„Îngeri cu fețe murdare” este titlul unui film produs la Hollywood în 1938 despre aventurile unui gangster care amenință să devină eroul și modelul de viață pentru băieții cartierului sărac în care gangsterul crescuse. Condamnat la moarte, banditul reușește să se reumanizeze de-abia în drum spre locul execuției. La insistențele preotului ce se îngrijea de sufletele locuitorilor din cartierul sărac și rău-famat, gangsterul acceptă să se comporte ca cel mai mare laș, ca cel mai fricos pămpălău, reușind să-și dezamăgească micii fani și să-și distrugă propriul mit, spre a nu distruge viețile unor copii nevinovați. 

Veți zice, poate: așa, și ce-i cu asta? V-ați întrebat vreodată oare câte starlete și câți indivizi dubioși, în dorința lor oarbă de avere și de notorietate, ne smintesc copiii chiar și atunci când stăm la televizor și îi privim comentând răutăcios și defăimător la adresa lor? Copiii ne aud comentariile, dar mai tare li se aprinde imaginația și dorința de a-i imita pe cei aflați sub lumina reflectoarelor.

Acum mai bine de zece ani, venind în vizită în casa unor prieteni cu doi copii, băiat și fată (școlari în clasele primare), micuții m-au întâmpinat cu o revistă TV pe coperta căruia triumfa, cu sânii la vedere, fără nici urmă de acoperământ, într-o poziție provocatoare, o domnișoară – vedetă a unui program TV – pe care ei o cunoșteau ca fiind prietena unui alt prieten de familie. Domnișoara respectivă le intrase în casă în repetate rânduri și le vorbise, se jucase cu ei, și lor le plăcea de ea. Stânjeneala care m-a cuprins poate fi cu greu redată în cuvinte; ei îmi vorbeau cu entuziasm despre ea și îmi tot arătau revista, insistând ca și cum ar fi fost vorba de o mare realizare a unei prietene a lor, nu de o poză deocheată: „Uite ce frumoasă este! Nu-i așa că e frumoasă?”. Le-am răspuns că oricât de frumos ar fi cineva, eu nu cred că e frumos să te pozezi gol, și să mai și arăți aceste poze tuturor! M-au privit destul de descumpăniți și confuzi, de parcă nu erau siguri dacă au greșit sau nu cu ceva, dar n-au mai zis nimic.

Anii au trecut, băiatul e acum student, însă fetița, ajunsă la adolescență, a trecut printr-o perioadă în care se arăta tot mai interesată să se pozeze în moduri dintre cele mai avantajoase (credea ea!), spre a posta acele poze pe o rețea de socializare. Desigur, părinții au rămas fermi pe poziție și foarte vigilenți: nu și-au încurajat defel copila (altminteri frumoasă ca o cadră) să continue astfel, și nici una dintre pozele publice ale fiicei lor nu este altfel decât decentă, cu toate eforturile ei de a se surprinde în „ipostaze senzuale”. I-au supravegheat îndeaproape contul și în permanență au fost alături de ea, când cu vorba bună și cu explicațiile, când interzicând cu fermitate. M-am întrebat adesea ce s-ar fi întâmplat cu ea dacă părinții ar fi fost ceva mai relaxați, ceva mai neglienți, cu ceva mai puțină decență și frică de Dumnezeu?

Cu certitudine, mica mea eroină ar fi postat până acum destule poze făcute după modelul atâtor femei care își dau aere de divă, și cine știe ce s-ar mai fi întâmplat cu ea. Ceea ce nu înțeleg multe adolescente este că, postând astfel de poze, transmit mesaje cu tentă sexuală, adevărate invitații pentru te-miri-cine. Categoric, la vârsta pubertății și adolescenței, tinerii sunt intens preocupați de modul în care arată, de cât de atractivi sunt. Nu trebuie să-i condamnăm, nici să-i ironizăm, altfel riscăm să le distrugem imaginea de sine și să-i facem deosebit de vulnerabili din punct de vedere emoțional. Este important să-i ajutăm să se simtă confortabil în pielea lor, să se descopere ca persoane cu toate calitățile lor și să înțeleagă că frumusețea are multe moduri de a se manifesta, nu doar în plan fizic.

