe o perioadă de minim 6 luni după vaccinare, căci există riscul trombozelor. În cazul în care sunt la nivele ridicate, trebuie trecut pe tratament anticoagulant, la îndrumarea cardiologului. Până la creşterea D-dimerilor, un Aspenter seara la culcare nu poate face decât bine.

Pe urmă, trebuie eliminate metalele grele, în general, şi grafenul, în particular, prin cure de detoxifiere, cu tot ceea ce presupune aceasta. De asemenea, trebuie combătute infecţiile ascunse, căci aceşti patogeni pot amplifica efectele adverse. Nu în ultimul rând, cred că postul cu apă poate ajuta foarte mult la detoxifiere, la refacerea celulară şi la îmbunătăţirea mecanismelor de reparare a ADN-ului.

Nădejdea noastră este în Dumnezeu”

– Cum vedeţi viitorul?

– În primul rând va veni multă sărăcie. S-au tipărit şi s-au împrumutat foarte mulţi bani care au şi dispărut, fără să ştim unde. Probabil că şi creşterea datoriei statelor este un obiectiv al pandemiei, căci în viitorul apropiat se vor imputa aceste datorii populaţiei, cum s-a procedat în Cipru sau în Grecia, ceea ce va duce la creşterea fără precedent a taxelor, confiscarea bunurilor etc. Astfel se va ajunge la acel venit global pe care îl anunţă Forumul Economic Mondial, adică un comunism de 100 ori mai comunist decât am trăit noi, căci bogăţiile nu vor mai aparţine statelor, ci fondurilor de investiţii, adică marilor bănci. E vorba de concentrarea bogăţiilor lumii în câteva mâini. De altfel, însăşi legislaţia care interzice sursele convenţionale de energie, în ideea de a opri poluarea planetei, va duce la o creştere fără precedent a costului energiei şi, ca atare, la o mare inflaţie. Din nou, bogaţii lumii care controlează aceste mecanisme se vor îmbogăţi şi mai mult, iar populaţia va sărăci până la nivelul la care oamenii vor trebui să-şi vândă tot, ca să supravieţuiască. Din punctul de vedere al sănătăţii, după toate vaccinările astea lucrurile nu cred că vor sta mai bine. Este probabilă o creştere dramatică a mortalităţii în următorii ani, din tot felul de patologii, în special din cancer şi boli cardiovasculare.

– Vedeți și o speranţă de mai bine?

– Cred că suntem martorii nu la ceea ce au vrut mai-marii lumii să facă cu populaţia pământului, ci la ceea ce a îngăduit Dumnezeu, adică mult mai puţin din planul iniţial. Domnul Se împotrivește acestor planuri, dar ele avansează, pentru că omul de azi Îi spune „nu” lui Hristos şi „da” vrăjmașului. Pruncuciderea prin avort şi contracepţie, perversiunile sexuale ce au invadat până şi familiile, credinţele în ideologii de gen, poveștile cu extratereştri – toate acestea şi multe altele sunt lepădări de la credinţa în Hristos şi acte de adeziune la lucrarea celui rău. Dacă ne vom încrede în ele, tot în ele va trebui să ne punem și nădejdea, şi să vedem de vor veni extratereştrii şi ideologii neomarxişti să ne scape. Dacă însă ne vom trezi, având o conştiinţă creştină şi purtând o luptă cu propriile patimi, putem avea nădejde că Dumnezeu va mai ţine această lume, împiedicându-i pe cei care programează pandemiile şi vaccinările să-şi ducă planurile la bun sfârşit. Viitorul nostru, viitorul omenirii depinde, aşadar, mai mult de voinţa noastră și de alegerile pe care le facem, decât de planurile unor foruri oculte.

Interviu realizat

de Mihai Cristea

1 http://www.saveusnow.org.uk/covid-vaccine-scientific-proof-lethal/

2 https://www.ieb-eib.org/en/news/biomedical-research/medical-research/coronavirus-vaccines-and-the-use-of-aborted-fetal-cells-2029.html

Foto: Angelo Cordeschi Dreamstime.com

 

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/Februarie 2022