Vă prezentăm în cele ce urmează un răspuns (nepublicat până acum în România) al Arhimandritului athonit Gheorghie (Kapsanis), egumenul Sfintei Marii Mănăstiri Grigoriu, în privință noilor carduri de asigurări sociale și de sănătate, introduse de curând în Grecia. Cuvântul său are implicații și asupra situației actelor electronice din țara noastră, venind din partea unui duhovnic prețuit și cu dreaptă-socotință, aparținător al pliromei Ortodoxe. (F.O.)

Mulți monahi din Sfântul Munte și frați mireni din lume ne întreabă ce trebuie să facă cu noile carduri de asigurări sociale şi de sănătate, care au pe ele Numărul Matricol de Asigurări Sociale -  NMAS [1]. Ei se întreabă dacă trebuie să le ia sau dacă trebuie să le refuze. Își fac probleme (de conștiință) ca nu cumva NMAS să conțină numărul-simbol al lui Antihrist, 666, sau ca nu cumva prin primirea lui să contribuie la întregirea «îndosarierii electronice», care va înlesni viitoarea impunere a pecetei lui antihrist.

Problema are două aspecte. Pentru fiecare din ele s-au dat răspunsuri satisfăcătoare de către Sfânta Comunitate a Sfântului Munte, în anii 1987 și 1997, când se pusese problema cu prilejul apariției Numărului de Cod Matricol Unic – NCMU[2] și, respectiv, a validării Tratatului Schengen, răspunsuri care rămân valabile peste vremuri.

Primul aspect al problemei este că prin NMAS se realizează o formă de «îndosariere electronică». Fiecare persoană fizică este legată de un număr care, se spune, îl va însoți în toată viața sa; îl va identifica în toate schimburile, în toate tranzacțiile și relaţiile sale cu organele statului. Asupra acestui aspect al problemei, Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a declarat:

„Sfânta Comunitate consideră îndreptățită neliniștea multora faţă de consecințele pe care îndosarierea electronică le poate avea asupra libertăţii și a demnităţii omlui”(Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, August 1988).

„Arhiva electronică, a cărei creare este promovată în ultima vreme, împreună anunţatul «card unic de asigurări sociale şi de sănătate », va inaugura cu siguranţă intrarea într-o epocă cu adevărat «Nouă» și de coșmar.” (Comunicatul Oficial al Sfintei Comunități, 5/18 Martie 1993).

„S-a făcut multă vâlvă cu privire la deficitul de democraţie al acestei convenții [Tratatul Schengen]… Prin Convenția și Sistemul de Informații Schengen este înlesnită încălcarea intimității personale și este afectată substanţial prezumţia de nevinovăţie a cetățeanului… De asemenea, se dă posibilitatea celor puternici din punct de vedere economic, care vor avea acces legal la datele personale ale muncitorilor, să-i exploateze în diverse feluri.”(Comunicatul Oficial al Sfintei Comunități, 11/24 Februarie 1997).

„O eventuală încercare de aplicare a Convenției Schengen în țara noastră și, mai ales, cu consecința ei indispensabilă, emiterea cărților de identitate electronice și folosirea Numărului de Cod Matricol Unic, va avea drept consecință firească, punerea statului în situația de a i se împotrivi toţi călugării atoniţi, fără excepţie, ca şi «contestatari de conştiinţă».” (Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, 20.5/2.6. 1997).

„Declarăm încă odată că îndatorirea de temelie a mărturisirii Credinței, dar și credința în toate cele pe care Mângâietorul ni le-a predat ca proorocie în Biserica Creștină, ne obligă să refuzăm a primi orice fel de buletin electronic cu NCMU, ca unul care ofensează libertatea persoanei și conștiința noastră creștină.”(Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, 21.8/3.9. 1997).

Normele impunerii NCMU i-au silit și pe unii stareți renumiţi, precum Părintele Paisie și Părintele Epifanie Theodoropulos, să se împotrivească în modul cel mai sever. Părintele Epifanie a scris chiar cu multă asprime despre noile acte de identitate aflate, pe atunci, în curs de emitere: „Chiar dacă au numai NCMU, fără asigurarea drepturilor democratice și a libertăților cetățeanului, vom spune NU, și iarăși NU, și de mii de ori NU acestor noi buletine, indiferent ce am avea de înfruntat.”

NCMU nu a fost distribuit niciodată. Însă au apărut acum noile carduri de asigurare, care conţin Numărul Matricol de Asigurări Sociale -  NMAS și care ne pricinuiesc nelinişte. Fără îndoială, acest număr nu este rău în sine. Fiecare stat folosește toate mijloacele posibile ca să-şi servească cetățenii și să-i protejeze de răufăcătorii primejdioși. Ar fi fost irațională pretenția de a nu fi folosite noile mijloace tehnologice în scop bun. Cu toate acestea, tehnologia contemporană, în timp ce într-un stat condus pe baza unor legi drepte oferă minunate posibilități de servire și protecție a cetățenilor lui, în regimuri tiranice ea oferă un înspăimântător potențial de control, de urmărire și de asuprire a oamenilor. În acest sens, dacă în mâinile oamenilor cinstiți «arhiva electronică» poate deveni o unealtă binecuvântată în serviciul cetățenilor cinstiţi, în mâinile posibililor tirani sau a statelor care nu se conduc pe baza unor legi drepte, poate funcționa ca o unealtă periculoasă.

