În prima parte a materialului (publicată în numărul trecut), cu privire la concertul „Born this way” („Născut astfel”) al vedetei Lady Gaga, ce va avea loc pe 16 august la Bucureşti, am arătat care este esenţa profilului acestui produs al industriei de divertisment: antidiva ca arhetip al deviantului şi, totodată, „mare preoteasă” care, prin punerile în scenă ale spectacolelor sale încărcate de simboluri şi mesaje oculte, promovează „religia” auto-adorării de sine. În continuare, vom arăta că Lady Gaga nu este doar o simplă vedetă, ci are conexiuni politice şi sociale importante. De asemenea, vom scoate în evidenţă implicaţiile auto-adorării practicate şi promovate de aceasta.

Fundaţia „Born this way” şi… Universitatea Harvard

Lady Gaga este nu doar o vedetă, ci şi o figură publică cu o ferventă activitate socială dusă în favoarea homosexualilor din S.U.A. Actualul preşedinte Obama, susţinător declarat al „căsătoriilor” homosexuale, şi-a asociat deseori imaginea cu a vedetei, iar Lady Gaga, la rândul său, s-a declarat entuziastă de ultimele acţiuni ale „preşedintelui homosexualilor”, cum mai este numit acesta. De altfel, în S.U.A., industria politică şi industria divertismentului sunt strâns legate şi promovează o agendă comună, folosindu-se de vectori de imagine eficienţi – în cazul de faţă fiind vorba despre agenda promovării homosexualităţii.

Legăturile dintre Lady Gaga şi politica americană nu se reduc însă doar la asocieri de imagine. Vedeta şi-a lansat, pe 29 februarie 2012, o fundaţie proprie, ce poartă acelaşi nume ca turneul – „Born this way”. Şocant este că lansarea acestei fundaţii a avut loc la Universitatea Harvard, mai precis la Harvard Graduate School of Education, una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din lume în domeniul educaţiei(!). Evenimentul a fost promovat şi prezentat pe larg pe pagina de Internet a instituţiei[1], dorindu-se, de fapt, transmiterea unui mesaj anume către tinerii studenţi, potenţiali agenţi ai schimbării culturale de tip „Lady Gaga”. La eveniment a participat şi un alt mare nume al industriei de divertisment, cu o mare notorietate: Oprah Winfrey, realizatoare americană de talk-show-uri, implicată în diverse acţiuni filantropice. De asemenea, au mai participat Kathleen Sebelius, secretar de stat al Sănătăţii şi Serviciilor (rang echivalent cu cel al unui ministru de la noi), doctorul indian şi „sfătuitorul spiritual” yoghin, Deepak Chopra, precum şi profesorul de drept de la Harvard, Charles Ogletree. Acesta din urmă, specializat pe chestiuni de drepturi civile şi identitate rasială, i-a avut ca studenţi, cu ani în urmă, chiar pe Barack şi Michelle Obama, actualul cuplu prezidenţial. De altfel, Ogletree l-a susţinut pe Obama în campania sa prezidenţială. În ce-l priveşte pe Deepak Chopra, acesta a fost solicitat de Lady Gaga să o ajute să scape de coşmarurile frecvente pe care le avea legate de apariţii demonice.

Care este mesajul fundaţiei? Winfrey a explicat că „fiecare om care vine pe această planetă aduce cu el dreptul divin şi moştenit de a fi el însuşi”. Mai departe, vedeta a enumerat „principiile” fundaţiei: „bunătate, compasiune, împuternicire (empowerment), acceptare”. Lady Gaga a făcut o pledoarie pentru „schimbarea lumii”, care nu ar fi aşa de greu de realizat, sperând că, în această privinţă, fundaţia va servi drept „familie nucleară” pentru alţii. Adresându-se tinerilor voluntari, Gaga le-a spus că demersul său ţinteşte schimbarea în timp a culturii: „Cultura iubirii nu se va schimba peste noapte, aşa că am început treptat. Dar voi sunteţi răspunsul, voi sunteţi viitorul!”.

