De vorbă cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe

Este Covid-19 o boală aducătoare de moarte? Răspunsul nu este nici „da”, nici „nu”, ci „după cum este abordată această patologie extrem de contagioasă”. Din păcate, se pare că noi, ca societate, suntem mai puţin pregătiţi să facem faţă acestei viroze, față de pericolul pe care l-ar putea constitui ea cu adevărat pentru sănătatea publică. Interviul cu dr. Virgiliu Gheorghe este una dintre mărturiile faptului că această boală poate fi învinsă dacă este tratată din timp, potrivit descoperirilor medicale existente la această oră. (M.C.)

– Domnule Virgiliu Gheorghe, cum vedeţi pandemia acum, la debutul celui „de-al doilea val”?

– Sunt foarte multe de spus. În primul rând, sunt mai puţin speriat acum decât în urmă cu 6 luni de gravitatea bolii. Este, cum am spus şi atunci, extrem de contagioasă, dar nu atât de mortală precum se crede. Am convingerea că ar muri foarte puţini oameni, mai puţini decât la o gripă obişnuită, dacă bolnavii ar fi trataţi de la început cum trebuie. E adevărat, şi asupra acestui punct aş insista: boala aceasta nu este o gripă obişnuită. Mai mult, are câteva caracteristici care o deosebesc clar de cele mai multe boli cunoscute. Acesta este şi unul dintre argumentele faptului că virusul a fost asamblat genetic în laborator din anumite secvenţe, cum sunt cele de la HIV, secvenţe adiţionate unui coronavirus obişnuit.

– Și cum anume ar trebui să fie tratată boala de la început?

– Vedeţi dumneavoastră, formele severe sunt, în majoritatea cazurilor, forme netratate cel puţin o săptămână, dacă nu 10 zile de la apariţia primelor simptome. Pur şi simplu, oamenii iau un Paracetamol şi aşteaptă să le treacă. Iar boala trece astfel, destul de uşor, statistic vorbind, la 80-90% din populaţie. Există însă ceilalţi, la care boala se agravează, plămânul începe să sufere, sunt spitalizaţi, iar unii dintre ei, mai cu seamă cei cu comorbidităţi, riscă ventilaţia mecanică şi decesul.

Primul motiv al netratării bolii este neacceptarea ei

– De ce credeţi că oamenii nu se tratează corespunzător?

– În primul rând, majoritatea oamenilor greu acceptă că au Covid-19, din cauza isteriei produsă în mass-media privind această boală. Discuţiile despre boală nu au aproape nimic cu lupta populaţiei împotriva bolii, ci doar cu măsurile de necontaminare. Ştiţi ce sugerează aceasă atitudine? Faptul că viroza aceasta ar fi ceva cumplit, un fel de ciumă sau lepră, că eşti condamnat, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ce putem face ca să ne păzim, să nu o luăm. Dar nu-i deloc aşa. Este o boală ca oricare alta, iar oamenii care sunt pregătiţi să lupte cu ea ‒ nu stând cu masca pe faţă şi „la distanţă” de ceilalţi ‒ nu vor întâmpina probleme să o depăşească fără mari dificultăţi, cel mult cu izolarea în casă timp de 14 zile.

Aşadar, spaima indusă de mass-media îi determină pe oameni să nu poată accepta că sunt bolnavi, şi chiar să evite oricare tratament specific coronavirusului. Pur și simplu, nu vor să creadă că au coronavirus! Aud foarte des scuze de genul: „Am stat cu aerul condiţionat deschis”, „M-a tras curentul după ce am făcut baie”, „Am mâncat o înghețată” etc. ‒ orice argument al stării de boală pe care o resimt, numai să nu cadă sub suspiciunea de Covid-19.

Aceasta înseamnă că primul motiv al netratării bolii este neacceptarea ei, dar nu şi singurul. Alţii, auzind sau constatând că cineva apropiat a trecut foarte uşor peste boală, nu fac altceva decât să o trateze cu multă răbdare şi cu ceva Paracetamol, ca să micşoreze febra. Ei nu ştiu că există factori de risc şi că, întrunind câţiva, vor face o formă mai gravă. După o săptămână, deja începe să fie târziu pentru o intervenţie terapeutică, iar când ajung la spital, intră deja în Terapie Intensivă şi riscă intubarea şi moartea. Cunosc mai multe astfel de cazuri, inclusiv medici.

– La medici cum se explică acest comportament?

