20 mai 2020

Pe 20 mai s-a mutat la cele veșnice Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. A plecat lăsând în urmă multă durere în sufletele păstoriților săi, pe care i-a iubit și l-au iubit, dar și nădejdea că am câștigat un mijlocitor în fața Tatălui Ceresc. Propovăduia cu fiecare prilej iubirea de neam și țară, vorbea cu o nespusă bucurie despre valorile și tradițiile noastre românești și avea un dor neostoit după România Mare. Credem că și-a pus amprenta asupra istoriei neamului nostru din ultimele decenii, căci, așa cum spunea Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului: „Înaltul Pimen a fost o lumină vie! Nu numai pentru Bucovina, ci și pentru întregul neam românesc. De aceea rămâne un reper atât de luminos pentru toată românimea noastră, pentru că a legat istoria cea veche cu istoria cea nouă, dăruindu-ne pildă de dârzenie în credință, în slujirea neamului și a înaintașilor, în iubirea țării și a valorilor românești”.

Împărtășim aici câteva gânduri ale celor care l-au cunoscut îndeaproape, la care adăugăm mulțumirile noastre pentru susținerea revistei „Familia Ortodoxă”. De altfel, ÎPS Pimen a fost dintru început alături de noi în această lucrare, binecuvântându-ne, sfătuindu-ne și rugându-se pentru noi. (R.T.)

Preot Ioan Irimia, Suceava

Mă simţeam ca lângă bunicul meu”

– Dacă ar fi să-l caracterizaţi în câteva cuvinte pe Înaltpreasfinţitul Pimen, care ar fi acestea?

Simplitate. Inteligenţă. Discernământ. Dragoste de Biserică, de patrie și de oamenii necăjiți. De altfel, chiar înainte de hirotonia mea, Înaltpreasfințitul mi-a spus că două trebuie să fie prioritățile preotului: apărarea dreptei credințe și grija pentru sărmani, „frații mai mici ai lui Hristos”.

– Ne puteți da niște exemple concrete?

– După moartea Înaltului, marea majoritate a preoților și credincioșilor cu care m-am întâlnit mi-au vorbit cu multă dragoste despre persoana sa. Ei sunt aceia care dau mărturie de simplitatea sa în vorbă și port, căci bucovinenii îl socotesc de demult ca pe „unul de-al lor”.

Cu privire la inteligența și spontaneitatea sa, Părintele Vasile Irimia, care a fost mulți ani protoiereu, mi-a relatat o discuție petrecută la o recepţie la care fusese invitat și Înaltpreasfinţitul. De faţă erau diverşi intelectuali şi oameni cu poziţii înalte în societate. Printre ei, unul foarte vocal avea un discurs înjositor la adresa poporului român. Vorbea despre un complex al nostru ca neam, pus pe seama unei culturi inferioare, cu realizări nesemni​fi​cative în istoria omenirii. Înaltpreasfinţitul tăcea. Respectivul mai lansa câte un atac şi trăgea cu coada ochiului să vadă: spune ceva Bătrânul? Dar Înaltul tăcea în continuare. Şi atunci, văzând că nu i se dă credit, dar vrând totodată să-l coopteze şi pe el la această discuţie, l-a întrebat direct: „Înaltpreasfinția Voastră, nu-i aşa?”. Şi atunci, Înaltpreasfinţitul i-a dat următoarea replică: „Vă rog frumos să-mi spuneţi ce ați putea să adăugaţi unei ii româneşti?”. Și cu asta discuția s-a încheiat.

Înaltul avea un simț foarte realist al situației istorice în care ne aflăm. De pildă, a insistat să publice în 2011 la Editura Arhiepiscopiei și a distribuit gratuit cadrelor didactice din județ și familiilor care aveau copii adolescenți o broșură intitulată: „Educația sexuală – un pericol pentru copiii noștri”. Mai apoi, după ce a lecturat cartea „Fața nevăzută a homosexualității”, și-a exprimat dorința de a susține tipărirea unui rezumat al acesteia, pentru ca informațiile din studiile citate acolo să ajungă la cât mai mulți români.

Legat de cei sărmani, când în țara noastră au fost mari inundaţii, în mai multe rânduri, Arhiepiscopia a construit zeci de case, nu doar în eparhia noastră, iar între beneficiari s-au regăsit și familii de altă etnie sau de altă credință. Nu a făcut deosebire, ci a căutat să sprijine pe toți cei care i-au solicitat ajutorul. A arătat prin aceasta că aproapele – cum spunea Părintele Dionisie de la Colciu – este orice om pe care-l întâlneşti, indiferent de patimile sau de credința lui.

– Cum vă simţeaţi sufleteşte lângă Înaltpreasfinţitul?

– Ca lângă un adevărat părinte, ca lângă bunicul meu. Îți acorda multă libertate și îți lua apărarea în situații dificile. Adevărul este că n-am ştiut să-l preţuim atât cât ar fi trebuit. Mari bucurii am trăit în preajmă-i la slujbele în sobor. Înaltul transmitea pace și bucurie. Sunt lucruri de taină, greu de redat în cuvinte.

– Cum privea Înaltul la situația actuală a neamului nostru?

– Cu multă durere, dar și cu nezdruncinată credinţă și nădejde în ajutorul Mântuitorului Hristos, Care ne așteaptă mereu să ne întoarcem la El, să ne spovedim și să-I împlinim poruncile.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tănăseanu

Fragment din articolul publicat in revista Familia Ortodoxa, iunie 2020

IUNIE 2020