Daţi clic pe copertă pentru cuprins!

Din sumar:

Editorial - Au venit inundaţiile. Ce ne-a mai rămas?

Editorialul analizează pricinile pentru care se abat asupra poporului nostru inundaţiile şi alte nenorociri, precum şi starea sufletească a celor mai mulţi dintre cei care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale. „Harul Duhului Sfânt păzeşte lumea în faţa tuturor revărsărilor de răutate diavolească”, spune Părintelui Paisie Aghioritul. Dar harul se îndepărtează de la popor când acesta se adânceşte în păcate mari cum ar fi avortul, desfrânările şi celelalte nedreptăţi. Din păcate cei mai mulţi dintre semenii noştri nu vӑd în ceea ce se întâmplă rău în ţarӑ mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Aşa cum spunea Dl. Băsescu când i-a vizitat pe sinistraţi: ar trebui să ne asigurăm locuinţele prin contracte de asigurare. Dar de un alt fel de contract avem nevoie şi nu de acela la care se gândea preşedintele ţării. Cum se poate încheia acest contract de asigurare? În primul rând, crezând din tot sufletul în Dumnezeu şi nu în Europa, în America, în preşedinţi precum Băsescu, Iliescu, Constantinescu sau în alte asigurări omeneşti. Apoi, rugându-ne la Dumnezeu pentru sănătate, mai curând decât să ne încredem orbeşte în medici; cerând pace sufletelor şi nu bunăstare materială; smerenie şi dragoste în locul slavei deşarte şi al pricinilor desfrânării trupeşti şi ferindu-ne cu toate puterile noastre de păcate.

Prăznuiri - Părintele Ilie Lăcătuşu – omul lui Dumnezeu

Părintele Ilie Lăcătuşu este un preot care s-a sfinţit în prigoana comunistă, îndurând cu smerenie şi fără compromisuri umilinţa vieţii de întemniţat. A fost arestat în mai multe rânduri şi a cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus în brigada de preoţi destinată exterminării. Părintele Ilie Lăcătuşu a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om al rugăciunii ; indiferent de ce se întâmpla în jurul său, părintele era neîncetat cu mintea la Dumnezeu, al Cărui Nume Îl chema în toată vremea. Trupul său se află în Bucureşti, în cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti, şi are toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme. Mulţi credincioşi care au mers şi i s-au închinat şi i-au cerut ajutorul au primit tămăduire sufletească şi trupească, au fost ajutaţi pentru a depăşi situaţiile grele prin care au trecut.

Şcoala părinţilor – Cum putem trata gelozia fraternă

Gelozia fraternă: pare o realitate măruntă în cadrul familiei, însă e de fapt extrem de importantă. La apariţia unui nou membru în cadrul familiei, copilul – care până atunci se afla singur în centrul atenţiei – începe să experimenteze sentimente de gelozie pe noul venit. Lăsate la voia întâmplării, aceste sentimente se pot acutiza dând naştere unor adevărate sciziuni în familie dacă nu sunt tratate la timp cu delicateţea şi discernământul necesare. În cadrul acestui material doamna psiholog Adriana Hâncean enumeră câteva remedii ale geloziei fraterne şi propune câteva strategii pentru părinţii care pot întâmpina aceste probleme. Implicarea copilului în apariţia pe lume şi creşterea noului venit stă la baza acestor strategii de depăşire a sentimentelor de gelozie fraternă.

Cauzele bolilor – Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodiu

Cea de-a doua parte a anchetei realizate asupra glutamatului de monosodiu – acest potenţiator de gust de găsit peste tot în hrana noastră şi denumit „nicotina alimentelor” – scoate în evidenţă rezultatele a peste 30 de ani de cercetări realizate asupra efectelor acestei substanţe la animale şi oameni. Iar rezultatele arată în mod zdrobitor că glutamatul de monosodiu nu este numai un factor ce provoacă dependenţă ci mai ales unul care provoacă ample dezechilibre psiho-fizice: de la diabet şi obezitate până la afectarea hormonului de creştere, a capacităţilor cognitive şi ajungând la boli precum Alzheimerul.

Cu noi este Dumnezeu – “Regret fiecare clipă petrecută departe de Hristos!” – mărturia unui fost rocker

Mulţi tineri sunt fascinaţi de muzica rock, îşi ascultă ore în şir idolii considerând că asocierea dintre rock şi satanism este doar o poveste, minţindu-se fără să vrea că formaţiile lor preferate doar afişează nişte simboluri sataniste mai mult pentru a fi la modă, fără a avea nicio legătură cu diavolul. Majoritatea rockerilor sunt convinşi de faptul că muzica lor preferată nu are cum să le facă rău fiind pentru ei o simplă pasiune. Andrei C. este un tânăr, student la Teolgie, care dă mărturie despre cum şi-a vătămat sufletul în perioada în care a fost rocker. Despre starea sufletească din acea perioadă Andrei ne-a mărturisit: “Simţeam o fericire de suprafaţă, pe care mi-o dădea diavolul. Dar îmi aduc aminte că în adâncul sufletului tot timpul eram supărat, nefericit. Nimic nu mă mulţumea, aveam o privire încruntată. Banii niciodată nu-mi ajungeau, deşi aveam ce cheltui, pentru că spre deosebire de alţi prieteni proveneam dintr-o familie mai înstărită. Cu toate acestea parcă totul se ducea de râpă. ”

Drumul către Hristos i l-a arătat părintele David de la un schit din judeţul Constanţa, iar mai apoi ieroschimonahul Vasile de la mănăstirea Petru Vodă. Andrei suferă văzând în jurul lui atâţia tineri rockeri, se roagă pentru ei să-L cunoască pe Hristos considerând că : “În momentul în care Îl vor cunoaşte o să regrete fiecare clipă petrecută departe de El, aşa cum o fac şi eu. M-aş bucura să cugete fiecare dintre ei seara sau când găsesc un moment de linişte că în fiinţa fiecărei persoane sălăşluieşte Domnul. ”

“Boala m-a adus aproape de Dumnezeu…”

Cea de-a doua mărturie a rubricii „Cu noi este Dumnezeu” ne prezintă povestea Elenei B. o femeie care a adus pe lume o fetiţă deşi avea mari probleme de sănătate: a fost operată de cinci ori la ficat (de două ori – chist hidatic, de trei ori – abces interhepatodiafragmatic) şi a avut două eventraţii post-operatorii ştrangulate. Medicii pe care i-a întâlnit o îndemnau să facă avort repetându-i de fiecare dată că dacă vrea să păstreze copilul va muri în timpul sarcinii. Pe tot parcursul celor nouă luni de sarcină Domnul a făcut minuni mari cu Elena salvând-o pe ea şi pe fetiţa din pântece când erau la un pas de moarte.

Spre o vieţuire creştină – “Avem această şansă, de a ne mântui şi sfinţi prin copii noştri”, reportaj la Fundaţia “Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Constanţa

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţului Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului şi Dobrogei, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Constanţa a demarat în anul 2005 cel mai important proiect al său şi anume înfiinţarea unei grădiniţe şi a unei şcoli creştin-ortodoxe, forme de învătământ creştine absolut necesare în societatea antihristică în care trăim. „Nu credem că poate fi un lucru mai important şi mai stringent în zilele noastre decât educarea copiilor în duhul lui Dumnezeu; aceasta ar fi singura garanţie că fiii şi fiicele noastre vor ajunge oameni de care să ne putem bucura şi pentru care să avem a da un bun răspuns când va sosi clipa judecăţii. Avem această şansă, de a ne sfinţi şi mântui prin copiii noştri.” – ne-a declarat Înaltpreasfinţia sa Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului şi Dobrogei. De asemenea în reportaj aflăm motivele pentru care părinţii au ales să-şi înscrie copiii la grădinţa şi şcoala ortodoxe, dar şi despre modul în care se derulează activităţile la aceste forme de învăţământ.

Al optulea veac – Exploatarea de la Roşia Montană: război economic şi atentat la sănătatea poporului român

Investigaţia realizată de această dată în cadrul secţiunii Al optulea veac tratează un subiect tot mai dezbătut în ultima vreme în ţara noastră: exploataţia minieră de la Roşia Montană. Jaful la care e supusă ţara noastră datorită corupţiei clasei politice este unul fără precedent: în dispreţul logicii şi al bunului simţ reprezentanţii statului român au concesionat pe mai nimic cea mai bogată zonă în aur din Europa, dar şi în capital simbolic – Roşia Montană fiind cea mai veche aşezare din România. Realizată cu ceanuri – simbolul barbariei moderne – exploataţia condusă de firma canadiană Gabriel Resources îi va aduce acesteia un profit de cel puţin 13 miliarde de dolari, statul român mulţumindu-se cu firimituri. Nu numai atât, dar va lăsa în urmă un pământ otrăvit şi stors de vlagă. Acţionarii companiei canadiene însă dau cel mai mult de gândit: mari companii implicate în afacerile sângeroase cu diamante din Africa, mari speculatori mondiali etc.

Noua eră şi „noua” televiziune

Avem în materialul realizat de cercetătoare greacă Dafnis Varvitsiotis şi tradus pentru Familia Ortodoxă un excelent tablou sinoptic al epocii în care trăim: caracteristica fundamentală a „noii ere”, aşa cum o denumeşte cercetătoarea, este tendinţa de a distruge tot ceea ce ţine sau ar putea aduce aminte de Vechea Ordine, Vechiul Regim, Vechea Gândire, în sfârşit Vechea Lume – acea lume pentru care ordinea ei se fundamenta într-o ordine superioară. Războiul declarat de Noua Eră şi Noul Iluminism Vechii Orânduiri este unul total, dar în ultima vreme el a devenit mult mai eficient prin intermediul televiziunii, care luptă prin toate mijloacele împotriva căsătoriei şi a familiei, a maternităţii, a istoriei şi patriotismului şi mai ales împotriva creştinismului. Şi încearcă să impună lumii o nouă ideologie atotcuprinzătoare care promovează libertatea sexuală, avortul, homosexualitatea, umanismul, toleranţa. Filosofia care stă la baza noului iluminism este deconstructivismul – adică „distrugerea creativă” a tot ceea ce ţine de vechea ordine – şi antropocentrismul absolut: în centrul lumii stă omul cu toate poftele şi dorinţele lui, la care pretinde că are dreptul în mod absolut.