– Sunt şi ei oameni, trăiesc în aceeaşi societate sufocată mediatic cu multe informaţii de proastă calitate şi, din păcate, dacă nu au fost implicaţi direct în lupta cu Covid-ul în spitale, nu ştiu mai nimic despre tratarea bolii. Aceasta este şi o a treia cauză pentru care oamenii mor practic în casă, netrataţi, în condiţiile în care boala s-ar fi putut controla uşor din prima zi. Am cunoscut cazuri în care s-a ajuns în pragul Terapiei Intensive din cauza medicului de familie, care şi-a tratat pacientul de Covid cu Teraflu, Sinupret şi Paracetamol. Altul şi-a dus pacientul în aceeaşi stare gravă, recomandându-i Tamiflu. Atât Teraflu, cât şi Tamiflu nu fac altceva decât să mai încarce cu toxicitate un organism care deja a ajuns, în scurt timp, destul de tarat din cauza virusului.

Într-un alt caz, omul murea acasă aşteptând răspunsul de la testul Covid, care întârzia să vină de trei zile, iar medicul nu voia să-i recomande nici măcar un anticoagulant sau un antiinflamator, sub motivul că nu ştie sigur dacă are Covid-19. Oricum, nici când a aflat nu şi-a asumat nici o responsabilitate. Omul a scăpat până la urmă cu ajutorul lui Dumnezeu, după o internare de câteva săptămâni bune în spital. Dar nu toţi au avut acelaşi noroc.

– Consideraţi că tratamentul ar trebui început şi fără diagnosticul de Covid-19?

– Se poate face o minimă prevenţie, adică să se recomande anumite suplimente şi medicamente care te pun la adăpost, fără să-ţi primejduiască sănătatea cu efectele lor adverse. Dar observăm un paradox: pentru o răceală obişnuită, mulţi medici se grăbesc să dea antibiotice, şi chiar pe termen lung, iar în cazul Covid-ului cu manifestări pulmonare evidente, nu o fac până nu vine testul de la RT-PCR!

De asemenea, de când e lumea, diagnosticul unei boli se pune pe baza semnelor clinice, iar în Covid acest lucru parcă ar fi în mod tacit interzis. E un paradox care nu poate fi explicat decât prin frica paralizantă cu care societatea tratează Covid-ul, şi nu prin raţiunea de care ar fi nevoie ca această boală să fie întâmpinată şi vindecată.

Specificitatea simptomelor de Covid-19

– Și care ar fi semnele clinice care ne indică contaminarea cu Covid-19?

– Boala aceasta poate avea o mulţime de semne, de multe ori complet diferite de la o persoană la alta. La mulţi debutează cu o durere de cap foarte puternică. La alţii apare o stare de oboseală excesivă, o stare de greaţă, încât nu pot mânca mai nimic, sau diaree. La alţii, o uşoară usturime în gât şi o febră mică, gen 37.5, care trece la Paracetamol, dar revine. Mai sunt durerile musculare, pierderea gustului şi a mirosului, dureri în piept şi în spate, în dreptul plămânilor, tuse uşoară, cu un sentiment de disconfort la respiraţie. Am văzut, în forme foarte uşoare, un debut cu dureri în zona sinusurilor sau a ganglionilor limfatici din zona gâtului.

Bineînţeles, o parte dintre aceste simptome apar şi în alte viroze sau răceli, dar există şi o anumită specificitate. De pildă, durerile de cap debutează brusc şi sunt extrem de intense. Când sunt asociate şi cu o stare de oboseală excesivă, e foarte probabil să fie Covid. Este vorba de o oboseală de așa natură, că ai sta tot timpul în pat și ai dormi, sau experimentezi o stare de neputinţă pe care nu ai mai întâlnit-o niciodată. Mai este un semn care debutează odată cu starea de oboseală: tahicardizarea. Inima începe să bată repede, indiferent de efortul făcut; chiar dacă te întorci de pe-o parte pe alta în pat, creşte pulsul. În general, cum se agravează puţin boala, creşte pulsul uneori până la 100 bătăi pe minut şi rămâne pe o perioadă destul de lungă crescut, până la apropierea vindecării. Depinde de severitatea formei.

Pierderea mirosului şi a gustului, brusc, sunt semne clare de Covid. Dar nu toată lumea le experimentează. Am cunoscut persoane care nu şi-au pierdut deloc gustul şi mirosul, chiar dacă au făcut o formă severă, iar altele care şi le-au pierdut pe o perioadă lungă de timp, mai lungă de o lună, la o formă mai uşoară, dar care a trenat din cauza unor contaminări succesive.

Apoi, când am vorbit de durerile de spate şi de articulaţii, acestea sunt efectul stării inflamatorii pe care o generează acest coronavirus, lucru care poate fi privit tot ca un semn specific.

