Părintele Vasilios Voloudakis din Atena

La ora actuală se vorbește mult despre criza familiei, identitate de gen, feminism, homosexualitate, transsexualitate etc. Și, pentru că omul nu mai vede ieșirea din criză, a găsit „soluția”: să-și reinventeze antropologia, să redefinească omul. Părintele Vasilios – duhovnic cu experiență, teolog reputat și ucenic al Părintelui Epifanie Theodoropoulos – ne propune să redescoperim ce este omul, văzând cauza acestor crize în ieșirea bărbatului și a femeii din matca propriei lor firi. (T.P.)

Iată destinul umanității în acest moment istoric: bărbatul se prăbușește, iar femeia preia controlul pentru a salva situația pe moment. Nu vedem asta în toate familiile? „Dacă nu eram eu, copiii nu ajungeau să-și termine studiile! Dacă nu eram eu, nu ne luam casă! Dacă nu eram eu…”, zice femeia. Foarte bine, ai făcut toate astea – și ce-ai rezolvat? Ți-ai salvat familia? O să-mi răspunzi: „Bine, a funcționat măcar la nivel elementar, pentru că altfel nimic n-ar fi mers. Poate n-am fi avut nici ce să punem pe masă!”. Da, „la nivel elementar” a funcționat. Pe moment, familia a fost salvată, dar, dacă urmărești această familie pe termen lung, de la părinți la bunici și, mai departe, la strămoși și la strămoșii strămoșilor, o să vezi că soluția asta de moment a avut consecințe dezastruoase. Mai bine era să se destrame familia, decât să ajungem în ziua de azi să se destrame o societate întreagă! „Fă tu ce trebuie în locul lui, taci din gură și mergi mai departe!” – și iată-ne azi în această situație. „A fost suficient să ia femeia frâiele în mână o singură dată, în Rai, și apoi toate s-au dus de râpă!”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Dar mama, cum își sfătuiește fiica? „Tu îți formezi bărbatul! Bărbatul e ca aluatul: cum îl modelezi, așa îl ai!”. Iată, de la rădăcină, toată această educație anticreștină! „Bărbatul e ca aluatul” – iei aluatul, ca să faci cu el… ce? Mai bine cumpără-ți niște plastilină dacă ai chef de modelaj! E oare cu putință ca o femeie să-și ia bărbat pe care să vrea să-l modeleze ea? Ca să nu mai zicem că nici o fiică nu se împotrivește mamei când îi dă asemenea povețe anticreștinești. Iar băiatului, ce-i spune aceeași mamă? „N-o lăsa pe femeie să facă ce vrea din tine!”.

Ce vrea femeia de la un bărbat?

Frâiele au fost preluate de femei – și ele vor crea o umanitate din care bărbații vor dispărea, pentru că pur și simplu nu mai au nevoie de ei. Femeile, când se-apucă de-o treabă, o fac, dar după aceea, ce urmează? De altfel, a existat deja o astfel de epocă în istorie, dar nu a durat, pentru că femeia nu rezistă mult la astfel de presiuni. Feminismul a izbucnit tocmai din aceste probleme, și nu e altceva decât înțelegerea femeii că bărbatul a abandonat situația. Și a ajuns să-i accepte până și homosexualitatea ca pe-o consecință firească. La urma urmei, femeia îi urmează bărbatului – e de la Dumnezeu fenomenul acesta: când se prăbușește bărbatul, se prăbușește și femeia.

Ce spune însă Sfântul Ioan Gură de Aur? „Femeia este al doilea principiu, care în multe aspecte este egală cu bărbatul, și totuși bărbatul are ceva mai mult, și de acest lucru depinde în mare măsură mântuirea unei case”. Și ce este acel „ceva mai mult”? Acest „mai mult” îi acordă oare circumstanțe atenuante bărbatului? Adică poate el să spună: „Sunt bărbat și fac ce vreau”? Asta vrea să zică Sfântul Ioan Gură de Aur? Nu, și explică foarte bine în continuare: „A luat acel exemplu cu Hristos și cu Biserica nu numai ca să arate că trebuie să o iubească, ci și să o formeze pe femeie: «Ca să fie sfântă și fără de prihană…» Efeseni 5:27. Dacă o vei forma „sfântă și fără de prihană”, toate celelalte vor veni de la sine. Caută mai întâi cele ale lui Dumnezeu, iar cele ale omului vor veni apoi extrem de ușor. Formează-ți femeia, căci numai așa se întăresc temeliile casei”. Acel „ceva” pe care bărbatul îl are „mai mult” este chiar responsabilitatea. Apoi, ce înseamnă: „să-și formeze femeia”? E un subiect delicat, pentru că în epoca noastră ne atacăm când auzim asemenea formulări.