Teologica – “Pentru că îi iubim trebuie să le spunem adevărul”, interviu cu Mitropolitul Athanasie de Limassol

Dupӑ cum se ştie la începutul lunii iunie a acestui an Papa a efectuat o vizitӑ în Cipru, vizitӑ care a creat mari tulburӑi în rândul credincioşilor. Interviul prezentat în acest numӑr i-a fost luat Mitropolitului Athanasie de Limassol la sfârşitul lunii mai 2010, înainte cu câteva zile de vizita Papei în Cipru. Mitropolitul Athanasie explicӑ foarte clar de ce acestӑ vizitӑ a smintit Biserica, care sunt ereziile Bisericii Catolice şi ce fel de comunicare trebuie sӑ existe între ortodocşi şi cei de alte confesiuni : „Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe Papă ca pe un episcop canonic. El, pentru noi, ortodocşii, este eretic, adică rupt de Biserică – deci nu este episcop.” De asemenea Mitropolitul Athanasie ne arată ce ascund vizitele Papei: “Vaticanul nu acţionează la întâmplare, nici nu face mişcări naive. Toate vizitele oricărui Papă au scopul de a-l prezenta drept lider mondial al creştinismului. În acest moment, însă, el nici măcar nu este episcop canonic, nu e ortodox, deci nu este în măsură să se prezinte pe sine ca primul dintre episcopi…”

Cuvântul duhovnicului – Pustnica Teodora din munţii Neamţului

În acest articol, care trimite cititorul cu gândul la viaţa Sfintei Maria Egipteanca, redăm discuţia pe care pustinca Teodora a avut-o cu un părinte de la Mănăstirea Sihăstira şi din care aflăm cât de importantă este pocăinţa pentru mântuire, dar şi ce se întâmplă cu sufletele oamenilor dupӑ ce pӑrӑsesc aceastӑ viaţӑ. Din dorinţa ca toţi fraţii în Hristos să ştie ce ne aşteaptă dincolo de moarte, Maica Teodora vorbeşte cu multă simplitate şi smerenie despre mortea şi învierea ei, despre întâlnirile cu demonii şi despre oamenii pe care i-a întâlnit dincolo, despre ajutorul primit de la Maica Domnului şi de la Sfântul Ioan Iacob. Povestea acestei pustnice ne îndeamnă pe fiecare la pocăinţă, la meditaţie asupra felului cum ne ducem viaţa pentru a putea câştiga Raiul.

Daţi clic pe copertă pentru cuprins!

Din sumar:

Când omul nu mai conştientizează că este om…

Editorialul ce deschide numărul 16 al Familiei Ortodoxe surprinde, de această dată, o trăsătură fundamentală a epocii noastre: „Oamenii nu ştiu – nu mai ştiu – să spună exact cine şi ce sunt”. De ce? Pentru că în zilele societăţii obiectelor şi imaginilor posedate sau idolatrizate – pe undeva, acelaşi lucru – a fi a intrat într-o mare criză. Iată criza care le naşte pe toate celelalte: a fi al omului despărţit de Părintele său Ceresc (Singurul Ce este prin Sine) se transformă pe rând în a avea, a poseda, a fi posedat - până la nebunia de a nu mai face nimic. Eşecurile şi nefericirea, depresia şi sinuciderile, drogurile, tehnicile orientale de disoluţie  a sinelui şi stilurile muzicale psihedelice – toate sunt simptomele bolii ereditare de care suferã tânărul zilelor noastre. Numai cei ce-şi întăresc în Hristos inima şi mintea, firea şi ipostasul personal nu vor suferi dezamăgirea că sunt nimeni.

Prăznuiri

Prezentăm în acest număr mărturisirea de credinţă a doi sfinţi pomeniţi în luna mai, care, din dragoste de Hristos, au suferit moarte martiricã prin decapitare – unul în vechime, altul în zilele de noastre, dând mărturie că “ Iisus Hristos ieri şi astăzi şi în veac acelaşi este”.

Sfântul nou mucenic Evghenie Ostaşul s-a născut pe  23 mai 1977, în apropiere de Moscova. În 25 iunie 1995 a început serviciul militar şi, după instrucţia necesară, în 13 ianuarie 1996 a fost repartizat la posturile de frontieră din Cecenia. Exact după o lună, pe 13 februarie 1996, a fost luat ostatic. Rebelii, pentru că au văzut că poartă cruce la gât, au încercat să îl distrugă psihic pentru a-l determina – dacă era posibil – să-şi renege credinţa, să-şi lepede crucea, să devină musulman, pentru a-l transforma în călău şi ucigaş al altor prizonieri. Întrucât a refuzat sã-şi scoatã crucea de la gât, Evghenie a  fost omorât în mai 1996, alături de alţi trei prizonieri. Mama lui Evghenie şi-a vândut casa şi alte lucruri pentru a face rost de banii necesari răscumpărării trupul fiului ei. Cecenii i-au dat în plus o casetă cu martiriul noului mucenic şi i-au istorisit torturile la care a fost supus. În multe zone ale Rusiei, Sfântul Mucenic Evghenie se aratã ca un ostaş cu mantie roşie şi săvârşeşte minuni.

Sfântul nou-mucenic Ahmed, mărturisitorul “musulman” al lui Hristos

Ahmed a fost un musulman care L-a cunoscut pe Hristos prin intermediul uneia din roabele sale creştine. În momentul în care a participat la o Liturghie, şi-a dat seama că Ortodoxia este singura credinţă adevărată, s-a botezat şi, cuprins de dragoste de Hristos, L-a mãrturisit pe Acesta la un banchet în faţa prietenilor săi musulmani. “Cel mai mare lucru din câte sunt pe lume este credinţa creştinilor în Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, Răstignirea Lui şi, mai cu seamã, Învierea Lui pentru mântuirea lumii!” – a spus Ahmed. Pentru această mărturie, a fost dus în faţa Sultanului, rămânând statornic în credinţă; de aceea, s-a dat porunca să i se taie capul. În timp ce călăii executau acest ordin, pe 3 mai 1682,  Sfântul Ahmed cânta : “Hristos a înviat!”

Şcoala părinţilor – “A da este mai fericit decât a lua”

Psihologul Adriana Hâncean rãspunde prin acest articol întrebărilor unor părinţi care ar vrea să ştie ce este de făcut atunci când copiilor le este greu să dăruiască?

Părinţii au sarcina sã-şi înveţe copiii încă de mici sã ofere şi altora din ceea ce au. În acest proces complicat de schimbare a direcţiei de la sine către ceilalţi, dincolo de lecţiile şi consecvenţa părinţilor, ceea ce contează fundamental este modelul părinţilor. Comportamentele părinţilor, bunicilor, naşilor, educatorilor sunt principala sursă de învăţare a copiilor. Reacţiile adulţilor, emoţionale şi de comportament, sunt modele de învăţare involuntară şi statornică pentru copii. Atunci când părinţii fac din copilul lor un idol, oferindu-i tot ce-şi doreşte, acesta nu va putea împãrţi cu alţii din ceea ce are pentru că va considera că totul i se cuvine.

“Rugăciunea mi-a salvat viaţa”  – interviu cu scriitoarea Aspazia Oţel-Petrescu

Doamna Aspazia Oţel-Petrescu este una din nenumãratele femei care au pătimit ani de zile în temniţele comuniste, având în suflet o imensă dragoste de neam şi ţară. În cei 14 ani de detenţie, ea a trecut prin mai multe închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea-Ciuc, Jilava, Botoşani, Arad.  Chinurile la care a fost supusă le-a răbdat cu vitejie şi credinţă în Dumnezeu, iar Domnul cel atotmilostiv i-a purtat de grijă, a mângâiat-o, i-a adus bucurii duhovniceşti şi a ajutat-o să depăşească momentele critice. Doamna Aspazia ne povesteşte despre bucuriile şi necazurile trăite împreună cu camaradele ei de temniţă, despre dragostea întru Hristos dintre ea şi colegele de celulă, despre rugăciunile în comun – rugăciuni puternice, care au salvat vieţi.

“Este nevoie de dăruire şi dragoste în nobila meserie de dascăl” – interviu cu educatoarea Florica Antoniac de la grădiniţa “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Doamna Florica Antoniac, o educatoare cu 38 de ani de experienţã, ne arată care sunt cele mai frecvente greşeli pe care părinţii le fac în educaţia copiilor lor, felul cum îi afecteazã pe copii disputele din familie şi consecinţele faptului că, din lipsă de timp, copiii petrec prea puţin timp cu părinţii lor.

Părinţi şi dascăli deopotrivă ar trebui să realizeze că împreună sunt răspunzători în faţa Domnului de educaţia pe care o dau celor mici, iar societatea în care trăim poate fi schimbatã în bine numai dacă toţi laolaltă, adulţi şi copii, vieţuim în duhul Evangheliei lui Hristos.

Pornografia modifică creierul, dând dependenţă

În cadrul rubricii Cauzele Bolilor, prin acest articol,  Virgiliu Gheorghe – autorul mai multor cărţi despre efectele televiziunii asupra omului – trage unui puternic semnal de alarmă cu privire la efectele devastatoare pe care consumul de pornografie îl are asupra creierului şi asupra vieţii omului în general. Datele şi studiile din spaţiul american arată că, în această parte a lumii, pornografia este una dintre cele mai bine vândute afaceri. Foarte multe  vieţi au fost distruse din cauza dependenţei de pornografie – pentru că de dependenţă e vorba, iar în acest caz efecte se fac simţite chiar mai repede decât în cazul dependenţei de droguri.

Transsexualul şi hermafroditul: noile modele pentru tineri?!

După căderea comunismului s-a spus că am intrat într-o epocă în care ideologiile au murit, că după aşa-zisa moarte a religiei şi apoi a ideologiilor, omul a ajuns în sfârşit la maturitatea post-religioasă şi post-ideologică. Nimic mai puţin adevărat: societatea contemporană pare să fie mai plină de fantasme şi ideologii decât în trecut. Este şi cazul ideologiei de gen, ce a început să-şi strecoare veninul încă de acum câţiva zeci de ani, punând vrajbă între bărbaţi şi femei, proclamând uneori chiar drepturile femeii împotriva bărbatului – al cărei ultim rod este confuzia genurilor şi moda transsexualismului. Noile ideologii ce au împânzit spaţiul occidental fac din sexualitate esenţa omului şi caută să revoluţioneze, într-o încercare fără precedent, natura umană.

Minuni contemporane:  „Zoia cea de piatră” – o minune din zilele noastre a Sfântului Nicolae

Pe 31 decembrie 1955, în Rusia, la o petrecere de Revelion, Zoia, o tânără muncitoare, pentru că Nikolai, iubitul ei, întârzia să apară, a început să danseze cu o icoană a Sfântului Nicolae. Câteva clipe mai târziu s-a auzit deodată un zgomot înfricoşător şi a strălucit o lumină orbitoare ca de fulger, iar fata a devenit ca o stană de piatrã. Medicii nu au putut face nimic – trupul ei era ca de piatrã, iar acele seringilor nu intrau în piele şi se rupeau! “Zoia de piatrã”, cum a fost numită, a stat patru luni în această stare până când a apărut Sfântul Nicolae, care a readus-o la viaţă. Chiar dacă autorităţile comuniste au încercat să muşamalizeze cazul, minunea s-a răspândit şi astfel mii de oameni s-au întors la Dumnezeu, s-au botezat şi au trăit creştineşte.

