Continuăm în acest număr să depănăm „povestea” noii tehnologii 5G și, în general, a radiațiilor electromagnetice. În funcție de reacțiile noastre sau de lipsa acestora, viața va merge mai departe ca până acum sau, dimpotrivă, vom fi martorii unei povești „horror” când, peste câteva decenii, vom privi în urmă și nu ne va veni să credem cum în primii ani ai mileniului ne-am lăsat expuși, cu totul iresponsabil, la radiațiile care ne-au îmbolnăvit.

Oare oamenii viitorului vor numi vremea pe care o trăim acum „veacul întunecat”? Ține de noi, toți, să nu fie așa. (A.D.)

Ne amintim că, prin anii ’60, medicii nu vedeau nici o problemă să fumeze în prezența pacienților, ba chiar le recomandau și acestora fumatul, ca leac pentru durerile în gât! Mai mult, până și personajele din desenele animate fumau (un singur exemplu: binecunoscuții Fred și Barney din „Familia Flinstone”) și nimeni nu vedea în asta o problemă… Până când volumul studiilor care arătau efectele nocive ale tutunului asupra sănătății a devenit atât de copleșitor, încât problema nu a mai putut fi negată la nesfârșit. Probabil la fel se va întâmpla și cu radiațiile electromagnetice. Se pare că încă mai trebuie să se adune la cantitatea deja impresionantă de studii științifice existente, pentru ca nimeni să nu le mai poată nega efectele asupra sănătății și să se înceapă a se lua măsuri pentru reducerea acestei expuneri la scară planetară.

Deja primele reacții oficiale împotriva implementării 5G au început să apară, în diverse țări. Pe 24 martie, în Statele Unite, oficialitățile din orașul Portland, Oregon, s-au opus ferm instalării rețelelor 5G în oraș. Patru zile mai târziu, în Italia, orașul Florența a invocat principiul precauției și a refuzat să dea undă verde pentru 5G, făcând referire la „ambiguitatea și incertitudinea organizațiilor supranaționale și private” care au puncte de vedere care diferă foarte mult unele de altele, „în ciuda uriașei cantități de dovezi oferite de studiile publicate” despre efectele asupra sănătății populației.

În aceeași zi, în Rusia, ministrul Apărării a refuzat să transfere frecvențele necesare pentru operarea 5G, fapt care, practic, amână introducerea 5G în Rusia cu încă cel puțin câțiva ani. Pe 31 martie, în Belgia, ministrul Mediului a anunțat că orașul Bruxelles nu va implementa 5G, argumentând că „locuitorii orașului Bruxelles nu sunt cobai, a căror sănătate să poată fi vândută în scopul obținerii profitului”. Pe 4 aprilie, în Germania, a fost înaintată o petiție adresată Parlamentului țării, petiție ce a strâns deja un număr mare de semnături, pentru a lansa o dezbatere despre 5G. La aceeași dată, membrii Parlamentului din Olanda au insistat ca, înainte de orice aprobare dată instalării vreunei rețele 5G, să fie făcute suficiente studii științifice cu privire la efectele radiațiilor. Pe 5 aprilie, Curtea Supremă de Justiție din California a validat în unanimitate decizia conform căreia companiile de telecomunicații sunt obligate să obțină permisiune mai înainte de a instala orice antenă. În fine, în Elveția, pe 10 aprilie, Geneva a adoptat o moțiune pentru un moratoriu asupra tehnologiei 5G, prin care Organizației Mondiale a Sănătății i se cere să monitorizeze studii științifice independente (deci fără conflicte de interese, adică nefinanțate de industria telecomunicațiilor!), care să evalueze efectele negative asupra sănătății datorate tehnologiei 5G.

Un electrosmog de proporții aproape de neimaginat”

Toate acestea se adaugă la Apelul „Stop 5G pe Pământ şi în Spaţiu!”, menționat în numărul anterior al revistei, prin care peste 48.000 de persoane se opuneau implementării 5G, arătând consecințele asupra vieții de pe Pământ. Acest apel a fost precedat de numeroase petiţii şi apeluri din partea comunităţii ştiinţifice internaţionale, pe când încă nici nu se preconiza expunerea fără precedent ce se urmărește prin tehnologia 5G.

Astfel, apelul de la Freiburg din 2002, semnat de peste 3.000 de medici, după ce menționa treisprezece afecțiuni cronice cauzate de radiații (cancer, migrene, tinitus, susceptibilitate la infecții, insomnie etc.), solicita oprirea expansiunii tehnologiei wireless şi propunea un moratoriu asupra noilor staţii de bază. În 2015, un număr de 215 oameni de ştiinţă din 41 ţări au transmis un semnal de alarmă către Naţiunile Unite şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, afirmând că „numeroase publicaţii ştiinţifice recente au demonstrat că EMF (câmpurile electromagnetice) afectează organismele vii la niveluri mult mai scăzute decât cele acceptate în majoritatea ghidurilor naţionale şi internaţionale”.

Înainte de aceasta, Raportul BioInitiative din anul 2012, adus la zi în 2014, a trecut în revistă peste 1.800 de studii medicale și științifice recente, ce arată faptul că radiația emisă de tehnologiile Wi-Fi poate induce efecte adverse asupra tuturor funcțiilor organismului uman.

