De vorbă cu Simona Andrușcă despre „școala acasă”

După șapte ani am bătut din nou la ușa casei familiei Andrușcă, curioși să vedem dacă totul merge la fel de bine ca atunci când le-am trecut prima dată pragul. Am nimerit în toiul activităților zilnice obișnuite. Erau în natură, ceva mai numeroși de data aceasta, dar fiecare preocupat de sarcina pe care o avea de făcut: unul să învețe, altul să citească, unul cu grija pentru micul dejun și vreo doi urmărindu-le din priviri pe micuțele pe care Domnul le-a trimis în familia lor de la ultima noastră vizită. În rest, aceeași „negrijă” pentru ziua de mâine, dar încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aceeași bucurie că sunt cu toții împreună, aceeași nădejde că „școala acasă” poate da rezultate la fel de bune ca școala pe care o urmează cei mai mulți elevi. Am tras-o de-o parte pe mamă, Simona, dar și pe fiul cel mare, Gabriel, rugându-i să ne împărtășească câte ceva din experiența lor de viață. (R.T.)

– Dragă Simona, au trecut șapte ani de când ne-ai povestit pentru prima oară despre voi. Ce s-a mai întâmplat între timp în familia voastră?

– Între timp au mai apărut trei minuni în viața noastră, trei fetițe de care ne bucurăm nespus, cu mic, cu mare, dar care ne-au cam bulversat programul de învățare. Înainte aveam un ritm și o stabilitate în homeschooling, acum e un pic mai dificil, dar ne-am obișnuit.

Oricum, cel mai greu a fost cu primul copil, asta pot s-o zic oricând, iar pe parcurs, ori că ni s-au înmulțit puterile, ori că ne-am obișnuit noi, nu știu, dar acum, cu șapte copii, e bine și frumos! Apariția fiecărui nou-născut în viața noastră a adus o bucurie imensă, și parte din bucuria aceea ne hrănește în fiecare zi, când îi vedem și ne ocupăm de ei. Lecțiile în sine, studiul pentru noi a rămas o bucurie. Când sunt condiții și avem parte de liniște, e chiar o mare bucurie să putem să mai învățăm ceva împreună!

Cei mari te ajută, au sarcinile lor în casă?

– Foarte mult! Fără ei nu am putea să supraviețuim. Sunt ca niște mame și tați, ne ajută la toate: de la îngrijit bebeluș, preparat hrană, gătit, curățenie, ordine. Cam tot ce facem noi fac și ei.

– Cum au evoluat copiii cu homeschooling-ul în această perioadă?

– Am mers înainte. Până să apară cele mici, am avut un ritm. Pe urmă a fost mai greu, dar ne-am păstrat bucuria de a învăța și de a alege ce și când să învățăm. Cred că, având libertatea aceasta de a alege, am reușit să mergem înainte și să fim cumva bucuroși că facem „școala acasă”, cu toate greutățile care au apărut în ultimii patru ani. E ca și cum am face școala în grădiniță sau am aduce grădinița în sala de clasă. Cele mici au nevoile lor, fac gălăgie și nu le putem închide gurița când vrem noi.

– Ai comparat vreodată nivelul de cunoștințe al copiilor tăi cu nivelul celor care merg la o școală obișnuită?

– Da, sunt cu un ochi și pe programa școlii publice, să vedem cam pe unde ne aflăm, și e mare diferența. În primul rând, noi ne-am permis din start o flexibilitate în programă și nu ținem să fim într-un ritm cu ceilalți copii pe nivel de vârstă. La unele materii suntem în urmă, dar la altele suntem în avans. Și nu este deloc relevantă clasa și vârsta. Sperăm ca până la bacalaureat să le nivelăm pe toate, pe cât se poate.

Aceasta este libertatea noastră: ne rezervam bucuria de a sta mai mult pe o zonă care ne fascinează și a nu insista pe ceea ce ne obosește sau depășește momentan. Nu le pretind copiilor să învețe pe dinafară, ci să se orienteze în fiecare domeniu, cu nădejdea că ceea ce este de folos va ieși la iveală în momentul când vor avea nevoie, nu neapărat la interogațiile mele. Faptul că nu învață pentru note exclude superficialitatea învățării, chiar cu riscul de a învăța mai puțin. Avem șansa să aprofundam la nevoie și să nu trecem mai departe decât dacă am înțeles ce am studiat. Iar dacă nu le place o anumită materie acum, încercăm alta, nu insist, dar în general le cam place ce le propun.