„Ieşind din Papism, m-am supus glasului conştiinţei mele – care era glasul lui Dumnezeu Însuşi” – partea a II-a

În cadrul rubricii Convertiri prezentăm partea a două din impresionanta venire la Ortodoxie a unui călugăr franciscan. Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984), ajuns episcop al Nazianzului, relatează procesul trecerii sale la Ortodoxie, proces ce constituie în acelaşi timp o treptată luminare a sa asupra resorturilor de bază ale Catolicismului: Papa, ca Monarh suprem al Bisericii, îl înlocuieşte pe Hristos, adevăratul Cap al Acesteia. Grăitoare în acest sens este atitudinea unui preot iezuit, care i-a spus viitorului episcop ortodox că pentru iezuiţi făgăduinţele fecioriei, ascultării şi neagonisirii sunt mai puţin importante decât cea a supunerii necondiţionate faţă de Papă: „Prefer să merg în iad cu Papa, decât în rai cu toate adevărurile voastre!”

“Ascultarea, calea credinţei care biruieşte lumea” – interviu cu pãrintele Veniamin de la Mănăstirea Putna (partea a doua)

Părintele Veniamin arată care sunt motivele pentru care copiii nu-şi ascultă părinţii. Părintele atrage, totodată, atenţia asupra efectului negativ pe care îl are televizorul, considerând că acesta este „Sodoma şi Gomora în casa creştinului, este cutia diavolului, mai ales în ziua de astăzi, pentru că nu toţi pot să-şi fie stăpâni pe trupul lor, să-şi ocârmuiască gândurile după legile lui Dumnezeu”.

În ceea ce priveşte ascultarea pe care o datorăm conducătorilor, ieromonahul Veniamin afirmă că atunci când stăpânirea devine periculoasă şi ne obligă să împlinim nişte legi anticreştineşti, nu se cuvine să o mai ascultăm şi este bine ca fiecare creştin să ia atitudine. În astfel de situaţii, chiar şi monahii trebuie să iasă şi să mărturisească, să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând pentru credinţa cea adevărată.

Vă anunţăm apariţia numărului 15 al revistei Familia Ortodoxă, numărul 4 pe anul 2010.

Daţi clic pe copertă pentru cuprins!

Din sumarul acestui număr:

Sfânta Lumină de la Ierusalim – minunea care vădeşte dreapta credinţă

Sunt prezentate câteva mărturii despre cea mai importantă minune ce se repetă an de an la Ierusalim, în Sâmbăta dinaintea Paştilor – apariţia Sfintei Lumini dupã ce Patriarhul Ierusalimului rosteşte tainic o rugãciune în cea de-a doua încãpere a Sfântului Mormânt. Se ştie că aceasta se pogoară numai atunci când patriarhul şi creştinii ortodocşii sãvârşesc ceremonia Sfintei Lumini, semn că numai Ortodoxia a păstrat nealteratã învãţãtura lui Hristos. Au fost cazuri în care clericilor ortodocşi li s-a interzis participarea la slujba din Sâmbăta Mare şi atunci Sfânta Lumină nu s-a pogorât. Despre aceasta vorbesc mărturii din surse romano-catolice şi musulmane.

Hristos a înviat! – o mărturie a vieţii noastre

Editorialul surprinde starea societăţii de astãzi, în care oamenii se simt tot mai singuri şi nefericiţi, în ciuda faptului că avem la dispoziţie foarte multe mijloace de comunicare. Întreaga istorie a omenirii şi a vieţii fiecăruia dintre noi este o mare dramă: drama despărţirii de Dumnezeu, drama rătăcirii departe de Hristos, drama părăsirii Duhului Sfânt pentru păcatele şi desfrânările cele multe, drama unei libertăţi umane prost înţelese.  Numai Hristos ne poate da puterea să-I mărturisim Învierea, pentru a ne putea bucura împreunã cu El la ospăţul ceresc în Împărăţia Sa.

Radu Gyr, imnograf al temnițelor românești

Unul din pătimitorii din temniţele comuniste, Radu Gyr, a fost închis pentru o poezie. Doctor în Litere, conferenţiar universitar, cu o vastă activitate literară, Radu Gyr a îmbrăţişat cu dăruire crezul generaţiei sale, pentru care a suferit în mai multe rânduri ani grei de închisoare.

“Educaţia copiilor în epoca noastră” – partea a treia a conferinţei ţinutã de Mitropolitul Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei la Paraclisul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti

Mitropolitul Ierothei atrage atenţia că în cadrul Bisericii copiii sunt membri care au drepturi egale cu adulţii. În consecinţă, relaţia părinţi-copii nu este una posesivă, ci participativă, deoarece şi părinţii şi copiii participă în singurul Trup al lui Hristos. Pãrinţii trebuie sã înţeleagă faptul cã pruncii lor sunt darurile lui Dumnezeu şi că au misiunea să facă sfinţi din copiii lor. De aceea, este necesar sã-şi trateze copiii cu mult respect, să le arate dragoste, să nu se comporte cu ei ca şi cum ar fi “jucărioare”, să nu-i dispreţuiască spunându-le: „Nu ştii nimic!”.

“Cum poți dobândi Raiul” – povestea morții și învierii Adei Calciu

Spun Sfinţii Pãrinţi că, pentru puţina noastră credinţă, Domnul îngăduie tot felul de minuni. Cele mai spectaculoase, învierile din morţi, ne arată că există viaţă dincolo de mormânt, că fiecare dintre noi trebuie să ne sârguim aici pe pământ pentru a ne bucura de frumuseţea Raiului. Ada Calciu s-a aflat o bună perioadă de timp în moarte clinică,  în urma unui accident de maşină inexplicabil petrecut în Turcia. Dumnezeu i-a arătat că El este, că o iubeşte şi-i poartã de grijă.

Ada Calciu povesteşte cum experienţa prin care a trecut a făcut-o să se apropie de Dumnezeu, istorisind minunile pe care le-a trăit şi despre preoţii şi prietenii care i-au fost aproape în această grea încercare. Reiese din interviu cât de importante sunt iubirea şi jertfa pentru aproapele aflat în nevoi, care au ajutat-o să supravieţuiască.

“Sămânţa sădită în sufletul copiilor va rodi cândva” – reportaj la grădiniţa ortodoxă „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Fiecare părinte ar trebui sã fie preocupat de educaţia pe care copilul o primeşte la grădiniţă – cu toţii ar trebui să înţeleagă că numai viaţa în Hristos rămâne cea mai bună asigurare a familiei şi a viitorului copiilor noştri. Grădiniţa “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, înfiinţată în anul 2005 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, este o adevãratã oazã unde micuţii învaţă ABC-ul vieţii duhovniceşti. Reportajul ne prezintă activităţile în care copiii sunt implicaţi, felul în care Hristos se face cunoscut micuţilor creştini, bucuriile şi ispitele dascãlilor de aici, impresii ale pãrinţilor şi copiilor despre vieţuirea creştinã. În final, Înaltpreasfinţitul Pimen are un cuvânt pentru toţi cititorii revistei noastre.

Legiferarea prigoanei împotriva creştinilor

Articolul surprinde fenomenul tulburător al edificării în cadrul Uniunii Europene a unei legislaţii care obligă statele europene la acceptarea şi promovarea  homosexualităţii şi a feminismului, a avortului şi educaţiei sexuale. O simplă trecere în revistă a legislaţiei europene din ultimii 10 ani ne arată că, în numele non-discriminării, statele europene sunt obligate să adopte legi care nu permit criticarea homosexualităţii.

“Ce face televizorul din copiii noştri” – interviu cu Virgiliu Gheorghe

Interviul realizat în cadrul revistei Familia Ortodoxă cu Virgiliu Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori despre efectele televizorului asupra minţii umane, subliniază încă o dată – dacă mai era nevoie – daunele pe care le poate provoca o vizionare îndelungată (nu numai asupra copiilor, dar şi asupra adulţilor). Cu cât copilul este mai mic iar vizionarea este mai îndelungată, cu atât distrugerea minţii şi a vieţii lui este mai mare, putându-se ajunge la autism. Găsim aici şi câteva remarci interesante asupra efectelor pe care le are vizionarea TV, dar şi Internetul asupra vieţii religioase a copiilor în special.

“Pentru ce am părăsit papismul”: martiriul unui călugăr catolic convertit la Ortodoxie

Materialul publicat de data aceasta în cadrul secţiunii “Convertiri” este prima parte a unei mărturii impresionante a adevărului Ortodoxiei: cea a fostul călugăr franciscan şi nobil spaniol, devenit monah şi apoi episcop ortodox, Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Convertirea este cu atât mai impresionantă cu cât surprinde în relatarea ei toată tragedia şi decăderea romano-catolicismului. Fostul călugăr franciscan relatează conflictul interior în care s-a aflat în momentul în care şi-a dat seama că decretele Papei întrec autoritatea Scripturii şi a Sfinţilor Părinţi, iar Papa a luat locul lui Hristos.

În 1953 a fost hirotonit ierodiacon, anul următor ieromonah, iar în 1970 a devenit episcop ortodox al Nazianzului cu scaunul în Mexic, unde a şi murit în 1984, la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, omorât de un fanatic romano-catolic.

“Ascultarea: calea credinţei care biruieşte lumea” – interviu cu părintele Veniamin de la Mănăstirea Putna (prima parte)

Una dintre virtuţile cele mai greu de împlinit astãzi este ascultarea. Din cuvintele părintelui Veniamin aflăm ce este ascultarea, cum şi de cine ar trebui să facem ascultare, până unde merge ascultarea, care sunt roadele ascultării şi ce se poate întâmpla cu ucenicii care nu îşi ascultă duhovnicul. În viaţa duhovnicească regula generală este a nu ne încrede în noi înşine. Încrederea în sine nu ne poate împlini duhovniceşte, nu putem să ajungem la dobândirea ţelului final al ascultării: unirea cu Dumnezeu.

Daţi clic pe copertă pentru cuprins!

Din sumarul acestui număr:

“Nu avem împărat decât numai pe Hristos”

Editorialul ce deschide numărul 14 al Familiei Ortodoxe tratează un fenomen de care ne lovim zi de zi, dar pe care am reuşit să nu-l mai băgăm în seamă – modul în care sălăşluim în limba în care ne-a fost dat să ne naştem. Felul în care ne exprimăm gândurile şi sentimentele prin vorbire şi cuvânt spune nu numai ceva despre noi, dar şi despre cum ne raportăm la Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum bunicii şi străbunicii noştri au făcut din graiul românesc un lăcaş al Cuvântului lui Dumnezeu prin smerita şi deasa lui pomenire şi punându-L în legătură cu toate evenimentele vieţii, noi, cei de astăzi, am făcut din limba aceasta un sălaş al celui rău prin înjurături şi blesteme, fenomen foarte răspândit la noi. Am mutilat în acest fel limba şi am aruncat o umbră urâtă asupra lucrurilor care nu se lasă rostite deplin decât de cel cu inima curată şi cu evlavie faţă de Cuvântul Ziditor. Aceeaşi mutilare e de regăsit şi în inimile şi în vieţile noastre şi ale lumii contemporane care L-a respins şi-L răstigneşte din nou pe Hristos. „Ce avem de făcut? E simplu. Să-L lăsăm pe Hristos să învie în noi, în viaţa noastră şi în vorbirea noastră.”

