Frank Jarvis Atwood este un condamnat la moarte ce urmează să fie executat pe 12 mai 2021. A fost arestat în 1984 și condamnat (fără dovezi foarte concludente) pentru răpirea și omorârea unei fetițe de opt ani. Deși implicat în alte delicte, Frank a negat întotdeauna această crimă și se consideră nevinovat de moartea copilei. De 37 de ani este în închisoare, așteptându-și rândul la moarte sau o nesperată grațiere, în urma recursurilor făcute. Recent a primit un ultim răspuns negativ, de data aceasta definitiv. (T.P.)

Cum s-a ajuns aici? Frank este unicul fiu al unei familii bogate din Brentwood, California. Tatăl său a fost general de armată în rezervă și directorul unei companii locale de televiziune, iar mama, o austriacă ce și-a dedicat viața creșterii unicului fiu. Sensibil și talentat, Frank a urmat cele mai bune școli, a absolvit celebra Academie Militară din Brentwood, a urmat cursuri de arte și programe sportive. În adolescență a suferit însă un eveniment traumatic: a fost răpit împreună cu un prieten și violați de un tânăr de 20 de ani. Are loc un proces în care violatorul este condamnat, dar drumul spre distrugere i-a fost deschis. Peste câțiva ani, suferă încă o traumă asemănătoare, într-un viol în grup, care îi pecetluiește viața. De-acum se predă de bună voie unor comportamente sexuale similare, devenind el însuși agresor, dintr-o pornire autodistructivă, dar și dintr-o dorință de răzbunare pe o lume pe care o consideră responsabilă de drama sa. La 18 ani este deja în închisoare, iar următorii nouă ani și-i petrece între delicte și detenții, făcând afaceri cu droguri și practicând ocultismul. Nu mai vedea nici o speranță în viitor, așa că moartea, detenția sau libertatea nu prezentau pentru el diferențe prea mari. Singurul lucru pe care și-l dorea era să se piardă în uitare, motiv pentru care se refugia în droguri.

În vara lui 1984 era implicat în construirea unei rețele multi-statale de trafic de droguri, când este arestat de FBI pentru răpirea și uciderea unei fetițe din Tucson – crimă despre care a susținut totdeauna că nu este responsabil. În 1987 se încheie procesul și este condamnat la moarte, intrând pe o listă de așteptare a execuției sau a unei eventuale grațieri. Încă de la început a fost tratat în închisoare ca pedofil și criminal de către ceilalți prizonieri, de administratorii închisorii și de restul lumii. Era urât de toți. Viața în celulă era pentru el un chin continuu, sub povara propriei conștiințe, dar și a urii celor din jur.

În același an însă, 1987, are loc o întâlnire providențială: în timpul proceselor, o cunoaște pe Rachel, o tânără din Tucson, care, impresionată de cazul său, îl susține moral și îi inspiră puterea de a vedea un sens în propria viață. Astfel, Frank se apucă să studieze. Își alcătuiește o agendă bogată de cursuri universitare și se pune pe treabă. Își abandonase studiile cu mult timp în urmă, după obținerea diplomei de absolvire a liceului. Astfel, vreme de zece ani încheiați a urmat cursuri universitare prin corespondență, obținând cu succes mai multe diplome la rând: o licență în Științe umaniste la Colegiul Central din Arizona în 1991, o a doua licență în Științe umaniste la Universitatea din Ohio în 1991, apoi o licență în Limba Engleză și Drept în 1995 și un Master în Literatură la aceeași Universitate din Ohio în 1998.

Tot Rachel, cu care se căsătorește în 1991, i-a inspirat apropierea de creștinism, așa că Frank începe să se implice în diverse mișcări neoprotestante. Însă experiența aceasta i-a lăsat pe amândoi cu un sentiment de gol spiritual. În căutarea unei vieți duhovnicești autentice, Frank îi scrie unui episcop ortodox din Cipru, care îl pune în legătură cu Părinții Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” din Arizona, întemeiată de Părintele Efrem Filotheitul, și care se afla chiar în orașul închisorii sale. Nu după multă vreme se convertește la Ortodoxie, fiind botezat în 2000 de Părintele său duhovnicesc, Arhimandritul Paisie, starețul mănăstirii, și primește numele de Anthony. Își continuă studiile, de data aceasta în Teologie Ortodoxă, obținând o licență și un master. Rachel primește și ea botezul ortodox în 2007.

Talentat, Anthony începe să scrie, devenind autorul a numeroase articole în presa creștină și al mai multor volume de spiritualitate ortodoxă, în care abordează subiecte legate de moartea creștină și pedeapsa capitală. Își va semna cele șase cărți cu numele de „Antonie al pustiei”, făcând aluzie, pe de o parte, la pustiul Arizonei în care este amplasată închisoarea sa, dar și la viețuirea în „pustiul” așteptării morții. Cel mai cumplit pustiu este însă pentru el pustiul lăuntric, terenul de confruntare cu propriile păcate și patimi. Din dorința de a-i ajuta pe tineri să nu treacă prin experiențe asemănătoare, a ținut multe conferințe și a scris pentru două organizații de tineri creștini din zonă.

Împreună cu Rachel, Anthony va publica o autobiografie de cuplu, în care își povestesc pas cu pas incredibilul lor parcurs: doi oameni foarte diferiți – el, un condamnat la moarte, ea, o americancă fără pată – se întâlnesc și se căsătoresc într-o închisoare a condamnaților la moarte. Este o întâlnire cu adevărat providențială, care le va schimba amândurora viața, îndreptând-o spre Hristos, prin multe suferințe, și purtându-i prin mijlocul morții, către Înviere.

Tatiana Petrache

Post-scriptum: La ora la care veți citi aceste rânduri, probabil că Anthony va fi trecut la Domnul, în urma executării sentinței la moarte. Să ne rugăm pentru el și pentru Rachel. Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi este un condamnat la moarte, deși nu toți ne pregătim pentru ea cu aceeași tenacitate și înțelegere.

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/ Mai 2021