Epoca noastră nu este cea mai rea din istorie. Neapărat, însă, este una dintre cele mai grele. Problemele sociale, precum şomajul, imigraţia ilegală, corupţia, lipsa de transparență, creșterea vertiginoasă a criminalității, încălcarea legii la toate nivelurile vieţii sociale ș.a., creează nesiguranță și impas. Cetățenii cinstiţi se întreabă dacă locul în care au crescut și trăiesc, Patria în care, prin jertfe de mucenici și de eroi, s-au pus temeliile principiilor duhovniceşti și morale ale poporului nostru binecredincios și ale tradiției lui grec-ortodoxe, se mai conduce încă după legea lui Dumnezeu și după morala evanghelică sau dacă centre obscure de putere și-au impus stăpânirea asupra tuturor structurilor vieții noastre sociale, naționale și spirituale răspîndind o etică antievanghelică, etica Noii Ere a stăpânitorului întunericului veacului acestuia. În fiecare zi constatăm cum sunt dărâmate și ultimele reazăme duhovniceşti și morale pe care societatea noastră le-a întemeiat cu frica lui Dumnezeu, cu multă durere şi cu nădejdea ca ele să le fie reazem copiilor ei. În acest climat de incertitudine, de confuzie și imoralitate, unii vestesc și construiesc «omul nou», omul fără chip, fără inimă, fără suflet, fără dragoste, fără perspectivă veșnică, omul care va fi un număr între alte miliarde de numere. Aritmetizarea persoanei umane, despersonalizarea ei, constituie zbuciumul nemărturisit al tuturor celor care, înlăuntrul lor, mai sunt dispuşi încă să reziste duhovniceşte.

Aritmetizarea în Asigurările Sociale poate avea consecințe neprevăzute și dureroase asupra demnităţii celor bolnavi și a semenilor noștri aflați în necazuri. Ea poate însemna sfârșitul dragostei creștine, a solidarității sociale, sub numele unei serviri mai rapide şi mai comode a acestora. Privatizarea serviciilor sociale (a sănătății, de pildă) într-un mediu precum acela modelat de globalizare, desființează Asistenţa Socială de stat. Filantropia în sectorul sănătății nu va mai fi posibilă, întrucât societatea (de acum impersonală și aritmetizată) nu va mai avea baza legală și nici posibilitatea să acopere cheltuielile necesare spitalizării și îngrijirii medicale a semenilor noștri suferinzi. De altfel, sănătatea este un sector sensibil, care nu trebuie cedat ochilor indiscreți ai unor străini şi, mai ales, unor funcționari necunoscuți și fără chip ai unei organizaţii sanitare impersonale și nepăsătoare.

Așadar, frații aflaţi în lume sunt pe bună dreptate neliniștiţi din cauza unui abuz ca acesta al Numărului Matricol de Asigurări Sociale, ei trebuind să pretindă, prin orice mijloc legal şi democratic, garantarea drepturilor individuale și confidenţialitatea vieții lor personale, care prin aritmetizare este violată în mod direct. NMAS ar putea eventual fi promovat de către Stat pentru controlul celor care încalcă legea. După Apostolul Pavel, stăpânirea lumească, „nu în zadar poartă sabia. Pentru că ea este slujitoarea lui Dumnezeu și răzbunătoarea mâniei Lui, asupra celui ce săvârșește răul.”[3] Însă niciodată NMAS nu ar trebui promovat în scopul unei numerotări generalizate a tuturor cetățenilor, fără excepție, sub presupunerea că ei îşi dau consimţământul.

Al doilea aspect al problemei este corelarea codului NMAS cu numărul 666. Privitor la această latură a problemei Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a luat o poziţie precisă:

„Sfânta Comunitate împărtășește sensibilitatea credincioșilor ortodocși greci, care sub nici un chip nu doresc să aibă în cartea lor de indentitate personală, pe care o poartă întotdeauna cu ei, numărul-simbol al lui antihrist, fie el și sub forma codului de bare […] Sfânta Comunitate mai avertizează că monahii athoniți nu vor accepta să primească noile cărți de identitate, dacă se va constata că poartă numărul 666.”(Comunicat Oficial al Sinaxei Lărgite, August 1988).

În cadrul acestei luări de poziţie foarte clare a Sfintei Comunități observăm următoarele:

Declaraţia Sfintei Comunități este valabilă și pentru NMAS. Dacă NMAS ar avea numărul lui antihrist, el nu ar trebui primit de nici un creștin ortodox. Însă NMAS este un număr care se tipărește pe cardul de asigurare cu codul de bare CODE 39, care nu are legătură cu numărul 666 și, cu atât mai mult, el nu este acest număr de proastă faimă. Cel puțin în acest punct statul a respectat sensibilitatea poporului nostru ortodox și nu a introdus în NMAS normele NCMU. Dacă corelăm NMAS cu numărul 666 și creăm panică, pentru că, chipurile, orice formă de cod barat ar conține numărul lui antihrist, exagerăm și nu zidim sufletește pe nimeni.

Din punct de vedere pastoral, ar fi nepotrivit să cerem fiecărui semen al nostru în parte, care are nevoie să se miște în societatea contemporană (din motive de sănătate, educaţie, deplasare, tranzacţii etc.) folosind NMAS, să nu-l primească și să intre la necazuri.

