Eram în clasa a treia şi, fiind o persoană mai nepăsătoare, nu observasem ceea ce trebuia, anume că o persoană dragă mie „se topea” încetul cu încetul lângă mine. Prinsă în lumea copilăriei, nu am sesizat că mama era presată de serviciu, muncind opt ore, plus altele suplimentare, ca să aducă bani în casă, deoarece ne descurcam cum puteam. Suferea datorită stresului la care o supuneau cei de la serviciu, din cauza nepăsărilor şi refulărilor acumulate de-acasă, pe care le-a adunat din plin, până într-o zi când totul a fost mult prea mult pentru ea. Din cauza supărărilor pe care le îndurase, mama mea „s-a ofilit”, iar sufletu-i era trist, dar eu nu am observat la timp acest lucru.

Într-o zi, am fost anunțată la școală că mama era în spital, cu un grad foarte avansat de ulcer. Medicii refuzau să o opereze de urgenţă, deoarece se temeau să nu apară complicații. Mai era și problema banilor pentru operație. Însă Dumnezeu a aranjat astfel încât operaţia să-i fie plătită de niște prieteni și să fie făcută la timp…

Nu-i auzisem glasul timp de o săptămână, deoarece nu a putut vorbi cu mine din cauza durerilor. Operația se terminase, însă mama mea nu-și mai revenea, iar eu mă rugam la Dumnezeu zi și noapte pentru ea… După ce și-a revenit, mi-a povestit că era la un pas de moarte, pe patul de spital de la reanimare, însă a avut de ales între două căi: cea a lumii pământene sau ridicarea la Cer, iar ea a spus convinsă că nu şi-a terminat treburile aici, că mai are un copil de crescut. Atunci a fost momentul în care a simțit cu adevărat minunea. Nu m-a părăsit, ci și-a arătat dragostea de mamă până la sfârșit.

Din toate aceste încercări, am conștientizat ce înseamnă mama pentru mine, mi-am deschis ochii, căci, printr-o minune, Dumnezeu ne-a mai dat o șansă: și ei, dar și mie.

Măgală Maria, 14 ani

Brad, Hunedoara

Locul I la concursul de eseuri

al lunii iunie 2018

August 2018

foto: Simona Andrușcă