Aşadar, iubire, acceptare, protecţie şi redare a siguranţei – şi chiar a sentimentului puterii proprii pentru… cine? Pentru homosexuali şi pentru toţi cei care nu se simt siguri pe identitatea lor sexuală şi, astfel, îşi găsesc o protecţie pentru devianţa lor în acest tip de discurs „iubirist” sau, poate, chiar o nouă „familie nucleară” – dacă a lor nu le acceptă obiceiurile sodomite. De altfel, ideea fundaţiei i-a venit vedetei după un incident: un adolescent, fan Lady Gaga, s-a sinucis fiindcă era batjocorit de colegii de şcoală pentru îndoielile pe care le avea legat de identitatea sa sexuală. Ca reacţie la acest incident, Lady Gaga a declarat că ar trebui introdusă o lege care să incrimineze agresiunile de acest tip, renunţând însă la idee în favoarea activismului „schimbării” promovat prin fundaţia sa.

După cum vedem, media americană nu numai că nu a ridicat un semn de întrebare asupra efectelor nocive ale muzicii vedetei asupra adolescenţilor (care ajung, iată, să fie nesiguri până şi pe propriul dat natural al sexualităţii lor, mergând până la sinucidere), ci a promovat mai departe mesajul acesteia – căci, nu-i aşa, ce este rău în a fi „bun” şi „tolerant”, în a da dovadă de „iubire”?…

De fapt, asistăm la o completă întoarcere pe dos a cuvintelor şi semnificaţiilor acestora. Astfel, „a fi tu însuţi” înseamnă a te identifica cu toate pulsiunile deviante ale sexualităţii, pulsiuni ce se pot manifesta (mai ales atunci când sunt stârnite prin impulsuri externe) la adolescenţii care traversează, oricum, o perioadă dificilă din acest punct de vedere. „A fi tu însuţi” devine opusul îndemnului nostru românesc „Vino-ţi în fire!”, care cheamă la adevărata fire a omului, aceea de a fi chip al lui Dumnezeu şi păstrător al daturilor fireşti pe care Acesta le-a sădit în el. „Acceptare” înseamnă, desigur, să accepţi drept „fireşti” toate perversiunile şi să nu accepţi viziunea normală despre om, nici pe cei care o promovează. În ceea ce priveşte „cultura iubirii”, aici avem de-a face, de fapt, cu o adorare de sine.

Atunci când vorbeşte despre „compasiune” şi „iubire”, semnificaţia acestor cuvinte este, la Lady Gaga, mai confuză decât ne-am putea aştepta: nu compătimirea şi iubirea celuilalt primează în mentalitatea discursului ideologic pe care-l promovează, ci compătimirea şi iubirea de sine. Aflăm aceasta tot de la un profesor de la Harvard, psihoterapeuta Jean Fain, autoarea unui volum intitulat „The Self-Compassion Diet” („Dieta auto-compătimirii”) şi publicist online pe blogul de largă audienţă mondială huffingtonpost.com. În articolul „Instructorul de yoga al lui Lady Gaga despre auto-compătimire”, Jean Fain prezintă exerciţiile de acest fel practicate de vedetă: „Tricia, instructorul meu de yoga, îmi spune mereu: «Te rog să încerci în fiecare zi, timp de cincisprezece minute, să ai gânduri de compasiune faţă de tine». Am scăzut însă la cinci minute, pentru că la cincisprezece o iau razna. Este foarte folositor!”.

Tricia Donegan, instructorul de yoga la care se referă Lady Gaga, a explicat astfel principiul auto-compătimirii: „Cei mai mulţi americani nu au prea multă auto-compătimire. Pentru a avea succes, a se îmbunătăţi, ei încearcă să se motiveze prin auto-critică. Nu cred ca auto-critica este o motivaţie pentru schimbare. (…) Cred ca auto-compătimirea este motivaţia de care avem nevoie. (…) În fiecare dimineaţă, când te trezeşti, înainte să ajungi la Facebook, să stai înaintea unei ceşti de apă fierbinte cu lămâie şi să dezvolţi gânduri auto-compătimitoare despre tine. Dacă te blochezi în gânduri critice, să repeţi ultimul gând de auto-compătimire ca o mantră (neîncetat). Fă asta pentru cinci minute, 21 zile la rând”.

