Ne așteaptă vremuri grele, să nu ne înşelăm că lucrurile vor sta altfel. Nimic nu va mai fi ca înainte, cu virusuri sau fără. Se pare că un război total a fost declarat pe faţă şi câţiva ani de acum înainte vom trăi ca sub asediu. Să nu ne amăgim cu aceste trei-patru luni de respiro. Νe-au fost date ca să nu înnebunim de-a binelea şi să mai capete un sens vaccinarea sau acceptarea tuturor celorlalte măsuri, dar din toamnă ne vom întoarce, cel mai probabil, la reeducarea din care abia am ieșit ‒ un plan bine pus la punct, care ni se tot anunţa consecvent de decenii bune. Noi însă nu am vrut să-l înțelegem, preferând să credem că lucrurile merg bine și, ce-i drept, ne-a plăcut mai mult confortul, această capcană în care ne-am lăsat atraşi. În tot acest timp, vedeam însă că lumea alunecă spre o viziune antihristică, cu revoluţiile sexuale şi de gen, cu discursul neomarxist care răsturna toate sensurile şi raţiunile puse de Dumnezeu în creaţia Sa.

Pe de altă parte, se afirmau fățiș lucruri despre viitorul lumii, edificate după chipul ideologiilor malthusiene, iar acesta nu se întrezărea deloc fericit. Şi nu ne referim aici numai la cele două distopii binecunoscute, „1984” a lui Orwell şi „Minunata lume nouă” a lui Huxley, ci și la o mulţime de alte naraţiuni strecurate în cărţi şi filme, în interviuri media şi mari spectacole. Așa cum a fost, de pildă, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra (2012), cea mai mare alegorie a pandemiei COVID care avea să fie pusă în scena planetară șapte ani mai târziu. Cert este că, în ultimele decenii, despre sfârşitul apocaliptic al lumii, pandemii, atacuri nucleare sau evadări către lumi extraterestre au vorbit mai mult filmele hollywood-iene, decât au făcut-o cei acuzaţi de conspiraţionism şi puşi la zid de mass-media.

Și toate acestea fără ca lumea să le dea importanţă. Nici măcar noi, creştinii, nu am luat prea mult în seamă avertismentele profetice ale unor Părinţi ca Sfântul Paisie Aghioritul, Cuviosul Efrem din Arizona şi mai ales ale Părintelui nostru Iustin Pârvu. Abia acum, când aceste narațiuni au început să devină realitate, iar normalitatea a ajuns ceva de ordinul trecutului, începem să punem lucrurile cap la cap și să înțelegem ce ni se întâmplă.

Rămâne, desigur, întrebarea: Oare noi ce am făcut în tot acest timp, fiecare dintre noi, ca lumea să fie mai bună, iar acest deznodământ, anunţat narativ prin sute de filme, să nu aibă loc? Din păcate, am tratat totul ca pe un divertisment, deşi în orice glumă bună se ascunde şi un mare adevăr. Mai mult, ne-am înfruptat din „ospăţul” desfrânării prin nenumăratele resurse pe care ni le-a pus la dispoziţie societatea modernă, ca un alt Valaam al Vechiului Testament. El este vrăjitorul care i-a învățat pe madianiţi cum să supună poporul lui Israel, ademenindu-i în desfrânări cu femeile idolatre. Știa prea bine că, abătându-i de la cuvântul Domnului și alipindu-i de idolul lui Baal-Peor, israeliții aveau să-și atragă mânia lui Dumnezeu, Care îi va părăsi și astfel vor putea fi înfrânți cf. Numeri 31:16. Pentru ce altceva credeți că a fost dezvoltată toată pornografia şi toate idolatriile din vremurile noastre, cea mai la îndemână fiind vizionarea TV, dacă nu pentru a ne îndepărta de Domnul Dumnezeul nostru şi a cădea astfel în mâinile „madianiților” contemporani? Să ne amintim numai de recentul vot pentru familie, pe care mulți români de-ai noştri nu l-au dat, chiar dintre „hiperortodocşi”, invocând tot felul de pretexte și uitând că mai mare decât toate este mărturisirea lui Dumnezeu și a legilor pe care El le-a pus în firea omului, întâi de toate aceea că familia este alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie.

