Brian Rose: Spune-mi despre rețelele de socializare, pentru că băieții mei nu au ajuns acolo încă, deși pot să se descurce destul de rapid pe un laptop, dar nu sunt pe rețelele de socializare, dar fiica mea este, desigur. Evident, acel grup de prieteni de aceeași vârstă este la îndemână pe acest nou dispozitiv care dă dependență, care are un potențial de dependență mai mare, nu știu dacă ai fi de acord, decât heroina și cocaina.

Gabor Maté: Dă foarte mare dependență, da.

Brian Rose: Bine. Cum putem evita acest lucru?

Gabor Maté: Da, deci, în cartea “Cum să ne păstrăm copiii aproape”, ultimele două capitole sunt despre mediile digitale și este un subiect foarte vast, și aș spune, dacă aș avea băieți de vârsta copiilor tăi, nu i-aș lăsa în apropierea vreunui dispozitiv! Nu i-aș lăsa să se apropie de vreun dispozitiv!

Brian Rose: Asta am auzit că fac directorii executivi din Silicon Valley, am auzit că le-au spus bonelor lor: “copiii nu trebuie să vadă vreun dispozitiv, trebuie să îl lăsați în mașină!”

Gabor Maté: Este absolut corect!

Brian Rose: Bine, spune-mi mai multe despre asta.

Gabor Maté: Nu la acea vârstă pentru că, în primul rând, ecranele însele fascinează și cu cât copiii petrec mai mult timp și dau dependență! Încearcă să dezlipești un copil de dispozitivul lui și vei vedea un protest și o revoltă tipice dependenței.

Brian Rose: Da, furie…

Gabor Maté: Furie, toate acele tipuri de comportament, pentru că vei interveni între dependent și adicția lui. Și tu știi din propria ta istorie legată de dependență sau eu dintr-a mea, cum este când cineva încearcă să se pună între tine și comportamentul tău dependent, știi? Și…

Brian Rose: Este rău.

Gabor Maté: Scuze?

Brian Rose: Vreau să spun că fiecare celulă din ființa ta spune “Nu!”

Gabor Maté: Absolut!

Brian Rose: Da.

Gabor Maté: Acum, deci, în primul rând, ecranele însele afectează creierul, creierul aflat în dezvoltare, deci cu cât un copil petrece mai mult timp privind la ecrane, cu atât mai mult i se reduce sensibilitatea receptorilor de dopamină. Iar receptorii de dopamină sunt cei care sunt implicați în adicție mai târziu, în circuitul stimulent-motivație din creier. Acesta este primul aspect. Copilul dezvoltă o relație de atașament cu mașina, și apoi, pe măsură ce cresc, aceasta se întâmplă cu copiii de 1, 2, 3 sau 4 ani. Deci, ceea ce spunem despre mediile digitale este că “sunt un lucru bun”, dar la fel e și sexul și la fel e și alcoolul, dar nu dăm alcool copiilor de 2 ani și nu introducem copiii de 5 ani în practicile sexuale. De ce? Pentru că ei nu sunt pregătiți să le facă față. Deci, vei da acces copiilor la mediile digitale atunci când sunt destul de mari ca să le facă față.

Brian Rose: Când sunt destul de mari ca să le facă față?

Gabor Maté: Atunci când nu se mai bazează pe ele pentru a-și satisface nevoile emoționale, ci le utilizează pentru funcțiile pentru care au fost dezvoltate, care sunt informarea și comunicarea, acelea sunt scopuri legitime. Dar când copiii sunt imaturi și nevoile lor de atașament nu au fost satisfăcute încă, ei vor folosi mediile digitale pentru a-și satisface nevoile de atașament, ceea ce înlocuiește atașamentele umane reale.

Deci, ce se întâmplă pe Facebook? Copiii au “prieteni”… Ce se întâmplă pe Facebook? Copiii “se plac” unii pe alții… Acestea sunt dinamici specifice atașamentului, doar că “prietenii” nu sunt prieteni adevărați, pentru că un prieten adevărat este cineva care chiar te cunoaște îndeaproape și te acceptă, te susține și vrea ceea ce este mai bine pentru tine. Aceste “prietenii” de pe Facebook sunt condiționate într-un grad înalt, așa cum este arătat prin faptul că atunci când oamenii nu se mai plac, se “des-prietenesc”. Iar aprecierile (like) nu sunt aprecieri reale, pentru că ceea ce este prezentat pe mediile digitale este un simulacru al persoanei reale, este o particică aleasă de mine din ceea ce sunt cu adevărat, este ceea ce arăt pe Facebook. Și astfel oamenilor le place o parte din mine.

Dar cum satisface acest lucru nevoia mea de a fi acceptat și respectat și iubit pentru ceea ce sunt cu adevărat? De fapt, o subminează. Deci, mediile digitale sunt chiar opusul contactului uman autentic. Acum, pot fi folosite în acest mod? Sigur! Dacă ai doi copii mici acum și dacă ai părinți care trăiesc în Statele Unite și acei copii doresc să se conecteze cu bunicii lor, ce dispozitive minunate sunt Skype sau Zune, pentru că acum se pot conecta, nu este doar o scrisoare, este de fapt… Știți, ziarul New York Times a avut un articol despre un copil de 5 ani care intră în casa unui prieten, vede un calculator și spune: “Hei, bunicule!”, pentru că el și-a întâlnit bunicul doar sau mai mult prin intermediul… Oricum, este o modalitate minunată de a te conecta!

