Povestea unei lesbiene care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a renunţat la stilul de viaţă homosexual

Nu mai e ceva nou că trăim tot mai mult sub constanta presiune a unei noi ideologii ce încearcă a ne convinge prin toate canalele media că homosexualitatea ar fi nu numai un stil de viaţă normal dar şi recomandabil pentru cei care au astfel de „înclinaţii”. Chiar reputatele tratate de psihiatrie americane eliberate de nu mai puţin reputata “Asociaţie Psihiatrică Americană” ne învaţă doar că homosexualitatea este o manifestare normală a sexualităţii! Dacă până şi „specialiştii” spun acest lucru, noi de ce ne-am mai face griji şi nu am adopta, chiar, această viziune?

 

Povestea Janetei Boynes ne va arăta de ce nu am face-o, dezvăluindu-ne tragedia ce se ascunde în spatele unui stil de viaţă pe care homosexualii ni-l înfăţişează constant ca fiind unul cât se poate de normal şi plăcut. Dând la o parte fardul ideologic, Janet Boynes ne spune ceea ce o mulţime de studii ştiinţifice serioase asupra fenomenului ne confirmă: faptul că abuzul sexual petrecut în vremea copilăriei şi chiar a primei adolescenţe reprezintă de cele mai multe ori principalul factor care îndeamnă la adoptarea unui stil de viaţă homosexual.

Iar Janet Boynes – născută şi crescută în Philadelphia, Statele Unite – nu a fost o excepţie! După cum ea însăşi mărturiseşte într-un interviu acordat CBN.com, a crescut într-o familie în care violenţa era la ordinea zilei iar mama sa era constant abuzată de bărbaţii cu care se încurca. „Cred că în ceea ce faci ai tendinţa să repeţi ceea ce ţi s-a făcut”, spune Janet.

Şi, într-adevăr, Janet devine violentă la şcoală, iar la 12 ani este abuzată sexual de o rudă şi violată de un băiat dintr-o congregaţie protestantă. „Îmi era teamă să-i spun mamei pentru că mă gândeam că voi fi eu cea învinuită”, spune Janet. „Am început să mă droghez destul de mult şi – continuă ea – cu toate că eram o foarte bună jucătoare de basket, mă drogam şi continuam să merg la antrenamente”.

Lucrurile se complică însă, iar la facultate începe să se simtă atrasă de femei: „Atât de mulţi bărbaţi îmi făcuseră rău încât aceste femei – credeam eu – păreau să semene mult mai mult cu mine”. Janet încearcă să se lupte cu astfel de gânduri, se lasă de droguri şi caută să se apropie de Hristos. Întâlneşte un bărbat credincios care o iubeşte şi o cere în căsătorie, dar lipsa lui pentru perioade prea mari de timp de-acasă o lasă singură… cu gândurile ei. Şi, încet-încet, se apropie de o femeie cu care lucra.

Capcana se închide, Janet cade în plasă; confuză şi speriată, Janet îi mărturiseşte totul logodnicului, se desparte de el şi se îndepărtează de Dumnezeu. În următorii 14 ani, Janet se adânceşte în stilul de viaţă homosexual, trece de la o relaţie la alta, reia consumul de droguri – cocaină de data aceasta – şi devine bulimică. „Viaţa mea era mizerabilă, îşi aminteşte ea. Pur şi simplu mă probuşeam, dar refuzam să mă întorc la Dumnezeu”.

Şi dacă n-ar fi acest blocaj ideologic al mass-mediei de câte ori nu s-ar repeta aceste cuvinte, zi de zi, devenind de fapt refrenul stilului de viaţă homosexual: „Viaţa mea era mizerabilă! Mă prăbuşeam, dar refuzam să mă întorc la Dumnezeu!” Şi de câte ori n-o fac! Dar asurziţi de-o falsă toleranţă şi orbiţi de-o falsă îngăduinţă, acceptându-le minciuna cu care îşi acoperă goliciunea, noi le facem rău tocmai acestor oameni dintre care mulţi, în străfundurile fiinţei lor, vor să renunţe la o astfel de viaţă!

Dacă le-am spune creştineşte în faţă celor care încearcă să ne convingă de normalitatea stilului de viaţă homosexual: nu mai încercaţi să ne minţiţi şi să vă minţiţi! Minciuna v-a devenit ca o a doua natură, v-aţi înveşmântat în ea ca într-o haină otrăvită!

Mândria voastră homosexuală – aşa cum o numiţi – e semnul cel mai clar al slăbiciunii voastre celei mai ascunse! E semnul cel mai acut al neputinţei voastre! Aţi devenit un ruşinos spectacol pentru o lume întreagă şi-aţi transformat lumea într-un spectacol al ruşinii!

Identitatea voastră de homosexuali la care ţineţi atât de mult tocmai pentru a nu vă prăbuşi – după ce aţi renunţat la orice altceva v-ar putea defini – e chiar calea prăbuşirii voastre!