Prăznuiri

Sfântul Inochentie Luminătorul Americii, cel întocmai cu Apostolii

Este un sfânt contemporan cu noi născut în Rusia, dar care a făcut o lucrare misioară extraordinară în Alaska, în condiţiile în care mulţi clerici se temeau să ajungă acolo. A ridicat de unul singur o biserică, călătorind până departe cu ajutorul caiacului, al saniei trase de câini sau cerbi, a învăţat şase dialecte ale băştinaşilor, a tradus Scriptura şi alte cărţi sfinte în graiul aleuţilor.

Părintele Nicolae Steinhardt – mărturisitorul lui Hristos

Nicolae Steinhardt, evreu erudit, se converteşte la creştinism în temniţele comuniste, fiind botezat de ieromonahul Mina Dobzeu. După ieşirea din închisoare se călugăreşte la mănăstirea maramureşeană Rohia. În scrierile sale vorbeşte despre frumuseţea Ortodoxiei şi despre înaltele trăiri duhovniceşti pe care i le-a dăruit Dumnezeu.

Şcoala părinţilor

Educaţia copiilor: nici cu interdicţii, nici cu o libertate absolută

Prezentăm în acest număr cea de-a doua parte a cuvântului Mitropolitului Ierothei Vlahos despre educaţia copiilor, rostit la Paraclisul Spitalului pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Preasfinţitul Ierothei crede că dragostea părinţilor pentru pruncii lor, una crescută şi hrănită încă de la naştere, va aşeza în sufletele copiilor un puternic magnet care să-i întoarcă din căile greşite ale vieţii, aducându-le aminte de căminul iubitor din care au plecat.

Această dragoste, însoţită de  rugăciunea părinţilor pentru copii încă de la naştere şi de altoirea familiei şi-a copiilor în Trupul lui Hristos, Biserica, face din viaţa de familie şi din ritmul creşterii acesteia o binecuvântare. De aceea, educaţia copiilor trebuie să se facă nu după principii negative – “nu fă asta, nu fă cealaltă” – ci prin legarea lor de Hristos, după principiul: „Crezi că Hristos ar vrea să faci aceasta sau cealaltă?”

Discernământul duhovnicesc în relaţiile conjugale

O scrisoare a Părintelui Paisie Aghioritul din 1974 către un preot de mir, în care este abordat subiectul delicat al legăturilor trupeşti dintre soţi.

“Naşterea naturală ar trebui să fie prima opţiune, chiar şi după o cezariană, atât pentru mamă, cât şi pentru medic”

Prezentăm de data aceasta, în cadrul secţiunii Şcoala părinţilor, un material în care ni se atrage atenţia asupra numărului tot mai mare de femei din ţara noastră dar şi din Statele Unite şi nu numai, care nasc prin cezariană deşi ar putea să nască pe cale naturală. Şi aceasta nu o dată, ci sarcină după sarcină. În România, naşterea prin cezariană a devenit un adevărat fenomen, medicii sfătuindu-şi pacientele încă de la primul consult să nu „rişte” o naştere pe cale naturală, deşi aceasta poate avea loc fără mari riscuri. Şi în condiţiile în care cerariana poate limita numărul de sarcini pe care o femeie le mai poate avea. Materialul prezintă amploarea fenomenului în ţara noastră şi peste hotare şi o serie de dovezi medicale care arată că o naştere pe cale naturală e de preferat uneia prin cezariană chiar şi după ce prima naştere a avut loc prin acest procedeu.

Cu noi este Dumnezeu

“Fără Dumnezeu, nu puteai supravieţui în închisoare“ –  de vorbă cu maica Mina despre perioada detenţiei în temniţele comuniste

Maica Mina vorbeşte despre chinurile pe care le-a îndurat în temniţele comuniste, dar şi despre felul cum harul lui Dumnezeu le-a dat putere şi le-a ajutat în cele mai grele momente.

Mucenicii de printre noi – câteva cuvinte despre viaţa monahiei Maria

Monahul Nifon Vatopedinul face un portret al Maicii Maria, o mult-pătimitoare soră duhovnicească, care prin multă răbdare, ascultare şi prin purtarea neîncetată şi stăruitoare a crucii a rodit lucrarea sfinţitoare a dumnezeiescului har, asemănătoare făcându-se lui Hristos-Dumnezeu. Prezentăm o mică selecţie din corespondenţa purtată cu părintele Nifon, în care se arată mărimea sufletului ei şi felul pilduitor în care îşi purta crucea.

“Nu banii contează, ci sufletul”

Un interviu cu Ada Calciu, membru fondator al Fundaţiei Creştine „Sfântul Antim Ivireanul”, din care aflăm cum această fundaţie încearcă să aducă un strop de bucurie în sufletele unor copii cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu situaţie materială precară. Ada Calciu ne vorbeşte şi despre felul în care decurg relaţiile dintre oameni în societatea de astăzi, în care tehnologia a avansat foarte mult.

Cauzele bolilor

Medicina, între temeri şi realităţi

Pentru că am primit mai multe întrebări de la cititorii noştri pe tema vaccinului, mai cu seamă în urma celor două campanii de vaccinare cu Gardasil şi cu vaccinul împotriva gripei porcine AH1N1, ne-am gândit în acest număr, în cadrul rubricii Cauzele Bolilor, să cerem şi părerea unui medic din Bucureşti, care, din interiorul sistemului, a fost martor la întreaga frământare prin care a trecut şi trece societatea românească în ultimii doi ani.

Aflăm astfel de situaţia de bulversare care domneşte nu numai în rândul pacienţilor, dar şi în cel al medicilor, cu privire la situaţia vaccinurilor. Aceştia, la rândul lor, au început să pună tot mai mult sub semnul întrebării siguranţa vaccinurilor. Şi aceasta mai ales în condiţiile în care marile companii farmaceutice şi interesele lor sunt cele care structurează în mare parte piaţa medicamentelor şi a vaccinurilor şi nu nevoile pacienţilor.

Al optulea veac

BBC promovează moartea, iar o mamă din Marea Britanie şi-a eutanasiat fiica din „compasiune”

Fenomenul eutanasiei a devenit un simptom al nihilismului lumii moderne, unul asupra căruia am mai atras atenţia în numerele noastre. De data aceasta însă o campanie susţinută de BBC în favoarea eutanasiei şi cazul unei mame din Marea Britanie care şi-a omorât fiica din „compasiune” au reuşit să readucă în dezbatere acest fenomen.

Puse însă faţă în faţă cu cazul unei mame din România care are grijă de fata ei paralizată de 28 de ani – caz prezentat tot în revista noastră – fenomenul eutanasiei poate fi surprins în esenţa lui. În vreme ce mama fetei din Marea Britanie îşi argumenta acţiunile prin „compasiune” şi vorbea de „dreptul fiicei sale la sinucidere”, mama fetei din ţara noastră „nu numai că nicio clipă nu s-a gândit la „dreptul de a muri” al fiicei ei, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, o slujeşte cu abnegaţie şi dragoste, găsind rostul existenţei tocmai în această suferinţă mântuitoare”.

Minuni contemporane

Părintele Porfirie Kavsokalivitul – “Bătrânul Dimas mi-a transmis harisma rugăciunii şi a străvederii”, partea a II-a

Prezentăm un nou fragment din autobiografia PărinteluiPorfirie, în care putem observa cu câtă simplitate, cu câtădelicateţe se raportează monahul athonit la vizita harului, rodul rugăciunii şi al ascultării.

Convertiri

Un predicator musulman trece la Ortodoxie

În cadrul secţiunii Convertiri este prezentată convertirea celui care a devenit fratele Daniil, dar care înainte de a trece la Ortodoxie era predicator musulman în Marea Britanie. Mărturia acestuia e deosebit de importantă mai ales că Occidentul este în curs de a fi cucerit de tot mai numeroasele populaţii musulmane care imigrează în ţările din vestul Europei. Predicatorul musulman convertit la ortodoxie ne prezintă o situaţie mult diferită asupra marşului triumfal al islamului: în ciuda cifrelor pompoase prezentate în mass-media, aflăm că islamul se află într-o profundă criză religioasă. Moscheile, nu numai în Occident dar şi în ţările islamice, sunt practic goale mai tot timpul, fiind frecventate de numai câţiva oameni sau de mai mulţi  abia în perioada Ramadanului. Hotărâtoare e însă această remarcă a fratelui Daniil: „Creştinismul dă putinţa libertăţii de alegere; de aceasta, creştinismul se adaptează mult mai bine vieţii într-un climat de îngăduinţă – islamul nu face faţă la această încercare.”

Invitaţi: Bogdan Mateciuc, director executiv al asociaţiei „Alianţa Familiilor; Viorel Călin, revista „Familia Ortodoxă; Oana Badea, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; Daniela Georgescu, psiholog, Agenţia Naţională Antidrog; Raluca Medeşan, coordonator proiecte asociaţia „Euro 26; lector univ. dr. Ioan Mihai Dan, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia; Pr. Mihai Milea, preşedintele fundaţiei „Sfântul Sava din Buzău.

Imaginea: Ion Cristodulo

Producător: Dan Micu

Realizator: Rafael Udrişte

Daţi clic pe copertă pentru cuprins!

Vă anunţăm că a apărut nr. 13 al revistei Familia Ortodoxă. Iată, în cele ce urmează, o prezentare a cuprinsului acestui număr:

• De ce suntem atât de neputincioşi ?

Editorialul răspunde frământărilor acelora dintre noi care ne plângem de faptul că lucrurile merg tot mai rău în ţara noastră. Dar, dacă L-am căuta cu adevărat pe Dumnezeu, dacă am duce o viaţă cu adevărat creştină, am realiza că în noi stă puterea de a schimba ceva în bine. Din păcate, ne irosim energia în faţa televizorului, urmărind şi comentând tot felul de informaţii inutile, ştiri morbide, filme de groază sau de senazaţii tari. Ceea ce-i lipseşte omului de astăzi este harul lui Dumnezeu, singurul care ne poate dărui puterea lăuntrică de a lupta până la lepădarea de sine, până la renaşterea pentru adevăr şi bine, aşa cum au făcut înaintaşii noştri.

Oare vom înţelege cândva că între Dumnezeu şi mamona nu este nici o învoială, că este cu neputinţă să ne hrănim din duhul lumii şi să păstrăm în acelaşi timp şi Duhul lui Dumnezeu în inimă?

