Ţi-am vorbit prima dată despre Dumnezeu acum patru ani… Aveai cinsprezece ani şi-mi dădeai senzaţia că e prea devreme pentru aşa ceva. Lipsa ta de apetit spiritual a devenit o provocare pentru mine, un travaliu prin care voiam să te nasc pentru Hristos împotriva voinţei tale. Dar nu aveam parcă nici pic de dragoste „maternă”. Eram prea formal şi prea rece. Ca şi cum îndeplineam o îndatorire muncitorească. Te judecam mereu foarte aspru, deşi nu erai decât un copil mare. Tribunalul deschis ad-hoc în mintea mea te acuza la fiecare înfăţişare drept capricios cu premeditare şi răsfăţat recidivist, insensibil în serie şi indiferent feroce, orb şi surd faţă de legea harului, şi te condamnam la ani grei de pocăinţă şi de muncă silnică în folosul tău, pentru a te reabilita în ochii mei.

Nu ţi-am comunicat niciodată direct aceste sentinţe, dar aerul meu de superioritate, de autoritate autoproclamată devenise irespirabil şi sufocant pentru tine. Mă evitai, te ascundeai în mulţime, jucai teatru… M-am lăsat în voia acestui teatru absurd, în care nici eu şi nici tu nu mai făceam mare lucru pentru tine. Părea că suntem nişte fotbalişti care pasează deloc ofensiv, trăgând de timp sau lăsându-l să curgă pe aiurea, aşteptând ca „timpul să le rezolve pe toate”, eventual fără ca noi să facem ceva.

Când reveneam „la treabă”, mă înverşunam să nu accept decât viziunea mea despre tine, o versiune standardizată, fără nici un pic de nuanţă alterată de originalitatea ta, fără să mă contaminez cu dragostea şi cu răbdarea pe care le avea Dumnezeu pentru tine. Eram un inchizitor profesionist, care te strivea în menghina unor argumente irefutabile şi te privea triumfător cum alergai ca un hamster pe o rotiţă a neputinţelor tale de a argumenta ceva, şi te învârteai pe loc, fără a lua avânt sau înălţime. Te ardeam periodic pe rugul intransigenţei şi intoleranţei mele pe care le credeam „Ortodoxie”.

Am mers apoi pe drumuri parcă paralele, destul de apropiate încât să ne vedem, dar şi suficient de depărtate ca să ne ignorăm în cea mai mare parte a timpului. Ai împlinit optsprezece ani şi părea că totul la tine, ca la mulţi din cei de vârsta ta, se rezumă doar la distracţii, la făurirea unor strălucite planuri legate de facultate şi de viitor, multă aroganţă şi nonconformism. Nu găseam nici o soluţie să te determin să-L pui pe Dumnezeu pe primul plan. Am citit de câteva ori dispreţ şi provocare în privirile tale, eu fiind în postura ridicolă a celui care dă sfaturi fără să i se fi cerut şi părând în criză de timp şi de soluţii, pentru că foarte curând aveai să termini liceul şi să-ţi iei zborul undeva, departe de mine.

Parcă vrând să-mi mai dai o şansă, într-o zi ai iniţiat un dialog cu mine pe tema minunilor. Îţi spuneam că sunt convins că totul în această lume poartă amprenta lui Dumnezeu şi reprezintă un complex de minuni care ar trebui să ne poziţioneze pe genunchii fascinaţiei faţă de El, în timp ce noi aşteptăm gură-cască să ni se întâmple chestii extraordinare – gen câştiguri la loto sau salvări la limită – care ni se ntâmplă şi acestea, în măsura în care El decide să ne sensibilizeze şi mai mult. Mi-ai spus că nu vezi lucrurile deloc aşa, într-un mod în care părea că-mi închide definitiv drumul spre creierul şi spre inima ta. Mă concediai într-o manieră plină de cinism, pentru a-mi demonstra că tot demersul meu de până acum a fost în zadar. Personal, m-am simţit înfrânt, dar am conştientizat că nu e vorba de mine şi de tine, ci de tine şi Dumnezeu. De noi şi de Dumnezeu. Puneam totuşi eşecul meu pe seama ta, ca orice laş care nu se respectă. Mă amăgeam să cred că sunt un semănător profesionist şi că este ceva în neregulă cu ogoarele, căutând, comod, pământ fertil şi uşor de lucrat. Ce mă tot ambiţionez eu să semăn pe drum, pe pietre şi între spini? De ce să schimb eu realitatea din Pilda Semănătorului? De ce să nu stau eu liniştit în banca mea? Cu astfel de gânduri mă concediam şi eu din misiunea asta predestinată ratării, închizându-mă într-o mică celulă a fatalismului în ceea ce te privea.

Anul trecut, la sfârşitul lunii mai, mergând dis-de-dimineaţă cu copiii spre şcoală, am văzut o maşină care se zdrobise într-un accident pe timpul nopţii. Le-am spus copiilor că este o ironie a sorții să rămână maşina zdrobită chiar la porţile unui service auto, în încercarea de a le distrage atenţia de la stropii de sânge care pictaseră macabru stâlpul de electricitate, gardul şi trotuarul. Apoi am aflat cu mare durere că numai cu trei ore în urmă, de pe bancheta din spate a acelei maşini, plecasei spre cele veşnice! Am simţit o mare durere şi un mare gol în suflet, un gol pe care nu reuşisem până acum să-l umplu cu tine şi de care mă simţeam vinovat că va rămâne aşa!

De 1 Iunie, când toţi copiii zburdă veseli de ziua lor în soarele şi frumuseţile verii, părinţii tăi, colegii, profesorii, prietenii şi posibilii-aproape-prieteni, am coborât sicriul tău alb, împovărat de sute de trandafiri care nu ştiau de ce trebuie să coboare cu tine, în mormântul care rămăsese cu gura căscată de uimire şi n-a apucat nici el să-ţi spună că trebuie să te întorci acasă, la şcoală, să înalţi zmee şi visuri, să zâmbeşti, aşa cum făceai mereu, şi să termini de legat toate prieteniile începute…

De-aş fi ştiut că pleci atât de repede! Atât de grăbit! Atât de fără întoarcere! Te-aş fi îmbrăţişat frăţeşte, cu toată căldura şi dragostea, ori de câte ori am trecut pe lângă tine şi te salutasem formal! Nu te-am îmbrăţişat niciodată! Făcusem doar câteva mutări evazive, ca la şah, aşteptând băţos reacţiile tale!

De-aş fi ştiut că începi atât de devreme această mare călătorie, ţi-aş fi pregătit din timp bagajele, în care să-L punem pe Hristos, credinţa şi faptele tale bune, merinde de rugăciuni şi multă dragoste! Le vom topi noi acum la căldura lacrimilor şi a credinţei noastre şi ţi le vom trimite pe aripile rugăciunilor pentru cei adormiţi, cerându-I Domnului să te ierte şi să-ţi dea odihnă veşnică!

Adio, prieten drag! À-Dieu, Robert-Angel!

George Olteanu

Schitu-Golești, Argeș

Text premiat la concursul de

eseuri al lunii mai 2019

Marturie publicata in revista familia ortodoxa, iunie 2019