Cu toate acestea, primirea codului NMAS nu anulează neliniștea cea bună, pe care am avut-o atâția ani și prin care ne-am luptat împotriva NCMU. Neliniștea cea bună a avut un sens esenţial și atunci, dar și acum. Ea confirmă faptul că luăm atitudinea corectă față de venirea lui antihrist. Nu intrăm în panică, dar nici nu disprețuim proorocia. Dintru început creștinii îl așteptau pe antihrist și legau venirea lui de situațiile grele din viaţa Bisericii, precum apariţia prigonitorilor Creștinismului (Nero), apariția și acţiunea unor erezii noi (arianismul etc.), năvălirea și înstăpânirea unor regimuri opresive şi tiranice potrivnice lui Hristos (Islamul, stalinismul ateist). Acestea au fost situațiile premergătoare, despre care Evanghelistul Ioan scrie: „Iar acum mulți antihriști s-au arătat; de aici cunoaștem că este ceasul de pe urmă.”[4] Sfântul Vasilie cel Mare, ca să folosim un exemplu clasic, trăind într-o astfel de perioadă grea, îl îndeamnă pe episcopul ortodox al Edessei, Varsas, aflat în surghiun, să sufere cu răbdare surghiunul pentru că va trece curând, afără doar dacă vremea lui antihrist a ajuns în pragul uşii, caz în care el va trebui să se roage să-i îndepărteze Domnul mâhnirile sau să-l păzească să nu cadă asaltat de întristări.[5]

Neliniștea cea bună și interesul creștinilor, în toate perioadele istoriei bisericești, pentru „venirea lui antihrist”[6], au fost pe deplin justificate și s-au întemeiat pe cuvântul Domnului, care spune: „Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă primiţi; dacă altul va veni în numele său, pe acela îl veți primi”[7] și pe tradiția apostolică.[8] Literatura catehetică a Bisericii primare dă mărturie că, între învățăturile de bază predate creștinilor de curând luminați, era și învățătura despre a Doua Venire a Domnului și despre venirea lui antihrist.[9]

Însă uneori au apărut și înţelegeri greșite ale textelor scripturistice, înţelegeri care au dat naştere unor reacții de apărare în rândul credincioșilor. Situații și evenimente care au fost considerate semne ale prezenței lui antihrist au trecut în mod ireversibil, precum a fost anul 6.000 de la facerea lumii[10], căderea Romei, stăpânirea otomanilor etc., fără ca antihrist să-şi facă încă apariția. De aceea, așa cum scrie Sfântul Ipolit al Romei, „arătarea acestuia o va arăta vremea cuvenită”[11], și, completează Andrei al Cezareii, „vremea și cercarea (experienţa) o va descoperi celor trezvitori”[12].

Așadar, problema nu este dacă vom primi un număr pe un document public, fie el dat și într-un climat tulbure și revelator al «semnelor vremurilor», ci dacă îl vom primi ca semn al închinării la antihrist și ca pecete a lui, atunci când va veni el însuși. În acest sens, NMAS, ca număr care i-ar înlesni statului îndeplinirea îndatoririi sale față de cetățeni, este neutru din punct de vedere moral și duhovnicesc. (Desigur am spus deja că aritmetizarea este problematică și periculoasă în mâinile regimurilor tiranice sau în anarhia morală a epocii noastre). Pe de altă parte, prezența numărului NMAS în viața noastră ne amintește de îndatorirea noastră creştinească și poate fi cel mai bun mesaj al lui Dumnezeu către noi toți de a stărui în pocăință zilnică, de a lua aminte la noi înșine „ca să nu se îngreuieze inimile noastre de mâncare și băutură și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste noi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ.”[13] De vreme ce am primit poruncă de la Dumnezeu să luăm aminte la „semnele vremurilor”[14] și fiindcă vedem că globalizarea la nivel politic, economic și religios înaintează, îndepărtarea de voia lui Dumnezeu se mărește și cea mai mare parte a lumii trăiește în nepăsare față de viața duhovnicească, putem vedea aceste situații ca „semne ale vremurilor” care ne îndeamnă să ne cultivăm credința, pocăința, dragostea față de Dumnezeu și cugetul mucenicesc. Astfel ne vom putea pregăti să înfruntăm înșelarea lui antihrist, dacă este ca el să vină în zilele noastre, „ca să ne întărim și să scăpăm de toate acestea ce au să vină [prigoana aceluia împotriva Bisericii], și să stăm înaintea Fiului Omului”[15], cu nădejdea în viața veșnică împreună cu El în Împărăția Tatălui.

Această atitudine, caracterizată de credință, nădejde și dragoste, care „scoate frica afară”[16], o recomandase și Sfânta Comunitate a Sfântului Munte când declarase următoarele:

„Împărtășind neliniștea tuturor credincioşilor binecinstitori ai Bisericii ne alăturăm duhului recentelor comunicări ale Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, ale Sinodului Eparhial al Bisericii Cretei și ale multor Sfinte Mitropolii și Sfinte Mănăstiri […]. Îndeplinirea îndatoririi de temelie de a ne mărturisi credința în Domnul nostru Iisus Hristos nu poate merge împreună cu un duh de tulburare și panică, care trădează, dacă nu altceva, cel puțin lipsă de credință și absența din inimă a Harului care încredințează. Aprofundarea semnelor vremurilor și constatarea apropierii vremurilor din urmă, dă naştere unei bune neliniștiri, ale cărei consecințe sunt străduința pentru o pocăință cât mai deplină, o nevoință cât mai hotărâtă pentru biruirea patimilor noastre pricinuitoare de moarte și o mai bună pregătire pentru a intra în Împărăția Mielului Înjunghiat” (Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, 21.8/3.9. 1997).