Pot fi zile nefavorabile studiului și zile când suntem bolnavi sau obosiți, și atunci nu forțăm nota. Știu că nu se leagă nimic pe un astfel de fundal și atunci nu insistăm. Mai poate să apară – mi se pare un risc! – și senzația de apatie față de materia respectivă, și atunci nu le bag pe gât dacă nu există măcar un firicel de bucurie pentru ea. Putem reveni oricând la materiile respective, peste câteva luni, peste un an, peste doi ‒ momentan nu asta e problema, pentru că ei sunt acum într-un punct în care chiar le place aproape orice și vor să învețe. Problema este timpul. Timpul și liniștea. Așa că valorificăm orele de liniște ale zilei, când dorm cele mici sau se joacă singure. De când le avem pe ele am învățat să prețuim altfel timpul. Nu-l pierdem, nu lenevim. Timpul pentru învățat este foarte prețios, și scoatem untul din noi când avem parte de liniște.

Copiii au învățat între timp să fie autodidacți, poate și pentru că au mai crescut. La unele materii învață singuri și stau cu cele mici pe rând, citindu-le ceva, jucându‑se cu ele, ca să-și ofere timp și liniște unul altuia.

Ieșirea în natură e ca

o întâlnire cu Dumnezeu

– Gabriel este acum în clasa a XI-a. Cum a fost trecerea de la școala generală la liceu?

– În regim homeschooling nu se dau examene decât la cerere. Ținta noastră este, așa cum spuneam, bacalaureatul. Altfel, nu simțim trecerea de la un nivel la altul. Mai ales că programa noastră se desfășoară în funcție de alte priorități, bazate pe interesul copiilor, astfel încât unele materii de liceu le-a parcurs deja în gimnaziu, iar altele de gimnaziu au rămas în urmă. La noi este irelevantă clasa; important este ca până la bacalaureat să parcurgă toată materia, punând accentul pe ceea ce-l interesează.

– Mai faceți față să-i predați la nivel de liceu?

– Nu, nu mai este nevoie. Se descurcă foarte bine singur, de câțiva ani învață așa. Știe pentru ce se pregătește, merge pe o direcție și parcurge toate materiile respective. Bine, avem în vedere și materiile care nu-i plac foarte mult, dar sunt cerute la bacalaureat, pentru care face și meditații cu profesori. Dar în mare parte se descurcă, pentru că nu învățăm din manuale, învățăm din cărți, și atunci cărțile sunt mult mai accesibile și mai plăcute.

De exemplu, Gabriel și-a permis să meargă în clasa a VIII-a la cursuri de facultate. Fiind curios din fire, și-a dorit să participe mai întâi la cursurile de la Facultatea de Istorie și, mergând la o oră-două, a prins gust. Pe urmă s-a dus la cursurile de la Teologie și a ajuns să facă aproape un an întreg. A fost cam la toate cursurile de la anul întâi de Teologie, și ar fi continuat să meargă așa, dar a venit pandemia și lucrurile s-au schimbat, cum știm. Iar online nu a mai participat.

– Extraordinar! Deci un copil în clasa a VIII-a mergea la Facultatea de Teologie și participa la cursuri!

– Da. De plăcere și de drag, pur și simplu. Are o curiozitate și o deschidere pentru toate. La început a mers la două-trei cursuri, pe urmă, dacă a aflat că mai este un curs și încă unul, nu a avut o reținere și s-a dus la toate. Pur și simplu, i-a plăcut să participe.

– Dar față de prietenii lui care merg la școală, ți se pare că este la același nivel de pregătire?

– Nu, nu are cum să fie! Clar este în urmă cu materiile. Doar cu ce-l interesează pe el, da, e mai avansat, cum sunt materiile care nu se fac în liceu. Cum spuneam, el a parcurs mult din partea de Teologie, a citit ceea ce nu s-ar pretinde, probabil, decât în Seminar. Dar cu orele de școală nu este la nivel cu copiii de vârsta lui.

– Cu toate acestea, nu te îngrijorezi.

