Trebuie să îi creştem pe copii într-un duh de mare dragoste. Copiii trebuie să simtă casa ca pe un loc al dragostei şi al afecţiunii părinţilor. Şi aceasta va ajuta copiii nu doar să crească normal, dar şi, dacă vreodată apucă pe drumul greşit, să se reîntoarcă acasă – unde există această dragoste.
Vă amintiţi pilda Fiului Risipitor. Fiul mai mic al tatălui, care a plecat de acasă, a făcut multe păcate şi când a ajuns într-o situaţie grea, părăsit de toţi şi foarte înfometat, a spus: „Câţi oameni în casa tatălui meu mănâncă pâine, primind dragostea tatălui meu, iar eu sufăr şi îmi este foame!”. Şi îndată s-a hotărât să se întoarcă la el acasă. Adică, ceea ce l-a făcut pe fiu să se întoarcă acasă nu a fost faptul că şi-a amintit nişte învăţături, nişte sfaturi, ci că şi-a amintit de dragostea Tatălui şi de afecţiunea pe care a simţit-o de mic copil acasă.
Aşadar, părinţii trebuie să-i crească în aşa fel pe copii, încât, chiar dacă pleacă de acasă cândva, dragostea pe care au trăit-o acasă să le dea putere să se întoarcă din nou.
Prin urmare, are mare importanţă momentul de când începe educaţia copiilor. Stareţul Sofronie (Saharov) spunea că educaţia copiilor începe din ziua în care este conceput copilul în pântecele mamei sale. De regulă nu arătăm o atenţie deosebită pentru copii şi, când ajung la vârsta de 12-13 ani, când intră în adolescenţă, atunci înţelegem că ceva trebuie să facem în plus – şi începem să ne rugăm şi să cerem ajutor!
Însă, aşa cum am spus mai înainte, rugăciunea trebuie să înceapă imediat, când mama are în pântece fătul. Mama trebuie să se roage pentru făt, trebuie ea însăşi să ducă o viaţă bisericească, duhovnicească, să se roage, să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos – pentru că, de vreme ce mama are în suflet şi în trup pe Hristos, iar fătul comunică cu mama, primeşte şi el din harul dumnezeieştii Împărtăşanii.
Vă amintiţi de situaţia în care Maica Domnului, îndată după Bunavestire, adică după zămislirea lui Hristos, a mers la Elisaveta, care era însărcinată cu Cinstitul Înainte-mergător în şase luni. Şi când Maica Domnului s-a apropiat de Elisaveta, atunci fătul, Cinstitul Înainte-mergător a tresăltat cu bucurie mare în pântecele ei.
Sfântul Grigorie Palama spune că Cinstitul Înainte-mergător, făt de şase luni, a primit Sfântul Duh – şi, prin Sfântul Duh, a recunoscut-o pe Maica Domnului care tocmai îl zămislise pe Hristos. Adică fătul de şase luni s-a făcut proroc şi a transmis harul profetic şi mamei sale. Şi astfel Elisaveta a înţeles de la făt că aceasta care vine este Maica lui Dumnezeu.
Prin urmare, fătul primeşte harul lui Dumnezeu prin rugăciunea mamei sale. De aceea şi mama trebuie să se roage. De asemenea, în timp ce se naşte, adică în timp ce iese din pântecele mamei, atunci mama trebuie să se roage pentru copilul care vine pe lume. Pentru că, dacă în acel timp se face rugăciune, atunci, după cum spunea Stareţul Sofronie, copilul primeşte pecetea lui Dumnezeu şi dobândeşte un alt ADN duhovnicesc, care o să-l ajute în viaţă.
Cândva am scris o broşură numită „Glasul Domnului”, care se citea în toate bisericile şi printre altele am consemnat şi această întâmplare despre Cinstitul Înainte-mergător şi despre toate la câte m-am referit mai înainte. L-a citit mama mea şi mi-a spus la telefon plângând: „Fiule, ce-ai scris aici! Eu ştiam asta şi de aceea, când te aveam în pântece, mă rugam pentru tine”. Eu am scris ce spunea Sfântul Grigorie Palama, dar mama mea o trăise în practică. Sunt sigur că rugăciunea mamei m-a ajutat în viaţa duhovnicească.
Astfel este sigur că atunci când mama se roagă pentru făt şi pentru copil, atunci copilul, când va creşte, va învăţa şi el să se roage.
