Înainte de COVID-19, au fost pesta porcină şi gripa aviară. Ambele s-au lăsat cu pierderi masive pentru economia României şi au apărut din senin, la fel ca SARS Cov-2. Acum, când vaccinarea bate la uşă, impunându-se tot mai mult ca obligatorie, o altă serie de măsuri vine, chipurile, în sprijinul românilor şi al oamenilor de pretutindeni. De pildă, recent, Guvenul Câţu a dat o ordonanţă prin care ţăranilor le este aproape imposibil să mai crească porci. Dincolo de faptul că trebuie înregistrat fiecare porc, condiţiile de hrănire și îngrijire pe care trebuie să le respecte îi obligă, prin presiunea birocratică şi riscul amenzilor (de 8.000 lei), să renunţe, pur și simplu, la a-i mai creşte. Motivul este desigur tot pandemia, numai că, de data aceasta, pandemia este a porcilor. Pentru ei nu s-a găsit încă vaccinul salvator. În fine, nu de porci ne arde nouă – deşi, de când se ştie românul, porcul a fost pentru el sursa de hrană a săracului –, ci mai curând de şirul de reglementări pe care guvernele au început să le aplice pentru a defini libertatea omului în noua ordine mondială.

Desigur, după porci pot urma găinile, căci şi acestea riscă gripa aviară, iar după găini s-ar putea să se reclame interzicerea încălzirii cu lemne, pentru că produce prea mult CO2, adică încălzire globală. În ciuda bunelor intenții declarate, toate acestea nu sunt, în fond, decât forme prin care omului post-COVID i se va limita posibilitatea de a trăi independent de stat. De altfel, acest stat discută deja interzicerea accesului celor nevaccinaţi în mall-uri (deocamdată doar în week-end), țintind probabil la limitarea treptată a tuturor drepturilor celor ce nu acceptă serul binecuvântat de Bill Gates sau, mai precis, de cei pe care el îi reprezintă. În China, deja nu mai poți intra într-un supermarket dacă nu eşti vaccinat, cu toate că peste tot în lume se ştie la ora actuală că persoanele vaccinate contractează tulpina Delta aproape cu aceeaşi probabilitate ca cele nevaccinate. Desigur, „hainele împăratului” sunt minunate, dar lipsesc cu desăvârşire, iar noi ne prefacem că le vedem, gândindu-ne că vom ieși cumva și din această încurcătură. De fapt, tocmai de aceea s-a şi ajuns aici, pentru că preferăm să ne ascundem după deget, pentru a rămâne în zona noastră de confort.

La această lașitate instinctivă se adaugă egoismul cultivat prin mass-media şi consumism, care, pas cu pas, ne-a făcut incapabili să-l mai asumăm pe omul real de lângă noi, cu toate neputinţele şi necazurile lui. Cercul compătimirii noastre s-a restrâns tot mai mult, ajungând astăzi să se rezume ‒ în cel mai fericit caz! ‒ la cei din familia noastră, atunci când egoismul nu ne-a sugrumat până și cele mai firești sentimente față de cei apropiați. Stareţul Dionisie de la Colciu, din Sfântul Munte, ne tot spunea, luminat fiind de Dumnezeu, că cea mai mare răutate a vremurilor pe care le trăim este egoismul, egoismul fiecăruia dintre noi. Pe atunci nu înţelegeam cum tocmai egoismul poate fi păcatul cel mai mare. Acum însă devine tot mai clar că așa este, în perspectiva unei dictaturi impuse de puterile întunericului, care se hrănește din egoismul și lipsa noastră de dragoste. Iar Dumnezeu o va îngădui tocmai pentru a vedea până unde a ajuns neiubirea de frați în lumea de astăzi.

Da, repet, nu de porci ne arde nouă, deși, până în 2030, Gates își propune să ne vadă pe toţi mâncând carne artificială, căci şi acest punct este pe agenda lui globalistă. Şi nici chiar uriașa datorie a României nu ne îngrijorează cel mai mult, cu toate că, în câţiva ani, va fi cea mai mare din toată istoria noastră, obligându-ne să ne vindem viitorul ţării și să ne transformăm în sclavii marilor finanţe până când cine ştie ce eveniment va mai schimba radical mersul omenirii. Dincolo însă de toate necazurile și încercările exterioare, pentru care, neîndoielnic, avem de suferit, cea mai mare durere pentru noi, cei ce locuim pe aceste meleaguri româneşti creștine, vine din faptul că nu mai ştim ce este dragostea, compătimirea și jerfa pentru aproapele. Iar acestea sunt cele mai palpabile forme prin care Îl mărturisim pe Hristos și ne facem părtași Duhului Sfânt. Și, acolo unde Duhul lui Dumnezeu este alungat, noua ordine a satanei se instaurează cu uşurinţă.