Dacă însă apare apăsarea în piept şi în spate, în corelaţie cu alte câteva simptome, deja boala este avansată, şi trebuie avută în vedere intrarea în terapia specifică. Mie mi se pare că această viroză, mai ales în contextul pandemic în care ne aflăm, nu poate fi confundată cu alte gripe decât cu o probabilitate extrem de mică.

– Dar nu există şi analize de sânge specifice bolii, în cazul în care persoana nu face testul RT-PCR sau rezultatul acestuia întârzie să vină?

– Este o întrebare foarte importantă. Toată lumea crede că PCR-ul trebuie să aibă ultimul cuvânt, însă nu este chiar aşa. Sunt cazuri în care testul iese negativ, chiar dacă persoana are boala manifestată destul de vizibil. Pe de altă parte, testul poate ieși pozitiv şi când boala este vindecată, şi chiar câteva săptămâni mai târziu, deşi persoana nu mai contaminează de mult. De altfel, se consideră că în jur de 14-18 zile de la identificarea bolii, persoana nu mai este contagioasă, chiar dacă testul iese pozitiv, iar din experienţă cred că este o afirmație foarte corectă.

Aşadar, se poate ca testul să iasă pozitiv numai după câteva zile bune de la debutul bolii. Ce rămâne de făcut? Evident, ne putem ghida după analizele de sânge. Există câteva analize care se modifică în funcţie de severitatea bolii. De pildă, limfopenia (scăderea numărului de limfocite) specifică acestei viroze este direct legată de gravitatea bolii, fiind chiar un indicator al prognosticului. Dacă scad foarte mult limfocitele, riscul de mortalitate creşte. De asemenea, creșterea Proteinei C Reactive a Feritinei (factori inflamatorii), Alaninaminotransferazei (ALT), a Lactat Dehidrogenazei (LDH) şi a Creatinin Kinazei (CK) sunt extrem de relevante. E adevărat, în prima fază, acestea pot fi destul de scăzute. Mai sunt factorii de tromboză – D-dimerii, T protrombina, Trombocitele şi Fibrinogenul.

Aşadar, în caz de suspiciune, ţinerea sub observaţie a acestor parametri poate fi suficient de relavantă pentru iniţierea terapiei.

Vitamina D şi rata mortalităţii de Covid-19

– Care este tratamentul cu care credeţi că trebuie început?

– Dacă există o minimă suspiciune de Covid-19, mai ales în contextul în care altcineva apropiat a făcut boala, aş începe cu o terapie de prevenţie, care oricum trebuie făcută şi în cazul în care testul iese pozitiv sau boala e deja avansată.

În primul rând, aş începe cu doze mari de Vitamina D. Multe studii au demonstrat că formele cele mai severe sunt făcute de persoane care au niveluri reduse de vitamina D. În Statele Unite, mai multe studii au apărut pe această temă încă din luna aprilie a acestui an, tema fiind de mare actualitate1 2. Cercetarea a avut loc şi în Europa, unde un studiu care a examinat datele culese din zece ţări europene ajuns la concluzia că „există o puternică corelaţie între deficienţa severă de vitamina D şi rata mortalităţii de Covid-19 în Europa”3. Un alt studiu, realizat în douăzeci de ţări din Europa, a constatat acelaşi lucru4. De asemenea, un alt studiu observă că ţările aflate sub paralela 35 au cea mai mică mortalitate5, tocmai datorită unei mai mari expuneri la soare, adică a unui nivel mai ridicat de vitamina D. Se pare că, într-adevăr, nivelurile reduse de Vitamina D reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de predicţie a unei forme severe de Covid-19, iar studiile pe această temă se înmulţesc 6 7.

Cercetările mai noi insistă pe creşterea dozelor de vitamina D, pentru a preveni infecţiile şi a amplifica răspunsul imunitar la boli precum Influenza şi Covid-19. Astfel, sunt recomandate doze de 10.000 UI zilnic, pe o perioadă de câteva săptămâni, până creşte semnificativ nivelul lui 25-hydroxyvitamin D (25(OH)D); apoi o doză zilnică de 5.000 UI e suficientă. Obiectivul este de a creşte nivelul lui 25(OH)D până la niveluri de 40-60 ng/mL8. Acest nivel poate fi însă depăşit fără riscuri pentru sănătate. Pacienţii doctorului Cícero Coimbra, trataţi pe o perioadă lungă cu doze mari de vitamina D, au ajuns la niveluri de 300-400 ng/mL fără riscuri pentru sănătate, dar cu efecte pozitive importante privind boli autoimune precum scleroza multiplă. În acest context, doze de câteva zeci de mii UI zilnic, pe o perioadă de câteva săptămâni, cât persoana suferă de Covid-19, nu au nici o contraindicaţie. De pildă, într-un studiu desfășurat în anul 2017, s-a constatat că o doză unică mare de vitamina D de 200.000 UI a atenuat semnificativ inflamaţia, fără nici un efect advers9. Aşadar, la debutul Covid-19 poate fi luată o astfel de doză de vitamina D, urmată de 10.000 UI zilnic câteva săptămâni, ca ulterior să se treacă la 5.000 UI.

