„Fumatul provoacă cancer” este mesajul de pe pachetul de ţigări care nu mai impresionează deja pe nimeni. E o lege care îi obligă pe producători să afişeze acest mesaj şi atât. Cine îşi poate închipui însă că ţigările actuale sunt cu mult mai nocive față de cele de pe vremea părinţilor şi bunicilor noştri, sau că fumatul poate scurta astăzi cu câteva decenii viaţa multora dintre fumători?

De ce sunt aceste ţigări mai periculoase ca vechiul Snagov sau Carpaţi din perioada comunistă? Cum s-a ajuns aici? Adevărul trebuie cunoscut – şi fiecare dintre noi are datoria să-l transmită mai departe, pentru a salva vieţile oamenilor care sunt în pericol din cauză că au avut neşansa să ajungă dependenţi de ţigări.

 

Fumatul determină aproximativ 30% din totalul deceselor provocate de cancer în Statele Unite şi aproximativ 80% din totalul deceselor cauzate de cancerul pulmonar, în condiţiile în care acesta constituie cauza principală a decesului în rândul pacienților diagnosticați cu cancer, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor, și reprezintă una din formele de cancer cel mai dificil de tratat. De asemenea, în Europa, fumatul reprezintă principala cauză de apariție a cancerului de plămâni, estimându-se că este responsabil pentru 85% dintre diferitele forme de cancer pulmonar. Şi lucrurile nu se opresc aici. Deşi există la nivel mondial o cantitate impresionantă de antireclamă la ţigări, deşi legile sunt foarte restrictive, numărul fumătorilor va creşte în următorii doi ani până la 1,7 miliarde de fumători1. În acelaşi timp, se estimează că în secolul XXI, aproximativ 1 miliard de persoane vor muri din cauza acestui obicei2. Și asta, în condiţiile în care în fiecare an sunt consumate 350 de miliarde de țigări în SUA, și aproape 6 trilioane în întreaga lume.

Dar efectele fumatului nu se rezumă doar la cancerul de plămâni, după cum îşi imaginează cei mai mulţi. Acesta este implicat în apariţia a cel puţin 14 tipuri de cancer: cancerul pulmonar, de laringe, de esofag, oral, de faringe, de vezică urinară, pancreatic, renal, de ficat, de stomac, intestinal, cervical, ovarian, nazal și al sinusurilor paranazale, precum și a unor tipuri de leucemie. Există dovezi că fumatul poate provoca şi cancer la sân.

Cercetările efectuate în decursul ultimelor decenii indică faptul că marile companii de tutun au depus eforturi considerabile în direcția modificării nivelelor de nicotină din țigări și a influențării comportamentului fumătorilor, eforturi ce includ manipularea genetică a plantelor de tutun pentru a spori absorbția nicotinei3-6, ca și utilizarea de extracte de tutun și nicotină reconstituite. Tutunul reconstituit reprezintă principalul ingredient din țigări. El este fabricat din „tulpini reciclate, resturi de tulpini, praf colectat și orice alte resturi ale plantelor de tabac”. El este denicotinizat, îmbogățit cu agenți chimici, apoi presat, renicotinizat cu nicotina extrasă inițial și încorporat în țigări”7.

Ce se inhalează

Dintre toți compușii pe care un fumător îi inhalează, gudronul, nicotina și monoxidul de carbon sunt cei mai cunoscuți, deși reprezintă doar o parte dintre cei cu efecte toxice.

Gudronul descrie, de fapt, un număr mai mare de particule ce apar în fumul de țigară, în urma arderii. Gudronul se depune, în timp, la nivelul plămânilor, determinând afectarea și distrugerea celulelor ciliate pulmonare. Fără această barieră protectoare la nivelul plămânilor, particulele toxice din fumul de țigară intră în contact direct cu alveolele pulmonare, crescând riscul infecțiilor, susceptibilității la diferite boli pulmonare și cancer.

Nicotina este substanța care determină apariția comportamentului adictiv. E un compus natural ce se găsește în frunzele plantelor de tutun (Nicotiana tabacum) și are rolul de apărare a plantei împotriva insectelor. În corp, nicotina determină eliberarea mai multor substanțe, printre care și dopamina, creșterea nivelului glucidelor din sânge, inhibarea producției de insulină (de aceea fumătorii nu au poftă de mâncare foarte mare). Aceste efecte combinate fac din nicotină un drog la fel de potent ca și heroina sau cocaina, fumătorii prezentând simptome de sevraj atât fizice, cât și psihice, atunci când încearcă să se lase de fumat.

