Libertatea este legată, poate cel mai mult în viaţa noastră, de dorinţa de a fiinţa. Suntem sau nu suntem tocmai pentru că am dobândit sau nu acea libertate care ne permite să ființăm. Dar tot aici se deschide și poarta cea largă a rătăcirii în nefiinţare, printr-o greşită înţelegere a libertăţii. Libertatea este practic un mijloc, cel mai uimitor, prin care ne putem atinge scopul în viață ‒ nu altul decât pacea şi viaţa veşnică. Paradoxal însă, pentru a fi cu adevărat liberi, Domnul Dumnezeu, Cel ce ne-a dăruit libertatea, ne-a lăsat dintru început posibilitatea de a o folosi şi împotriva scopului ei, astfel încât să avem șansa de a lucra virtutea. Căci, dacă prin libertate nu puteam face decât binele, ce bine ar mai fi fost acela? Poate doar capriciul unui zeu discreţionar, nu însă Binele cu adevărat, cel în care Însuşi Domnul este prezent.

Dar astăzi cine să se mai gândească la toate acestea, să le judece şi să le înţeleagă, atâta timp cât omul nu mai iubește liniştea, cugetarea adâncă, pacea şi toate celelalte care-l făceau fericit pe cel de demult, cât era el de simplu? Astăzi, invadaţi de imagini şi gânduri străine, de zgomote şi ritmuri nebunești, dependenți de ele precum victima de torţionarul ei, nu mai iubim poezia, zborul, şi astfel nici pe Dumnezeu nu-L mai putem iubi, chiar dacă, în uriașul nostru bagaj de gânduri, este cuprins, pe undeva, şi El.

Iluzia libertății

Suntem mai liberi ca oricând, ni se spune, liberi să credem orice, că bărbatul e femeie și viceversa, să afirmăm că sexul este un drept pe care ești liber să ți-l exerciți de la cele mai mici vârste, de la patru ani chiar, pentru a te pregăti pentru viaţă, pentru marea distracţie ce va urma. Ni se spune că trebuie dărâmate toate inhibiţiile ce împiedică plăcerea maximă, fie că apar din motive de credinţă sau moralitate, fie din timiditate sau emotivitate. Aşadar, trebuie îndepărtată orice stavilă duhovnicească sau firească împotriva libertăţii de a te înfrupta din plăcerile cărnii, sau măcar ale iluziei pornografice, indiferent dacă în felul acesta rişti intoxicarea, deznădejdea şi chiar moartea, căci „şi plăcerea își are preţul ei”, vei auzi la ureche rânjetul cinic al celui care te-a condus programatic până aici.

Aceasta este „libertatea” din „minunata lume nouă” pe care o descrie Huxley, este „libertatea” pe care ne-o propune „marea desfrânată” cf. Apocalipsă 17:15, ce-și întinde paharul cu necurăţii tuturor neamurilor și popoarelor și limbilor, după cum spune Scriptura. Și momentul acesta se pare că e foarte aproape de noi. Acum însă intră în prim-plan-ul istoriei o altă „libertate”, potențând-o pe cea dintâi. Dacă altădată ţi se propunea: „Fă orice!”, căci, iată, plăcerea e mai atractivă şi liberalismul mai profitabil, acum ți se ordonă: „Trebuie să faci numai anumite lucruri, să gândeşti numai cum îţi spunem noi, să iubeşti numai ceea ce îţi oferim noi, să ieşi din casă numai când îţi spunem noi, să zâmbeşti, dar numai cu masca pe gură, să respiri, dar numai prin ţesătura ei, să te bucuri, dar numai în faţa televizorului”, şi altele, pe care le vom gusta din plin în epoca ce vine. Iar toate acestea, pentru că în spatele acestui „noi” se ascunde cel ce pretinde că ne vrea binele mai mult decât Dumnezeu Însuşi, nimeni altul decât Big Brother-ul lui Orwell care, mai mult sau mai puțin vizibil, odată cu declanșarea pandemiei, a devenit o prezenţă constantă în spatele stărilor de urgenţă şi de alertă, al hotărârilor legilor de anti-defăimare, al celor 500 de mari companii ale lumii ‒ sau, mai concret, al celor câteva zeci de grupuri bancaro-financiare şi de investiţii ce conduc lumea. Ei oare chiar poartă mască? Stau și ei acasă speriați de Covid?