Să mergem însă mai adânc: ce vrea femeia de la un bărbat? Psihologia femeii are nevoie de o anume susținere, de o anume îndreptare pentru ca sufletul ei să dobândească împlinirea. Pe de altă parte, ca un bărbat să se formeze în adevăratul sens al cuvântului, are nevoie de tămăduire duhovnicească. Diavolul însă duce întotdeauna lucrurile în direcția opusă. Îi face pe bărbați să-și caute într-o femeie mama, iar femeia, în loc să-și caute bărbatul care să o formeze, își caută în bărbat un copil căruia să-i fie mamă și șefă. Și astfel amândoi se vatămă. În realitate însă, femeia are nevoie să știe că se poate baza pe bărbat, are nevoie să fie convinsă că el chiar este un sprijin, nu doar să-i dea impresia asta. Pentru că mulți bărbați doar dau impresia că te poți baza pe ei, și apoi femeile încep să se întrebe: «Cum de-am ajuns în halul ăsta?». Ai ajuns pentru că te-ai lăsat impresionată de-o imagine, fără să verifici însă dacă imaginea aceasta e conformă cu realitatea.

Și ce faceți?

Bărbatul nu pricepe că procesul acesta de formare a femeii îl ajută și pe el să devină bărbat. De ce anume are nevoie un bărbat ca să devină bărbat? Ați auzit vreodată vorbindu-se despre asta? De educație sexuală ni se vorbește, ca să-i ajutăm pe oameni să învețe ceea ce știu și animalele să facă. Dar despre cum se maturizează un bărbat chiar credeți că nu-i nevoie să se vorbească? Când un tânăr nu simte nevoia să se maturizeze, e oare greu să înțelegem de ce ajunge gay? Care-i diferența dintre un bărbat matur și un gay? Este una psihologică. Cum se maturizează un bărbat? Întâi de toate, trebuie să conștientizeze că trebuie să se maturizeze. Azi se consideră că un bărbat este matur atunci când devine activ sexual. Nu așa se spune? „E bărbat, nu poți să-i pui frâu!”. Nici tu nu poți să-i pui frâu, nici el nu poate să-și pună frâu.

Pe vremuri, se spunea că bărbatul se maturizează când face armata. Alții cred că se maturizează când își găsește o fată cu care să se însoare, sau când își găsește un job, sau când ajunge tată de copii și crede că și-a împlinit așa scopul vieții. Dar scopul vieții nu e mai întâi de toate împlinirea sinelui? Toate celelalte sunt consecințe, nu scopuri. Și scopul căsătoriei este ca cei doi să devină un trup și un duh. Te împlinește ca om faptul că te căsătorești și faci copii? Adică, toți cei care au copii sunt oameni împliniți? Pe ce se bazează teoria asta? Nici măcar nu ne trece prin cap că suntem în greșeală. Bărbații nici nu bănuiesc că nu s-au maturizat; pe ei îi preocupă doar cum să câștige bani, cum să aibă un job cu prestanță, cum să-și modeleze trupul la sală, cum să obțină tot ce le trece prin cap.

Voi, femeilor, ați observat acest refuz al bărbaților de-a se maturiza? Și ce faceți? Cum abordați problema? Iarăși o să vă duceți să șușotiți între voi despre bărbați – și bărbații, separat, să comenteze despre femei? Observ că femeile se întâlnesc una cu alta ca să-și verse ofurile împotriva bărbaților, iar bărbații fac același lucru, și apoi, la unison, trag concluzia: „Cu femeile (respectiv, bărbații) n-o scoți la capăt!”. Asta-i soluția? S-a îngrijit femeia aceea, care altfel n-are decât reproșuri, să se înarmeze cu niște instrumente ca să reușească în mod real să-și cunoască bărbatul, și nu doar să rămână la nivelul unei visări romantice?

Iar bărbatul, dacă va începe să-și formeze femeia, mai întâi de toate se va forma pe sine însuși. „Nimeni vreodată nu și-a urât trupul său”. Efeseni 5:29 Când Sfântul Pavel spune să-ți iubești femeia, asta înțelege: să o formezi. Când îți iubești casa, o lași să se năruiască? Sau o sprijini, o repari, o consolidezi? Și asta, când îți iubești casa – cu atât mai mult omul de lângă tine. Și acest lucru pe care-l spune, „să o formezi”, înseamnă să o cunoști. Cum să-ți formezi femeia, dacă nu-i cunoști psihologia? E posibil să formezi ceva ce nu cunoști?

