Doamna Lucia C. din Botoşani ne roagă să o sfătuim în legătură cu băieţelul său în vârstă de aproape 3 ani, care întâmpină mari dificultăţi în vorbire: „Nu ştim ce să facem, dar trec lunile şi Mihăiţă nu progresează mai deloc în vorbire. Ba chiar pot spune că la un an şi jumătate parcă vorbea mai bine ca acum – sau, oricum, avea o altă dispoziţie de a comunica cu noi. Acum este tot mai închis în el, parcă nici nu te aude când vorbeşti cu el, se izolează parcă într-o lume proprie. Cel mai mult îi place să se uite la televizor. Dacă îl laşi în faţa lui nu s-ar dezlipi ziua întreagă, nici mâncare nu-i trebuie. Noi ne-am gândit că tot ascultând televizorul şi urmărind ce se întâmplă acolo va deveni mai comunicativ. Dar el, dimpotrivă. Aşa că nu ştim ce să mai facem.”

Doamnă Lucia, în principiu, cu dificultăţile de vorbire se ocupă logopedul. Din câte ne spuneţi, însă, Mihăiţă pare să aibă probleme nu atât în rostirea cuvintelor, cât în capacitatea de a comunica. Ar trebui să consultaţi un doctor de specialitate, mai întâi un psiholog, ca să vedeţi dacă nu cumva există o suspiciune de autism. Însă, oricum ar fi, studiile de neuropsihologie au demonstrat că vizionarea TV, mai cu seamă din primii ani de viaţă, are efecte deosebit de nocive în dezvoltarea şi funcţionarea creierului. Primele simptome sunt chiar dificultăţile în însuşirea limbii şi în comunicare.
În America, de exemplu, „un director de la un centru pentru copii de vârstă preşcolară cu diferite întârzieri psihice se referă la faptul că, adesea, sunt aduşi la centru copii aproape muţi, incapabili să spună o singură frază cu sens, chiar dacă nu au nici o deficienţă mentală sau organică. Constatările făcute de director erau că «aceşti copii nu au avut atât cât ar fi trebuit posibilitatea de a auzi limba corectă, să le vorbească adică o persoană vie. Ei ascultaseră mai mult televizorul»”.
De asemenea, există studii care surprind o legătură între vizionarea TV în primii trei ani de viaţă şi apariţia autismului. Spre exemplu, Michael Waldman, colegul său Sean Nicholson de la Cornell University şi Nodir Adilov de la Universitatea din Purdue-Indiana au constatat că înmulţirea cazurilor de autism raportate în anumite districte din California şi Pennsylvania este strâns legată de abonarea la cablu, înmulţindu-se exponenţial in districtele cu mai multe abonamente TV. Acelaşi lucru a fost valabil pentru legătura între autism şi ploaie în California, Pennsylvania şi Washington. Concluziile lor sunt că: Aproximativ 17% din creşterea cazurilor de autism în California şi Pennsylvania în anii 1970 şi 1980 sunt cauzate de dezvoltarea  televiziunii prin cablu,” şi 40% din cazurile diagnosticate cu autism în cele trei state studiate este rezultatul vizionatului TV în zonele unde timpul ploios îi determină pe copii să petreacă mai mult timp în faţa micului ecran.
Având în vederea acestea, vă recomandăm să nu-l mai lăsaţi pe copil în faţa televizorului. Altminteri, însăşi Asociaţia Americană de Pediatrie susţine ca până la 2 ani copii să nu fie ţinuţi deloc în faţa televizorului şi, bineînţeles, a calculatorului, iar după această vârstă, până la 12 ani copii să nu fie lăsaţi mai mult de o oră pe zi cumulat televizor şi calculator.
Pentru recuperarea deficienţei de comunicare şi vorbire a lui Mihăiţă e nevoie să petreceţi mai multă vreme împreună cu el. Poveştile ajută mult, căci îi dezvoltă imaginaţia creativă şi provoacă reflecţia. E bine să-l antrenaţi în discuţii, ca să vă povestească ce a înţeles şi, fireşte, să-l ascultaţi cu atenţie. De mare ajutor ar fi dacă Mihăiţă ar avea cu cine să se joace – copiii se antrenează mult mai uşor unul pe altul în comunicare şi joc. Dacă Mihăiţă ar fi avut un frăţior sau o surioară, cu totul altfel ar fi stat lucrurile acum. În general, în familiile cu mai mulţi copii incidenţa problemelor de comunicare şi a autismului este extrem de mică.
În rest, orice activităţi în care se implică băieţelul, mai cu seamă cele în aer liber, care implică şi efortul fizic, îi vor fi de mare folos. Să nu vă închipuiţi că lăsându-l închis în casă ziua întreagă, lipsit de orice orizont de comunicare în afară de cel virtual, copilul se va putea însănătoşi. Mai ales în primii ani de viaţă, omul are nevoie de o experienţă cât mai bogată, căci numai astfel îşi va dezvolta armonios capacităţile pe care le are în mod potenţial înscrise în fiinţa sa.

Silvia Criveanu

Aparut in nr 12 al revistei Familia Ortodoxa