Adolescenții confundă adesea frumusețea cu senzualitatea și sexualitatea, popularitatea cu succesul, și nu prea are nimeni răbdare și tact să le explice cu duhul blândeții că pozele lor „senzuale”, „provocatoare”, nud sau seminud, nu transmit ceea ce ei cred și își doresc (anume că sunt frumoși și atrăgători), ci cu totul altceva: că sunt disponibili, că își oferă trupul. Ei cred că vor fi văzuți doar de cei sau cele care le-au făcut lor inima să tresalte, nu și de „ciudați”. Nici nu realizează că aceste „amprente” cibernetice pe care le lasă în urmă îi vor putea urmări ani de zile, îi vor putea stânjeni, le vor putea strica relații, îi vor putea face de rușine. Odată ce ai postat un material pe Internet, nu prea mai ai nici un fel de control asupra parcursului său.

Copii expuși la materiale erotice

Acum ceva timp, am cunoscut un băiețel care la numai 4 ani avea deja o îndelungată expunere la materiale pornografice și erotice. Părinții lui, și ei consumatori de frunte, nici măcar nu se mai sinchiseau să ascundă aceste materiale de ochii lui. Bietul copil, cu mintea lui de atunci, înțelegea doar că femeile sunt niște mari amenințări pentru băieți, aceștia fiind în pericol de a fi mutilați de ele. Strânsese în el atâta furie împotriva mamei lui și a femeilor în general, pe care afirma că le urăște, crispându-se și încleștându-și pumnișorii, încât numai văzându-l cum spumega și lovea orbește, te cuprindea groaza. Le-am explicat părinților ce și cum să facă, le-am arătat pericolele pe care astfel de materiale le prezintă pentru dezvoltarea psihică a copilului, dar rezultatul a fost că a doua zi tatăl a adus un almanah deocheat în casă, lăsându-l pe masa din bucătărie ca și cum ar fi fost ziarul de dimineață… M-am întrebat adesea ce s-a întâmplat cu acel copil și ce se va întâmpla cu el în continuare…

Întreaga societate suferă de hipersexualizare, și industria mediatică, industria de publicitate, industria de film, industria de muzică nu fac decât să contribuie an la an la amplificarea acestui fenomen. Dacă până nu demult femeile erau cele mai pozate în ipostaze senzuale și chiar pornografice, acum iată că și bărbații tineri și foarte tineri se întrec în a-și expune trupul în mod public. Nu poți să nu te întrebi, văzând posterul uriaș din centrul capitalei în care un tânăr aproape complet dezbrăcat face reclamă unui parfum, ce fel de mesaj, de fapt, promovează: „Cumpără acest parfum, dragă tinere, și vei fi la fel de senzual ca tipul din imagine”. Nu la fel de elegant, nu la fel de rafinat, nu la fel de admirat – ci „la fel de senzual”, pentru că, nu-i așa, tot ce contează este să fii senzual! De altfel, în toate aceste industrii mai sus menționate, circulă o vorbă: „Sexul vinde produsul”!

Încă de mici, toți acești copii ai noștri sunt asaltați de imagini și mesaje cu conținut sexual (și adesea chiar soft-porn) pe Internet, în ziare și reviste, în postere și reclame, la televizor, în sălile de concerte. Știrea că în S.U.A., într-o școală generală, mai bine de o sută de elevi cu vârste între 9-13 ani și-au postat pozele nud (făcute de ei înșiși cu telefoanele mobile) pe o rețea bine-tăinuită de ochii părinților nu a mai șocat pe nimeni, în afară de părinții acelor copii. În epoca Instagram, Tinder, Facebook etc., poți contacta și poți fi contactat instantaneu de o mulțime de persoane cunoscute și necunoscute direct pe telefonul mobil, poți privi și fi privit de milioane de ochi, poți vedea orice, mult dincolo de ceea ce este decent, normal sau sănătos pentru psihic. Cum să ne mai surprindă să aflăm că, la clasa I, într-o școală bună din București, un elev a pretins și a primit favoruri de natură sexuală de la un coleg doar pentru a-l lăsa să butoneze tableta pe care o primise de la părinții săi, în timp ce celălalt băiat nu poseda acest gadget?