Monoxidul de carbon este un gaz toxic, produs în urma proceselor de ardere. El interferează cu funcțiile respiratorii și circulatorii. Monoxidul de carbon pătrunde în organism prin plămâni, ocupând spațiul din sânge al oxigenului. Ca urmare, celulele primesc tot mai puțin oxigen, iar inima trebuie să pompeze mai repede pentru a menține nivelul de oxigenare în limite normale. De asemenea, presiunea sângelui crește, ceea ce explică riscul mai mare al fumătorilor de a suferi un atac de inimă.

Holocaustul de aur 

Robert Proctor, profesor de istorie a științei în cadrul Universității Stanford, California, a publicat în anul 2011 un studiu extins, cuprins în cele peste 700 de pagini ale cărții intitulată „Golden Holocaust: Origins of the Cigarette Catastrophe and the Case for Abolition” (Holocaustul de aur: originile catastrofei fumatului și argumente pentru abolire)8. Cartea are la bază documente ale marilor companii de tutun – documente făcute publice în urma litigiilor –, care compun o arhivă unică în lumea afacerilor. Folosind date din aceste documente desecretizate, prof. Proctor demonstrează că, de exemplu, marile companii de tutun folosesc filtre ce nu au, în fapt, nici o funcție reală de filtrare, sau că fumul de țigară conține compuși radioactivi precum Poloniu-210, sau că o treime din conținutul unei țigări este compus din aditivi cancerigeni ca antigelul, amoniacul, siropul de porumb îmbogățit cu fructoză, cacao, lemnul dulce (90% din producția mondială de lemn dulce este utilizată de producătorii de țigări).

Mai exact, în cartea sa, prof. Proctor argumentează că, pornind de la documente ale companiilor producătoare, filtrele din țigări nu au posibilitatea de a curăța fumul de țigară inhalat, ci doar reduc mărimea particulelor de funingine, gudron și compuși chimici, făcându-le, astfel, mai ușor penetrabile în profunzimeaplămânilor, fapt care face și mai complicată diagnosticarea și vindecarea cancerului. Mai mult, plecând de la această realitate, cea mai mare companie producătoare de țigări din lume, The American Tobacco Company, nu a inclus filtre în țigările produse, știind că acestea nu împiedică în nici un fel cantitatea de compuși toxici inhalați de fumător.

Compuși radioactivi 

În frunzele de tutun utilizate pentru fabricarea țigărilor și a trabucurilor se găsesc compuși radioactivi9. Acești compuși provin din îngrășămintele și din solul utilizate pentru creșterea plantelor de tutun, întrucât cantitatea de tutun recoltată depinde de solul în care plantele au crescut și de tipul de fertilizatori utilizat. Acești compuși radioactivi sunt eliberați în fumul de țigară atunci când tutunul este ars, fum care este inhalat de consumatori, crescând riscul apariției cancerului pulmonar10,11.

Unul din acești compuși, confirmat în numeroase studii, este Poloniu-210. El se regăsește în frunzele de tutun ca urmare a utilizării îngrășămintelor de tip superfosfat, îngrășăminte folosite în mod curent în culturile de tutun. Unul din compușii conținuți de acești fertilizatori este uraniul. Prin procesele normale de descompunere ce au loc în natură, uraniul este transformat în poloniu, este absorbit de plante, înmagazinat în frunze și, în cele din urmă, inhalat în plămâni. Iar această ipoteză a fost demonstrată încă din anul 1964, când un studiu publicat în revista Science a arătat că, prin compușii radioactivi conținuți, țigările și, în fapt, fumatul, reprezintă unul din principalii factori cauzatori ai cancerului pulmonar12.

Majoritatea acestor compuşi radioactivi nu existau în ţigări în trecut, căci solul nu era tratat deloc sau era doar cu îngrăşământ natural.