Această poziție a noastră este o datorie de dragoste față de frații noștri din Sfântul Munte și din lume, care ne întreabă despre NMAS.

Egumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte.

Arhim. Gheorghie (Kapsanis) dimpreună cu frații mei cei întru Hristos.

Sfântul Munte Athos, 3 August 2009.

Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu

[2] Ἐνιαίος Κωδικός Ἀριθμός Μητρώου (Numărul de Cod Matricol Unic)

[3] Romani 13, 4.

[4] I Ioan 2, 18.

[5] Sfântul Vasilie cel Mare, Scrieri, (Despre Sfântul Duh, Epistole), Epistola 264, Colecția PSB 12, Editura IBMBOR, București 1988, p. 546.

[6] „Antihristul vine” I Ioan 2, 18.

[7] Ioan 5, 43.

[8] Matei 24, 25; Marcu 13, 14; II Tesaloniceni 2, 1-12; I Ioan 2 și 4; II Ioan 7.

[9] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a XV-a.

[10] Vezi Sfântul Irineu de Lugdunum, Împotriva ereziilor, Cap. 22 și 24.

[11] Sfântul Ipolit al Romei, Despre Hristos și antihrist, Cap. 49.

[12] Sfântul Andrei al Cezareii, Tâlcuire la Apocalipsă, 38.

[13] Luca, 21, 34-35.

[14] Matei 16, 3.

[15] Luca 21, 36.

[16] I Ioan 4, 18.

Motto: Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia (Parintele Dionisie de la Colciu).

Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu.

Dar vedeţi că şi oamenii Bisericii zic că Uniunea Europeană e un lucru bun.

Părintele Dionisie: S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… S-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003)

Părintele Dionisie: Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor.

Ei spun că e numai o chestiune politică.

Părintele Dionisie: Politică, da’ care-i scopul politicii ăsteia?

Şi mai spun că Biserica n-are voie să se amestece în treburi politice.

Părintele Dionisie: Apoi vezi? (Părintele râde) „N-are dreptul”. Biserica n-are dreptul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu îi fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.

Dar Biserica are voie să se amestece în treburi de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii?

Părintele Dionisie: Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Că adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşnicie, cred numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate voile. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. încet, încet…

Asta e lucrarea Satanei, direct, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei vezi că deodată au pus drepturile omului ca să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia.

Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului o faci, aşa zice:„Aşa e dreptul omului, aşa doresc eu”. Vezi? N-a fost de când lumea, poate, legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi drepturile omului împotriva nedreptăţilor care se fac pe faţa pământului, atuncea da… da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău; orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nimenea să-i zică ceva. Dacă te amesteci în treburi astea politice de-acuma te omoară, da’ dacă mergi după drepturile omului, astea trupeşti, nu, nu. Acelea ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Împărăţia lui Antihrist este, părinte. (2004)

Părintele Dionisie: Vor satanele să te înscrie în Comunitatea Europeană şi după aceea să-ţi dea europeanu’ să mănânci ce vrei. Tu nu eşti stăpân în ţara ta, nu eşti. Ei, o luat ei proporţii, de-acuma na…. Ei, ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare, şi dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (1999)

Ca redactori ai unei reviste teologice, cum să vieţuim, că avem responsabilitate mare?

Părintele Dionisie: Aveţi responsabilitate, desigur. Să ţineţi tot ceea ce ne sfătuieşte Ortodoxia, fiindcă dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Şi dacă ne-am depărtat de Dumnezeu, de-acuma trebuie (vei fi constrâns) să asculţi de Satana. Că atâta de meşter e vrăjmaşul, cu atâta iscusinţă te depărtează de harul lui Dumnezeu, şi atunci ce-ai făcut? Faci ce vrei tu, dar nu-ί după cum vrei tu.

Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia. (2002)

Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele?

Părintele Dionisie: Trebuie luptă, trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci. Ştii foarte bine şi faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le şi te mântuieşti cu ele. De aceea, să te consideri ca şi cum ai fi într-un război, ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi în dreapta şi în stânga să-l omori pe duşmanul tău, să nu-l laşi să dea înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă, cu vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim să facem faptele cele bune. Şi chiar dacă ne osârduim, omul e totdeauna neputincios, nu şi-ar putea împlini dorinţa, dar este Dumnezeu care ne ajută. Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu ajută. (1996)

Nişte mireni, patroni, vor să le daţi câteva sfaturi. Cum să petreacă dânşii o viaţă duhovnicească când întâmpină multe probleme, au responsabilitate, oameni sub ascultare?

Părintele Dionisie: Vedeţi, ne-o binecuvântat Dumnezeu şi ne-am născut creştini. Dacă ne-am născut creştini, să nu ne depărtăm sub nici un motiv de sfaturile Bisericii. Biserica niciodată n-are greşeală, sub nici un motiv. Să ascultăm ceea ce ne spune Biserica şi atunci nu putem călca cuvintele Domnului.

Dar dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, atunci e primejdie, că omul câteodată vrea, câteodată nu vrea, şi alunecă, şi cade în fărădelegi, cade în necaz. Noi însă, cât putem, să respectăm cu sfinţenie sfaturile Bisericii ş-atunci, fie că suntem călugări, fie că suntem mireni sau în orice scaun înalt bisericesc sau mirenesc, putem să ne purtam în aşa fel ca toţi să ne iubească. În primul rând, conducătorii să-i iubească pe subalternii lor şi-atunci toate sunt după Dumnezeu. (2002)

Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, a auzului. Ştim că în mănăstire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem să le depăşim?