Sensul istoriei este să se umple Raiul de Sfinți” 

În fine, sfârşitul lumii va veni, acesta este un lucru sigur, însă nimeni nu ştie când. Cât despre stăpânitorii lumii acesteia, care tot plănuiesc distrugerea completă a omenirii, să nu uităm că Dumnezeu nu se ia după ei. L-am întrebat odată pe Stareţul Dionisie din Sfântul Munte Athos, considerat om cu viaţă sfântă chiar de către Sfântul Paisie Aghioritul, dacă va veni sfârşitul şi cât de curând va fi. După ce s-a rugat puţin, mi-a răspuns: „Sfârşitul va veni”, mi-a spus el, „când nu se vor mai mântui oamenii, când vor fi atât de puţini cei ce caută mântuirea, încât lumea nu va mai avea sens”. Căci sensul istoriei nu este ca să se umple iadul de suflete, ci să se lărgească cât mai mult comuniunea Sfinţilor lui Dumnezeu.

Aşadar, sfârşitul, ca şi toată evoluţia evenimentelor, nu depinde de „stăpânitorul lumii acesteia” Ioan 12:31, ci mai degrabă de noi toţi, de fiecare în parte, dacă îi permitem sau nu să-și atingă planurile. Mai mult decât toate depinde însă de trezvia noastră, dar și de lupta pe care o vor da copiii noştri, căci al lor este viitorul. Credeţi însă că odraslele noastre se vor putea lupta cu ispitele, că se vor opune capcanelor seducţiei şi desfrânării cel puțin atât cât o fac cei din generațiile noastre? Desigur, cu ajutorul lui Dumnezeu o vor putea face, dar pentru aceasta trebuie şi noi să-i educăm, să le predăm o înţelepciune de viaţă care să-i apere şi să-i întărească, să-i întrarmăm cu armele Duhului cf. Efeseni 6:13-18, cu răbdare, curaj, putere de luptă şi, întâi de toate, cu stăruinţa în rugăciune. Probabil că vremurile ce vor veni vor fi mult mai grele decât cele pe care le-am trăit noi. De aceea, copiii noștri va trebui să fie întăriţi pe măsură, cu mult mai mult decât noi, în lupta duhovnicească, ca să poată rezista şi să dea mărturia cea bună. Credeţi însă că acest lucru se va putea realiza prin accesul nelimitat la internet sau abonamentul la Netflix? Sau chiar credeţi că notele bune de la şcoala online în vremurile de pandemie, care vor fi de-acum regula, vor face din ei oameni, așa cum înțelegeau părinții şi bunicii noştri să fii om?

Învăţământul online le deschide orizontul internetului mai mult decât orice altceva, chiar pentru copiii care până acum aveau interdicţie de la părinţi să stea pe calculator. În ultima vreme, mi s-au tot plâns părinţi că tot ceea ce au construit în ani de zile li s-a surpat în numai câteva luni, copiii lor, de altfel silitori la învățătură, ajungând să fie dependenți într-un timp foarte scurt de jocuri pe calculator sau filmele urmărite chiar în timpul orelor de şcoală. Situaţiile par fără ieşire, mai ales pentru părinţii foarte ocupaţi, care lipsesc mult timp din viaţa copiilor lor. Dar sunt şi cazuri, şi nu puţine, când părinţii sunt foarte mulţumiţi de noua situaţie. Duhul lumii ne-a indus într-o asemenea măsură impresia că Netflix-ul ar fi o sursă ideală de divertisment ‒ chiar dacă un procent semnificativ din filmele şi serialele acestui canal promovează homosexualitatea, violenţa, magia, groaza sau alte mesaje apocaliptice şi antihristice ‒, încât aud că până şi medici sau profesori, oameni care merg la biserică, urmăresc seriale pe Netflix împreună cu copiii lor. Atât de mult s-a răspândit acest canal. Despre duhul lumii nici nu mai vorbim, căci este nota generală a întregului mediu televizual. În schimb, aceiași părinți sunt foarte speriaţi de virusul ucigaş, care, din câte ştim, nu a omorât nici un copil sau adolescent în România. Câte suflete nu sunt însă pe cale să se piardă din cauza evadării în imaginar şi a depresiei generate de luni de zile de izolare în faţa ecranelor?