• Prăznuiri – Valeriu Gafencu, “Sfântul închisorilor”

Nume dulce şi scump tuturor românilor iubitori ai adevărului lui Hristos, Valeriu Gafencu este poate exemplul cel mai limpede pentru zilele noastre că sângele mucenicilor rodeşte viaţă până la sfârşitul veacurilor. În temniţele comuniste prin care a trecut (Aiud, Piteşti, Văcăreşti, Târgu-Ocna) a fost un adevărat mărturisitor al lui Hristos, arătând celor din jur că oricât de grele ar fi condiţiile de viată, oricât de mari ar fi încercările, dacă îl ai pe  Dumnezeu în suflet, ai totul. În ciuda condiţiilor foarte grele de detenţie şi a comportamentului diavolesc al torţionarilor, Valeriu şi-a păstrat permanent vrednicia de creştin şi nu a vrut să facă niciun compromis. La propunerea unui temnicer de a primi streptomicină, medicament care i-ar fi putut salva viaţa, în schimbul trădării lui Hristos, a  răspuns foarte ferm: „Dumnezeu nu este de vânzare. Tranzacţii de conştiinţă nu se pot face. Pentru libertatea mea sufletească iau decizia de a muri”. Citind articolul veţi descoperi atât aspecte legate de viaţa sa, precum şi o scrisoare care nu a mai fost publicată şi prin care Valeriu dădea familiei sale nişte îndemnuri de viaţă.

• Educaţia copiilor în epoca noastră

Prezintă o parte din cuvântul despre creşterea şi educaţia copiilor rostit de Mitropolitul Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei la Paraclisul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”, în octombrie 2009. Preasfinţitul pleacă de la ideea că orice copil este un dar al lui Dumnezeu şi, în consecinţă, părinţii au obligaţia de a-i lega de Biserică pe pruncii lor încă de mici, astfel încât aceştia să înceapă să meargă pe drumul care duce către unirea cu Dumnezeu. Scopul educaţiei creştine, spune Mitropolitul Ierothei, este „acela ca părinţii să-şi ajute copilul să crească în Biserică şi să se sfinţească, să ajungă buni fii ai lui Dumnezeu”.

• Doamne, curăţeşte, rogu-te, sufletul copilului meu! – de vorbă cu o mamă preocupată de mântuirea copilului ei grav bolnav

Dialogul cu Maria, o femeie simplă dintr-un sat din Moldova, dar cu frică şi dragoste faţă de Dumnezeu, este o lecţie de credinţă pentru mulţi dintre părinţii care acceptă ca fii lor să trăiască în desfrâu, pentru că „aşa se poartă acum”. Maria ne povesteşte cu sinceritate necazurile pe care le are cu feciorul ei cel mic, George, grav bolnav. Ştiind că ne vom prezenta cu toţii pe rând în faţa Dreptului Judecător, Maria are o mare dorinţă în ceea ce-l priveşte pe George, aceea de a se pocăi de păcatele săvârşite şi de a-şi curăţi sufletul prin taina Sfintei Spovedanii,  înălţând mereu către Domnul astfel de rugăciuni:

„Ai grijă, Doamne, de sufletul lui! Tu ştii, Doamne, că sufletul omului e cel mai important. Dacă va fi voia Ta, Doamne, să plece din această lume, atunci să plece, dar să plece spovedit şi împăcat cu Tine!”

• Cauzele bolilor

Wolfgang Wodarg, medic şi epidemiolog,  Preşedintele Comisiei de Sănătate a Consiliului Europei, declară că vaccinul împotriva gripei porcine poate conduce la tumori canceroase. Reputatul medic, contestând diagnosticele stabilite şi gravitatea gripei AH1N1, a cerut derularea unei anchete cu privire la rolul companiilor farmaceutice în gestionarea gripei de către O.M.S. şi multe state occidentale. Wolfgang Wodarg prezintă şi modul „nesănătos” în care are loc fabricarea vaccinurilor, aratând că singurul obiectiv al companiilor farmaceutice este acela de a caştiga cât mai mulţi bani cu putinţă.

• Spre o vieţuire creştină este o rubrică nouă, în care vom prezenta de aici înainte grădiniţe şi şcoli creştine – iniţiative ce ar trebui să constituie un model pentru societatea românească.

În acest număr, puteţi afla amănunte despre grădiniţa particulară „Sfânta Ecaterina”, deschisă cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat la inaugurare bucuria că, pentru prima dată de când este arhiereu, are ocazia să sfinţească o grădiniţă care uneşte duhul ortodox cu educaţia instituţională a copiilor. În interviul realizat cu Delia Crişan, una dintre educatoarele acestei grădiniţe, puteţi afla despre folosul duhovnicesc pe care îl au copii care frecventează asemenea forme de învăţământ.

• Climategate, sau despre frauda încălzirii climatice ca frauda ştiinţifică a secolului

În plin avânt al teoriei încălzirii globale, două evenimente au venit să zdruncine serios legitimitatea acesteia. Unul a fost iarna neobişnuit de friguroasă şi de bogată în zăpadă care a acoperit întreg Occidentul, iar cel de-al doilea a fost desconspirarea încălzirii globale ca fiind cea mai mare fraudă ştiinţifică a secolului, prin ieşirea la iveală a peste 1.000 de e-mailuri schimbate între cei mai importanţi oameni de ştiinţă din domeniul climatologiei. Rapoartele acestora au fundamentat toate politicile O.N.U. cu privire la pericolul încălzirii globale, generând isteria încălzirii climatice produse de om.
Din schimbul de mesaje dintre climatologii de top preferaţi de O.N.U. rezultă că aceştia manipulau datele pentru a demonstra o încălzire care, de fapt, nu are loc; că încercau să distrugă mărturiile istorice care arătau că în Evul Mediu a existat o perioadă de încălzire climatică mult mai mare decât în secolul XX şi aceasta nu putea fi determinată de om; şi, nu în ultimul rând, încearcau să-i discrediteze şi să-i izoleze pe cercetătorii care au pus serios sub semnul întrebării pretenţiile ştiinţifice ale încălzirii globale.

• „Cultura desfrâului a ieşit să vă vâneze copiii”

În societatea de astăzi, în care mai-marii zilei fac tot ce pot pentru distrugerea familiei, avem de-a face, aşa cum ne arată profesorul Patrick F. Fagan, directorul Centrului pentru Cercetarea Familiei şi Religiei, cu un conflict ce tinde să devină axul central al dezbaterii contemporane. Este conflictul între cultura familiei tradiţionale monogame şi cea a unei noi culturi: a desfrâului generalizat, care implică eliberarea şi promovarea sexualităţii sub diferitele ei forme, de la manifestări sexuale aberante precum onania, până la homosexualitate, pedofilie mascată şi chiar incest.

Profesorul Fagan descrie această cultură ca fiind o poligamie în serie, extrem de variată în expresiile sale sexuale, şi o denumeşte prin sintagma de „cultură poliamoroasă”, expresie ce cuprinde întreaga paletă de manifestări sexuale enumerate mai sus.

• Ce înseamnă să simţi lucrarea Harului ?

O frumoasă povestire în care Părintele Porfirie ne arată cum a reuşit Dimas, un bătrân cu o vieţuire simplă, dar în care sălăşluia Hristos, să-i transmită involuntar, în timp ce se ruga şi făcea metanii, din harul Duhului Sfânt.

• Călătoria mea plină de peripeţii în căutarea Adevărului – cum a descoperit o călugăriţă romano–catolică plinătatea Adevărului în Biserica Ortodoxă, partea a II-a  (continuare din nr. 12)

Maica Mateea povesteşte cum, urmând glasul inimii, cu ajutorul Celui de Sus, a depăşit piedicile  pe care îndrumătorul spiritual i le punea în calea convertirii la Ortodoxie. Încredinţată fiind de faptul că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică, ce păstrează nealterate învăţăturile Sfinţilor Părinţi, ea  a stat de vorbă cu monahi, preoţi şi chiar cu Patriarhul Ierusalmului despre venirea ei la Ortodoxie. A fost botezată la Mănăstirea Sfântului Gherasim din Ţara Sfântă şi a primit numele de Mateea, de la numele Sfântului Apostol Matei. A doua zi după botez a intrat în monahism, maica considerând că acestea sunt cele mai frumoase zile din viaţa ei, întrucât după o perioadă grea de încercări, căutări şi frământări a ajuns acasă.

• Cuvântul Duhovnicului

În acest număr, un interviu cu Patriarhul Pavel al Serbiei, mutat de curând la Domnul. În prima parte, Patriarhul vorbeşte despre anii copilăriei Preafericirii sale, despre anii de studiu la Academia Duhovnicească, despre felul cum a rânduit Domnul să devină monah şi apoi patriarh. În partea a doua, Patriarhul Pavel răspunde întrebărilor legate de modul în care putem câştiga Raiul încă de aici, de pe pământ.

Tot la rubrica Cuvântul Duhovnicului, mai puteţi găsi un extras dintr-o convorbire a Stareţului Dionisie de la Colciu despre importanţa duhovnicului şi a Tainei Spovedaniei în viaţa fiecărui creştin. Părintele Dionisie ne învaţă că în timpul spovedaniei este prezent Hristos Dumnezeu şi că „dacă te spovedeşti cu sinceritate şi n‑ascunzi nimica, ţi se iartă păcatele. Dar aşa, dacă te duci cu vicleşug, unele le spui, iar altele nu le spui, te păcăleşti singur. Nu‑l poţi înşela pe Dumnezeu”.

• În dialog cu cititorii
Publicăm două scrisori: una din care vedem cum percep copiii sfinţenia lui Valeriu Gafencu, iar cealaltă în care ni se descrie o minune a Sfântului Antipa de la Calapodeşti, săvârşită cu un grup de pelerini români aflaţi în pelerinaj în Rusia.

Statul împotriva familiei

Punerea în practică a unor astfel de legi este, din păcate, tot mai vizibilă în societatea occidentală a drepturilor şi a democraţiei. Potrivit sitului Lifesitenews.com, în luna decembrie 2009 opt bărbaţi de origine ruso-germană, capi de familie din Salzkotten, Germania, au fost băgaţi în închisoare pentru că au refuzat să-şi trimită copiii la cursurile obligatorii de educaţie sexuală care încercă să-i transforme pe copii în cobai sexuali, distrugându-le astfel educaţia creştină deprinsă în familie, şi i-au retras din şcoală.

Autorităţile germane au recurs la această soluţie după ce în prealabil familiile au refuzat să-şi lase copiii să joace într-o piesă de teatru denumită Corpul meu imiaparţine („Mein Körper gehört mir”), o introducere a copiilor în diverse modalităţi de a relaţiona sexual. Părinţii au refuzat să plătească amenzile usturătoare impuse de statul german şi denumite într-un mod inedit: Bussgeld – „bani pentru penitenţă”. Amenda, atât prin denumirea, cât şi prin semnificaţia ei, este o încercare de a-l umili pe cel care o suferă, motiv pentru care părinţii copiilor din Germania au refuzat să o plătească. În acest fel, ei au refuzat să recunoască abuzul statului german şi pretenţia acestuia de a şti mai bine decât familia ceea ce este bine pentru copii.

