Felul în care Cartea Facerii descrie ispitirea Evei de către șarpe surprinde esența legăturii dintre imagine, imaginație și manipulare. Șarpele îi spune Evei: „vi se vor deschide ochii și veți fi ca niște dumnezei, cunoscând binele și răul. Atunci Eva a văzut că fructul era bun de mâncat și că le era plăcut ochilor la vedere” Facere 3:5-6. Aproape toate elementele ce descriu căderea se referă la vizual. Aici, noțiunea de „vedere” are sensul de închipuire, imaginație, fantasmă, fiind primul caz de înșelare prin închipuire din istoria omenirii. Cuvintele șarpelui declanșează în mintea Evei un scenariu amăgitor la nivel vizual. Sub acest aspect, Facerea este un extraordinar avertisment despre puterea imaginii ca mecanism al manipulării. Acum, acest avertisment este mai actual ca niciodată, căci niciodată în istoria omenirii de până la descoperirea ecranului, omenirea nu a fost mai bombardată cu o cantitate masivă de informație bazată în primul rând pe imagine. (D.I.)

Suntem asaltați de știri care transmit un singur mesaj: criza COVID-iană a luat o întorsătură mai gravă decât la începutul pandemiei. Pe toate canalele de media ni se arată imagini terifiante cu oameni intubați, mulțimi de ambulanțe, cohorte de personal medical îmbrăcat în combinezoane, din categoria celor ce se poartă în epidemiile cu o rată a mortalității de 80-100%, ca Ebola sau Antrax. La fel de terifiante sunt cifrele care se revarsă de pe ecranele și din gurile prezentatorilor. În luna octombrie 2021 se raportează un număr mediu de morți de 219/zi. În aceeași lună a anului trecut se raporta un număr de morți de aproximativ 50-60/zi. Diferența este că anul trecut nimeni nu era vaccinat. Anul acesta, 30% dintre români sunt vaccinați cu ambele doze1. Adică, unul din trei români ar trebui să fie, conform discursului oficial, în afara pericolului mortal, chiar dacă se pot infecta. Totuși, conform statisticilor, se moare de trei-patru ori mai mult.! În ciuda argumentului că au apărut noi variante de COVID, discrepanța nu se explică. Faptul că foarte mulți oameni s-au îmbolnăvit și au dobândit imunitate naturală pare să nu se înregistreze în statistici sau la știri.

Imaginile și informațiile apocaliptice care se revarsă de pe ecrane ridică două probleme. În primul rând, contrazic logica ‒ cel puțin logica discursului oficial despre vaccin ‒, dar și experiența milenară în privința epidemiilor, potrivit căreia „imunitatea de turmă” începe să funcționeze după o perioadă, indiferent cât de gravă este boala. A doua problemă este că, dacă am închide ecranele din jurul nostru, realitatea neintermediată nu dă semne că s-ar ridica la nivelul de angoasă și teroare transmis de ecrane. Prin urmare, este important să înțelegem cu ce fel de informație ne confruntăm, cum este transmisă și în ce măsură este verificabilă.

Imaginea ca „informație”

Expunerea continuă și sistematică la imagini a căror proveniență, semnificație și plasare în timp și spațiu este foarte greu de verificat face extrem de dificilă exersarea spiritului critic. Deosebirea dintre o imagine văzută în realitate și o imagine văzută pe ecran este că imaginea din realitate poate fi imediat poziționată în timp și spațiu, iar semnificația ei reală se poate stabili relativ ușor. Dimpotrivă, imaginile de pe ecrane fac posibilă manipularea aproape nelimitată a întrebărilor „Unde?”, „Când?”, „Ce?” și „De ce?”, după cum ne-a demonstrat criza COVID-iană în varianta mass-media.

În cartea sa profetică „1984”, Orwell prezintă un război invizibil, care părea să se desfășoare la infinit, dar despre care populația nu avea informații decât de pe ecran. Nu exista nici o altă dovadă concretă a existenței sau caracteristicilor acestui inamic invizibil. De fapt, războiul nu exista decât pe ecranele de știri, cetățenilor Atlantidei fiindu-le imposibil să verifice când, unde și mai ales despre ce era vorba în acele imagini care prezentau niște tancuri în mișcare.