Părintele Dionisie: Eee!… Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu inima?”. Vezi că Sfânta Scriptură spune: „Când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea.” De aceea, trebuie să ne osârduim să avem o bărbăţie duhovnicească în sufletul nostru. Să zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu cum or fi?” S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că e zidirea lui Dumnezeu.

Dacă aici, pe lumea asta, omul este aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu ajută. În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!”, şi tot în momentul acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea şi veşnic. (2002)

Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?

Părintele Dionisie: Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută: „împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea”. Prima dată să scoatem din inima şi din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.

Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.

Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm: mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…

Părintele Dionisie: Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice, „las’ că voi face mai pe urmă”. Să punem înaintea noastră cuvântul acesta: „Dacă vrea Dumnezeu, să-mi ajute să ajung mâine la biserică, să mă spovedesc şi să fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el, aceea trebuie să mă osârduiesc să îndeplinesc ca să pot căpăta împărăţia Cerurilor”.

Fără spovedania păcatelor nu putem intra întru împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu? A binecuvântat ca prin binecuvântarea arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi duhovnic, şi ce zice el, aceea face Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i spui tot, cu sinceritate. Că dacă nu te duci cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea păcatelor; trebuie să fii sincer. Mila Domnului să fie cu noi!

Dar dacă preotul e mai păcătos decât cel care se spovedeşte lui?

Părintele Dionisie: Oricât de păcătos ar fi, nu lucrează el, preotul, ci lucrează harul Sfântului Duh. Chiar nevrednic să fie el, tu te mântuieşti şi te duci în rai şi el se duce în iad. De sute, de mii de ori se întâmplă lucrul acesta, pentru că şi preoţii sunt purtători de trup, iar dacă nu bagă de seamă, calcă pe cărarea cea de-a stânga, pe când noi trebuie să mergem pe cărarea adevărului, cea de-a dreapta. Şi oamenii, acuma, fiindcă au făcut legături cu felurite de feluri de neamuri şi dacă n-au sinceritatea aceea să fie mândri că sunt români şi creştin-ortodocşi, se lasă bătuţi de bântuielile vrăjmaşului, că el e pricinuitor a toată răutatea. Trebuie să ne osârduim, să ne silim.

Noi, vedeţi, suntem majoritatea din oraşe. Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la noi sunt atâtea probleme? Noi trăim în Bucureşti majoritatea: telefoane, griji de fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte într-un oraş.

Părintele Dionisie: Dacă n-o putem dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici: „Eh, nu-i nimica aceea, da’ aceea nu-i nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-i nimic”, „uite, nu trebuie să fac fapta aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu”… Asta se cheamă nepăsare. Asta-i un fel de disperare, cum să spun, ş-atuncea ce-ai făcut? N-ai milă singur de sufletul tău ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu, care-şi caută de mântuire. Mai greu, dar sunt. Dar dacă se împuţinează, şi pentru acei puţini ţine Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea Avraam: „Doamne, da’ dacă or fi treizeci, pedepseşti?” „- Nu.” „Da’ dacă or fi 20, cutare?”, până s-o pogorât la cinci. Vine vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu. Da. (1996)

Din numarul 1 al revistei Presa Ortodoxa

Fragmentele fac parte din cartea in curs de aparitie Staretul Dionisie, duhovnicul de  la Sf. Munte Athos

• Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă

]]> http://www.familiaortodoxa.ro/2009/04/02/invataturi-pentru-vremurile-noastre-de-la-p-dionisie-de-la-colciu/feed/ 1 http://www.familiaortodoxa.ro/2009/01/27/batranul-dionisie-de-la-colciu-despre-romanii-vremurilor-de-pe-urma/ http://www.familiaortodoxa.ro/2009/01/27/batranul-dionisie-de-la-colciu-despre-romanii-vremurilor-de-pe-urma/#comments Mon, 26 Jan 2009 23:17:17 +0000 Redactia Presa Ortodoxa http://www.familiaortodoxa.ro/index.php/?p=227

Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o să ne unim cu Basarabia, dar o să ne pierdem şi ţara aşa cum este.

Părintele Dionisie: Părinte, s-ar putea îndeplini prezicerea părintelui, că uite, după cum vedem şi auzim, cele mai multe avorturi din toată Europa se fac la noi.

Aşa e, părinte. Sunt 13 milioane de când au căzut comuniştii. 13 milioane de avorturi.

Părintele Dionisie: Auzi, dumneata! Vedeţi cât s-au depărtat românii de credinţă?! Românii ar trebui să fie cei mai apropiaţi de Dumnezeu, fiindcă poporul român este un popor mai proaspăt, nu-i vechi, şi el, deodată, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, s-a trezit creştin-ortodox. De aceea, el trebuie să fie mai apropiat de Dumnezeu decât orice neam, că toate neamurile cele vechi s-au închinat la idoli. Pe când poporul român, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, el deodată s-a trezit creştin-ortodox.