Mai mult încă, în timp ce copilul creşte, va trebui să existe acasă o atmosferă de rugăciune. Când copilul doarme, mama trebuie să meargă la patul lui, să îl închine şi să se roage pentru el. Când pleacă la şcoală, trebuie să îl închine, să se roage şi să spună: „Dumnezeul meu, apără-l, ajută-l pe copilul meu”. Aşadar mama trebuie să se roage lui Dumnezeu să-l apere pe copil, iar îngerul păzitor să fie mereu cu el.
În acelaşi timp, când copilul este mic – aşa cum văd aceşti copii minunaţi din faţa mea – să i se istorisească din vieţile Sfinţilor. Există părinţi care le spun copiilor basme. Noi nu trebuie să spunem basme, trebuie să povestim viaţa sfântului zilei sau a unor anumiţi sfinţi. Iar ceea ce aud copiii din vieţile Sfinţilor intră înlăuntrul inimii lor şi nu vor uita niciodată. Mai ales ceea ce aud copiii la o vârstă fragedă va juca un rol foarte mare în toată viaţa lor.
De asemenea, părinţii trebuie să îi înveţe pe copii, cât sunt mici, să se roage cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă…”. Eu recomand ca şi copiii mici, înainte să adoarmă, seara, să spună de 10-15 ori „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă…” şi apoi să se culce. Când se trezesc din somn, din nou să spună de 10-15 ori această rugăciune.
Este sigur că atunci când îl învăţăm pe copil de mic să fie în Biserică, să se roage şi să asculte vieţile Sfinţilor, va rămâne mereu în Biserică. Punem, adică, în inima lui un magnet care îl atrage pe copil în Biserică. Şi dacă la un moment dat copilul va face un mare păcat, foarte repede se va pocăi.
În consecinţă, nu trebuie să îl sfătuim continuu, să îi refuzăm ceva; trebuie să acţionăm inteligent, nu moral. Un copil, pe la vârsta de 15 ani, i-a spus mamei sale: „Mamă, clasa mea va face party la şcoală, vreau şi eu să merg”. Era foarte uşor pentru mamă să spună: „Nu, să nu mergi la petrecere.” Era foarte uşor şi să spună: „De vreme ce merg toţi copiii, mergi şi tu”.
Mama aceasta Îl iubea foarte mult pe Hristos şi a dat alt răspuns: „Copilul meu, noi, creştinii, suntem copiii lui Dumnezeu şi trebuie ca tot ce facem să facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu – să ne dea Dumnezeu binecuvântarea de a o face. De aceea, mergi la icoana lui Hristos, roagă-te şi, dacă înţelegi că Hristos vrea să mergi la party, du-te”. S-a dus copilul în faţa unei icoane, s-a rugat şi a spus: „Mamă, am înţeles că Hristos mi-a spus să merg la party”. Desigur, mama nu s-a împotrivit. Când copilul s-a dus la petrecere şi a văzut că se petrec unele lucruri care nu erau bune, s-a întrebat: „Oare acestea le-ar fi vrut Hristos? Ar fi vrut Hristos să fiu acum, aici, unde există această atmosferă? Nu cred c-ar fi vrut, mai degrabă am înţeles eu greşit”. A plecat imediat de acolo şi s-a dus la mama lui, căreia i-a spus: „Mamă, Hristos nu dorea să merg acolo!”
Acesta este un exemplu din care se vede cum trebuie cineva să educe copiii. Nici cu interdicţii, nici printr-o libertate absolută, spunând: „Fă-o şi lasă-mă-n pace, sunt obosit”. Ci să îi legăm pe copii de părinţi duhovniceşti buni şi să îi conducem la Hristos.
După cum ştiţi, am venit aici la un congres în cinstea Sfântului Vasilie cel Mare. Este foarte important faptul că întreaga familie a Sfântului Vasilie cel Mare era sfântă. Tata, mama şi fraţii. Este foarte important acest lucru.
Scrie undeva Sfântul Vasilie cel Mare, laudându-o pe bunica sa Macrina, care era ucenica Sfântului Grigorie Episcopul Neocezareei: „Macrina cea vestită, de la care am învăţat cuvintele Sfântului Grigorie”. Adică, asta înseamnă că bunica le spunea mereu copiilor: „Aşa a spus Sfântul Grigorie, aşa a făcut Grigorie”, părintele ei duhovnicesc. Este foarte important ca mama sau tatăl, bunica sau bunicul să lege copiii de Biserică şi de un părinte duhovnicesc.
