Aflăm că în Elveţia rezultatele referendumului ar înclina către adoptarea paşapoartelor biometrice. “Scorul” este atât de strâns, încât se ridică dubii serioase cu privire la corectitudinea alegerilor, doar 50,14% dintre alegători pronunţându-se în favoarea noului paşaport. Aici avem o situaţie a votului elveţian, unde se descrie cât de divizată a devenit Elveţia datorită temei votate.

Presa de la noi continuă să trateze subiectul cu profundă neseriozitate, ignorând argumentele temeinice aduse împotriva sistemului biometric prin abordarea subiectului în registrul derâderii.

Am primit de curând traducerea unui interviu din Les Temps, un cotidian central al Elveţiei, în care se discută despre pericolele aduse de tehnologia RFID folosită în identificarea persoanelor, precum şi despre faptul că finalitatea firească a sistemului este implantul uman cu cip. Cu inerentele slăbiciuni ale unei perspective occidentale, prof. Eric Sadin identifică noile tendinţe ale tehnologiei folosite de putere, tendinţe care duc către crearea unui “om nou” biometrizat şi scanabil, adică biotransparent. În acest caz, biotransparenţa semnifică faptul că omul devine pentru putere, prin tehnologie, total transparent în mişcările, relaţiile, gândurile şi intenţiile sale…

Reproducem interviul din Les Temps, regretând, odată în plus, miopia programată a presei centrale româneşti. Mulţumim, de asemenea, ostenitorului acestei traduceri.

De la biometrie la biotransparenţă

Acest articol a apărut în ziarul elveţian „Le Temps”, ediţia online, din ziua de 6 mai 2009. „Le Temps” este unul din ziarele elveţiene conservatoare (nu în sensul politic al termenului), apropiat totuşi de partidul socialist (sic!). Alături de „NZZ” (ziar conservator de dreapta), reprezintă publicaţia cea mai solidă şi mai serioasă din Elveţia, fiind un ziar de analiză.

Profesor invitat al ECAL (Şcoala Cantonală de Artă din Lausanne, una din cele mai renumite din lume, în special în domeniul designului sau al noilor tehnologii media, n. tr.), predând atât în Franţa, cât şi în Japonia, autorul francez Eric Sadin a publicat recent o anchetă asupra noilor forme de control al individului, „Surveillance globale” (ed. Climats/Flammarion). Eseul său, care îndeamnă fiecare persoană să reacţioneze în faţa pericolului unei noi înrobiri voluntare, pune în lumină unele din problemele spinoase ce stau la baza referendumului din 17 mai 2009, asupra introducerii paşapoartelor biometrice[1].

Le Temps: Spuneţi în cartea dvs. că sistemul biometric este însoţit tot mai adesea de un fişier centralizat. Este, mai exact, una din cauzele referendumului de la 17 mai 2009.

Eric Sadin: Există o biometrie fără trasabilitate şi una cu trasabilitate. Prima permite identificarea unui individ datorită alăturării dintre analiza unei părţi a corpului şi informaţiile corespunzătoare stocate pe o cartelă cu cip. Un corp corespunde unei informaţii, un document – unei identităţi. Aceasta era funcţia iniţială. Am putea crede că lucrurile se vor opri aici, că acest lucru este suficient pentru a evita fraudele. Însă poate exista şi un al doilea tip de demers, acela al biometriei cu trasabilitate. Aceasta constă în centralizarea datelor biometrice. Sistemul va căuta într-o bază de date referinţele persoanei căutate. Stocând datele pe un server central, se poate controla de o manieră mai logică, mai pertinentă şi mai eficientă identificarea şi urmărirea persoanelor. Este un cu totul alt demers în privinţa vizibilităţii globale a persoanelor, a deplasărilor, a trecerii frontierelor, a actelor lor, a apartenenţei la un anumit tip de populaţii, a istoricului personal etc. Nu ne mai găsim aici în cadrul misiunii iniţiale a biometriei. Să înceteze, aşadar, să se mai spună baliverne: biometria fără trasabilitate, adică de identificare, este pe deplin suficientă. În majoritatea cazurilor, este de ajuns.

Le Temps: Dar introducerea paşapoartelor biometrice în lume este adeseori dublată de crearea unui fişier centralizat, nu?