Noi ar trebui să fim cei mai apropiaţi de poruncile Mântuitorului. Dar vezi cu câtă şărlătănie s-a băgat Satana în inima poporului român ca să socotească păcatele trupeşti întru nimic; să le facă, să se distreze…

Mamele sunt datoare să-i aducă pe copii în lume şi să-i facă creştini, fiindcă eşti creştin şi creştineşte trebuie să-i creşti, ca atunci când te vei duce la Dumnezeu să poţi zice aşa: „Iată, Doamne, eu şi pruncii care mi i-ai dat Tu”. Atunci vei intra întru împărăţia Cerurilor, în viaţa cea fără de sfârşit. Dar dacă tu faci avorturi, nu-l laşi pe copil să se bucure nici de viaţa asta trecătoare şi plină de necazuri, căci l-ai tăiat, şi nu se poate duce nici în împărăţia Cerurilor. Vezi, ce fărădelege mare şi ce păcat îngrozitor? Şi iată, lumea aşa merge înainte, cu toate că propovăduitorii Ortodoxiei şi preoţii şi duhovnicii îşi fac datoria şi le spun oamenilor că păcatul ăsta al curviei e cel mai mare păcat. (2003)

Părintele Dionisie: Acuma, când suferă atâta lume în ţară, când cu mare greutate de-abia mai rezistă să poată trăi, dacă românii vor mulţumi lui Dumnezeu, Dumnezeu are purtare de grijă şi o să ne ajute. Eh, s-au înmulţit păcatele şi trebuie ispăşite. De acuma trebuie să suferim mai mult, fiindcă nu cădem de bunăvoie la bunătatea lui Dumnezeu, strigând cu toată inima: „Doamne, mă rog, iartă-mă, că am greşit înaintea Ta!”. Suferim fiindcă suntem nepăsători la aşa ceva. Dar Dumnezeu tot nu se depărtează de noi, şi de aceea să ne osârduim să fim aproape de El, că nici un folos nu căpătăm dacă ne depărtăm da Dumnezeu, din contră, ne va fi mai rău. (2003)

Părintele Dionisie: Cum a ajuns ţara noastră! Era cea mai bogată când am plecat din ţară şi, uite, au ajuns astăzi românii să fie muritori de foame. Tineretul îşi ia lumea în cap şi se duce în toată lumea să lucreze ca argaţi, ca să scoată o bucată de pâine. (2002)

Părintele Dionisie: Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi. Dacă şi aici, şi în monahism se strecoară ispititorul ăsta! Tu eşti român şi eu român, dar el se bucură când îţi poate săpa o groapă ţie, în faţa duşmanului. In faţa duşmanului, care duşman e şi al lui şi al meu. El se uneşte cu duşmanul lui şi al meu ca să mă distrugă pe mine. Am observat că multe întâmplări din acestea s-au întâmplat şi asta-i dureros.

Vedeţi? Asta-i ca şi cum ar fi un blestem pe capul nostru. Vasăzică, zici să fim mai uniţi, împreună, cu aceleaşi idei şi pe urmă te faci fals, vezi? Asta-i o slăbiciune, da, o slăbiciune. Cel mai dureros lucru. N-avem darul ăsta al unirii. Românii care se duc în America, la toţi le e ruşine să se prezinte, să spună: „Măi, sunt român, orice s-ar întâmpla”. Nu. Ei, dacă învaţă engleza, de-acuma le e ruşine să mai spună că-s români şi se unesc cu alţii. [...]

Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. [...] Dar dacă nu-i unire, e dărâmare, s-a terminat. (2002)

Părintele Dionisie: De vină sunt conducătorii – să zicem – sau păcatele oamenilor, de-o ajuns aşa scumpa noastră patrie care, atunci când am venit noi în Sfântul Munte, era întâia ţară, cu toate bunătăţile. [...] Ce să zicem? Ne pare rău de naţiunea noastră, dar să facem răbdare, că se vede treaba că s-au depărtat oamenii de adevăr şi de aceea conducătorii au devenit falşi, n-au avut grijă de naţiune şi uite, s-a ajuns acuma că milioane de români s-au împrăştiat în toată lumea ca să poată trăi. Auzi dumneata, n-are de lucru românul în ţara lui! Auzi dumneata, ce batjocură! Dar cine ştie, păcatele, poate or fi păcatele. Dar să mulţumim lui Dumnezeu şi să facem răbdare şi Dumnezeu ne va binecuvânta. „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.” Să ne ajute Dumnezeu ca dincolo să căpătăm fericirea. Să facem răbdare! Ne pare rău, tare rău, că a devenit ţara noastră cerşetoare. Românul îşi leapădă ţara şi se duce să fie argat la străini. [...] Eh, răbdare, cu speranţă la Bunul Dumnezeu că poate se vor îndrepta lucrurile. Dacă n-o fi cumva spre mai rău, fiindcă duşmanii s-au înmulţit şi numai Dumnezeu ştie ce o mai fi. Dar fie voia Domnului! Noi să facem răbdare şi să avem ambiţia aceea că suntem români şi creştini. Că astea două o să ne ajute ca şi naţiunea să n-o pierdem, şi Ortodoxia, sufletul, să-l putem scăpa din ghearele Satanei. Eh, Domnul să ne fie întru ajutor. (2003)

MODERNISM

Părintele Dionisie: Toate ajutoarele de-acuma, pe care le primesc ţările astea de la Uniunea Europeană, ce bunătate au adus? în România de când se chinuie ei ca să meargă lucrurile mai bine…

Nu ne amestecăm în chestiunile astea politice, că nu ştim, decât numai cât auzim, dar ce progrese are acuma România faţă de când am venit noi în Sfântul Munte? Când am venit în Sfântul Munte, România era cea mai avută ţară, cea mai curată, cea mai apropiată de Dumnezeu şi cea mai bogată. În România erau mulţi străini care veneau la lucru. Ţin minte că eram încă mic, şi când treieram grâul, erau nişte batoze mari şi acolo unde ieşeau paiele era greu tare, şi străinii erau puşi la cele mai grele lucruri – să ieie paiele, să le dea la o parte, să le lege, să le ducă-n fabrică. Şi uite cum a devenit acuma, că străinii sunt boieri, şi românii, cu atâtea bogăţii la ei în ţară, s-au împrăştiat din România că n-au ce mânca. Mii de oameni pleacă peste graniţe, şi intelectuali şi cutare, pentru că nu pot trăi în România. Numai Dumnezeu ştie ce-o mai fi, dar nouă tare ne pare rău de cele ce se întâmplă.