La fel ca în distopia lui Orwell, pandemia COVID a fost abordată ca un veritabil război, cu toate măsurile care se iau în mod firesc în vreme de război. Totuși, spre deosebire de războaiele clasice din trecut, inamicul rămâne invizibil și nedetectabil pentru simțurile noastre directe. La fel ca în distopia orwelliană, în actuala criză, imaginea este suportul principal de transmitere a informației. Problema cu imaginile transmise prin ecrane este că telespectatorul nu are, de fapt, nici un control cognitiv asupra lor. Nu le poate plasa în timp și spațiu decât cu mare greutate sau deloc și, foarte important, semnificația acelor imagini nu este deloc evidentă.

De exemplu, la începutul pandemiei ni s-au arătat imagini cu coșciuge în subsolul unor biserici sau transportate de niște camioane militare pe străzile unui oraș. Ni s-a spus ca erau coșciuge din Bergamo cu morți de COVID. De fapt, erau imagini din 2013, din Lampedusa, ce conțineau trupurile imigranților înecați în urma scufundării unui vas venit din Africa2. În primăvara acestui an ni s-au arătat cozi imense la templele hinduse din India, unde oamenii așteptau să-și poată arde morții, după ritualul lor. Peste aceste imagini s-au suprapus comentariile reporterilor care pretindeau că acei morți ar fi de COVID și că acele cozi ar fi rezultatul variantei Delta, care a provocat un exces de mortalitate. De fapt, asemenea sicrielor din Italia sau a bolnavilor de COVID intubați, nici aceste imagini nu pot fi cu adevărat identificate de către cei care le vizualizează. Nimeni nu poate ști cu adevărat dacă aceia chiar erau morți de COVID sau dacă nu cumva era doar o coadă obișnuită, într-o zi obișnuită, într-o țară cu 1.500.000.000 de locuitori și în care, în condiții obișnuite, mor în jur de 10-11 milioane pe an, conform statisticilor, adică o medie de aproape 1.000.000 pe lună3. Un alt exemplu este China, unde la începutul pandemiei se arătau imagini „înfricoșătoare”, în care oamenii cădeau secerați brusc pe stradă, chipurile, bolnavi de COVID. Mai târziu s-a demonstrat că aceasta era o imposibilitate tehnică. COVID-ul nu este un virus care să acționeze în câteva secunde, ca acela din filmul „Ziua Z: Apocalipsa”.

Recent a fost recunoscut de către un post de televiziune mainstream din SUA, CBS, că a exagerat deliberat informațiile: într-un reportaj se arătau spitale pline de bolnavi de COVID în New York, când, de fapt, acestea erau din Italia.4 Același canal a prezentat imagini cu o coadă la testare pentru COVID într-un spital din Michigan, coadă la care fuseseră plasați și asistenți medicali ai spitalului pentru a crea impresia de aglomerație.5 În Canada, postul de televiziune CBC a folosit manechine pe post de pacienți COVID aflați la ATI într-un spital din Alberta. Filmarea se făcuse într-un spațiu în care studenții la Medicină se antrenau pe manechine.6

Omul ecranelor și manipularea

Și lista ar putea continua. Ea exemplifică două aspecte: cât de ușor pot fi trucate imaginile ca sursă de informație. Acest lucru este evident, și probabil mulți ar exclama: „Asta știm cu toții!”. Al doilea aspect însă expune profunzimea cu care acest intermediar de realitate s-a insinuat în mentalul colectiv, în așa fel încât adevărata sa natură, de substitut al realității, nu mai este sesizată aproape deloc, nici chiar de cei care ar trebui să fie avertizați în acest sens. Este vorba de „Știri”.