Cazul celor opt familii din Salzkotten nu este singular, el venind în urma unui îndelung şir de abuzuri ale statului împotriva familiilor, abuzuri ce presupun o continuă stare de hărţuire, amenzi exorbitante, ameninţarea cu închisoarea şi retragerea, în cele din urmă, a custodiei copiilor. În 2008, Juergen şi Rosemarie Dudek din landul german Hesse au suferit 3 luni de închisoare pentru „crima” de a-şi educa copiii acasă. În acelaşi an, Uwe şi Hannelore Romeike, împreună cu cei cinci copii ai lor, au fugit din Bissingen, Germania, cerând azil politic în Statele Unite, după ce nu au mai suportat regimul de hărţuire permanentă la care au fost supuşi în ţara de origine.

În 2007, Melissa Busekros, o fetiţă de 15 ani din Erlangen, Germania, a fost de-a dreptul luată din casă în miezul nopţii de o echipă de poliţişti greu înarmaţi – ca pentru a face faţă unor infractori periculoşi – fără a avea mandat şi dusă într-un stabiliment public pentru copii. Crima părinţilor? Retragerea fetiţei din şcoala publică unde educaţia sexuală era obligatorie şi educarea ei acasă plecând de la principiul că părinţii sunt, în fond, principalii responsabili pentru educaţia şi valorile ce le vor fi transmise copiilor, iar nu statul.

În Suedia întâlnim aceeaşi situaţie: în 2008, autorităţile statului l-au luat pe Dominic Johansson din custodia părinţilor săi, Christer şi Annie Johansson, doar pentru că aceştia au hotărât să-şi pună în practică dreptul de a fi principala autoritate în privinţa valorilor ce vor fi transmise copilului şi nu statul. ^{Informaţii preluate de pe situl Lifesitenews.com}

CEDO susţine drepturile copiilor împotriva drepturilor părinţilor

Relevant pentru înţelegerea spiritului general care animă instituţiile Europene şi educaţia pe care acestea o propun este cazul soţilor Fritz şi Marianna Konrad (2003), care au făcut o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numele copiilor lor, Joshua şi Rebekka Konrad, în care se argumenta că prezenţa obligatory în şcoală, impusă de statul german, pune în pericol educaţia lor religoasă. Trebuie să menţionăm în acest context faptul că în Germania există o lege în vigoare de pe vremea regimului nazist care interzice explicit educaţia acasă. Legea încearcă să suprime apariţia „societăţilor paralele” ce s-ar putea naşte în urma aplicării unor „convingeri filosofice separate” de cele susţinute de stat, prin integrarea copiilor în sistemul public de învăţământ.

Plângerea avea în vedere în special cursul obligatoriu de educaţie sexuală impus de statul german, dar şi cursurile în care vrăjitoria şi ocultismul sunt prezentate într-un mod care aduce un afront direct credinţei creştine.

În virtutea Articolului 2, Protocolul 1 cu privire la dreptul la educaţie din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului – care afirmă: Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, in exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma in domeniul educaţiei şi al invăţămantului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest invăţămant conform convingerilor lor religioase şi filozofice. –, părinţii şi-au susţinut dreptul de a-şi educa copii şi de a le transmite valorile creştine. Astfel, aceştia şi-au susţinut dreptul de a-i retrage pe copii din şcolile publice – care impun educaţia sexuală – şi de a-i educa conform propriilor valori religioase.

Hotărârea din 2006 a Curţii*, deşi le recunoştea părinţilor dreptul enunţat mai sus, a fost deconcertantă: în virtutea principiului că interesele statului au întâietate în faţa drepturilor părinţilor de a-şi educa copiii, s-a dat câştig de cauză statului german. Astfel, Curtea a susţinut că „părinţii nu pot refuza, pe baza convingerilor lor, dreptul la educaţie pe care îl are un copil”, drept ce „prin natura lui pretinde reglementarea Statului”, astfel încât „obligaţia Statului de a educa promovează de asemenea interesele copiilor şi are funcţia de a le proteja drepturile personale” (p. 3). Mai mult, „părinţii nu pot obţine o excepţie de la prezenţa obligatorie în şcoală a copiilor lor, chiar dacă sunt în dezacord cu conţinutul [numai] anumitor părţi din silabus, chiar dacă dezacordul lor are o motivaţie religioasă” (p. 3).

În continuarea argumentaţiei, Curtea afirmă că, deşi părinţii nu şi-au impus convingerile copiilor împotriva voinţei acestora, „copiii nu puteau să prevadă consecinţele deciziei părinţilor de a-i educa acasă, datorită vârstei lor fragede” (p. 3). Cu toate acestea, Curtea a susţinut că în virtutea faptului că Statul este cel chemat să „protejeze pluralismul în educaţie, ceea ce este esenţial pentru conservarea „societăţii democratice” şi, „ţinând cont de puterea Statului modern, acest scop esterealizat înainte de toate prin învăţământul de stat” (p. 7). De unde putem deduce că, în viziunea CEDO, Statul este cel care în ultimă instanţă ştie mai bine decât părinţii care sunt concepţiile şi acţiunile care pot afecta pe viitor dezvoltarea copiilor.

Astfel, prin decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului funcţia naturală a părinţilor de a-şi proteja copii de acţiuni care pot avea un efect dăunător în viitor, fără ca aceştia să-l poată conştientiza datorită vârstei lor, este transferată statului. Curtea Europeană a consfinţit juridic, aşadar, abuzurile statului german de a-i desprinde pe copii de părinţi prin retragerea custodiei – aşa cum am văzut în exemplele de mai sus –, în virtutea dreptului pe care îl are Statul de a preîntâmpina apariţia „societăţilor paralele” bazate pe „convingeri filosofice” care pun în pericol „pluralismul” şi „toleranţa”, valorile care fundamentează „societatea democratică” apărată de stat. Statul se face astfel purtătorul ideologiei pluralismului şi toleranţei!

Semnificaţia hotărârii CEDO în favoarea statului german

Semnificaţia acestei decizii a CEDO este deosebit de importantă pentru că pune în aplicare în practica juridică europeană Convenţia ONU pentru drepturile copilului. Toată argumentaţia CEDO pleacă de la întâietatea pe care o au drepturile copilului în faţa drepturilor părinţilor de a-şi educa copiii. Decizia Curţii constituie astfel un periculos precedent juridic pentru introducerea obligativităţii cursurilor de genul celor privind educaţia sexuală în numele drepturilor copilului. Alături de recenta decizie a CEDO de a condamna Italia pentru afişarea crucifixelor în şcolile publice, motivând că acestea încalcă dreptul copiilor la libertate religioasă, această decizie deschide larg porţile unui nou abuzz îndreptat în primă instanţă împotriva părinţilor, dar şi a copiilor lor. Pentru că orice abuz împotriva părinţilor va fi inevitabil un abuz împotriva copiilor.

Din decizia CEDO împotriva Italiei aflăm însă că: „Expunerea obligatorie a unui simbol aparţinând unei confesiuni [religioase] particulare în incinte folosite de autorităţile publice… restrânge dreptul părinţilor de a-şi educa părinţii în conformitate cu propriile convingeri”.

Cum e posibil ca într-un caz CEDO să afirme întâietatea intereselor de stat în faţa părinţilor când aceştia încearcă să-şi protejeze copiii în faţa unei curricule şcolare anticreştine impusă de stat, dar în alt caz să susţină dreptul părinţilor de a-şi educa copiii conform propriilor convingeri ateiste în dauna statului în care sunt afişate simboluri creştine?

Contradicţia flagrantă în care se află cele două decizii ale CEDO – una împotriva familiei creştine şi în favoarea statului şi alta în favoarea familiei anticreştine şi împotriva statului – în chestiuni care tratează acelaşi subiect îşi găseşte un numitor comun în faptul că CEDO acţionează în ambele cazuri împotriva oricărei manifestări sau simbol al credinţei creştine. Faptul că el se contrazice în premizele după care judecă cele două cazuri este cea mai bună dovadă a orientării anticreştine a acestui organism supra-statal.

De asemenea, prin instituirea drepturilor copilului se introduce o breşă atât psihologică, cât şi juridică între copii şi proprii părinţi. În acelaşi timp, dacă Statul este cel care acordă şi garantează aceste drepturi chiar împotriva părinţilor, atunci acesta este cel care se instituie pe furiş ca adevăratul tutore al copilului. Şi aceasta în ciuda faptului că într-o primă fază îi proclamă autonomia şi îi acordă drepturile care să o susţină. Aşadar, ceea ce se întâmplă acum e un simplu transfer de autoritate dinspre familie înspre stat: Convenţia ONU pentru drepturile copilului reprezintă astfel fundamentul juridic al acestui transfer, iar decizia CEDO – integrarea ei în practica juridică în statele europene. Prin aceste legi copiii trec în proprietatea statului, părinţilor rămânându-le doar să se sacrifice pentru a-i naşte şi a le asigura mâncarea, restul rămânând la latitudinea instituţiilor anticreştine ale statului. Ce ne rămâne nouă de făcut?

Notă: Textul deciziei CEDO „Fritz KONRAD şi alţii împotriva Germaniei” poate fi găsit la adresa: http://www.alliancealert.org/2006/20060926.pdf

Petru Molodeţ

Şi, pentru că familia a fost mereu temei, sprijin şi garanţie a fericirii şi a împlinirii omului, în toate culturile tradiţionale se dădea o mare atenţie vieţii de familie; aceasta era ocrotită printr-o mulţime de rânduieli în care interesul mai general al ei prima în faţa celui individual al celor ce o constituiau. Deşi nu erau născocite încă „Drepturile omului”, divorţurile erau o raritate, iar copiii rămâneau fără părinţi doar când aceştia mureau în războaie sau de boli grave – dar şi atunci erau crescuţi de bunici, care erau întotdeauna respectaţi, iubiţi şi ascultaţi. Într-o astfel de lume, depresiile erau aproape inexistente, deşi nu existau înlesnirile, confortul şi mulţimea de asociaţii şi reglementări privind drepturile omului de astăzi, iar oamenii se considerau fericiţi în pofida necazurilor şi a bolilor care în istorie n-au lipsit niciodată.

Pentru societatea democratică a celor corectaţi politic, lumea trecutului, a unei familii puternice care avea propriile ei valori şi ierarhii, e doar parte a unei istorii triste a neamului omenesc – cauzată, zice-se, de întunericul în care religia ţinea lumea.

Atât de mult s-a strâmbat mintea acestor oameni, care, de la Revoluţia Franceză încoace, au moştenit închinarea la „Drepturile omului”, încât au pierdut complet simţul realităţii şi al decenţei. Pentru ei, a apăra familia – pentru că aceasta este un izvor de bucurie, împlinire şi fericire a omului – e o aberaţie. Căci, după ei, „Drepturile” sunt mai importante decât pacea şi fericirea unei armonioase vieţi de familie, mult mai importante decât credinţa în Dumnezeu.