Or fi şi răutăţile astea şi sărăcia ca să ne smerească şi să ne îndrepte către Dumnezeu. Vedeţi că bogăţia şi banul nici grecilor şi nici europenilor şi nimănui n-a adus mai multă bogăţie duhovnicească, dimpotrivă. Poate că o fi spre binele nostru şi nădăjduim la Dumnezeu ca să facem răbdare.

Părintele Dionisie: Sigur, dacă omenirea şi-ar pune toată speranţa în bunătatea lui Dumnezeu, nu-i cu putinţă să nu te audă, să nu te ajute Dumnezeu, că Dumnezeu este în tot locul şi vede şi gândul tău. Dar vezi că noi, cu ocazia asta ne îndepărtăm de Dumnezeu. Dacă lumea ar trăi mai modest, aşa, cât să aibă de ajuns, ar fi bine. Dar lumea, cu propaganda asta care a intrat în omenire, zice: „De ce să am casa aşa de mică? Am trei-patru copii, am de toate, dar de ce să nu am o casă mare ca a celui de acolo?” De-acuma femeia îl trimite pe bărbatul său: „Du-te şi adă bani, să facem şi noi casa mai mare”.

Moda, moda, moda! Vezi? Asta-i o propagandă magică a satanei ca să nu fie omul niciodată în pace, să nu se mulţumească cu atâta. Dar vezi cum spun bătrânii: „întinde-ţi picioarele cât te ţine plapuma, că dacă te întinzi mai mult te răceşti”. Ar trebui omul să gândească aşa: „Acela are mai mulţi bani, şi-a făcut casă mare, treaba lui, bine că poate. Eu sunt mulţumit că am una mai mică şi chiar dacă mănânc mai prost, mă îmbrac mai prost, sunt stăpân în casa mea.” Nu! Fiecare vrea să fie ca celălalt. „De ce să nu am şi eu televizor, prima dată?” Aşa-i omul. Moda! (2002)

Sunt limbile acestea moderne, internaţionale, care nici nu cuprind, nu au cuvântul acesta, „smerenie”. Văd că şi la noi, la români, din ce în ce mai mult parcă, omul smerit este considerat prost. Şi mai ales aşa sunt educaţi copiii astăzi, tinerii, să fie competitivi, individualişti, egoişti, să nu audă de smerenie. Mă refer mai ales la tineri, la familiile tinere care au copii; care ar trebui să fie atitudinea lor în faţa acestei situaţii?

Părintele Dionisie: Da, situaţia e înfricoşată. Datoria părinţilor, cât sunt copiii mici, este să le arate adevărul, că noi suntem creştini şi ortodocşi. Că după ce copiii merg la studii şi fac tovărăşii cu alte persoane mai rele decât ei, cu mare greutate poţi acum să-i mai întăreşti în bine, după cum scrie şi ne învaţă veşnic Sfânta Scriptură şi Biserica.

Astea-s răutăţile veacului al VIII-lea! S-a terminat, omenirea s-a stricat cu desăvârşire. Dar vedeţi cu câtă diplomaţie a intrat răutatea în omenire?! Conducătorii omenirii au iscodit, au descoperit multe înlesniri, multe maşinării, cum e şi televizorul. Dacă conducătorii ar fi nişte oameni cu frica lui Dumnezeu şi ar pune la televizor ceea ce e de folos sufletului şi trupului omenesc, ar fi toată omenirea în alt mod. Dar ei, ca să te amăgească, pun o imagine, două, ceva omenesc, şi pe urmă arată toate mişeliile şi spurcăciunile şi toate păcatele la care numai cu gândul dacă se gândeşte omul, are păcat. De-acuma omenirea le tot vede la televizor şi, ca şi cum ar fi un curent, zice că aşa trebuie să fie lucrurile, că „aşa a văzut la televizor”. Împărăţia lui Antihrist deja lucrează! Eh, numai Bunul Dumnezeu să facă milă cu noi. (2002)

UNIUNEA EUROPEANĂ

Părintele Dionisie: Ne modifică, ne modifică pe toţi propovăduirile ăstora care au luat puterea omenirii. Uniunea Europeană sub nici un motiv nu-ţi dă voie să aminteşti de cele adevărate, decât numai de cele ce le spun ei. Asta-i adevărul, ce spun ei. “Drepturile omului”, dreptul omului! Uite, un exemplu de drepturile omului – încă de mic, copilul, dacă părinţii l-au crescut oleacă, de-acuma are “dreptul” ca să nu-l supere părinţii, să-l lase să facă ce vrea el. Asta-i dreptul omului, să-l lase să facă ce vrea el.

Încotro duc toate acestea?