Printre aceste efecte nocive ale radiațiilor electromagnetice asupra sănătăţii se numără: cancerul, bolile cardiovasculare, deficienţele cognitive, distrugerea ADN, deficienţele de memorie şi de învăţare, insomnia, afectarea fertilității, stresul oxidativ. Profesorul Olle Johansson de la Departamentul de Neuroștiințe al Universității Karolinska din Stockholm (Suedia) afirma: „Până și câmpurile electromagnetice cu niveluri de doar 1/100.000 din cele la care suntem expuși în mod curent de la telefoanele mobile s-a descoperit că perturbă funcționarea complexă electrică desfășurată la nivel celular, producând vătămări ale ADN-ului, proteinelor, neuronilor și proceselor oxidative. Cu toate acestea, noi am permis dezvoltarea unui electrosmog1 de proporții aproape de neimaginat!”.

Vremea pentru a acționa este chiar acum!”

Pledând pentru eliminarea Wi-Fi din toată lumea, Johansson avertiza: „Ne va afecta generațiile viitoare, iar vremea pentru a acționa este chiar acum!”.2 Efectele asupra copiilor includ, pe lângă cele de mai sus, următoarele: autism, tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) şi astm. Agenţia Internaţională de Cercetare asupra Cancerului (IARC) a Organizației Mondiale a Sănătății a conchis, în 2011, că radiaţiile RF cu frecvenţe între 30 kHz – 300 GHz sunt posibil cancerigene pentru oameni. Pe aceeași listă sunt incluși și numeroși alți agenți cu potențial carcinogen, cum ar fi plumbul, cloroformul, emanațiile de la gazele de eșapament și pesticidul DDT. Paradoxal, majoritatea părinților ar fi îngrijorați dacă și-ar vedea copiii expuși la niveluri semnificative de plumb, DDT etc., însă aceiași părinți își lasă copiii expuși un număr mare de ore zilnic la radiațiile emise de tehnologia Wi-Fi și la alte surse de radiații electromagnetice.

Efectele acestor radiații sunt documentate de o literatură medicală și științifică întinsă pe multe decenii. Așa-numita „boală a microundelor”3 a fost raportată pentru prima oară încă din august 1932 (deci acum… 86 de ani!), fiindu-i asociate simptome precum: oboseală severă, epuizare, tulburări de somn, dureri de cap și mare susceptibilitate la infecții. Aceste simptome au fost evidențiate chiar și la niveluri reduse (non-termice) ale radiațiilor.

Până în 1972, Institutul de Cercetări Medicale Navale din Bethesda, Maryland (SUA) adunase deja peste 200 de studii științifice care atestau efecte nocive ale radiațiilor electromagnetice, generate la niveluri atât termice (ce pot produce încălzirea țesuturilor, ca unele telefoane mobile ținute la ureche, care încălzesc locul în timpul unei convorbiri lungi), cât și non-termice. Din cauza dimensiunilor extrem de mari ale colecției de articole, acestea au fost catalogate în 17 categorii diferite de morbiditate!

În timpul Războiului Rece, Ambasada Rusiei a iradiat cu microunde de intensitate redusă Ambasada SUA din Moscova de vizavi. După schimbări de personal în urma problemelor neurologice, a avorturilor spontane, numeroaselor cancere și leucemii, a fost numit pentru a investiga chestiunea cercetătorul John R. Goldsmith, reprezentantul pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Raportul său a concluzionat că microundele sunt responsabile pentru toate acele afecțiuni suferite de personalul ambasadei americane. Ceea ce este interesant de remarcat este că microundele folosite de ruși aveau niveluri uneori mai reduse în comparație cu puterea multora dintre transmițătoarele wireless din vremea noastră.

În anii ’80, US Air Force a cheltuit 4,5 milioane de dolari pentru a studia cobai iradiați la 2,45 GHz (frecvența folosită acum de tehnologia Wi-Fi) la niveluri joase, non-termice. În comparație cu cobaii neiradiați, aceștia au suferit cu 16% mai mult de tumori maligne, cu 100% mai mult de tumori cu metastază (cancerul s-a răspândit în corp) și cu 260% mai mult de tumori maligne primare.4

În cele ce urmează, vom detalia câteva dintre aceste efecte.

Efectele nocive ale radiațiilor electromagnetice

1. Dezvoltarea insomniilor

Vi s-a întâmplat să vă piară somnul după ce ați utilizat Wi-Fi-ul, sau chiar v-ați întors de pe o parte pe alta multă vreme, străduindu-vă să adormiți? Astfel de fenomene sunt consemnate frecvent, iar, încă din 2007, un studiu științific (Hung et al.) a evaluat modulația de joasă frecvență provenită de la telefoanele mobile și impactul acesteia asupra somnului. Participanții la studiu au fost expuși radiațiilor electromagnetice emise de telefoane mobile reale, precum și la false telefoane. Celor expuși la radiații le-a fost mult mai greu să adoarmă, fiind observate totodată modificări în pattern-ul undelor cerebrale.