E.S.: Practic, se întâmplă din ce în ce mai des. Aceasta reprezintă o posibilitate suplimentară de luptă împotriva fraudei şi a uzurpării identităţii. Dar, actualmente, suntem într-o perioadă de gestaţie. Legile nu sunt încă elaborate integral. Tocmai în această perioadă trebuie făcute dezbateri, manifestaţii, referendumuri – precum în Elveţia. Tehnologiile merg mai repede decât legile. Niciodată nu ne gândim îndeajuns la posibilele efecte colaterale ale acestor inovaţii tehnologice.

Le Temps: În Elveţia, susţinătorii acestui fişier centralizat spun că acesta ar putea fi util în cazul pierderii paşaportului. Acest fişier ar avea, deci, şi o utilitate practică?

E.S.: Fără îndoială. El poate fi util în cazul uzurpării identităţii. Dar trebuie să ne întrebăm asupra posibilităţii ca acest fişier să fie asociat la alte tipuri de date centralizate. Informaţiile despre persoane câştigă în sofisticare tocmai datorită alăturării şi grupării datelor eterogene, creându-se profiluri din ce în ce mai precise ale persoanelor. Iar multiplicarea tipurilor de fişiere înseamnă, pe viitor, mai multe posibilităţi de utilizare. Ne confruntăm aici cu o situaţie antropologică inedită: o nouă vizibilitate a istoricului şi a actelor corespunzătoare unui corp. Replicile noastre numerice stocate în servere ne vor face din ce în ce mai accesibili şi mai transparenţi. Chiar biotransparenţi.

Le Temps: Antropologie? Aceste tehnologii de supraveghere pun în discuţie cu adevărat identitatea umană?

E.S.: Ne împrăştiem, de pe acum, datele noastre personale peste tot. Pe web, în bloguri şi reţele de socializare (Facebook, Twitter etc.), la punctul de frontieră, la casa unui supermarket prin cardul de fidelizare. Aceasta înseamnă destrămarea anumitor dimensiuni istorice ale pactului social. De exemplu, supravegherea pune în discuţie dimensiunea declarativă a identităţii. Înainte, spuneai „mă numesc Cutare” şi erai crezut. În caz de îndoială, arătai un document. Astăzi, biometria automatizează identificarea persoanelor. Este o schimbare antropologică importantă. Avem azi din ce în ce mai multe informaţii unii despre alţii, dar şi instituţiile în ceea ce-i priveşte pe indivizi. Dreptul istoric al indivizilor de a-şi păstra o parte a existenţei lor la adăpostul de privirile străine este rediscutat, prin aceste instrumente automatizate de reperare. Corpul devine o suprafaţă plană care poate fi integral scanată şi indexată.

Le Temps: Spuneţi că biometria nu este decât o etapă în istoria supravegherii. Vom avea în curând implanturi, care vor fi şi mai eficiente decât dimensionarea numerică a organelor umane…

E.S.: Tehnicile de biometrie se dezvoltă şi se diversifică. Nici una nu este fiabilă 100%, sunt scumpe şi, în plus, există un fel de „dificultate” biometrică. Trebuie să pui un deget pe un ecran, să treci prin portaluri, să stai nemişcat pentru ca retina să îţi fie analizată, să fii fotografiat de la o anumită distanţă şi sub o anumită lumină, pentru poza de identitate. Aceste tehnologii vor fi, după părerea mea, înlocuite repede de generalizarea implanturilor corporale, mai fiabile şi oferind totodată funcţionalităţi mai numeroase şi mai puternice, precum urmărirea deplasărilor, a comunicaţiilor, a cumpărăturilor, a stării sănătăţii, a regimurilor alimentare…

Implantarea cipului electronic se face deja în cazul animalelor sau pentru intrarea în cluburile de noapte. În cinci până la zece ani, implanturile nedureroase, soft şi integrate, vor reprezenta topul supravegherii globale. Gata cu defectele, cu funcţionarea greoaie, dimpotrivă: rapiditate, uşurinţă! Ne îndreptăm spre relaţii între fiinţe şi maşini bazate pe verificarea continuă a identităţii şi pe memorizarea unui număr cât mai mare de deplasări şi de acţiuni cotidiene.