– Uneori mă mai îngrijorez. Mă preocupă bacalaureatul, singurul examen care mă preocupă pentru el. Nu știu dacă va face față să recupereze, pentru că nu mai este așa de mult timp. Știu că e în urmă cu multe materii, și el nu are un ritm. Adică văd cum învață copiii de vârsta lor și cum am învățat și noi ‒ ei au un ritm mai alert, un ritm de adult aș zice, pe care el nu-l are. Nu trage de el, nu învață mai mult decât poate, nu trece peste oboseală. Lasă cartea jos destul de repede când simte că nu mai poate acumula ceva nou. Dar să sperăm că în final va trece cu bine. Iarăși, nu pun presiune asupra lui: dacă nu va lua bacalaureatul la vârsta potrivită, mai stă un an, mai învață, nu e nici o grabă pentru noi.

Cum v-a afectat pandemia în anul care a trecut?

– Nu ne-a afectat nicicum. Nu prea am simțit pandemia. Ba chiar a fost în favoarea noastră, pentru că au dispărut celelalte tentații și a fost anul în care am învățat cel mai mult, cel mai strâns, am parcurs multă materie nestingheriți.

– Cum decurge acum o zi din viața familiei voastre?

– Nu seamănă una cu alta! Totul depinde de cele mici. Poate fi de la multă agitație și multă treabă până la liniște și bună înțelegere, și în funcție de asta învățăm. Am în minte un plan pentru fiecare zi, dar mă aștept să fie dat peste cap total sau parțial. În primul rând, mă trezesc devreme, ca să prind câteva ore de liniște, să le pregătesc lecția. Uneori nu pot să le pregătesc lecția, fiindcă am de pictat icoane ‒ aceasta este meseria mea. Pe urmă, se trezesc copiii, pregătim micul dejun. De multe ori se lungește și nu e cum ne-am dori, alteori putem să ducem la capăt ceea ce ne-am propus pentru ziua respectivă.

– Care sunt prejudecățile de care te lovești cel mai des când discuți cu ceilalți părinți despre homeschooling?

– În primul rând, se pune înainte socializarea, ceea ce nu mi se pare deloc o problemă, pentru că ai noștri, la fel ca și ceilalți care fac homeschooling, socializează chiar mai mult decât copiii din școala de stat, care au parte de socializare doar câte zece minute între ore. Deci este o falsă problemă. Pe urmă, o altă prejudecată este ce vor face pe viitor. Vor face la fel ca ceilalți, au aceleași șanse și aceleași uși deschise.

– Știu că faci schimb de experiență cu alte familii care fac homeschooling. Ai învățat ceva de la ele?

– Da, sunt foarte diverse aceste familii și de la fiecare am câte ceva de învățat – fie în perseverență, fie în relaxare. Uneori chiar am nevoie să învăț de la cineva cum să mă mai relaxez puțin și să nu întind coarda prea tare.

Și cum te relaxezi?

– Personal, relaxarea mea ar fi – nu mi-o permit decât în unele duminici – să mai pictez și altceva decât icoane, care e cumva munca mea de zi cu zi. Apoi, mă mai relaxează plimbările cu mașina, condusul în sine este o odihnă activă care-mi aduce mult bine, îmi pune ordine în gânduri și mă scoate din rutina casnică. Ieșirea în natură e ca o întâlnire cu Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul cu toate ale lui. De aceea caut sa facem cât mai multe lecții în deplasare, în locuri diverse, care sa ofere un context de neuitat lecției, o atmosferă prielnică înțelegerii și ținerii de minte. Iar cele mici, care fac parte din „bagajul” nostru ‒ le luam în ghiozdan! ‒, sunt mai liniștite și au din start preocupări în cadrul natural pe care-l alegem. Nu de fiecare dată, ce-i drept. Uneori ne alegem doar cu plimbarea, alteori cu o lecție cât zece.

Copiii încă sunt copii

– Ce le place copiilor voștri să facă cel mai mult?

– Multe le plac, dacă le-ar permite timpul! Și materiile de școală le plac, au o pasiune și pentru muzică, pic­tură, le place să compună povești sau jocuri pentru cele mici.

Dacă ar fi să enumeri trei avantaje și trei dezavantaje ale homeschooling-ului, care ar fi acelea?

– Ca dezavantaje, în primul rând, ritmul de învățare este mult mai lent la noi. Ceilalți au un ritm mai alert de viață; ai noștri, nu. Pe urmă, un alt dezavantaj ar putea fi materia neparcursă, pe care trebuie să o recupereze înainte de examen – lucru cu care ei nu sunt obișnuiți. Un alt dezavantaj este rezistența la stres, la presiune ‒ chiar la bullying! Ei nu-s obișnuiți și nu știu cum or să facă față când or să se înfrunte cu problema asta.