Omul ecranelor, chiar dacă manifestă uneori scepticism față de ceea ce i se transmite la televizor, are totuși o încredere foarte mare în „realitatea” știrilor. Știrile reprezintă pentru el tot ceea ce poate fi mai veridic din toată încărcătura informațională și emoțională pe care ecranul televizorului i-o aruncă. „Știrile de la ora opt” sunt o instituție semi-oficială, al cărei principal scop este să ne informeze despre realitatea de zi cu zi, dar mai ales despre ce este considerat important și relevant de către acest intermediar. Prin urmare, telespectatorul exonerează instinctiv acest sector de suspiciunea teatralității, a scenografiei, de aplicarea unor „efecte speciale”, adică de o trucare a realității, așa cum se întâmplă în filme. Știrile s-au imprimat în mentalul colectiv modern ca principala sursă de informații credibile. La aceasta se adaugă multitudinea de surse de informare – există multe canale de televiziune, lucru specific unei democrații, într-o economie de piață. Acest fapt în sine creează impresia de diversitate și, prin urmare, de credibilitate. De asemenea, exact această aparentă varietate și multitudine are capacitatea de a intensifica un mesaj și, mai ales, conținutul său emoțional, într-un fel irezistibil.

Criza COVID-iană este exemplul capital în acest sens. Majoritatea zdrobitoare a posturilor de televiziune din toate țările și-au bombardat telespectatorii cu exact același tip de știri și au transmis aproape la indigo același tip de mesaj, cu același tip de intenție: „Trebuie să vă fie frică de COVID!”. Este ca și când o mie de guri strigă în același timp același mesaj către o singură ureche. Efectul psihologic este copleșitor. Știm foarte bine cum, de fiecare dată când se anunță un nou val de infecții, ca la un semnal, toate canalele de televiziune încep să emită rafale de știri, toate începând în același fel și cu același conținut. Această combinație între calitatea de fetiș al realității pe care o au „știrile” în mentalul colectiv și multitudinea și omogenitatea mesajului lor are un efect căruia chiar și cei avizați, cei mai sceptici, cu greu îi pot rezista, dacă sunt expuși la el.

Exemplele de mai sus ne indică însă o cu totul altă realitate: știrile fac și ele parte din categoria „filme”. Se folosesc de trucurile filmelor, cu obiective asemănătoare cu ale acestora, care nu sunt de a informa, ci de a crea sentimente și emoții puternice. Diferența este că un film își avertizează spectatorii că „orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare”, în schimb „știrile” pretind că prezintă realitatea. Această campanie uriașă și nemaiîntâlnită în istoria umanității, prin care întregii populații i se strigă de pe niște ecrane că trebuie să i se facă frică, nu este nici întâmplătoare, nici firească, adică generată de situația apocaliptică COVID-iană.

Frica și tacticile de influențare

Faptul că miliarde de oameni au ales frica toxică, angoasa, comportamente drastic restrictive și cu potențial negativ asupra sănătății, în ciuda experienței personale de zi cu zi, care semnalizează exact opusul, este explicabil prin frică. Frica a fost și încă este principala tactică de influențare aplicată la nivel mondial.

S-a discutat mult pe această temă. Se știe deja că majoritatea guvernelor au aplicat tactici științifice de inducere a fricii în mod sistematic. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, al Uniunii Europene, declară într-un document7 că studiul comportamentului uman este esențial pentru prevenirea „oboselii de pandemie”. Cu alte cuvinte, tacticile de influențare psihologice sunt considerate vitale pentru împiedicarea populației să minimalizeze sau să ignore pandemia. Guvernul Marii Britanii, de exemplu, a recunoscut că a apelat la serviciile Institutului pentru Influențarea Comportamentelor (Behavioural Insights Team). Acest institut trebuia să convingă populația de pericolul COVID, făcând-o să-și schimbe comportamentul în urma aplicării acestei tactici a fricii. Într-un document de lucru înaintat Guvernului Britanic, cercetătorii declarau, fără prea multe rețineri, că „partea cea mai puțin expusă riscului, tinerii, nu iau suficient de în serios pericolul COVID” și că „ei trebuie făcuți să se teamă mai mult”8. Aceasta tactică se baza pe o strategie cunoscută în ingineria socială sub acronimul de MEAN – Mesaj, Ego, Afect, Norme.