Ori de câte ori povestesc părinților despre această întâmplare – păstrând, evident, anonimatul celor implicați –, ei au una și aceeași reacție: „Vai de mine, uite de ce este bine să-i iei copilului tot ceea ce au și ceilalți: ca să nu ajungă aici!”. O astfel de reacție nu face decât să ne convingă o dată în plus de faptul că nu gadget-urile, ci adulții sunt de vină pentru capcanele în care cad pruncii noștri. Noi li le întindem, adesea fără să ne dăm seama. În loc să-și pună problema educației copilului, a cultivării unei atitudini sănătoase față de integritatea și intimitatea propriului trup, a cultivării valorilor morale, a respectului față de sine și față de ceilalți (întreprindere serioasă și de durată), mulți părinți preferă să creadă că problemele se rezolvă pe loc… cu bani! Are copilul tabletă, telefon, calculator? Gata, este în rând cu lumea, deci totul este bine!

Copiii și accesul nesupravegheat la Internet

Dimpotrivă, accesul neîngrădit la Internet al unui copil needucat, neprevenit, neîndrumat și nesupravegheat de părinții săi este o cale spre un dezastru cu atâtea ramificații, că nici nu le mai poți enumera pe toate. Iată ce arată studiile întreprinse în Statele Unite (țară ce se confruntă de ani de zile cu problema pornografiei, fiind cel mai mare consumator la nivel mondial) referitor la efectele pornografiei asupra copiilor:

  1. Creșterea riscului de a-i transforma pe copii în victime ale agresiunilor sexuale. Pedofilii și alți prădători sexuali utilizează frecvent Internetul pentru a descoperi potențiale victime, pentru a le distribui acestora materiale pornografice, pentru a le pregăti de întâlnire sau doar a le determina să se pozeze singure despuiate și să le trimită aceste poze. Toți acești prădători se folosesc de identități false și adesea ajung ca, profitând de naivitatea victimelor, să le molesteze, să le șantajeze, să se folosească de acestea în fel și chip. Peste 70% dintre cei care au molestat copii au recunoscut că sunt consumatori obișnuiți de materiale pornografice, la care apelează adesea pentru a coborî nivelul de inhibiție al copiilor și pentru a le transmite mesajul că „este în regulă să faci și tu ce face persoana din acest film; ei îi place, și ție îți va plăcea”.
  2. Creșterea riscului de a-i transforma pe copii în agresori sexuali. Expunerea timpurie a copiilor (mai înainte de vârsta de 14 ani!) la astfel de materiale determină adesea modificarea comportamentului lor sexual încă de la vârsta adolescenței, fiind mult mai predispuși la deviații sexuale decât cei care nu urmăresc (sau doar au vizionat accidental) un astfel de material. Studiile au arătat că 53% dintre cei care comit agresiuni sexuale au urmărit mai înainte materiale pornografice, incitându-i la violență sexuală. Cu cât consumul de pornografie este mai intens și mai frecvent, cu atât satisfacția sexuală este mai greu de atins, și de aici tendința acestor persoane de-a se angaja în comportamente sexuale din ce în ce mai deviante, mai bizare, mai periculoase. Același lucru este valabil și pentru agresiunile sexuale comise de adolescenți împotriva altor adolescenți sau împotriva unor copii. Experții au constatat că orice activitate sexuală prematură la copii apare ca urmare a doi factori: expunerea și stimularea. Prin urmare, deviația sexuală la copil apare în urma molestării sau a expunerii la pornografie. Cei mai mulți dintre copiii care urmăresc în mod obișnuit astfel de materiale vor încerca să experimenteze ceea ce au văzut cu alți copii. Același lucru este valabil și dacă copiii urmăresc „pe viu” astfel de scene între părinți sau adulți, adulți și copii etc.
  3. Boli cu transmitere sexuală, sarcini nedorite şi adicție sexuală. Pe măsură ce copiii sunt din ce în ce mai expuși la materiale pornografice, aceștia primesc următorul mesaj: este în regulă să întreții relații sexuale fără responsabilitate, este acceptabil, ba chiar dezirabil; ești dezinhibat, liber, stăpân pe corpul tău și pe viața ta. Îmi aduc aminte că acum vreo şase-şapte ani am citit îngrozită pe coperta unei celebre reviste pentru adolescenți „Sâmbătă stai acasă sau faci sex?” – ca și cum în weekend ori stai acasă ca fraierii, ori te duci și faci sex ca cei cool! Realitatea este că adolescenții îşi doresc să fie cool și îşi doresc să experimenteze din punct de vedere sexual, dar acest lucru nu trebuie nici pe departe să se transforme într-o încurajare deșănțată. Dimpotrivă, este nevoie să discuți cu ei despre tot ceea ce implică viața sexuală la nivel afectiv, relațional, în plan comportamental și în planul sănătății. Adesea, odată ce ai discutat cu ei pe îndelete și cu argumente, se simt total nepregătiți și vor abandona cu determinare orice nouă tentativă. Cifrele sunt îngrijorătoare: numai în S.U.A. unul din patru adolescenți suferă de o boală cu transmitere sexuală. Tinerii expuși de timpuriu la materiale pornografice sunt, de asemenea, mult mai predispuși să dezvolte adicție față de sex și să se angajeze în comportamente sexuale deviante.
  4. Deformarea atitudinii copiilor și tinerilor cu privire la viața sexuală, relații, căsătorie, copii. Studiile au arătat că expunerea intensă a unor subiecți de sex masculin la pornografie a schimbat în numai șase săptămâni atitudinea lor față de:

– femei (devenind mai nepăsători, mitocani și disprețuitori față de ele);

– viol (pe care nu l-au mai considerat un act criminal sau, în tot cazul, nu unul foarte grav);

– sexualitate (au dezvoltat percepții deformate și un apetit pentru acte din ce în ce mai bizare, mai violente și mai deviante, sexul normal nemaioferindu-le nici o satisfacție);

– căsătorie (care le apare demodată, în opoziție cu relațiile sexuale cu parteneri multipli care le apar acceptabile, normale și de preferat monogamiei).

Iată cât de repede și de ușor este să strici un tânăr prin pornografie – nu-ți trebuie decât vreo șase săptămâni!

  1. Afectarea dezvoltării copilului și formarea identității sale. Identitatea psihosexuală se dezvoltă treptat, pe parcursul copilăriei, pubertății și adolescenței. Pe măsură ce cresc, copiii primesc treptat informații potrivite vârstei lor despre sex, diferențele de gen și rolurile de gen, începând de la cum sunt făcuți băieții și cum sunt făcute fetițele, de unde vin copiii și de ce mama și tata dorm împreună. Aceste informații vin din familie, de la școală, de la personalul medical, din diversele produse culturale, astfel încât, tot treptat, copiii au șansa de a-și dezvolta în mod adecvat propria identitate psihosexuală, care se va definitiva la maturitate. Băiețeii se îmbracă, se joacă și se comportă adecvat genului lor, fetițele, și ele genului lor, în devenirea lor treptată în tineri bărbați și tinere femei.