Părintele Dionisie: La pieirea, la distrugerea omenirii. Cunosc lucrul ăsta cei care au pus legile Uniunii Europene, dar ei vor să distrugă omenirea. Fiindcă nu cred în Dumnezeu, ei spun că aici îi raiul şi aici îi viaţa, şi că după ce ai murit ai pierit ca orişice vietate care nu îi după chipul lui Dumnezeu. Eh, aşa socotesc ei. Şi de aceea oamenii se osârduiesc să facă numai doi-trei copii sau unul sau deloc. “Ce ne trebuieşte copii? Noi să ne distrăm şi cutare şi cutare”, zic ei. Şi te distrezi, dar cât? Cât eşti tânăr. Dar după ce îmbătrâneşti, ce distracţie mai ai? Nu mai poţi ca să te distrezi, că cea mai mare distracţie a omului este să se împreuneze cu femeia. După aceea tu nu mai poţi, şi care mai este bucuria ta? Aşa că, cazi. De aia nu înţeleg oamenii lucrurile astea, fiindcă e instalat în cugetul lor gândul că aici îi raiul şi aici îi iadul, şi de-acuma, sigur, se osârduiesc să trăiască în raiul ăsta de pământ. Ei spun că acuma-i adevărul; că ce-i asta, ce-a fost până acuma? Dar adevărul lor este adevărul Satanei şi “adevărul” Satanei este ca să ne distrugă cu desăvârşire, nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte, ca să nu poţi căpăta împărăţia Cerului, să te duci direct în partea lui.

Legat de vremurile noastre, se poate spune că cei care conduc lumea pun adevărul lor în locul lui Hristos?

Părintele Dionisie: Apoi asta-i. Pentru asta se osârduiesc ei şi asta-i împărăţia lor, împărăţia lui Antihrist, că nu se poate să împărătească Antihrist până când nu îngenunchează Adevărul. Adevărul nu este altceva decât Hristos care s-o pogorât din cer, asta-i Adevărul. Ei vor să îngenuncheze cu totul lucrul ăsta, pe toţi cei care cred în Hristos şi cred că El este Adevărul, fie el catolic, fie el cutare. Şi îl pregătesc pe Antihrist. De ce i se zice Antihrist? Pentru că e contra lui Hristos. Orice a făcut Hristos, el e contra – anti-Hrist. (1999)

Părintele Dionisie: Vedeţi cât îi de meşteşugăreţ vrăjmaşul? A inventat “Drepturile omului” şi-acuma avem dreptul omului ca să facă cele mai mari răutăţi. Dacă omul nu vrea să se căsătorească religios, da’ vrea să trăiască în fărădelegi, îi dreptul lui. Şi i se dă dreptul, li se spune oamenilor că aşa trebuie să fie. Vezi? O ajuns desăvârşită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică şi de Adevăr. Dacă-l pedepseşti pe copilul tău, îţi vin imediat cu drepturile omului: “De ce-l ocărăşti pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui.” Auzi, dumneata! Ε sfârşitul. Ce să mai zici?

Părinte, acuma dacă-l trag părinţii pe copii de urechi, copiii au voie să se ducă să-i reclame, să-i bage în puşcărie.

Părintele Dionisie: Ei, acuma să judece omenirea cei mai proşti oameni: a cui lucrare e asta? Îi lucrarea Satanei, ca să devină vremurile cum citim la Psaltire, că “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Pe copilul tău, pe care tu l-ai născut şi tu eşti dator ca să-l creşti în frica lui Dumnezeu şi să-l pedepseşti şi cu varga dacă altfel nu te ascultă, nu mai ai dreptul să-l creşti normal. Vezi? Şi asta pentru ca să ajungă omenirea toată la o destrăbălare cu totul neomenească. Vezi, asta înseamnă drepturile omului. Dumnezeu să ne fie întru ajutor şi să ne lumineze, că omul în cel rău zace. (2002)

Părintele Dionisie: Zicea cineva că un om mare de acolo, de la Parlament, a spus aşa: „După părerea mea n-avem nici un folos să ne băgăm în Uniunea Europeană. Ce folos să avem? Noi să ne ţinem ţara noastră deoparte”. Că ei, cei de la Uniunea Europeană, spun că te ajută, dar eşti obligat să dai şi tu bani acolo, îţi comandă cât să plăteşti ţărilor care-s mai înapoiate sau cine ştie cum e… Dar primejdia e că nu mai eşti bun stăpân în ţara ta, ca român, fiindcă ei au legile lor. De la începutul începuturilor, tot aşa a fost, omenirea s-a schimbat când într-un fel, când în altul, până la turnul Babel, când oamenii s-au adunat cu toţii ca să facă o clădire, să întreacă norii şi să nu se mai teamă de potopul pe care l-o dat Dumnezeu înainte. Şi vezi, Dumnezeu le-o încurcat mintea şi o rămas nefăcut turnul.

Dar acuma nu-i tot turnul Babel?

Părintele Dionisie: Da.

Conducătorii Uniunii Europene vor să facă un sistem fără de Dumnezeu, care să n-aibă nevoie de nimic altceva, „perfect”, cum zic ei. O să reuşească?

Părintele Dionisie: Eh!… O să reuşească, cu Antihrist. Antihrist o să fie cel mai bun om, cel mai milostiv, contra închinării la idoli, contra curviei, a dezmăţului, până când va amăgi toată lumea. După aceea îşi va arăta răutatea lui. Eh, să ne lăsăm în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. ( – )

Părintele Dionisie: Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus: „- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.” Patriarhul le-ar fi zis: ,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.” „- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.” „- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.” Au zis:„- Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.

Dar sunt oameni, atei, care spun:”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?

Părintele Dionisie: Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred.”

Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa. Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu ? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.

Părintele Dionisie: Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”. ( – )