Vedeți, deci, o înlănțuire de lucruri care trebuie puse în lucrare ca să devină reale, să nu rămână doar niște sloganuri. Pe câți bărbați îi interesează să cunoască psihologia femeii? Nu mă refer, desigur, la problemele patologice, pentru că, atunci când psihicul femeii „se accidentează”, până și lui Dumnezeu Îi este greu s-o scoată la capăt cu ea. Și totuși, cunosc bărbații structura de bază a psihologiei femeii? Iar femeile, cunosc ele oare psihologia bărbaților, afară doar de câteva generalități pe care le-au constatat în treacăt? După care încep să spună: „Ăsta-i bărbatul! Două-trei lucruri!”. Numai că nu-i deloc așa, mai sunt încă multe altele. Și atunci, vă întreb: cum ar putea să se formeze unul pe altul, dacă nu sunt interesați nici măcar să afle cine este fiecare?

Nu mă înțelege și cu asta, basta!”

Așadar, pe cei mai mulți bărbați, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți, nu-i interesează să afle cum funcționează psihicul femeii, justificându-se că femeia e o ecuație complicată, imposibil de descifrat, de care n-ai cum să te ocupi în profunzime, ci doar superficial. „E atât de îmbârligată, că nimeni nu-i dă de cap!”. Și poate omul chiar a încercat o dată, de două ori, dar, văzându-se intrat pe un teritoriu complet străin, închide dosarul și nu-și mai bate capul deloc. „Asta-i femeia!”, își zice el, după care conchide: „De-aș fi știut eu ce înseamnă căsătoria, n-aș mai fi făcut pasul ăsta!”. Sau, chiar dacă știa dinainte și tot a făcut pasul, nici nu se sinchisește că femeia sa rămâne pentru el un subiect total necunoscut. Își zice: „Asta-i viața și nu poți s-o schimbi! Mai mult n-am ce să înțeleg”. Și nu înțelege fie pentru că nu i se explică, fie pentru că nu-i convin explicațiile. Femeia, pe de altă parte, nu caută să-i explice bărbatului ceva despre sine, văzând că bărbatul nu o înțelege. „Nu mă înțelege și cu asta, basta!”.

Bărbatul, aflând că are îndatorirea să devină formatorul femeii sale, trebuie să realizeze că Dumnezeu vrea să-l mai adune din risipire, să-i dea o responsabilitate, pentru că rătăcește în alte direcții. De ce Dumnezeu nu-i spune femeii: „Formează-ți bărbatul”? Pentru că femeia oricum face asta, ca și toate celelalte lucruri pe care Dumnezeu nu i le cere. La fel și bărbatul, acolo unde Dumnezeu nu-i dă porunci, tocmai aceea face. Altfel spus, bărbatul se supune acolo unde ar trebui să rămână ferm, iar acolo unde ar trebui s-o lase mai moale, nu cedează. Asemenea și femeia.

Singurul formator adevărat este Dumnezeu – noi suntem și formatori, și formați. Trebuie să dorim să fim formați neîncetat, iar nu să ne erijăm în formatori, zicând: „Acum eu o să vă fac pe voi creștini, că am ajuns la desăvârșire!”. Nu, ci mai degrabă: „Veniți să ne zidim unii pe alții – eu să vă ajut pe voi să vă zidiți, iar voi să mă ajutați pe mine să mă zidesc și să fiu mai bun decât eram când am ajuns la voi!”.

Dumnezeu e Cel care îl formează pe om; de la Dumnezeu trebuie să luăm duhul, nu să-i formăm pe ceilalți după propriul nostru duh. Nici în stil materialist, nici pietist, nici cu predici, nici cu stăpânire asupra celorlalți. Dumnezeu îi formează pe oameni astfel încât ei să se împărtășească de dumnezeirea Lui și să fie fericiți și împliniți. Nu-i formează ca să-i țină de căpăstru și să-i ducă unde vrea El, ci le spune: „Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt!”. Psalm 81:6

Din seria de omilii „Avertizări psihologice

și psihiatrice ale Sfântului Ioan Gură de Aur”

Traducere de Tatiana Petrache

Aluzie la epoca matriarhatului, consemnată în mitologia elenă prin povestea amazoanelor. [n. trad.]

Foto: Simona Andrușcă

Articol publicat in revista Familia Ortodoxa nr 122/Martie 2019

MARTIE 2019