Aşadar, auto-compătimirea ca exerciţiu mental nu înseamnă a-ţi plânge de milă, banal şi emoţional. Dimpotrivă, presupune gânduri pozitive articulate despre sine, adică auto-programare mentală, prin care îţi furnizezi motive în plus pentru a te iubi. Principiul este întâlnit şi în programarea neurolingvistică (NLP), unde există câteva reguli axiomatice, care sună similar versurilor din cântecele lui Lady Gaga: „Fiecare comportament are la bază o intenţie pozitivă, în cadrul hărţii despre lume a persoanei în cauză. Nu există greşeli, există doar răspuns (feed-back). Oamenii se comportă perfect, iar comportamentul lor prezintă o structură anume. Oamenii deţin deja toate resursele necesare dezvoltării personale”. Aşadar, pentru cei care construiesc mesajul cântecelor lui Lady Gaga, omul trebuie convins că nu există intenţii rele, nu există greşeli; eşti perfect aşa cum eşti, trebuie doar „să te programezi” pentru a fi eficient; nu ai nevoie de ajutor exterior ţie, deci nu ai nevoie de ajutor de la celălalt, fie el aproapele tău, fie el… Dumnezeu.

În plus, repetarea, ca o mantră, a gândurilor de auto-compătimire este echivalentul unei rugăciuni. De aceea este atât de intens şi consumul nervos sau mental, de vreme ce repetarea acestui exerciţiu timp de cincisprezece minute este prea mult chiar şi pentru Lady Gaga! O rugăciune adusă nu unei divinităţi exterioare, nici măcar unui idol, ci propriului sine: auto-adorare. Este un exerciţiu epuizant şi pentru că la mijloc are loc o inversiune psihologică, care trimite, printre altele, la corespondentul său fizic: inversiunea sexuală.

Auto-compătimirea ca exerciţiu mental este prin excelenţă demonică, negând nevoia omului de a fi în comuniune cu Hristos. Făptură zidită de Dumnezeu, omul are sădită în sine aspiraţia către desăvârşire, către mântuire, tinde să se izbăvească din starea de cădere reflectată la nivelul conştiinţei de simţământul vinovăţiei – al făptuirii păcatului. Omul are nevoie de Dumnezeu pentru a-i ierta păcatele, pentru a-l odihni sufleteşte, pentru a fi capabil să-l iubească pe celălalt.

Însă întregul demers al tehnicii de auto-adorare propusă de yoghinii lui Gaga are ca scop anihilarea glasului conştiinţei – glasul lui Dumnezeu, cum o numesc Sfinţii Părinţi. Se neagă însăşi existenţa păcatului; ba, mai mult, chiar posibilitatea omului de a greşi şi păcătui. Auto-compătimirea se instituie, prin repetiţie mantrică, ca un glas lăuntric ce se substituie glasului conştiinţei. Astfel, conştiinţa este înlocuită de acel „guru interior” despre care vorbesc adepţii New Age, care „linişteşte” înşelător omul în privinţa păcatelor săvârşite. Evident că în spatele auto-divinizării propuse se află acelaşi tată al minciunii şi ucigaş de oameni dintru început: diavolul. Astfel, auto-compătimirea este o inversiune a fiinţei umane, un exerciţiu de negare sistematică a naturii umane, o întoarcere pe dos în sens spiritual, o reprogramare.

De la inversiunea existenţială la cea sexuală nu mai este decât un pas. De altfel, homosexualitatea se mai numeşte, tehnic, şi inversiune, iar homosexualul invertit este întors asupra lui însuşi, ca un cerc perfect, asemenea figurii antice a şarpelui Uroburos, cel ce îşi înghiţea propria coadă (simbol folosit adesea de alchimişti, gnostici şi mari psihanalişti precum Carl Jung).

De aceea, homosexualul, mai cu seamă cel militant, întâmpină mari probleme în deschiderea reală faţă de celălalt, pe care-l caută obsesiv în spasmul excitaţiei sexuale – aşadar, exclusiv ca obiect al patimii, nu ca persoană umană. Îl caută acolo unde nu-l va putea găsi niciodată şi, odată ce se complace în spurcăciunea numită homosexualitate, nu-L mai poate primi în sufletul său pe Dumnezeul Cel Adevărat (sau Şi-l închipuie, potrivit patimilor care-l stăpânesc). Din perspectivă teologică, după cum observa Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, homosexualitatea constituie consecinţa ultimă a idolatriei.

Fireşte că o asemenea auto-adorare este genul de psihologie/viziune de viaţă care astăzi atrage cel mai mult, iar tehnicile NLP sunt folosite din plin în industria de divertisment, ba chiar şi în politică, unde acelaşi Preşedinte Obama, în timpul campaniei electorale, avea o abordare hipnotizantă şi pe alocuri incantatorie, pe tema sloganului său: „Change” („Schimbare”).

