7 iunie 2018

1988. Dictatorul Republicii Socialiste România e indignat la culme. De doi ani tot primeşte scrisori de la un călugăr care, la cei 67 de ani ai lui, iată că nu se potoleşte nici acum. Continuă să protesteze pentru ideile lui mistice şi să facă un tărăboi ce poate destabiliza întreaga republică. Un sabotor? Cine-i monahul acesta nesuferit şi căpos? De unde are el îndrăzneala să trimită scrisori Secretarului general al Partidului Comunist Român? Şi ce fel de scrisori! Adevărate rechizitorii. Evident, nu Ceauşescu le citeşte, ci o echipă specială care, după o lectură aprofundată, avertizează că au mesaj „duşmănos”. Concluzia e că pe acest monah încăpăţânat nu-l poţi potoli altfel decât cu închisoarea. Şi se pare că nici aşa nu apar rezultate. La el nu funcţionează nici o metodă de intimidare. (S.C.)

Organele trebuie să-şi facă întotdeauna datoria cât se poate de competent. Se află în faţa unui element duşmănos care îndrăzneşte să-l înfrunte deschis pe şeful Statului, pe omul providenţial al Republicii. Conducătorul iubit trebuie lămurit în privinţa acestor scrisori – care iată ce susţin: „Cine vede raţiune în lucrurile omului şi nu vede raţiunea superioară în lucrurile naturii, acela este orb. Religiozitatea, prin simţul natural al omului, tinde spre această sursă a raţiunii supreme, îndreptându-se către ea aşa cum biologicul se îndreaptă, cu simţire şi dorinţă de viaţă, către soare – sursa fizică a luminii, căldurii şi energiei. Oare ce-i nefiresc aici? De ce vrei să omori ce-i firesc în om şi să-i impui în loc ateismul, care nu-i firesc?”.

Monahul atacă cu perfidie însuşi fundamentul orânduirii socialiste – ateismul. Se prevalează de raţiune ca dat al naturii umane, pentru a crea o analogie cu raţiunea lucrurilor. Conceptul acesta e acceptabil în măsura în care nu ajungi la anomalii de tipul „raţiunea supremă”, prin care este desemnat Dumnezeu. Dar, pentru Partid, această logică este defectuoasă, cu toată filosofia aferentă pe tema firesc-nefiresc la om. De altminteri, astfel de concepţii potrivnice ideologiei de Stat apar şi în altă scrisoare: „Dar acum ce vrem să facem din poporul acesta? Că îl defăimăm pentru credinţa lui strămoşească şi curată, şi-i desfiinţăm ziua de odihnă şi sărbătorile sfinte, şi-i predăm, în locul credinţei lui fireşti, ceea ce vrei tu – om păcătos! Credinţa poporului acestuia, care este un popor prin excelenţă creştin, are cunoştinţa şi conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, afirmând-o pe temeiurile raţiunii sănătoase şi lucide, şi n-are rost să i se predea ceea ce nu-i firesc”.

(…)

Sergiu Ciocârlan

Fragment din articolul publicat in revista Familia Ortodoxa, iunie 2020

IUNIE 2020