Într-un studiu realizat pe pacienţi intubaţi, aflaţi în Terapie Intensivă, s-a constatat că, proporţional cu mărimea dozelor de vitamina D administrate, scade timpul petrecut în Terapie Intensivă. La 100.000 UI administrate zilnic, timp de 5 zile, adică la un total de 500.000 UI, s-a observat o scădere până la jumătate a numărului de zile faţă de grupul de control10. Într-un alt studiu realizat tot pe pacienţii de Terapie Intensivă intubaţi, doza de 500.000 UI a condus la o creştere a hemoglobinei cu aproximativ 10% săptămânal11. Raportul 11.30 g/dL faţă de 8.19 g/dL la grupul de control după numai 3 săptămâni e un rezultat impresionant pentru cine ştie cât de greu creşte hemoglobina în condiţii de Terapie Intensivă. Interesant e faptul că efectul a fost observat la administrarea a 500.000 UI, şi nu la 250.000 UI. Încă o dată se vede că dozele mari sunt mult mai eficiente. Din aceste două studii, ar exista toate motivele să fie administrate doze mari de 500.000 UI bolnavilor intubaţi de la Terapie Intensivă.

Trebuie însă avut în vedere consumul unei cantităţi mari de lichide în zilele administrării dozelor mari de vitamina D. În plus, dacă aceasta este luată pe o perioadă mai lungă, este utilă Vitamina K2 (50-100 ug zilnic), care protejează, ca şi consumul de lichide, împotriva depunerii de calciu. Există şi posibilitatea administrării intramusculare a unei doze unice de 100.000 UI sau 300.000 UI, care are o eliberare mai lentă şi duce la o recuperare rapidă, fiind observată o creştere semnificativă a 25(OH)D mult mai rapidă decât în cazul vitaminei D orale.

(va urma)

Interviu realizat de Mihai Cristea

Foto: Nataliia Mysik Dreamstime.com

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/Noiembrie 2020

1 Lau, Frank H., et al. “Vitamin D insufficiency is prevalent in severe COVID-19.” medRxiv (2020).

2 Israel, Ariel, et al. “The link between vitamin D deficiency and Covid-19 in a large population.” medRxiv (2020).

3 Pugach, Isaac Z., and Sofya Pugach. “Strong correlation between prevalence of severe vitamin D deficiency and population mortality rate from COVID-19 in Europe.” medRxiv (2020).

4 Ilie, Petre Cristian, Simina Stefanescu, and Lee Smith. “The role of vitamin D in the prevention of coronavirus disease 2019 infection and mortality.” Aging Clinical and Experimental Research (2020): 1-4.

5 Rhodes, Jonathan M., et al. “low population mortality from COVID‐19 in countries south of latitude 35 degrees North supports vitamin D as a factor determining severity.” Alimentary pharmacology & therapeutics 51.12 (2020): 1434-1437.

6 Daneshkhah, Ali, et al. “The Role of Vitamin D in Suppressing Cytokine Storm in COVID-19 Patients and Associated Mortality.” medRxiv (2020).

7 Radujkovic, Aleksandar, et al. “Vitamin D Deficiency and Outcome of COVID-19 Patients.” Nutrients 12.9 (2020): 2757.

8 Grant, William B., et al. “Evidence that vitamin D supplementation could reduce risk of influenza and COVID-19 infections and deaths.” Nutrients 12.4 (2020): 988.

9 Scott JF, Das LM, Ahsanuddin S, et al. Oral Vitamin D Rapidly Attenuates Inflammation from Sunburn: An Interventional Study. J Invest Dermatol. 2017;137(10):2078-2086.

10 Han, Jenny E., et al. “High dose vitamin D administration in ventilated intensive care unit patients: a pilot double blind randomized controlled trial.” Journal of clinical & translational endocrinology 4 (2016): 59-65.

11 Smith, Ellen M., et al. “High‐Dose Vitamin D3 Administration Is Associated With Increases in Hemoglobin Concentrations in Mechanically Ventilated Critically Ill Adults: A Pilot Double‐Blind, Randomized, Placebo‐Controlled Trial.” Journal of Parenteral and Enteral Nutrition 42.1 (2018): 87-94.

NOIEMBRIE 2020