Aditivi cancerigeni 

Înainte de anul 1970, industria tutunului folosea un număr redus de aditivi în țigări13,14. Există studii care arată că procentul de aditivi utilizați a crescut în anii ’90, în special prin folosirea îndulcitorilor (îndulcitori suspectați, de mulți dintre cercetători, că au început să fie adăugați pentru a scădea vârsta consumatorilor)15. Aceste creșteri au coincis cu controversata campanie de publicitate a țigărilor Joe Camel inițiată de RJ Reynolds în 1985.

La ora actuală, industria recunoaște utilizarea a aproximativ 600 de aditivi în procesele de fabricare a țigărilor13,14,16-18. Printre substanțele adăugate în mod curent produselor din tutun se numără potențatori de aromă (ex.: cacao, lemn dulce, mentol, extracte de fructe), umectanți (ex.: propilen glicol, glicerol, sorbitol), diferite zaharuri și compuși de amoniu. În mare, acestea se numesc, în limbajul de specialitate, casing-uri16  și, împreună cu tipul de tutun folosit, creează blend-ul, amestecul care, de obicei, este o rețetă secretă – nu atât a componentelor utilizate, cât a procentelor folosite și a procedeelor de utilizare. În fazele finale de producție sunt utilizate substanțe volatile în baze alcoolice (ex.: uleiuri esențiale din plante), cunoscute sub denumirea de toppings sau top flavors. În general, casing-urile însumează între 1% și 5% din greutatea tutunului țigării, iar topping-urile, aproximativ 0,14%16.

Cele mai comune 5 clase de substanțe utilizate ca și aditivi în țigări sunt: zaharurile, extractul de lemn dulce, diamoniul fosfat cu hidroxidul de amoniu, cacao, aromele naturale și artificiale.

Zaharurile – folosirea lor este argumentată de modificarea gustului amar al nicotinei. Cu toate acestea, când zaharurile sunt încălzite și arse, ele elimină o substanță numită acetaldehidă; fumul de țigară conține foarte multă acetaldehidă. Studiile au arătat că, atunci când acetaldehida este absorbită cu nicotina, ea ajunge la creier, potențând efectul adictiv al nicotinei28,29. Studiile controlate pe modele animale30 (folosind modele animale dependente de tutun) au arătat că un amestec de nicotină și o cantitate redusă de acetaldehidă determină o adicție mult mai puternică decât în cazul nicotinei simple – șobolanii au consumat mai mult din amestecul nicotină-acetaldehidă decât în cazul nicotinei pure. În plus, efectul a fost mai pronunțat în cazul animalelor tinere.

Extractul de lemn dulce – lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este o plantă cu o aromă specifică care afectează gustul pe care un fumător îl resimte atunci când fumează. Din extractul de lemn dulce, principala substanță periculoasă este glicirizina – care acționează și ca bronhodilatator, mărind diametrul bronhiilor pulmonare, și permițând astfel absorbția unei mai mari cantități de fum, crescând, concomitent, și efectele resimțite de fumător. Importanța lemnului dulce și gradul de utilizare al acestuia în producția țigărilor este dovedită de procentul pe care îl are în produsul final, între 1% și 4%, și de faptul că 90% din producția mondială de lemn dulce este destinată industriei de tutun. La temperaturi de 900°C, atinse în timpul fumatului, extractul de lemn dulce polimerizează, formând compuși cancerigeni ca benzen, toluen, fenol și acetaldehidă, fără ca extractul în sine să se regăsească în fumul inhalat31,32.

Diamoniu fosfat și hidroxid de amoniu – acești doi compuși chimici sunt adăugați pentru a produce amoniac sub formă gazoasă (NH3). Atunci când este încălzit, fosfatul de amoniu eliberează amoniac, iar amoniacul din fumul de țigară crește gradul de absorbție și cantitatea de nicotină absorbită de organism și, prin urmare, gradul de adicție33.

Cacao și produșii derivați sunt utilizați în vederea îmbunătățirii gustului, însă teobromina conținută afectează felul în care reacționează organismul. Mai exact, teobromina are un efect dublu în corp: mărește diametrul bronhiilor și este un eficient supresor al tusei, prin inhibarea activității nervului vag (un studiu publicat în 2005 demonstra efecte supresoare mai puternice decât cele ale codeinei, ingredientul activ din cele mai multe siropuri pentru tuse34). Cu alte cuvinte, adăugarea acestui ingredient are un efect de inhibare a răspunsului natural al organismului la fum – tusea – și, astfel, permite fumătorului să continue să fumeze, fără a resimți iritație sau nevoia de a tuși. În mod indirect, acest lucru crește și efectele nicotinei asupra organismului, prin creșterea volumului pulmonar și, astfel, a cantității de nicotină absorbite.

