Alegeri şi judecăţi, idei şi decizii, toate depind de ceea ce numim „discernământ” ‒ capacitatea de a discerne adevărul de minciună și închipuirea de realitate. Într-un cuvânt, de a vedea lucrurile aşa cum sunt. Pare simplu, dar nu e chiar aşa. În chestiuni de nuanţă ne putem înşela, pentru că uneori închipuirea mimează perfect realitatea, mai ales atunci când este şi extrem de seducătoare. Astfel că a discerne nu înseamnă neapărat a avea o minte sclipitoare, un exerciţiu al raţiunii mai bun decât ceilalți, ci mai cu seamă puterea de a-ţi stăpâni emoţia, de a-ţi înfrâna dorinţele care îți parazitează rațiunea și voința. Aşadar, discernământul este o facultate care ține mai degrabă de puterea de a cuprinde întreaga ființă umană într-o notă înţelegătoare, raţională.

Prea multe definiţii, îmi veți spune, pentru o lume în care oamenii nu mai sunt dispuşi să accepte nici una. Pentru că există televizor şi internet, iar nu pentru că există şcoală, oamenii ştiu. Sunt convinși că știu, fără nici cea mai mică suspiciune că ar putea să greșească. Situaţie unică în istoria lumii, la nivel aproape planetar. Senzaţia asta că ştii, sentimentul siguranţei că ceea ce-ți serveşte media e adevăr garantat nu mai este pusă la îndoială de omul contemporan. Toţi însă ştiu aceleaşi lucruri, reflectate de micul ecran și, dacă nu e întotdeauna vorba de acelaşi conţinut, cel puţin sunt aceleaşi modalităţi de a înţelege lumea, de a emite judecăţi, de a se raporta la realitate, de a trăi şi a gândi.

Ne mirăm însă că, de treizeci de ani încoace, mergem din rău în mai rău, iar când credem că ne-am salvat, ni se sapă o groapă şi mai mare. Alegerile noastre, politice și nu numai, să fie oare rodul discernământului? Dezbinările se înmulțesc, divorţurile abundă, oamenii nu se mai înţeleg. Și aceasta e tot o chestiune de discernământ?

Acum doi ani, la „Referendumul pentru Familie”, am fost surprinşi să constatăm că mulţi dintre cei care nu lipseau de la slujbele Bisericii nu au vrut să se alăture pentru a susţine Familia. Oare ce gândeau? Ce le spunea mass-media: că votul este, de fapt, „pentru Dragnea”. Iată însă că Dragnea a intrat în puşcărie, iar ofensiva LGBT s-a dezlănțuit împotriva Familiei, și totuși aproape nimeni nu-şi mai aminteşte de alegerea făcută atunci. De recunoaşterea vreunei erori, de pocăință, nici nu se mai pune problema. Alții s-au opus Referedumului din cauză că i-ar fi discriminat pe homosexuali, care „vor şi ei o familie iubitoare, ca noi, cei care suntem altfel decât ei”. În fine, aici discernământul nu mai e doar o chestiune de nuanţă. Să nu mai realizezi cât de diferit este bărbatul de femeie, cât de potrivită este femeia, prin fire, ca să nască şi să fie mamă, nu mai e doar o chestiune de lipsă a discernământului, ci mai curând o simptomatologie ce ar putea primi un diagnostic psihiatric.

Internetul ‒ „garant” al adevărului

Din păcate, până aici au ajuns oamenii, care știu. Cred şi în Buddha, şi în Hristos; în extratereştri, dar şi în magie. Sunt mari apărători ai drepturilor animalelor, dar îi urăsc pe oameni, care le „asupresc”. Cred în încălzirea globală, dar sunt prizonierii culturii de consum. Au maniere, zâmbesc frumos, dar nu te-ar ajuta cu nimic ‒ ba, mai mult, sunt în stare să te reclame pentru vreo încălcare a regulilor comunitare. Mai nou, că nu porţi mască când ieşi din casă.

Așadar, mai poți avea discernământ în era informaţiei mediatice? Atâta timp cât te expui mesajelor ei, cu siguranţă, răspunsul este „nu”. Mi-e teamă însă că nici cei mai raţionali oameni nu pot face faţă ofensivei informaţionale, furtunii de năluciri care se revarsă peste lume. Și acesta este cel mai rău lucru pe care l-a suferit omenirea în ultimii 100 de ani, mai ales de când a apărut şi internetul. Atâta timp cât fluxul de imagini şi idei care pătrunde în mintea ta reflectă o realitate contrafăcută, de la un punct încolo, indiferent cât de raţional și de instruit ai fi, vei începe să creditezi tot mai mult ceea ce „vezi”. Este o cedare, o predare în fața acestor forţe persuasive, de care nu te mai poţi apăra opunând un model de realitate complet diferit, care să reflecte Adevărul.