Rezultatul?

În Uniunea Europeană, astăzi, aproape jumătate dintre căsătorii sfârşesc în divorţ, iar unul din trei copii se naşte în afara căsătoriei. În Belgia, 71% dintre cei căsătoriţi divorţează, urmând imediat Austria, unde 66% din cupluri preferă divorţul. În 1980, în Uniunea Europeană existau 670.000 de cupluri divorţate. În 2005, numărul a crescut la peste un milion. Poate că acesta e unul din motivele pentru care peste 10% din populaţia ţărilor occidentale suferă de depresie…

În Suedia, 55% dintre copii se nasc în afara căsătoriei; în Franţa, procentul este de 45%; în Marea Britanie, de 42%, în timp ce în Polonia este de doar 15%. E interesant de observat faptul că proporţional cu numărul de atei declaraţi şi cu gradul de implementare a „Drepturilor omului” creşte rata eşecului familial şi a divorţurilor. De asemenea, ţările care au cea mai mică rată a divorţului sunt cele cu cei mai mulţi credincioşi practicanţi: doar 18% dintre italienii căsătoriţi şi 17% dintre irlandezii căsătoriţi divorţează.

Dar, de fapt, ce sunt aceste „Drepturi” care se dovedesc atât de nocive pentru viaţa de familie? Înainte de a se naşte pruncul, se vorbeşte despre dreptul femeii la propriul pantec, adică dreptul de a-l ucide, avortându-l până la trei luni, respectiv şase luni de la concepţie. Pruncul nu are încă nici un drept – sau are numai dreptul de a fi sau nu avortat. Când copilul este mic, începând cât mai de timpuriu, UNESCO instituie dreptul la educaţie sexuală.

Aceasta se va realiza în primul rând la nivel informal prin circulaţia liberă a presei cu caracter pornografic – care reflectă alt drept al omului, dreptul la informare. Dar aceasta nu-i decât o pregătire aperceptivă, căci educaţia sexuală e programată a fi realizată prin grădiniţă şi şcoală începând cu vârsta de 5 ani şi până la terminarea liceului. Aşa este protejat de organismele internaţionale dreptul la educaţie sexuală. Aceasta înseamnă, în limbajul UNESCO, ca celor mici să le fie respectat „dreptul la a-şi cunoaşte propriul corp”: dreptul la autoerotism şi masturbare. Pe urmă, societatea a început să se problematizeze despre cum poate să susţină mai bine dreptul copiilor la dragoste trupească, adică la ceea ce înainte se numea, în „limbaj discriminatoriu”, abuz sexual şi pedofilie. Chiar şi în România a început să se discute cu un an în urmă posibilitatea introducerii unui nou drept în codul penal: dreptul la relaţii incestuoase, neincriminându-le penal.

În mod obligatoriu, educaţia sexuală în şcoală trebuie, în noua perspectivă ideologică, să obişnuiască copilul cu ideea că sexualitatea şi lesbianismul sunt normale şi chiar recomandate pentru împlinirea personală. De această idee copilul şi tânărul se va lovi aproape peste tot în societatea pe care ne-o pregăteşte noua legislaţie europeană. Şi aceasta pentru că, prin legile dedicate nediscriminării homosexualilor, li se dau acestora absolut toate drepturile – inclusiv acela de a se căsători şi de a înfia copii născuţi de oamenii normali. Dacă la toate aceste „drepturi” se mai adaugă cele privitoare la obţinerea prin orice mijloc a plăcerii, chiar şi prin perversiuni, avem tabloul aproape complet al cadrului general în care familia zilelor noastre trebuie să-şi desfăşoare viaţa.

De neînţeles însă apare lipsa din acest tablou a unor drepturi minime rezervate familiei. Oare pentru că acestea vin în conflict cu cele afirmate? Spre exemplu, copiii noştri nu au dreptul să fie protejaţi de pornografie, deşi toate studiile arată că aceasta conduce la violenţă, viol, la impotenţă şi chiar la crimă. Copiii noştri nu au dreptul la păstrarea inocenţei, la dragoste curată, la a fi feriţi de fantasmele sexuale. De asemenea, părinţii nu mai au dreptul să-şi crească copiii conform moralei tradiţionale, potrivit credinţei şi unei vieţi sănătoase. Părinţilor li se răpeşte dreptul de a-i pregăti pe copii pentru o viaţă de familie clădită pe respectul celuilalt, pe dragoste jertfelnică şi pe naşterea de copii. Şi exemplele pot continua…

Când este vorba de „drepturile” celor care subminează familia, legile ţării pot fi încălcate chiar de către oficialităţi, în timp ce pentru drepturile minime ale familiei nu luptă nici măcar cei ce au familie şi-şi pun în ea întreaga nădejde de împlinire în viaţă. Lucrul acesta a fost foarte bine ilustrat de apariţia în Bucureşti, în lunile ce au trecut, a unor panouri publicitare care făceau propagandă relaţiilor şi căsătoriilor între homosexuali. Deşi legea românească nu recunoaşte legalitatea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, aceştia îşi pot face reclamă – bineînţeles, cu sprijinul organismelor europene, care ne impun, iată, propria lor ideologie, la fel cum o făceau bolşevicii în comunism.

Câte panouri publicitare s-au putut vedea în ultimii 20 de ani în România care să susţină familia şi valorile acesteia? Oare conducătorii ţării noastre, primarii, consilierii locali sau funcţionarii instituţiilor statului s-au născut din perechi de homosexuali şi lesbiene, încât nimeni nu este interesat să susţină familia? Oare noi toţi, românii de pretutindeni, nu suntem puţin datori faţă de familia care ne-a dat viaţă, dacă pe aceea pe care o avem acum nu simţim nevoia să o apărăm?

În ultimele două decenii, familia românească a pierdut treptat tot mai multe drepturi, tot mai mult teren în faţa ideologiilor destrăbălării şi a legilor antiomeneşti. Dacă continuăm în acelaşi ritm, lăsându-ne în voia sorţii, s-ar putea ca nu peste multă vreme familia, privită sub unghiul legilor bolnave care se dau astăzi în Comunitatea Europeană, să ajungă să fie văzută ca un fel de instituţie fundamentalistă, concurată desigur de democratica „familie de homosexuali”. Căci în această direcţie evoluează lucrurile: săţi fie ruşine că eşti căsătorit şi că nu practici perversiuni sau, cel puţin, să nu îndrăzneşti să declari că homosexualitatea e un comportament considerat dintotdeauna patologic. În privinţa copiilor, de pe acum se cultivă mentalitatea că cei ce vor să aibă mai mult de un copil sunt cel puţin ciudaţi, dacă nu chiar periculoşi pentru echilibrul ecologic al planetei.

Aceasta fiind situaţia, oare nu se mai poate face chiar nimic pentru a stopa campania degenerării familiei româneşti? În timpul comunismului, deşi dictatura pedepsea cu temniţă grea, cu tortură şi cu moartea pe cei ce se opuneau regimului manifestându-şi libertatea şi credinţa, sute de mii de români au preferat să intre în închisoare sau să fie omorâţi în chinuri decât să cedeze în faţa regimului ateu şi antiromânesc. Acum, în condiţiile în care avem cel puţin libertatea de a ne spune părerea, de ce oare nu facem nimic? Nu realizăm că ceea ce se întâmplă ne primejduieşte grav libertatea şi fiinţa?

Având în vedere acestea, am crezut de cuviinţă să ne alăturăm cu toată inima demersurilor pe care Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului şi le-a propus pentru anul 2010. În primul rând, constatând că pornografia este cel mai important vector de luptă împotriva familiei, declarăm împreună cu membrii acestei asociaţii anul 2010 drept anul eradicării propagandei pornografice în societatea românească.

Se urmăreşte conştientizarea de către populaţie, mai ales de către părinţi, a primejdiei pe care pornografia o reprezintă pentru viaţa de familie şi pentru sănătatea mentală a copiilor. De asemenea, se are în vedere şi lupta pentru eliminarea mesajelor pornografice din spaţiul public românesc. Desigur, nu vom putea face nimic dacă rămânem singuri în această lucrare; de aceea vă rugăm pe toţi cei ce sunteţi în acelaşi gând cu noi, conştientizând pericolul la care este expusă familia astăzi, să ne contactaţi pe emailul revistei – pentru a vedea ce putem face, împreună. Noi nu avem nici mijloacele şi nici banii lor, însă cu noi este Dumnezeu şi toţi Sfinţii acestui neam.

Mihai Cristea

Daţi clic pe copertă pentru selecţii din revistă în format PDF!

Din cuprinsul acestui număr:

• “De ce nu ar avea şi familia drepturile ei?”

Editorialul pune una dintre întrebările capitale ale vremurilor noastre, în care, în numele „drepturilor omului”, se justifică cea mai amplă răsturnare a tuturor valorilor: copiilor le-au fost acordate drepturi pentru a putea fi desprinşi de părinţi şi a fi supuşi unui amplu program de reeducare sexuală, homosexualii au primit sau sunt pe cale de-a primi dreptul de a se căsători, iar pedofilia şi incestul încep încet-încet să fie dezincriminate.

Graba cu care se găsesc justificări juridice şi drepturi pentru aceste anomalii nu este egalată decât de uriaşul efort pe care instituţiile politice şi mass-media îl fac pentru a distruge din interior familia tradiţională.

Din păcate, reacţia noastră la toate acestea este cu totul inexistentă. Oare chiar nu mai se poate face nimic? Oare Dumnezeu nu are puterea să ne ajute? Sau noi nu mai credem şi nu mai dorim din toată inima acest lucru?

• “Prăznuiri – Părintele Florea Mureşanu”

Părintele Florea Mureşanu a fost unul dintre mărturisitorii din secolul al XX-lea pe care ni i-a dăruit Dumnezeu. Părintele Florea a trecut la Domnul în ziua de 4 ianuarie 1961, în temniţele Aiudului, la cea de-a doua condamnare a sa. Prima fusese în 1952, la Canal. Mare cărturar din ţinutul Ardealului, părintele Mureşanu a ajutat la editarea Cazaniei lui Varlaam. După prima condamnare, părintele a ridicat un schit de lemn cu hramul Sfintei Treimi în Maramureş, aşa cum făgăduise lui Dumnezeu dacă va ieşi din închisoare. A fost arestat pentru a doua oară în 1958, datorită pelerinajelor tot mai numeroase pe care le atrăgea schitul. Comuniştilor le-a fost frică de reacţia poporului, care-l iubea mult pe părinte, aşa că l-au scos din sat pe ascuns, până la maşina Securităţii.

În perioada în care au locuit la Cluj, părintele Florea şi preoteasa găzduiau în casa lor intelectualitatea oraşului, adăpostind cenaclul literar al scriitorului Victor Papilian, printre participanţi numărându-se Lucian Blaga, Ion Luca, Bartolomeu (Valeriu) Anania şi mulţi alţii.