Materialele pornografice scurtcircuitează această dezvoltare naturală a identității sexuale și o perturbă ireversibil, dându-i copilului viitor adult o percepție eronată, deformată despre sine, despre sexualitate, despre propriul trup, despre ceilalți, lăsându-l confuz, schimbat, tulburat. Pornografia introduce copilul în lumea unor senzații pe care nu este pregătit psihic să le experimenteze și să le conțină. Copiii se pot obișnui să asocieze stimularea sexuală cu diverse activități (privitul unor astfel de scene, masturbarea, atingerea unei șuvițe de păr, a unei jucării, a unor obiecte vestimentare etc.), nu cu apropierea trupului ființei iubite, în cadrul exclusiv al unei relații trainice, bazată pe promisiunea parteneriatului pe viață. Pornografia desparte sexualitatea de fiorul tandru al iubirii, de principiul dăruirii de sine ființei iubite, dar o desparte și de scopul său nobil – întemeierea familiei și facerea de copii.

Ca părinți, ca educatori, ca oameni responsabili, indiferent unde ne aflăm, avem datoria de a proteja cât mai mult inocența copiilor noștri de influența distrugătoare a pornografiei.

Ce putem face în mod concret? 

  1. Să le oferim copiilor o educație sănătoasă, solidă, bazată pe cultivarea valorilor morale, pe formarea caracterului integru. Indiferent dacă suntem părinți, educatori, directori de programe TV, jurnaliști, vânzători etc., este de datoria noastră să-i ferim pe copii de imagini, de expresii și de experiențe cu conotații pornografice. Chiar și numai când mergem pe stradă sau când suntem în locuri publice, abținându-ne de la înjurături, protejăm copiii și inocența lor.
  2. Indiferent care este relația noastră cu copiii, indiferent care sunt experiențele noastre particulare legate de propriile căsnicii și de proprii parteneri, să încurajăm copiii să creadă în valoarea iubirii, a căsătoriei, să creadă în onestitate, în tandrețe, în gingășie, în frumusețea sufletească. Să-i ajutăm să identifice și să respingă abuzul verbal, abuzul emoțional, abuzul sexual, relațiile bazate pe subjugare și exploatare.
  3. Să ne arătăm disponibilitatea de a discuta cu ei toate problemele pe care le ridică, să îi ajutăm să găsească răspunsuri valabile la toate întrebările pe care, ca niște ființe atât de crude și de lipsite de experiența vieții și le pun, fără să-i criticăm, fără să-i judecăm, fără să-i respingem. Cu înțelepciune, cu răbdare și cu duhul blândeții îi vom aduce mereu pe calea cea bună. Când un adolescent se simte criticat și respins de familie, va căuta iubire în altă parte și va accepta chiar și lucruri de neacceptat pentru dramul de atenție și de confort pe care îl va primi.
  4. Să-i ajutăm pe copii să își dezvolte sentimentul valorii personale, al respectului față de sine și față de celelalte persoane, să-și dezvolte asertivitatea, puterea de a spune NU celor care încearcă să îi abuzeze. Toate acestea le facem atunci când îi tratăm cu respect și le impunem limite și reguli sănătoase, le dăm explicații, îi ascultăm, le solicităm opiniile.
  5. Să-i învățăm de mici ce este pudoarea, respectul față de propriul corp ca templu al sufletului și, în egală măsură, să-i învățăm respectul față de orice ființă umană. Chiar şi a vorbi de rău un cerșetor sau a-l izgoni cu vorbe urâte este un exemplu rău pentru copil: îi arătăm că anumite ființe ne sunt inferioare, fără să ne gândim că mulți dintre cei care au ajuns în stradă au fost odată oameni în rândul lumii.
  6. Să-i ajutăm pe copii să se descopere pe ei înșiși și să le dezvoltăm capacitatea de autocontrol cu ajutorul limitelor sănătoase și cerințelor rezonabile, plecând de la mâncare, haine, jucării și alte mici posesiuni, până la activități pe care au voie să le facă și pe care nu au voie să le facă. Înfrânarea, tăierea voii este unul dintre cele mai importante mecanisme de autocontrol. A face tot ce vrei și când vrei nu dezvoltă toleranța la frustrare și te transformă într-o persoană impulsivă, necontrolată, slabă.
  7. O viață duhovnicească trăită plenar și exemplul personal al părinților sunt fundamentale pentru buna-întocmire a copilului. Așa cum avem datoria de a le asigura sănătatea, dezvoltarea trupească și instruirea minții, tot așa avem datoria de a ne îngriji de sufletele lor, de a-i ajuta să crească „întărindu-se cu duhul”. Sub ochii mei au crescut în parohia din care fac parte o mulțime de copii, Duminică de Duminică la Sfânta Liturghie, împărtășiți în posturi, spunând rugăciuni alături de părinții lor. Sunt astăzi tineri frumoși, moderni, școliți, inteligenți. Iată că se poate, însă numai perseverența părinților a făcut posibil acest lucru.
  8. Să le explicăm copiilor pericolele potențiale ale Internetului și să îi învățăm cum să navigheze, utilizând această importantă resursă pentru instruirea lor. În același timp, avem obligația de a le supraveghea modul în care accesează Internetul, de a le limita accesul, de a utiliza programe de control parental, de a le verifica conturile de e-mail și de pe rețelele de socializare.
  9. Pentru a fi în stare să exercităm controlul și să ne îndrumăm copiii în mod adecvat, avem nevoie să fim la curent cu tehnologia de ultimă generație, să ne informăm constant și să învățăm să o stăpânim, astfel încât să nu fim păcăliți de copii. La nevoie, să apelăm la specialişti.
  10. Să organizam activități care să le înlesnească copiilor și adolescenților întâlnirea cu experți din domenii diverse (psihologie, securitate, poliție, medicină, tehnologie etc.), pentru a-i preveni și educa cu privire la provocările și pericolele legate de utilizarea Internetului, pentru a ne sprijini pe noi înșine în a le oferi copiilor informații adecvate vârstei, legate de dezvoltarea lor fizică și psiho-sexuală, legate de relații, de căsătorie, de copii. Mi-am spus adesea că un curs de educație parentală la elevii de liceu îi va ajuta să devină nu doar niște părinți mai buni și mai responsabili, ci și niște adulți mai buni.