Auto-adorarea este o cale subtilă de răspândire a perversiunilor, căci ele nu sunt promovate ca atare, ci ca parte a unei concepţii despre om. Înlocuirea dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele cu iubirea de sine (cea care, după Sfinţii Părinţi, este una din cauzele tuturor păcatelor omeneşti), nu constituie decât mesajul unei evanghelii întoarsă pe dos. Aceasta este cea mai bună pregătire pentru antihrist.

Auto-adorarea şi, de altfel, toate tehnicile NLP şi ale „psihologiei pozitive” nasc adevăraţi monştri morali. Complet opaci la realitatea din jur şi, mai ales, la reacţiile celorlalţi, închişi etanş într-o permanentă îndreptăţire de sine faţă de orice gând şi faptă (şi, de aceea, imposibil de îndreptat prin discuţie raţională), cei care se auto-adoră ajung „dumnezei” ai propriei vieţi – tirani nemiloşi (de vreme ce întreaga milă este îndreptată doar către sine) şi intoleranţi cu orice şi oricine le stă în cale. Într-un mod sfidător, Lady Gaga se autointitulează „Mother Monster” („Mama-Monstru”), iar fanii săi sunt numiţi „little monsters” („micii monştri”). Aşadar, orice fan Lady Gaga care îşi împropriază filosofia din versurile acesteia ajunge un „om nou”, reprogramat prin auto-adorare: un monstru.

Iuda

Tabloul mesajului pe care produsul industrial „Lady Gaga” îl perpetuează în lume pentru a declanşa „schimbarea culturală”, atrăgând spre sine tinerii, pentru a-i transforma în agenţi ai schimbării, este foarte bine sintetizat de versurile unei melodii incluse în concertul „Born this way”.

Este vorba despre cântecul „Judas” („Iuda”), în care Gaga face o stranie declaraţie de dragoste vânzătorului lui Hristos. Cântecul nu este o glumă, după cum subliniază însăşi cântăreaţa – şi ne putem întreba dacă nu cumva fredonarea acestei melodii poate fi considerată o lepădare rituală de Hristos. Iată şi câteva versuri: „Iuda, Iuda, Iuda… Sunt îndrăgostită de Iuda/ Când vine la mine, eu sunt gata/ Îi voi spăla picioarele cu părul meu/ Chiar şi după ce, de trei ori, el mă trădează…/ În sensul cel mai biblic, sunt dincolo de pocăinţă/ Curvă vestită, târfă prostituată ce-şi vomită mintea… Iuda este demonul de care mă lipesc… Iuda, Gaga…”

Lady Gaga nu este pur şi simplu o cântăreaţă nebună, ci un simbol al transformării fundamentale la nivel religios şi cultural către care este împinsă lumea astăzi. Ea nu constituie decât expresia artistică a presiunii fantastice pe care o suportă omenirea de a conferi homosexualităţii dreptul nu atât la existenţă, cât la guvernare – empowering („întărire”, dar şi „venire la putere”). În fapt, mafia homosexualilor a infiltrat deja toate structurile puterii la nivel global. Războaie, nedreptăţi, dictaturi şi chiar perversiuni au fost de când e lumea. Niciodată însă, până în zilele noastre, istoria nu a cunoscut o asemenea dictatură a perversiunii şi o divinizare a homosexualităţii – poate doar în cetăţile Sodoma şi Gomora.

Articulată perfect la mesajul Apocalipsei, Lady Gaga personifică însăşi desfrânarea, o desfrânată aflată „dincolo de pocăinţă”, pentru că îşi trăieşte şi îşi promovează desfrânarea nu ca un păcat, ci ca un vin al „aprinderii”, din care să bea „toate neamurile şi împăraţii pământului” Apocalipsa 18:3.

Într-adevăr, Lady Gaga, profet de serviciu al societăţii globale, vesteşte păşirea într-o nouă eră, cea a auto-adorării şi a inversiunii, o lume care nu mai este dispusă să-L primească pe Hristos – pentru că este teribil de îndrăgostită de fostul Său ucenic, apostatul, vânzătorul şi sinucigaşul Iuda. Este o sfidare a puternicilor acestei lumi, care „toată întru cel viclean zace” 1 Ioan 5:19.

Dar nouă Hristos ne-a spus că a biruit lumea prin jertfa sa pe Cruce – şi, de atunci, puterea Celui rău este zăgăzuită de puterea Crucii, în măsura în care ne-o asumăm prin pocăinţă. Căci „iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” Matei 3:10

 

Ioan Bucur

Articol aparut in nr 43 al revistei Familia Ortodoxa

______________________________________________