Mesajul a însemnat o bombardare sistematică a populației cu slogane scurte, frecvente, repetate pe toate canalele posibile: în Marea Britanie, mass-media le reproducea din 30 în 30 de minute, iar în stațiile de metrou, la megafoane, din 5 în 5 minute. În România, ele erau transmise prin megafoanele armatei pe străzi etc. Mesajele respectau „regula de 3 sau 6”, adică se bazau pe o combinație de 3 sau 6 cuvinte (în engleză), care, livrate populației cu o frecvență obsesiv-hipnotică la fiecare jumătate de oră, erau destinate să aibă efect la nivel subliminal. Mesajele erau de tipul: „Purtați măști!”, „Spălați-vă pe mâini!”, „Păstrați distanța!”, „Salvați vieți!”.

Ego-ul se referă în acest caz la de dorința de a fi văzut de societate ca fiind un „om de bine”, care face ceea ce este corect sau validat ca atare la nivel oficial. Astfel că multe din sloganele oficiale puneau accent pe noțiunea de responsabilitate față de cei din jurul nostru în cazul purtării măștii sau al izolării. În Marea Britanie, de exemplu, campania pro-vaccin adresată studenților conținea și sloganul hilar: „Do not kill your granny!” („Nu-ți omorî bunica!”). Sloganul, care funcționa pe principiul „Vaccinându-te îi ajuți pe ceilalți”, are la bază o încărcătură etică. A-ți face vaccinul demonstrează că ești responsabil, că-ți pasă de sănătatea altora ‒ că, vorba englezilor, nu vrei să-ți omori bunica, deși bunica a fost prima vaccinată și, conform discursului inițial, vaccinul ar fi trebuit să te apere de COVID. Logica nu intră însă în tacticile behavioriste de influențare.

Afectele, adică aspectul emoțional, au fost însă marea țintă. Mai precis, inducerea stării de frică despre care am vorbit deja. Institutul pentru Influențarea Comportamentelor din Marea Britanie făcea aluzie transparentă la faptul că, pentru a-i convinge să se vaccineze pe cei care nu riscau prea mult, adică pe tineri, informația trebuia să fie exagerată. Și, pe cât s-a putut, așa s-a făcut. În lunile de vârf, martie-aprilie 2020, BBC își bombarda ascultătorii cu interviuri în care diverși medici povesteau cât de pline erau ATI-urile cu oameni sub 50 de ani! În scurt timp, s-a aflat însă că nu numai spitalele de campanie pentru COVID au rămas goale, dar și că majoriteatea celor afectați erau persoanele de peste 60 de ani, cu comorbidități. Aceste narațiuni alarmante aveau pe fundal imagini cu spitale de campanie, prezentate însă din exterior9. Spitalele de campanie erau și vor rămâne goale.

Normele – al patrulea element din tactica de influențare comportamentală, este și el unul bine testat. Experiența ancestrală, dar și experiențele moderne psihologice ‒ vezi „Experimentul lui Asch” din 1953 ‒, demonstrează că omul tinde să se supună regulilor nescrise la care se supune majoritatea, chiar dacă inițial logica și interesul îi spun să se opună. Presiunea generată de comportamentul majorității este atât de mare, încât, de cele mai multe ori, nu mai este nevoie de o pedeapsă anume pentru a convinge pe cineva să accepte regula majorității. Deja de un an de zile știm că „noul normal” este să porți mască. Nu mai este nevoie de poliție pentru a-ți atrage atenția că trebuie să o porți ‒ mulți cetățeni își vor lua singuri asupra lor această sarcină.