Libertăţile democratice vor fi rescrise

În urmă cu câteva decenii, libertatea oamenilor era dirijată prin modelele vedetelor, ale rolurilor din filmografie, din muzică și, în general, de la televizor. Acum însă cea mai mare parte a gândurilor, a proiectelor de viaţă, a libertăţii simţite şi iubite de mulţime sunt configurate de marile reţele de socializare, mai ales prin Facebook, dar şi prin căutările de pe Google. Aici, până nu demult, oamenii erau liberi să spună ce vor, astfel încât mulţi, cei mai mulţi, şi-au încredinţat acestor medii gândurile şi emoţiile ‒ şi, în felul acesta, și reprezentările, judecățile şi însăși viaţa lor, căci ce-i mai rămâne omului în afara acestora, când acţiunile nu sunt decât consecinţa logică a vieţii lui lăuntrice? În fine, odată cu pandemia, au început să fie închise tot mai multe conturi ale celor care afirmă altceva decât cei ce pretind că ne vor binele.

Ei bine, acum, după moartea lui George Floyd, lumea pare că a înnebunit. Ca la un semnal, presa şi toate mişcările neomarxiste au descoperit că rasismul stăpâneşte lumea şi este responsabil pentru plăgile civilizaţiei. Astfel că instituția acelor „noi” orwell-ieni şi-a fixat un nou obiectiv ideologic: lupta împotriva întregului trecut rasist al lumii, împotriva oricărei manifestări rasiste sau care ar putea fi decelată drept rasistă. Tocmai de aceea a fost nevoie de atâţia emigranţi în Europa în ultimii ani. Așa că, în temeiul acestei lupte împotriva defăimării rasiste, dar şi a celei împotriva defăimării anti-LGBT-iste, toate libertăţile democratice vor fi rescrise, iar lumea se va trezi peste noapte că nu mai poate gândi, nu mai poate simţi altfel decât îi dictează ideologiile anti-defăimare.

Cel mai probabil, din toamnă o nouă cenzură se va impune în mass-media mondială, marcând începutul unei prigoane împotriva tuturor celor ce vor gândi altfel decât li se va dicta. Ce se va întâmpla atunci cu libertatea oamenilor? Câţi vor ieşi în public pentru a-şi cere iertare că sunt albi, că sunt creştini, că sunt altfel decât li se ordonă să fie? Vedem deja autocenzura aceasta pe scară largă în lumea universitară occidentală, în mediile oficiale occidentale, la cei care nu vor să-şi piardă postul şi poziţia socială, nici să fie ostracizaţi şi linşaţi public de mass-media ‒ zeul neproclamat al societăţii moderne.

Iar mulțimile, care până acum s-au tot hrănit din iarba câmpului precum Nabucodonosor în cei șapte ani în care s-a târât pe pântece ca fiarele cf. Daniel 4:27-34 ‒ făcându-se aici referire la patimile cele de ocară, de la slavă deşartă şi mândrie până la desfrânările şi perversiunile de care şi dobitoacele s-ar ruşina –, aceste mulțimi, cel mai probabil, le vor urma pilda. Cine nu se va smulge din logica aceasta a căderii, a duhului lumii, va fi înrobit, lipsindu-se de puterea de a se mai apăra, pierzându-și libertatea. Şi chiar se va chinui să creadă că negrul e alb și albul, negru, sau va deveni unul dintre promotorii noilor ideologii, cum s-a întâmplat în trecutele regimuri comuniste, numai și numai ca să-şi salveze confortul mental şi comodităţile cotidiene, câte îi vor mai rămâne. Pentru ei va fi puţin mai bine la început, dar, cu timpul, depresia şi deznădejdea, patologiile psihice şi chiar sinuciderile vor rămâne perspective sigure, căci conştiinţa omului este zidită după adevărul dumnezeiesc, iar mustrarea ei rămâne vie în veac.