Să vă dau un exemplu din viaţa mea. M-am născut în anul 1945, atunci când tocmai se terminase războiul şi perioada de ocupaţie germană. Sunt al doilea copil din familie. Părinţii mei erau foarte săraci, dar erau oameni ai lui Dumnezeu şi iubeau mult Biserica. După ce s-a născut primul copil, la scurt timp m-a zămislit mama pe mine, şi s-a dus la părintele ei duhovnicesc să se spovedească. Era supărată. Avea un copil alături de ea şi pe mine în pântece. I-a spus duhovnicului: „Părinte, am o mare supărare, s-a zămislit şi alt copil. Ce să fac, cum să cresc cei doi copii în această sărăcie?”. Şi el i-a răspuns: „Nu fi supărată, să nădăjduieşti în Dumnezeu, să crezi în Dumnezeu – şi pe acest copil pe care îl ai în pântece, când se va naşte, îl voi lua eu şi-l voi face teolog”. Vreau să spun că i-a dat curaj, i-a spus să se roage şi că Dumnezeu o va ajuta. Era fericitul întru pomenire Mitropolit al Patrei, Nicodim. Şi, când îl întâlneam mai târziu, îmi spunea: „Te ştiu din pântecele maicii tale!”.
De asemenea, un mare rol în educaţia copiilor nu îl au doar părinţii, ci şi întreaga familie şi toate persoanele care sunt legate de familie. Spre exemplu, pe Marele Vasilie l-a ajutat foarte mult sora lui mai mare, care şi ea se numea Macrina.
Când Marele Vasilie şi-a terminat studiile şi s-a întors din Atena în Cezareea, practica profesia de avocat, de retor. Avea multe harisme şi dobândise mare faimă ca mare avocat. Atunci Macrina, sora lui cea mare, i-a spus: „Vasilie, ce sunt acestea ce văd, ce vei face cu toate acestea? Ce vei face cu cunoştinţele tale? Toate acestea sunt mincinoase şi deşarte. Să-ţi afieroseşti viaţa lui Dumnezeu!” Era o femeie foarte puternică şi l-a îmboldit puţin. Pe toate le-a părăsit Vasilie şi s-a dus în pustie – apoi a crescut şi a ajuns Marele Vasilie, Dascăl al Bisericii. Sfânta Macrina, sora Marelui Vasilie, i-a ajutat pe toţi fraţii, încă şi pe Sfântul Grigorie al Nissei, căruia i-a dat curaj în viaţă.
Toate acestea arată că există mulţi factori care ajută copiii în renaşterea lor duhovnicească. Rolul de bază îl au părinţii, prin rugăciunea şi viaţa lor duhovnicească, dar ajută şi toate celelalte rude, după cum ajută şi un frate pe toţi ceilalţi fraţi. De asemenea, Biserica ajută foarte mult familia în educaţia copiilor.
Mitropolitul Ierothei al Nafpaktei
HRISTOS A INVIAT!
Scriu aici pentru ca articolul acesta este ilustrativ pentru un mod frumos de crestere a copiilor in spiritul Bisericii, desi vreau sa comentez un alt post din ultima revista Familia Ortodoxa aparuta la vanzare , post ce nu il gasesc acum pe net.
E vorba despre o familie din America in care fac parintii scoala cu cei patru copiii si este data exemplu subintelegandu-se faptul ca ei sunt indrumati duhovniceste ortodox..
Intre timp pe net circula asta:
http://www.rammstein.ro/cmb.html
Presupun totusi ca nu este vorba despre aceeasi copii, asta pentru ca daca v-ati fi intrebat in legatura cu muzica RAMMSTEIN : “„Oare acestea le-ar fi vrut Hristos? ” asa cum va indruma articolul mitropolitului Ierothei , probabil ca nu a-ti fi lasat sa se intrevada ca este bun modul in care sunt indrumati copiii respectivi.
