Părintele Iustin Pârvu

16 iunie 2013

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu prigoana, pentru că, de altfel, creștinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârșitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunță cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că noi am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor care a cuprins această generație e așa de mare, încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, tot nu pot lua aminte la ei înșiși, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă, și urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obișnuinței lor în patimi. Îmi aduc aminte și pe vremea mea, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, noi eram în linia întâi și luptam față în față cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru, la un kilometru, se chefuia într-o nebunie. Țăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Ofițeri împreună cu fermieri, armata, ostașii, toți o țineau într-o chefuială și puțini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar într-al unsprezecelea ceas.

(…)

Din „Ne vorbește Părintele Justin”,

vol. II (Ed. Fundația Justin Pârvu, 2013)

Grupaj realizat de Tatiana Petrache

Fragment din articolul publicat in revista Familia Ortodoxa, iunie 2020

IUNIE 2020