Cât despre avantaje, eu nădăjduiesc să rămână cu un gust plăcut față de ceea ce înseamnă școală, studiu, și să nu uite ce am parcurs împreună. Să-și folosească cunoștințele la nevoie, chiar dacă-s mai puține. Un alt avantaj ar fi să se poată orienta în toate domeniile ‒ cam asta urmăresc, să le pun bazele, iar ei să poată clădi la nevoie cu bucurie, dacă trebuie, pe orice și-ar alege ei să facă. Aș adăuga aici și faptul că nu le pretind să știe pe de rost ce am învățat îm­preună, ci mai degrabă unde anume pot să găsească anumite informații, „cu ce se mănâncă” anumite discipline. Un alt avantaj ar fi faptul că viețuim împreună în casă toată ziua. Au pus și ei umărul la treburile casei, și au făcut asta mult mai mult decât copiii care învață în sistem. Mă gândesc că vor ști, la nevoie, să facă față cerințelor unei familii.

Aș mai adăuga încă un avantaj, poate acesta ar fi fost primul ca importanță: faptul că încă sunt aproape de Biserică. Spre deosebire de copiii de vârsta lor care fie nu mai merg, fie merg din inerție sau din obligație, ei încă vor cu bucurie să fie acolo, și încă se hrănesc cu lectură duhovnicească, încă sunt dornici de pelerinaje ‒ încă sunt copii, din multe puncte de vedere. Poate nu-s chiar așa de maturi ca cei de vârsta lor. Până la urmă, homeschooling-ul e o variantă pentru o copilărie mai senină, mai luminoasă, mai puțin împovărată, ce lasă o portiță deschisă studiului cu bucurie, nu neapărat acumulării și memorării de informații. 

– Ai urmărit și alți copii care au făcut homeschooling? Care a fost evoluția lor?

– Da, majoritatea s-au orientat spre facultăți de prestigiu, nu știu să se fi pierdut cineva pe drum. Sunt multe cazuri la noi în țară, sunt familii cu care ținem legătura, ne vedem o dată pe an într-o tabără și mai povestim. Îi cunosc personal pe mulți dintre ei. Știu copii care au dat examenul de bacalaureat mult mai devreme de vârsta lor și au reușit cu succes. Vorbim acum despre bacalaureatul internațional, spre care tinde majoritatea, care presupune echivalarea studiilor. Și s‑au îndreptat spre facultăți de prestigiu înainte de 18 ani.

– Mulți părinți s-au plâns că în perioada pandemiei le-a fost greu să țină copiii departe de mediul online. Voi cum ați supraviețuit?

– Tentația spre ecran exista oricum dinainte. Noi nu facem online, deci pentru noi este la fel ca înainte în ceea ce privește învățarea. Cu toate acestea, avem luptele noastre cu ispita ecranului, cu mediul virtual. Dar negociem. Nu vrem să-i privăm cu totul și atunci, de exemplu, le propunem așa: să citească în plus, orice doresc ei, ca echivalent al timpului petrecut în fața ecranului. Și atunci, fie că vor citi în plus, fie că nu se mai uită așa de mult pe internet.

– Cum ajută alegerea de a face homeschooling în viața duhovnicească a familiei?

– Poate pe viitor se va vedea asta, dar e clar că sunt feriți de multe ispite și mă aștept să le întâmpine un pic mai târziu. Mă gândesc că, totuși, cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Ca program, practic, ne permitem să ținem sărbătorile din cursul săptămânii, cu participarea la Liturghie, cu lectură duhovnicească și alte activități plăcute, ca să marcăm sărbătoarea. Și se va vedea cumva pe viitor, acum încă este devreme să tragem concluzii.

– Și, pentru că trăim vremuri foarte grele, ce vă întărește în credință?

– Rugăciunea, Sfintele Taine, și faptul că avem un ritm mai liniștit de viață și nu ajung la urechile noastre toate știrile și toate alarmele lumii acesteia. De asemenea, un rol important în viața noastră îl are duhovnicul, fără de care nimic din ceea ce facem nu am fi avut curajul să facem. 

(…)

Interviu realizat de

Mihaela-Raluca Tănăseanu

Foto: Simona Andrusca

Fragment din articolul publicat in Revista Familia Ortodoxa/Septembrie 2021

Revista Septembrie 2021