Libertatea de dincolo de fereastra inimii

Există însă şi cealaltă opţiune, pe care o vor alege unii, chiar și dintre cei ce astăzi zac într-un somn letargic, vrăjiți de cântecul sirenelor democratice. Este opțiunea părăsirii mainstream-ului, a reţelelor de socializare şi a dependenţei de căutările „Google”; este opțiunea părăsirii „Matrix”-ului pentru a putea reveni la realitate. Una crudă, ca în celebrul film. Spre deosebire însă de povestea lui Neo, o inspirată alegorie a realităților din lumea de azi, eliberarea celor care se trezesc din somnul magiei unei realităţi iluzorii nu poate veni prin războiul total, de tip SF, cu puterile văzute ale lumii, ci prin lupta alături de Domnul împotriva minciunii, a neputinţelor şi patimilor noastre, mai întâi, iar apoi cu duhurile răutăţii, prin însăşi viaţa noastră creştină și prin mărturisirea ei.

Nu este prima oară când spunem acest lucruri în ultimii ani, însă acum momentul pare mai critic decât oricând, şi poate trăim ultimele luni ale libertăţii de exprimare. Bine, bine, și unde este lumina în acest discurs, m-ați putea întreba? În orice caz, nu în lumina iradiantă de pe micul ecran! Acolo vom fi înghițiți de „Matrix”, acolo ni se va adormi conştiinţa, acolo ne va fi sedat bunul-simț, simţul realităţii, al distincţiilor fundamentale între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună, bine şi rău. Acolo ne vom scufunda în somnul unei morţi cu ochii deschişi, dincolo de care nu mai există viaţă.

Dimpotrivă, în adâncul inimii, acolo unde simţurile încetează să ne mai paraziteze ochiul minţii, putem redescoperi Lumina cea adevărată, lumina inocenţei copilăriei, când harul era îmbelșugat, pentru că şi sufletele noastre erau mai curate. În acea Lumină, numai în acea Lumină, vom redescoperi lumea cu toate frumuseţile ei, neatinse de morbul ideologiilor. Acolo vom descoperi ce înseamnă adevărata libertate ‒ nu în voia noastră autonomă, ci în voia noastră unită cu voia lui Dumnezeu. Acolo vom regăsi puterea de a împreună-pătimi cu suferinţa oamenilor din toată lumea, îmbogățindu-ne de simţiri pe care niciodată nu le-am fi putut bănui.

Universul cel adevărat, lumea după care însetează sufletul nostru nu este altundeva decât dincolo de fereastra inimii, atunci când harul lui Dumnezeu o umple şi, odată cu ea, umple văzduhul şi lumea toată, după cum aflăm din mărturiile unor sfinţi contemporani precum Iosif Isihastul. Despre el nu se va vorbi niciodată la știri, după cum nu se va pomeni nici despre ucenicii lui, cei care au răspândit Ortodoxia în lume. Dar lumea noastră dăinuie încă tocmai pentru rugăciunile lor și, dacă nu le vom urma viața, vom gusta iadul încă de aici. Dacă în schimb vom lepăda toată minciuna mediatică ce va inunda lumea în următoarea perioadă, căutând adevărul în Hristos, în Sfintele Lui Taine, în credinţa nezdruncinată, vom avea o şansă de salvare. Șansa de a ne sfinţi vieţile, păşind cu pace şi bucurie de mână cu Domnul.

Virgiliu Gheorghe

Articol publicat in revista Familia Ortodoxa/iulie 2020

Foto: Andreea Stanciu

IULIE 2020