Astfel, putem spune că cei ce au în mâini mass-media, noosfera omului modern, îi controlează acesuia imaginea despre lume, gândirea, mentalităţile, atitudinile şi tot ceea ce el crede că i-a mai rămas personal şi intangibil. Nu, omul modern nu mai are intimitate, nu mai are for interior, nu mai ştie ce este neprihănirea unui suflet care să nu fie bântuit de imagini şi dorinţe străine. Discernământul, pentru o astfel de lume, nu mai poate fi altul decât cel validat mediatic. Dacă eşti de acord cu ceea ce se spune, atunci eşti un bun cetăţean; dacă nu ești de acord, primești eticheta de „terorist” sau „duşman al statului”, un „înşelat” de fake-news, după cum este numit cam tot ce contrazice opinia publică oficială.

Facebook-ul e mult mai aproape de ceea ce însemna religia pentru omul de odinioară, căci internetul a devenit garantul adevărului şi locul priveligiat unde oamenii preferă să trăiască. „Popa are el un interes, iar Evanghelia e depăşită”, îşi spun cei mai mulţi, ca să-și adoarmă conștiința. Cei prinşi în această logică mediatică cu greu mai pot ajunge la discernământ, chiar de-ar fi dintre cei care se opun sistemului. Numai faptul că mass-media îți strecoară această nelinişte în inimă, şi e suficient pentru a te îndepărta pas cu pas de înţelegerea clară, luminoasă, a raţiunilor pe care le-a statornicit Domnul în lumea aceasta.

De fapt, aici este capcana: în a te încrede în propria ta minte, în a vehicula informaţii şi a te situa undeva, unde crezi tu că ești „de partea adevărului”. Astfel, de pildă, mulţi au fost înşelaţi să părăsească chiar Biserica, pentru că nu au fost de acord cu Sinodul de la Creta. Desigur, avem și cealaltă extremă, a celor care consideră un pericol pentru viaţa copilului Botezul prin scufundare, sau se tem să se împărtăşească cu aceeaşi linguriţă, pentru a nu se contamina. Şi toţi aceştia sunt convinşi că au… discernământ.

Discernământul, darul lui Dumnezeu

De fapt, ce este discernământul? Discernământul înseamnă să-ţi păstrezi pacea în mijlocul furtunii şi, cu destoinicie, să îndrepţi cârma către liman. Discernămânul înseamnă să mărturiseşti adevărul într-o lume în care tocmai adevărul pare cea mai mare minciună. Discernământul este acela prin care omul alege Calea lui Dumnezeu dintr-o mie de alte căi ce par să ducă acolo. Se poate să ai discernământ fără Dumnezeu? Se poate să dobândeşti discernământul doar ca pe o harismă personală? Dacă ar fi aşa, atunci discernământul nu ar mai fi o virtute dumnezeiască ‒ poate cea mai înaltă ‒, ci doar o abilitate înnăscută, sau dobândită prin exerciţiul raţiunii. Dar, nu. Discernământ înseamnă să-ţi pui toată viaţa şi gândurile în mâna lui Dumnnezeu şi să cauţi, şi să aştepţi clipă de clipă o luminare a minţii curăţite de păcat, prin care să poţi desluşi adevărul de minciună.

Aşadar, dacă sisteme de înţelepciune sunt multe în lumea aceasta, discernământul, ca virtute duhovnicească, nu este altul decât rodul cugetării omului care a dobândit mintea lui Hristos cf. I Corinteni 2:16. Desigur, pentru omul contemporan, hrănit cu ideologiile anti-autoritare, chiar anarhiste, e greu să renunţe la voia proprie, la ceea ce el numește „liberul arbitru”, în favoarea ascultării de Dumnezeu. După cum e la fel de greu să renunţe la egoism şi la orgoliul de-a se crede cineva, pentru a dobândi smerenia lui Hristos şi a urma Crucii Lui.

Şi iarăşi ne vedem în faţa unei alegeri cruciale în viaţa noastră, aceeași ca la începuturile creștinismului: ori calea lumii ‒ care astăzi înseamnă mass-media, opinia publică, televizor şi internet ‒, ori calea mai îngustă, a lepădării de sine, a ascultării desăvârşite şi a urmării cuvântului lui Hristos, care se va arăta în inima curăţită de păcat. Nu a existat vreodată o alegere mai importantă pentru sufletul omului. Acum însă dihotomia celor două căi a ajuns atât de mare încât, în curând, oamenii se vor împărţi între cei ce s-au făcut robi ştirilor, nălucirilor fără de consistenţă, şi cei liberi, care Îl vor mărturisi pe Hristos cu riscul de a-şi pierde confortul, şi chiar viaţa. Se pare că întunecarea minţii, prin frica şi teroarea răspândită de mass-media sub pretextul pandemiilor, ne va obliga mult mai repede decât ne închipuim să facem această alegere.

Cei care însă nu se vor pregăti din timp nu ştim de vor mai găsi atunci puterea. Aşadar, să căutăm în fiecare clipă să alegem să trăim cu Adevărul, pentru ca, în clipa încercării, „nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile” să nu ne mai poată despărţi de El cf. Romani 8:38-39.

Gheorghe Fecioru

Foto: Ilarion Moga

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/Noiembrie 2020

NOIEMBRIE 2020