V-aţi gândit de ce în China nu se mai poate cumpăra nimic fără telefonul mobil? De ce acolo oamenii sunt deja integrați într-un sistem de evaluare prin care sunt punctaţi sau depunctaţi în funcţie de obedienţa lor faţă de putere, iar punctajul înseamnă, concret, libertatea de a accesa anumite servicii sociale, culturale sau economice? V-aţi gândit de ce, tot în China, nevaccinaţilor li s-au restrâns drepturile atât de mult, încât nu mai pot intra nici măcar într-un magazin mai mare? Oare cât de departe sunt ei de semnele pecetluirii despre care vorbeşte Apocalipsa? Ne întrebăm dacă toate acestea nu sunt legate de faptul că puţine sunt ţările din lume care ar putea concura cu China în ceea ce priveşte cea mai atee populaţie. Lucrurile sunt destul de clare, dar oare de ce nu le putem conştientiza?

Da, românii s-au bucurat în ultimele zece luni de un regim foarte lejer, fără nebunia lockdown-ului care a terorizat cele mai multe ţări europene. Chiar şi în biserici oamenii au putut veni să se roage fără restricțiile pe care le-am văzut în Grecia sau în alte ţări. Asta vorbeşte despre binecuvântarea pe care încă o avem ca neam creştin ortodox, despre faptul că ne-am păstrat o minimă credinţă în raport cu vecinii noştri de la Răsărit sau de la Apus. Dar dacă din toate acestea nu vom înţelege că absolut nimic omenesc nu ne mai poate păzi împotriva a ceea ce va veni peste lume, vom urma şi noi soarta Apusului care, de altfel, ne-a sedus în ultimele decenii și ne-a atras pe tărâmurile lui cu idolii bunăstării, făcându-ne să uităm de patria noastră, de familie și de noi înșine, de parcă ne-ar fi adăpat din apele Lethei. Acum se vădește însă că bunăstarea unei lumi fără Dumnezeu nu poate fi decât vremelnică şi aparentă, căci după colţ ne pândesc stafiile dictaturii, ale sclaviei şi ale morţii. Oare românii noștri, risipiți prin toate colțurile lumii, vor înțelege măcar acum ce se întâmplă și se vor gândi să se întoarcă acasă, pentru a trăi demni în matca în care i-a așezat Dumnezeu?

Aşadar, armele noastre nu sunt mitingurile, ci unirea în rugăciune. Nu luptele de stradă, ci metaniile. Nu vizionarea ştirilor, cu toată tulburarea pe care ne-o induc, ci căutarea voii lui Dumnezeu şi a păcii cu noi înșine și cu aproapele nostru. Nu prin reţelele de socializare, ci prin slujbele Bisericii. Nu reclamarea drepturilor, ci plângerea păcatelor. Nu rezervele de alimente, ci câştigurile duhovniceşti. Nu închiderea în case, ci deschiderea către durerile aproapelui şi rugăciunea pentru întreaga lume. Când viaţa noastră va fi în fiecare ceas o închinare adusă Dumnezeului celui Viu prin rugăciunea de toată vremea, prin paza minţii, prin fapta cea bună şi, înainte de toate, prin discernământ, avem convingerea că, și în condițiile în care se va atinge de noi molima satanică care se abate asupra lumii de azi, suferința aceasta ne va fi spre mântuire.

Toate armele izbăvirii sunt în mâinile noastre, lucru care se vede acum mult mai mult decât în trecut. Numai noi să ne unim în duh pentru a putea duce împreună acest război, care nu este nou, ci este de când lumea, dar acum se apropie de etapa finală, prin înmulţirea păcatelor şi a mijloacelor de îndobitocire a oamenilor. Pare simplu ‒ însă nu e simplu, atâta timp cât nu vrem să ne lepădăm egoismul. Iar egoismul nu se tămăduiește doar printr-o hotărâre de moment, ci printr-o lucrare asumată pentru întreaga viaţă, prin jertfa de sine şi gândul la aproapele nostru, prin rugăciunea pentru toată lumea aceasta aflată în necaz, înstrăinată de Dumnezeu şi deznădăjduită.

Să avem conştiinţa că, pe măsura marelui dar primit, care este dreapta credință, Adevărul întreg, suntem datori lumii cu mărturisirea Lui, în duhul dragostei noastre pentru ea ‒ dragoste care să fie vrednică de un Dumnezeu Care atât de mult a iubit lumea, încât pe Însuși Fiul Său L-a dat ca jertfă pentru noi cf. Ioan 3:16. Și noi, astăzi mai mult decât oricând, suntem datori să dăruim lumii dragostea noastră, unitatea și sensul după care ea tânjește și fără de care zace în suferință și în întuneric. Astăzi, mai mult decât oricând, este un imperativ să arătăm lumii că a face parte din poporul dreptcredincios al lui Dumnezeu este cu mult mai de preț decât toate tehnologiile şi tehnicile elitelor, decât toate strategiile și politicile, căci „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor”.

Gheorghe Fecioru

Foto: The Ascetic Experience

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/August 2021

Revista August 2021