Manipulare bine intenționată”

Aceste tactici behavioriste au fost recunoscute deschis atât de Guvernul Marii Britanii10, cât și de comunitatea științifică. Argumentul în favoarea acestor manipulări s-a bazat pe principiul „Frica este un bun învățător”. S-a spus că, fără acest bici al fricii, lumea nu ar fi adoptat comportamente noi, de care să „beneficieze” pe termen lung. Cu alte cuvinte, se recunoaște că este o manipulare ‒ dar o manipulare „bine intenționată”! Forumul Economic Mondial recunoștea, în mai 2020 ‒ deci încă de la începutul pandemiei! ‒, că modelele matematice pe baza cărora s-au luat decizii de închidere a țărilor au fost eronate11.

Predicțiile Colegiului Imperial din Marea Britanie au fost argumentul principal adus de guverne pentru închiderea țărilor și introducerea stării de urgență ca în vreme de război. Colegiul Imperial „prezicea”, în martie 2020, că, dacă nu se vor lua măsuri drastice, atunci 2,2 de milioane de oameni vor muri în SUA în următoarele 8 luni(!), iar la nivel mondial, 40 de milioane vor muri în mai puțin de un an(!). Dar dacă se vor lua măsuri drastice, atunci toate aceste cifre vor fi înjumătățite. În realitate, în SUA au murit de COVID-19 într-un an în jur de 350.000 de oameni, adică de aproximativ 4 ori mai puțin, iar în toată lumea, în cursul anului 2020, au murit de COVID-19 aproximativ 2 milioane de oameni, adică de 50 de ori mai puțin decât estimările inițiale. Aceste profeții matematico-apocaliptice nu s-au împlinit, ci au avut o marjă de eroare foarte mare, în condițiile în care toate măsurile dure au fost aplicate. Forumul Economic Mondial însă a aplaudat această strategie: datele mult exagerate au indus teroarea în rândul populației, forțând-o astfel să-și schimbe comportamentul. Nu s-a ajuns la hecatombele de morți tocmai pentru că s-au aplicat carantinele și măștile, pretinde atât Forumul, cât și o parte a comunității științifice raliate la acest discurs. Ni s-a mai spus că totul este pentru „binele general” ‒ dar chiar așa să fie?

Statistici trunchiate

Există un exemplu real și foarte inconfortabil care contrazice drastic acest argument: cazul Suediei. Suedia este singura țară în care nu s-a aplicat carantina, școlile nu s-au închis, lumea a continuat să circule, nu s-au purtat măști. S-au luat unele măsuri de distanțare, dar, în general, acestea au fost incomparabil mai blânde față de restul lumii. Cazul Suediei este un exemplu pentru felul în care statisticile pot fi manipulate prin scoaterea din context. Peste tot, în sursele oficiale, de la CNN și BBC până la Digi 24 și ProTV, ca și pe diverse site-uri mai puțin oficiale, dar larg promovate de Google și Youtube, ni s-a vorbit despre „dezastrul din Suedia”, de „tributul plătit” în multe decese (sic!), despre iresponsabilitatea arhitectului-șef al acestei decizii, Dr. Anders Tegnell. Dincolo de adjectivele și adverbele catastrofice folosite de mass-media, singurul argument concret în defavoarea Suediei a fost că numărul de morți este mult mai mare decât cel din Norvegia, Danemarca sau Finlanda (celelalte țări scandinave vecine care au aplicat carantina și celelalte măsuri de restricții). O căutare scurtă pe internet ne confirma că, într-adevăr, așa stau lucrurile: până în septembrie 2021, în Suedia au murit 14.662 de oameni; în Norvegia, 827; în Danemarca, 2.611, în Finlanda, 1039. Ceea ce se omite să se spună este semnificația acestei comparații.