Dormitul în preajma unui telefon mobil, sau într-o casă cu Wi-Fi, ori într-un apartament de bloc în care se intersectează numeroase semnale Wi-Fi de la toți vecinii poate crea probleme cronice de somn, din pricina faptului că bombardamentul constant cauzat de poluarea Wi-Fi interferează cu somnul liniștit. Iar pentru unele persoane, insomnia e doar preludiul unor probleme mai serioase, precum instalarea depresiilor și a hipertensiunii.5

2. Afectarea dezvoltării celulare

Atunci când un grup de eleve daneze din clasa a IX-a s-au plâns de probleme de concentrare după dormitul cu telefonul mobil lângă cap, s-au gândit să realizeze un experiment pentru a testa efectele routerelor Wi-Fi asupra unor plante (creson). Un lot de plante a fost crescut într-o cameră lipsită de radiații wireless; celălalt lot a crescut în preajma a două routere care emiteau aceeași cantitate de radiații ca un telefon mobil. Rezultatul? Plantele situate cel mai aproape de sursele de radiații nu au crescut.6

Experimentul le-a adus fetelor premii la un concurs științific și a trezit interesul oamenilor de știință din toată lumea.

3. Diabet

În 2013, un studiu publicat în revista medicală Environmental Toxicology and Pharmacology arăta că, atunci când cobaii au fost expuși la Wi-Fi timp de numai o oră pe zi, timp de 22 de zile, au dezvoltat o stare asemănătoare diabetului. Astfel, radiațiile electromagnetice au indus deteriorări ale metabolismului glucozei la aceste animale, utilizate adesea în studii datorită similarității efectelor observate asupra lor cu cele observate la om. Cuștile cobailor au fost plasate sub un access point de la un dispozitiv Wi-Fi. Acesta integra două antene omnidirecționale, setate pentru a facilita accesul la Internet wireless la 2,45 GHz.

4. Afecțiuni oculare

Expunerea cronică la radiații electromagnetice se poate dovedi extrem de periculoasă și pentru ochi. Deoarece microundele produc opacități lenticulare, numeroși copii și tineri expuși la radiațiile Wi-Fi vor dezvolta, destul de probabil, probleme oculare, inclusiv cataracte, la vârste mult mai mici decât generațiile anterioare.

5. Posibile mutații genetice la urmași

În lucrarea Efectele biologice ale câmpurilor electromagnetice de joasă intensitate (2007), dr. Goldsworthy arăta mecanismul prin care microundele pot vătăma celulele, preconizând totodată faptul că ovulele și sperma genetic afectate pot conduce la mutații genetice la urmași. Dacă ne gândim la copiii care stau cu laptopul conectat la Wi-Fi în poală, nu putem să nu ne punem întrebarea: „De ce aș face asta, în loc să-mi iau o bucată de cablu și un conector, care pot înlocui Wi-Fi-ul fără a se pierde din performanță, și totodată fără efecte adverse?”…

Simptome reale sau psihogene?

Unele voci au opinat că astfel de simptome și afecțiuni ar fi, în realitate, psihogene. De pildă, atunci când persoanele care locuiesc într-o anumită zonă văd instalându-se în vecinătate un stâlp cu antene de telefonie mobilă, ei ar atribui problemele ulterioare de sănătate acelor antene. Așadar, totul ar fi doar o reacție psihologică. Cu toate acestea, un argument împotrivă îl reprezintă numeroasele cazuri în care antene și transmițătoare wireless au fost instalate în locuri ascunse, fără ca persoanele din vecinătate să aibă cunoștință de prezența lor, și totuși s-au înregistrat aceleași simptome și în cazul lor.

Mai mult, de vreme ce s-au înregistrat probleme similare la animale în apropierea noilor antene instalate, precum și în laborator, în condiții controlate, atunci cum s-ar mai putea da vina pe factorul psihic? Concluzia e că simptomele sunt, din păcate, cât se poate de reale…7

(va urma)

Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

1 Termen ce desemnează poluarea electromagnetică, datorată însumării tuturor radiațiilor emise în cadrul tehnologiilor wireless.

2 Wi-Fi ‘electrosmog’ a risk to health, say scientists, http://www.worldbulletin.net/news/148200/wi-fi-electrosmog-a-risk-to-health-say-scientists.

3 Boală creată de radiațiile electromagnetice cu frecvențe în domeniul microundelor (300 MHz – 300 GHz), care le includ astăzi pe cele emise de telefoanele mobile, cuptoarele cu microunde, routerele Wi-Fi și toate celelalte tehnologii wireless.

4 Wi-Cancer.info. Information that could save your life, http://www.wi-cancer.info/home.aspx.

5 Dr. Edward Group, 10 Shocking Facts about the Health Dangers of Wi-Fi, https://www.globalhealingcenter.com/natural-health/10-shocking-facts-health-dangers-wifi/.

6 Dr. Edward Group, art. cit.

7Amended Declaration of Barrie Trower, United States District Court, District of Oregon, Portland Division, 21 decembrie 2011, p. 19.

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa, iunie 2019

IUNIE 2019