• “Un război nedeclarat împotriva familiei?”

Mai multi părinţi din Germania au fost aruncaţi în închisoare pentru că şi-au retras copiii din şcoală, datorită cursurilor de educaţie sexuală obligatorii, şi au decis să-i educe acasă. Dat în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – aceeaşi instanţă care a condamnat statul italian pentru că încalcă drepturile copilului la libertate religioasă şi ale părinţilor de a-şi educa copiii conform valorilor (ateiste) prin afişarea crucifixelor în sălile de casă – statul german a avut câştig de cauză, CEDO argumentând că, fiind garantul drepturilor copilului la educaţie, statul poate avea preeminenţă în dauna drepturilor părinţilor.

Acelaşi tip de contradicţie în care intră CEDO – o dată apărând valorile ateiste şi anticreştine ale unei familii împotriva statului, altă dată apărând statul împotriva familiei creştine – e de regăsit în societatea modernă contemporană în întregul ei, când acordă copiilor drepturi justificând protejarea lor, dar dezincriminează şi chiar sprijină pornografia în numele libertăţii.

• “Mai ucigătoare decât cancerul, mai apăsătoare decât teroarea şi mai nocivă decât drogul este astăzi pornografia”

Articolul de la rubrica “Al optulea veac” prezintă cu mijloacele ştiinţelor sociale amploarea şi efectele fenomenului pornografic în societatea noastră: studiile arată că vizionarea materialelor pornografice poate provoca mult mai repede dependenţă chiar decât drogul şi are efecte devastatoare la nivelul fiinţei umane, în dimensiunea ei personală, dar şi comunitară.

Societatea hedonistă în care trăim a slăbit mult legăturile dintre oameni: în societatea drepturilor omului a dispărut omenia, până într-acolo încât părintele îşi poate da la moarte copilul, căzut la pat pentru perioade lungi de timp din cauza unei boli necruţătoare dar lentă, în numele dreptului pe care l-ar avea suferindul de a muri. Şi sunt tot mai multe cazuri de acest fel în societatea occidentală…

• “Mamă, îţi mulţumesc că mă ajuţi să trăiesc!” – de vorbă cu Violeta Ș., o mamă a cărei fiică este imobilizată la pat de 28 de ani

Violeta Ș. a înfiat-o pe Daniela la vârsta de 1 an şi 3 luni. La câţiva ani după aceea, Daniela a început să aibă unele crize asemănătoare epilepsiei, însă la ea acestea erau cauzate de o boală foarte gravă, panencefalita sclerozantă, boală care a făcut multe victime. De 28 de ani, Daniela este imobilizată la pat, iar singura mişcare pe care o poate face este cea a capului, la stânga şi la dreapta. Violeta Ș. ne-a povestit despre felul cum a evoluat boala fetei ei, despre mentalităţile celor din jur, despre rugăciune şi despre modul cum această cruce a apropiat-o de Dumnezeu.

Cu toate că şi Violeta suferă de inimă, are osteoporoză şi alte boli, ea îşi îngrijeşte cu multă dragoste fiica, fără să cârtească, pentru că este conştientă de faptul că “suferinţa este pentru plata păcatelor şi cu cât îţi plăteşti mai mult păcatele aici pe pământ, cu atât vei fi mai aproape de Dumnezeu, dincolo, în ceruri”.

• Rubrica “Minuni contemporane” prezintă istoria lui Iannis cel nebun pentru Hristos, învrednicit de Dumnezeu în contemporaneitatea noastră tulburată de una dintre cele mai înalte harisme ale creştinismului. Deşi lumea râdea şi-l batjocorea pentru păruta lui nebunie, Iannis şi-a pus toată viaţa în slujba Domnului, pe care L-a iubit mai mult decât orice pe lume, şi a aproapelui. Pentru curăţia inimii sale, s-a învrednicit să fie binecuvântat de Însuşi Mântuitorul Hristos. Iannis a avut darul înainte-vederii şi al săvârşirii de minuni încă din timpul vieţii.

• Rubrica “Convertiri” găzduieşte la rândul ei istoria unei călugăriţe catolice care a găsit calea Ortodoxiei după lungi peregrinări. Asistând la liturghia de Paşti la Biserica Învierii din Ierusalim, maica Mateea a avut o reacţie similară cu aceea a emisarilor ruşi trimişi de cneazul Vladimir la Constantinopol: Cerul s-a coborât pe pământ, umplându-l de lumină. Astfel a fost încredinţată!

• “Întrebări ale lumii de astazi” este rubrica prin intermediul căreia părintele Ioan Mina răspunde la câteva frământări ale părinţilor legate de împărtăşirea copiilor. Părintele ne spune că: „Aşa cum trupul are nevoie de hrană, tot aşa şi sufletul are nevoie de hrana cea duhovnicească”, adică de Sfânta Împărtăşanie.

• “Legea Egalităţii – primul pas spre trecerea în ilegalitate a creştinismului”

În Parlamentul Marii Britanii a fost demarată în anul 2006 o aşa-zisă lege a egalităţii, care la 17 decembrie 2009 a intrat în faza de votare în Camera Lorzilor. Aceasta lege face obligatorie angajarea homosexualilor şi transexualilor de către anglicani, romano-catolici sau orice altă denominaţiune din spaţiul Marii Britanii. În mod logic, şi Biserica Ortodoxă poate fi chemată să respecte această lege (a se citi fărădelege). În articol sunt prezentate, de asemenea, cazurile unor “episcopi” homosexuali sau lesbiene.

• Rubrica “Dialoguri cu cititorii” explică prin exemple concrete ce urmaresc de fapt medicii atunci când recomandă femeilor însărcinate să nască prin cezariană.

• “Preot ucis în Rusia pentru activitatea sa misionară” ne dă amănunte despre moartea părintelui rus Daniil Sîsoev, în vârstă de numai 35 de ani, ucis de cei deranjaţi de adevăratul său apostolat, mai ales printre cei de alte credinţe.

Aşteptăm sugestiile dumneavoastră privind anumite materiale pe care le-aţi dori prezente în paginile revistei noastre la adresa familia.ortodoxa@gmail.com

Redacţia Revistei “Familia Ortodoxă”

Daţi clic pe copertă pentru selecţii din revista în format PDF!

Vă anunţăm apariţia numărului 11 din Familia Ortodoxă, care abordează şi de această dată o serie de subiecte arzătoare pentru societatea de astăzi.

Revista se deschide cu un cuvânt al Arhimandritului de fericită pomenire Sofian Boghiu, fostul Stareţ al Mănăstirii Antim, scris la Betleem în 1970, dar la fel de actual şi pentru anul 2009, despre cum trebuie să întâmpinăm şi să înţelegem slăvitul praznic al Naşterii Domnului.

În contextul istoric al împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, editorialul revistei, intitulat Ei au murit pentru ca neamul românesc să învie, iar noi am preferat să ne uităm la televizor încearcă să rememoreze încercările acelor vremuri, dar şi felul cum ar trebui cinstită şi înţeleasă duhovniceşte jertfa acelor tineri, ce l-a făcut pe părintele Rafail Noica să zică: “Mulţi sunt astăzi care caută glasul adevărului şi Cuvânt de întemeiere în Duh şi în Adevăr. Poate nu din întâmplare şi înnoirea soartei neamului nostru a început cu strigătul: Nu mai vrem minciună!“. Articolul este completat de o scurtă antologie biografică, intitulată Să nu uitaţi, oameni buni, precum şi câteva amintiri ale unor participanţi la cele întâmplate atunci, reunite sub titlul Vom muri şi vom fi liberi – strigăt din care răzbate un adânc înţeles creştin, căci numai murind în Hristos putem învia ca fii liberi ai lui Dumnezeu.

Problematica răspândirii curentelor New-Age în cultura scrisă şi audio-vizuală a ultimilor ani este tratată în articolul “Despre pericolul lui Harry Potter şi al altor cărţi prin care copiii sunt iniţiaţi în vrăjitorie”, cu câteva studii de caz.

Se discută mult în ultima vreme, pro şi contra, despre vaccinuri şi, în general, despre industria farmaceutică contemporană; în acest context, publicăm un interviu esenţial cu Sir Richard J. Roberts, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1993, care ne desluşeşte de ce Medicamentul care vindecă definitiv nu este rentabil. Tot în cadrul rubricii Cauzele bolilor se găseşte un material care ne înfăţişează părerea specialiştilor despre cum ne putem apăra cu adevărat de bolile infecţioase.

Elena M., o nevăzătoare, ne reaminteşte că Fiecare zi este o nouă şansă la mântuire, într-o convorbire cu Raluca Tănăseanu despre suferinţele şi împlinirile unui om obişnuit, ce încearcă să-şi poarte Crucea firesc şi împreună cu Dumnezeu în lumea de astăzi.

În vâltoarea certurilor şi luptelor politice din acest sfârşit de an, a trecut nebăgat de seamă un eveniment însemnat pentru România – intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ale cărui implicaţii sociale, dar şi spirituale, ne sunt explicate în articolul Cum şi-a pierdut România suveranitatea în favoarea Uniunii Europene de ziua sa naţională. Una din repercursiunile duhovniceşti ale legislaţiei UE este analizată în materialul numit Ce treabă au Consiliul Europei şi Senatul României cu morţii noştri?

În luna decembrie, îl prăznuim pe Sfântul Nicolae, “dreptarul credinţei şi chipul blândeţelor”, marele făcător de minuni din Mira Likiei, prin care Dumnezeu îşi revarsă până astăzi darurile Sale cele bogate – aşa cum ne dau mărturie câteva minuni contemporane ale sale, istorisite de Maica Nectaria. Tot în decembrie îl cinstim pe Sfântul Spiridon, înzestrat şi el cu darul facerii de minuni – una dintre ele o putem afla tot în acest număr al revistei.

Sub titlul Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului puteţi citi partea a doua din interviul acordat revistei de Klaus Kenneth, un elveţian acum în vârstă de 64 de ani, care, în căutarea Dragostei şi Adevărului, a cercetat mai toate religiile lumii, trecând prin romano-catolicism şi protestantism, prin buddhism şi hinduism, meditaţie transcedentală şi yoga, prin ocultism şi ezoterism, până la credinţele indienilor americani; el a descoperit Ortodoxia în urma unei întâlniri proniatoare cu Arhimandritul Sofronie (Saharov), al cărui fiu duhovnicesc a rămas până la moartea acestuia.

Un alt material publicat în foileton (partea a 3-a) este Mărturisirea de credinţă din Volos, iscălită până acum de opt mitropoliţi şi de cinci egumeni athoniţi.

Revista mai conţine şi obişnuitele rubrici Dialog cu cititorii şi Actualitatea, care prezintă şi comentează cele mai recente evenimente cu o relevanţă pentru Ortodoxie.