 

Un lucru este sigur: cu cât vom băga mai adânc capul în nisip și vom pretinde că pruncii noștri nu înțeleg ceea ce văd sau că „le va trece” dacă au văzut, cu atât mai mult vom pătimi (odată cu ei) de pe urma pierderii timpurii și pe vecie a inocenței lor. Atunci când îngerii noștri își murdăresc fețele, aceasta este numai și numai din pricina noastră: că e din delăsare, ori din neatenție, ori din prostie, ori din rea-voință, ori din stricăciunea propriilor noastre suflete – nu mai contează. Noi i-am pierdut pe ei și vom da seamă.

 

Psiholog Irina Petrea

Articol publicat în numărul 85 (Februarie 2016) al revistei Familia Ortodoxă.

 

Bibliografie:

 

  1. L. Marshall, „The Use of Sexually Explicit Stimuli by Rapists, Child Molesters, and Nonoffenders”, The Journal of Sex Research 25, nr. 2 (mai 1988): 267-88.

Take Action Manual (Washington, D.C.: Enough is Enough, 1995-96), 9.

Neil Postman, The Disappearance of Childhood (New York: Vintage, 1994), 137.

Tom Minnery, Pornography: A Human Tragedy (Wheaton: Tyndale House).

K.E. Davis şi G.N. Braucht, Exposure to Pornography, Character and Sexual Deviance, Technical Reports of the Commission on Obscenity and Pornography (1970), 7.

Patrick Carnes, Don’t Call It Love: Recovery from Sexual Addictions (New York: Bantam, 1991).

Stephen J. Kavanagh, Protecting Children in Cyberspace (Springfield, VA: Behavioral Psychotherapy Center, 1997), 58-59.

Victor B. Cline, Pornography’s Effects on Adults and Children (New York: Morality in Media, 1990), 11.

Jerry Bergman, Ph.D., „The Influence of Pornography on Sexual Development: Three Case Histories”, Family Therapy IX, nr. 3 (1982): 265.