Dar cine trebuie să aibă controlul acesteia? Cu alte cuvinte, mediile digitale pot fi introduse în viața copilului atunci când părinții pot păstra controlul asupra lor! Când mediile digitale preiau controlul și copilul are această relație de dependență, copilul nu este pregătit pentru ele. Deci, noi spunem “Nu le introduceți prea devreme!”, numărul 1, și numărul 2, “Aveți grijă în permanență și veți păstra controlul!”.

Brian Rose: Despre ce vârstă vorbim aici?

Gabor Maté: Ei bine, noi evităm să dăm o vârstă specifică, doar pentru că fiecare copil se maturizează într-un ritm diferit.

Brian Rose: 8, 10, 12 ani?

Gabor Maté: Da…, atâta timp cât este sub îndrumarea părinților.

Brian Rose: Bine. Când Gaby a început școala în echivalentul clasei a șaptea, ei le-au dat tablete iPad tuturor fetelor.

Gabor Maté: Groaznic!

Brian Rose: Aceasta era politica acestei școli private aici în Londra.

Gabor Maté: Știu!

Brian Rose: Și noi am întrebat: “Sunteți siguri?” Iar ei au răspuns: “Acesta este modul în care predăm acum! Totul se întâmplă acolo!” Și îi monitorizează și fac chestia cu Wi-Fi-ul, dar nu ești impresionat de acest lucru…

Gabor Maté: Nu sunt impresionat de acest lucru pentru că bănuiesc că acel iPad a devenit foarte repede un vehicul pentru rețelele sociale și relații între colegi mai degrabă decât intenția, scopul educațional al acestuia.

Brian Rose: Da.

Gabor Maté: Și procesul de predare adevărat se întâmplă prin contact personal, prin implicare, prin invitarea și provocarea curiozității copiilor, prin apelul la mintea din ce în ce mai sofisticată a copilului către toate ideile complexe, câteodată idei contradictorii în același timp. Acestea depind de maturizare și acea maturizare depinde de relația cu ființele umane. Deci, cred că dacă aș conduce sistemul educațional, aș introduce calculatoarele poate în clasa a 11-a sau a 12-a, și cu adevărat copiii nu ar fi pierdut nimic pentru că pot prinde imediat cum să folosească acele lucruri…

Brian Rose: Să scrie de mână…

Gabor Maté: Da, i-aș determina să facă matematică în continuare, lucru care le-ar pune creierele să muncească, i-aș pune să își definească propriile obiective educaționale, i-aș pune să facă cercetare. Dar acestea nu apar la o apăsare de deget, ci trebuie să meargă la bibliotecă, și trebuie să caute cu adevărat și să aibă o idee despre ce înseamnă să cauți cu adevărat ceva. Și apoi le dai instrumentele, “Ei, acum puteți face acest lucru, uite o cale mult mai ușoară de a-l face”. Dar nu este despre predare, este despre ceea ce ajută fiecare ființă umană să se dezvolte într-o ființă umană autonomă, curioasă, auto-motivată, individualizată și virtual orice ține de mediile digitale subminează acele calități.

Brian Rose: Corect, da, mă gândesc la minunații mei profesori, poate chiar ca un profesor de ju-jitsu, ei vin și, știi, este ca în acele minunate filme chinezești cu arte marțiale, ei petrec timp cu tine, smulg pietricica din mâna ta, îți dau provocări pe care nu știi cum să le rezolvi, știu întotdeauna cum să abordeze lucrurile, cum să te motiveze. Aceea este o relație!

Gabor Maté: Aceea este o interacțiune relațională, absolut!

Brian Rose: Nu este vorba de consumul de informație…

Gabor Maté: Nu este vorba de informație.

Brian Rose: Da…

Gabor Maté: Și, iarăși, aceasta este, cu un respect total pentru puterea mass media și valoarea și serviciile extraordinare pe care le poate furniza, nu se poate nega acest lucru, nu are sens să ignorăm asta, este doar problema de a recunoaște când se potrivește în dezvoltarea copilului, și când va servi ca suport și când va fi în detrimentul copilului. Și, în această societate, folosirea lor a devenit excesivă.

Brian Rose: Da.

Gabor Maté: Și chiar vezi, eu văd asta în Vancouver, sunt sigur că și tu vezi în Londra, un părinte împinge un copil în cărucior și ce face părintele? Se uită pe telefonul mobil. Care este mesajul pentru copil?

Brian Rose: Că nu sunt important!

Gabor Maté: Că nu sunt important, da!

Brian Rose: Corect, da! Atunci îi voi spune soției mele chiar acum să scoată toate dispozitivele afară din casă!