În primul rând, Suedia are, de departe, cea mai mare populație din zona scandinavă: 10,1 milioane de locuitori, adică dublul populației celorlalte țări scandinave, care au în jur de 5 milioane fiecare. Firesc ar fi, într-o primă fază, să se compare Suedia cu țări având o populație asemănătoare. Belgia, centrul politic și administrativ al Uniunii Europene și țara unde s-au aplicat scrupulos măsurile COVID-iene, apropiată geografic de Suedia și cu o populație asemănătoare (11,6 milioane), are un număr aproape dublu de morți: 25.454. Portugalia, o altă țară care a aplicat măsuri de carantinare drastice, cu o populație de 10 milioane, înregistrează 17.853 de morți. Ungaria, cu o populație de 9 milioane, care a aplicat și ea măsuri draconice, a înregistrat 30.000 de morți, adică mai mult decât dublul Suediei. Bulgaria, cu o populație aproape jumătate din cea a Suediei (6,8 milioane), a înregistrat 19.469 de morți.

O altă modalitate, mai flexibilă, este să se compare numărul de morți la milion pe diferite țări, în raport cu Suedia. Rezultatele sunt net în favoarea Suediei. Italia, prima țară din Europa care a aplicat carantinarea națională, a înregistrat într-un an peste 2.152 de morți la milion, în comparație cu Suedia, care are 1.464 la milion. Îi urmează Marea Britanie, o țară care practic tot anul 2020 a stat într-o continuă carantină, cu excepția câtorva luni. România urmează în ierarhie. Într-un an, Romania a înregistrat 1.832 de morți la milion, deci net peste Suedia. România deține și ea un record: numărul de amenzi date pentru nepurtarea măștii și nerespectarea carantinei, ca și numărul de dosare penale.

În Uniunea Europeană, excluzând țările Luxembourg și Malta, Suedia este pe locul 16 din 26 de state (incluzând Marea Britanie) ca rată a mortalității la milionul de locuitori. Suedia contrazice evident toate modelele matematice de tipul Imperial College, contrazice și discursul oficial al autorităților, ca și pe cel al specialiștilor care susțin narațiunea oficială. Pe de altă parte, Suedia nu a cunoscut dezavantajele carantinei: o economie grav afectată, un sistemul de sănătate nefuncțional, un proces de educație periclitat, depresii și sinucideri în creștere, privarea de libertățile elementare. Cât despre „dezastre” și „hecatombe” de morți, acestea au fost inexistente. Prin urmare, argumentul Forumului Economic Mondial cum că datele exagerate și masiv eronate lansate inițial ar fi contribuit la salvarea de vieți prin mecanismul fricii, în virtutea căreia s-au luat măsuri drastice, nu este valid.

(va urma)

Daniela Ionescu

Doctor în Științe Politice

 Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/Noiembrie 2021

Foto: Chansom Pantip Dreamstime.com

1 https://www.mediafax.ro/coronavirus/cati-romani-s-au-vaccinat-in-ultimele-24-de-ore-20286821

2 https://www.reuters.com/article/uk-factcheck-italy-coffins-idUSKBN21F0XL, https://www.reuters.com/article/us-italy-migrants/hundreds-dead-missing-as-migrant-boat-sinks-off-italy-idUSBRE9920AX20131003

3 https://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.CDRT.IN?locations=IN

4 https://www.foxnews.com/media/cbs-news-admits-mistake-after-airing-footage-of-overcrowded-nyc-hospital-that-was-actually-in-italy

5 https://www.projectveritas.com/news/cbs-news-this-morning-aired-faked-covid-19-drive-through-testing-site-line/

6 https://www.lifesitenews.com/news/canadas-state-tv-apologizes-for-airing-footage-of-dummy-to-show-hospitals-busy-with-covid/

7 https://www.ecdc.europa.eu/en/publications-data/behavioural-insights-research-support-respons

8 https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/882722/25-options-for-increasing-adherence-to-social-distancing-measures-22032020.pdf

9 Vezi, de exemplu: https://www.bbc.com/news/live/uk-england-52160781

10https://post.parliament.uk/covid-19-insights-from-behavioural-science/, https://www.gov.uk/government/groups/independent-scientific-pandemic-influenza-group-on-behaviours-spi-b, https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/887467/25-options-for-increasing-adherence-to-social-distancing-measures-22032020.pdf

11https://www.weforum.org/agenda/2020/05/covid-19-coronavirus-models-data-behaviour-infection-death-rate-flatten-curve-policy/