Le Temps: Ascultându-vă, am zice că este ceva inevitabil! Atunci mai bine să ne obişnuim cu această biotransparenţă. Pe viitor vom fi tot mai urmăriţi, mai supravegheaţi şi mai măsuraţi, asta e!

E.S.: Nu! În nici un caz nu se pune problema să ne obişnuim! Asta ar însemna ca tehnologiile şi cei care le pun în operă să ne învingă! Este de datoria noastră să veghem ca să nu fie aşa. Trebuie provocate dezbateri şi reflecţii, cât şi o vigilenţă bine organizată. Trebuie cerut legislatorilor să traseze nişte limite. Însă, pentru aceasta, trebuie să fim bine informaţi. A nu fi la curent cu ceea ce se petrece înseamnă să laşi loc percepţiei fantasmagorice a supravegherii şi să încurajezi frica. Reprezentarea controlului persoanelor este întotdeauna apropiată de iluzia teoriilor conspiraţioniste. Pe când, iată: supravegherea nu este ceva implacabil! Ea ne priveşte pe toţi, în calitate de persoane. Trebuie să putem spune ceea ce dorim şi ceea ce nu dorim. Trebuie încurajată elaborarea unor principii legale care trasează limitele. Limite care trebuie să fie absolut de neînlăturat, în numele inalienabilelor principii democratice.

Le Temps: Viaţa privată este o sferă cu diametru imuabil, sau această dimensiune se poate modifica o dată cu evoluţia tehnologiei?

E.S.: Există încă de pe acum un consimţământ la a fi văzut şi expus ochilor anonimi ai lumii. Latura noastră privată este din ce în ce mai captată şi colectată. Ne aflăm într-o nouă paradigmă relaţională, care autorizează libera şi minuţioasa ascultare a celuilalt. Suntem prinşi într-o reţea globală, în care fiecare individ consideră că şi-a câştigat dreptul de a obţine informaţii cu privire la un alt individ, ca şi de a îngădui dezvăluiri în privinţa sa. Este o plăcere nouă: a te expune, a te exhiba şi a-i vedea pe ceilalţi graţie reţelelor de socializare de pe web sau a emisiunilor de tele-realitate.

Le Temps: Ce vreţi să spuneţi printr-o „nouă paradigmă relaţională”?

E.S.: Raportarea la celălalt este dintotdeauna întemeiată pe o parte de necunoaştere, de vid. Partea ascunsă, surpriza şi incertitudinea întâlnirii, a descoperirii unui chip şi-a unei identităţi, structurează, în mod obişnuit, sociabilitatea umană. Însă, actualmente, toate aceste dimensiuni sunt demontate prin dorinţa de a te informa despre celălalt înainte chiar de a-l fi întâlnit. De acum, când întâlnim oameni, ştim deja multe despre ei. Este de ajuns să foloseşti Google, să citeşti bloguri sau să cauţi pe Facebook.

Le Temps: Cu ce consecinţe?

E.S.: Introducerea unei inteligenţe artificiale între indivizi. Între mine şi dumneavoastră se ridică o mulţime de ecrane virtuale (cu sensul de pereţi despărţitori). Calitatea relaţiei noastre este decisă prin algoritmi. Relaţiile noastre sunt din ce în ce mai parametrizate de către terţi, în funcţie de acţiunile noastre, de gusturi, de obiceiuri. Îl văd din ce în ce mai mult pe celălalt prin intermediul unei inteligenţe artificiale.

Le Temps: Viaţa privată poate dispărea din cauza expunerii nelimitate şi a punerii în reţea?

E.S.: Dacă eu îmi definesc, de exemplu, viaţa mea personală ca stare de sănătate şi sexualitate – totuşi, două dimensiuni capitale în existenţa privată a individului -, din ce în ce mai mulţi terţi vor avea acces la ea, inclusiv „studiile de calitate” ale marketingului. Ceea ce se înţelegea din punct de vedere istoric prin viaţă privată tinde acum spre transparenţa persoanelor. Sfârşitul vieţii private ar fi unirea totală şi globală a datelor eterogene care ne privesc. Este de datoria noastră, încă o dată, să fim vigilenţi şi să stabilim nişte limite legale.

Traducere şi note: Emil Cosma

Vezi şi

• Apologeticum: Referendum-ul din Elveția : Eșec sau făcătura ? Mâine Guvernul decide în România

05/17/2009 la 10:37 PM (anti-cip)