Si pentru ca ceea ce fac ei acolo reprezinta o copiere rezultata dupa multe probe si multe auditii RAMMSTEIN lucru ce pentru creierul unor copii atat de mici nu este benefic, de asemeni, “linistea ” sufleteasca data de aceasta muzica indiscutabil nu este “magnetul” pe care toti vrem sa-l sadim in sufletul lor..
De asemeni, actul pedagogic este nul, aici e bine sa intrebati pe viu un profesionist in muzica pentru a va explica mai clar cum lucreaza programele de sintetizatoare folosite de respectivii parinti.Nu este vorba nicidecum de muzica ci de tehnica si mult , mult timp ocupat pentru copii .
Cu respect,
o mama
Iata un videoclip in care americanii recunosc ca in familiile numeroase, copiii primesc o educatie mult mai buna. Este vorba de familia Duggar:
http://www.youtube.com/watch?v=CxPJbontjog
Ania Maria,
Adevarat a inviat!
ba da, este vorba de aceeasi familie. Din ce scrii tu acum imi pot da seama ca nu ai ascultat melodia pana la sfarsit, asta pentru ca ti-ai fi dat seama care e mesajul cantecului. Este total schimbat de cel al formatiei in cauza, in plus de asta, am facut o paralela intre Sonne-Sun si Iisus Hristos, explicata in romaneste pe la mijlocul cantecului..
Nu am folosit decat partea melodica de la Rammstein, restul a fost adaptat copiilor. Inregistrarea este facuta cu aparatul nostru foto-care are si video pe el..
Nu i-am supus pe copii la niciun fel de auditii si nu au avut nici un contact cu membrii formatiei respective. Copiii fac repetitii maxim o ora pe zi.
Alegem cu grija ce cantece ale formatiei R urmarim.
Nu am folosit niciun program de sintetizare:) muzica inregistrata este RAW, adica fara prelucrari si alte minuni- poate de aceea ar trebui apreciati mai mult acesti copii si considerata optiunea ca poate iesi ceva frumos si fara tehnologie si “specialisti”..
Cat despre “profesionisti in muzica”, ei bine, il am pe sotul meu care e chiar ce trebuie. Poti sa vezi programul pe care l-a facut acum 16 ani si care este vandut in 60 de tari: http://www.earpower.com.
Poate putina dragoste si deschidere nu ti-ar strica, oricum, rock e o optiune mult mai buna fata de manele.
Acuma lăsand gluma la o parte, e uşor să vorbeşti din teorie, după cărţi traduse din engleză şi din experienţa de puştan care abia a terminat facultatea de marketing sau relaţii publice. Pe mine m-a prins Revoluţia din ’89 lucrand intr-o fabrică comunistă. Făceam motoare electrice pentru macarale, trenuri de mină şi ascensoare. Prima oară cand a trebuit să imi caut un loc de muncă a fost in 1991. De atunci am trimis sute de CV-uri şi am fost la zeci şi zeci de interviuri aproape non-stop. Am făcut o facultate şi zeci de cursuri de operator PC, web design, grafica, fotografie, masaj şi reflexoterapie etc. Am lucrat cele mai diverse meserii, ca vanzător stradal, operator dezinsecţie-deratizare, inregistrări audio, facturare pe PC, am lucrat şi in cazino, notariat, in televiziune ca tehnician, editor web ş.a. Situaţia nu este aşa roz cum o vezi tu! Nu e suficient să ştii ce vrei să faci, să ştii o meserie şi să fii optimist. Contează foarte mult şi situaţia de pe piaţa muncii, prejudecăţile şi mentalităţile angajatorilor, corupţia, pilele şi nepotismele. Situaţia cea mai nasoală este după ce treci de 35 de ani, pentru că atunci nu mai contează ce ştii şi ce ambiţii ai, pentru că, dacă nu ai relaţii, pur şi simplu nu mai eşti chemat la interviu şi astfel nu mai ai ocazia să dovedeşti de ce eşti in stare. De multe ori, in anii trecuţi, am fost chemat la interviu numai ca cei de acolo să facă băşcălie pe seama mea şi să se distreze. Alteori am fost refuzat fără să mi se dea explicaţii, iar in alte cazuri, după ce mi-au citit CV-ul, mi-au spus ironic că sunt prea pregătit pentru postul lor şi poate că vreau ceva mai bun şi mai bine plătit. Azi, cand e criză, observ că şi cei mult mai tineri decat mine incep să aibă acelaşi gen de probleme.