Auzim despre creşterea ratei psihozelor, a anxietăţilor şi chiar a tentativelor de sinucidere la tineri. Și nici nu este de mirare, pentru că, urmărind hipnotic ştirile, nu mai deosebim realitatea de ficţiune și ajungem să credem că apocalipsa vine odată cu virusul SARS-Cov-2, iar nu prin toate schimbările pe care le-a provocat pandemia, potrivit planului. Aşadar, pentru ei important este ca visarea să fie fără de sfârşit, timp în care lumea reală ajunge aproape de nelocuit. Și toate acestea, tocmai pentru că nu ne-am luptat îndeajuns ca să o păstrăm măcar aşa cum am moştenit-o de la cei dinaintea noastră.

Investiția ce nu ne poate fi furată

Copiii noştri au nevoie în primul rând de întâlniri faţă către faţă, de mişcare în aer liber, de jocuri și sport, au nevoie să fie învăţaţi cu anumite responsabilităţi şi munci, mai ales cei care au la dispoziţie, fie și câteva luni pe an, o curte la bunici sau un loc unde pot să-şi exercite puterea trupului, voinţa, răbdarea şi alte virtuţi fireşti dezvoltării lor. Căci, cum se vor putea împotrivi nu numai ofertelor antihristice, ci chiar însemnării cu semnul fiarei, când ei nu au răbdat niciodată de foame, frig, nesomn, nu s-au înfrânat niciodată, nu au trecut prin încercări prin care trece omul de când e lumea?

Mă întreba cineva recent în ce fel de monedă să-și depoziteze banii, ţinând cont de faptul că se anunţă devalorizarea tuturor monedelor şi trecerea la moneda virtuală. Răspunsul pe care l-am primit la rândul meu de la un prieten a fost cât se poate de simplu: cea mai bună investiţie care nu ne va putea fi furată, nici măcar prin limitarea dreptului la moştenire prin taxe uriașe – cum se întâmplă în Coreea de Sud, unde statului îi revine 50% din valoarea moştenirii – este investiția în educaţia copiilor noştri. Şi, când vorbim de educaţie, nu ne gândim la meditaţiile pentru note mai bune la şcoală, ci la susţinerea, după putere, a unor activităţi care pot dezvolta abilităţile mentale ale copiilor, le pot spori universul de înţelegere şi de conştiinţă. Avem în vedere în primul rând pasiunile, talentele și vocaţiile fiecărui copil. Pentru unul este ideal un instrument muzical, pe altul îl atrage mai mult lectura, pe altul activităţile tehnice şi practice, pe altul limbile străine sau sportul, care, dacă este făcut cu seriozitate, poate dezvolta abilități care să-l ţină departe de multe ispite. Desigur, toate trebuie încercate şi cultivate, iar tânărul se va vădi atras de una sau de cealaltă. Nici una însă nu va putea înlocui o viaţă trăită în frica lui Dumnezeu, cu rânduielile ce trebuie să guverneze într-o familie creştină.

Ispitele demonice sunt, poate, de mii de ori mai mari decât înainte, de aceea şi viaţa noastră duhovnicească trebuie să fie pe măsură. Dacă hrana preferată ne vor fi ştirile de la televizor, shopping-ul, divertismentul, duhul lumesc în general, acelaşi duh îi va stăpâni și pe copiii noştri, înmulţit la puterea timpurilor cu totul antihristice ce vor urma. Dacă însă ne vom întări cu înfrânarea și ne vom hrăni cu chemarea numelui lui Dumnezeu şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, copiii noştri, chiar dacă se vor simţi atraşi mai mult de oferta lumii, prin legătura tainică cu părinţii lor vor primi cu siguranță sămânţa cea bună, ce va rodi, cu timpul, în sufletul lor. Acest lucru putem să-l facem, iar pentru el vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu mai mult decât pentru toate faptele noastre.

Copiii noştri vor avea parte de cea mai dură confruntare cu forţele iadului din câte au avut loc de-a lungul istoriei. Pe măsură trebuie să le fie şi pregătirea duhovnicească. Noi să facem ceea ce depinde de noi, căci de restul va avea grijă Domnul, de vreme ce a Lui este lumea cf. Psalmi 49:13, pe care a iubit-o şi o iubeşte atât de mult, încât pe Însuşi Fiul Său L-a dat să se jertfească pentru ea cf. Ioan 3:16. El este preţul existenţei acestei lumi, Însuşi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, şi nu trebuie să uităm acest lucru.

Gheorghe Fecioru

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/iunie 2021

Foto: Simona Andrușcă