Nu i-am iubi mai mult pe aceşti oameni dacă le-am spune adevărul? Şi dacă noi n-o vom face nu vor pierde ei chiar singurul şi ultimul suport pe care l-ar mai putea avea în faţa minciunii care-i roade? La cine s-ar mai putea întoarce ei dacă noi îi vom fi trădat, trădând adevărul? Dar Dumnezeu n-o va face!

Astfel, Janet şi prietena ei hotărăsc să se căsătorească! „Am mers la un preot” (un pastor protestant n.n.) îşi aminteşte Janet. „Preotul ne-a spus că ceea ce făceam era în regulă, că vom merge în rai cu toate acestea. Astfel, am plecat şi ne-am cumpărat inele pentru căsătorie, pentru că credeam că ne vom căsători”, doar preotul a spus că e în regulă. Le voiam pe amândouă: voiam să-L am aproape pe Dumnezeu, dar voiam şi să trăiesc un stil de viaţă homosexual. Voiam să găsesc o cale de-a le avea pe amândouă!”

Dar Dumnezeu nu o lasă nici de data aceasta: mergând într-o zi la cumpărături, Janet întâlneşte o femeie cu care intră în vorbă şi căreia-i mărturiseşte căderea sa. Aceasta îi dă o broşură şi o invită la o întâlnire cu câteva femei credincioase.

„M-am dus îmbrăcată cu nişte pantalonaşi mulaţi pe corp, arătând îngrozitor, neştiind la ce să mă aştept. Sunt într-o cameră cu alte nouă femei, femei foarte frumoase, feminine şi m-am gândit: – În ce m-am băgat! Aşadar, stau acolo cu capul aplecat, fiindu-mi atât de ruşine, gândindu-mă că aceste femei sunt crude, mă vor face cu ou şi cu oţet şi mă vor da afară… Când m-au întrebat cum mă cheamă, am spus: – Numele meu este Janet, trăiesc un stil de viaţă homosexual, dar dacă mă veţi ajuta îmi voi dedica viaţa lui Dumnezeu!”

Femeile nu i-au criticat nici viaţa nici pantalonaşii, ci „L-au lăsat pe Dumnezeu să mă schimbe, nu au încercat ele să o facă. Una dintre ele a venit la mine câteva luni mai târziu spunându-mi că, pe când ea şi soţul ei se rugau, au simţit în inima lor că ar trebui să mă duc şi să trăiesc cu ei. Ei bine, mi-am vândut casa, i-am cerut prietenei mele să se mute şi, la 40 de ani, m-am mutat la această familie creştină pentru un an. Şi cel mai uimitor lucru pentru mine a fost să văd că această familie are ceva ce nu mai trăisem vreodată”.

Astfel, încet-încet inima lui Janet – lipsită de o adevărată familie pe când era copilă, dar cu una regăsită la maturitate – începe să se vindece: „Ştii, Dumnezeu a început să-mi pună în cale oameni de-ai Lui. Şi pe măsură ce continui să fiu în preajma unor oameni care mă iubesc şi ţin la mine, Dumnezeu continuă să-mi vindece inima dinăuntru”.

Şi pe măsură ce Dumnezeu îi vindecă inima, Janet caută acum, la 11 ani distanţă, să o facă şi ea pentru alţi năpăstuiţi ai stilului de viaţă homosexual. Recent a dat chiar o mărturie în faţa Comitetului de Justiţie al Senatului Statului Minnesota împotriva „căsătoriei” între homosexuali. Amintindu-şi de propria încercare de a se căsători şi de a adopta copii împreună cu fosta ei parteneră, Janet a declarat Comitetului că „Îmi pare atât de bine că nu am dus până la capăt planul, perpetuând o altă familie disfuncţională! Copii au nevoie de o mamă şi de un tată. Legalizând căsătoria între homosexuali nu faceţi altceva decât să susţineţi şi să încurajaţi un comportament pe care evidenţa ştiinţifică îl arată a face un rău – adesea incurabil şi fatal – oamenilor. Şi am văzut acest lucru confirmat în vieţile multor prieteni de-ai mei pe când duceam un stil de viaţă homosexual”.

Şi, amintindu-şi de familia ei zdruncinată şi de stilul de viaţă homosexual pe care l-a urmat, Janet îi îndeamnă pe „toţi cei care trăiesc o astfel de viaţă şi care n-au avut o mamă prea minunată sau un tată prea minunat să cunoască faptul că Dumnezeu este un Tată pentru cei lipsiţi de tată sau pentru cei lipsiţi de mamă. Că ceea ce a făcut El pentru mine, va face şi pentru ei”.

Dar a recunoaşte starea în care se află şi a voi să iasă din ea depinde de ei şi numai de ei! Mâna le e întinsă: „Iată, stau la uşă şi bat!”

Petru Molodeţ

Colecția 2010