Arome naturale și artificiale – companiile producătoare de țigări nu sunt obligate să facă publice componentele individuale din țigări dacă concentrația lor într-o țigară este mai mică de 0,1%. În schimb, încadrează toate aceste ingrediente sub un nume comun. Una din aceste substanțe este acidul levulinic care, după cum reiese din documentele făcute publice de companiile de țigări19, crește afinitatea nicotinei față de receptorii specifici din creier. Mai mult, acidul levulinic scade pH-ul fumului de țigară, făcându-l și mai acid, și desensibilizează tractul respirator superior, crescând șansele ca fumul de țigară să fie inhalat și mai adânc în plămâni36.

Mult mai multă dependenţă decât acum câteva decenii

Documentele companiilor de tutun și rapoartele19 făcute publice în urma litigiilor întăresc suspiciunile oamenilor de știință din domeniul sănătății publice că o astfel de diversitate de aditivi pentru tutun este încorporată în țigări pentru a le face mai atractive, mai plăcute și mai de dorit pentru potențialii consumatori13,14,16,17,20-24. Așadar, aditivii din tutun ar facilita inițierea și întreținerea acestui obicei, sporind astfel prevalența fumatului și a bolilor asociate tutunului în rândul populației.

Deși industria de tutun neagă asocierea oricăror activități farmacologice în scopul creșterii gradului de adicție prin diverse mecanisme biochimice, observațiile științifice independente aduc contraargumente importante în acest sens13,14,17. De fapt, preponderența dovezilor arată că aditivii din tutun determină clar o creștere a atractivității produselor din tutun și a gustului, mai ales în rândul tinerilor. Aditivii sunt adăugați pentru a atenua și a masca amăreala și duritatea alcaloizilor. Documentele oficiale ale arhivei companiilor de tutun arată că acidul levulinic este utilizat pentru a crește cantitatea de nicotină inhalată, concomitent cu o întărire a percepției plăcute a fumatului25.

Un studiu publicat în 2016 analizează documentele făcute publice ale companiilor de tutun și a arătat că producătorii de țigări utilizează pirazină pentru a spori atractivitatea produsului consumat, a ușura inițierea comportamentului și a descuraja renunțarea26.  Pe aceeași linie, mentolul, un aditiv frecvent utilizat în procesele de manufacturare a țigărilor, a fost raportat ca producând creșteri ale frecvenței respiratorii, un volum respirator mai mare și, prin urmare, o inhalare mai profundă a fumului de țigară20. Mentolul este un analgezic local, având și efecte de diminuare a tusei.

În ceea ce privește zaharurile adăugate, tot mai multe studii arată că acestea sunt incluse pentru a masca asprimea fumului de țigară și a impactului pe care acesta îl are asupra gâtului22-24. Mai mult, concluziile studiilor subliniază faptul că gustul dulce și mirosul plăcut al zaharurilor caramelizate în urma arderii tutunului sunt atrăgătoare mai ales în cazul adolescenților care încep să fumeze22.

Din cei 600 de aditivi introduşi oficial în ţigări de companiile producătoare există cel puţin 81 care au fost identificaţi în fumul de ţigară ca având o acţiune cancerigenă dovedită sau potenţială.

Unii dintre acești compuși sunt adăugați pentru a potența aroma, însă cercetările au demonstrat că scopul principal al utilizării aditivilor este modificarea percepției efectelor tutunului, ceea ce determină creșterea adicției față de fumat.

Acești compuși, aprobați ca și aditivi alimentari, nu au fost testați și după ardere, anterior aprobării utilizării lor în țigări, știut fiind faptul că expunerea la temperaturi ridicate, precum cele atinse în momentul aprinderii unei țigări și a fumatului, modifică proprietățile substanțelor respective, cel mai adesea crescând efectele lor toxice.

Aprinderea unei țigări determină, în fumul degajat, apariția a aproximativ 4000 de constituenți. Dintre aceștia, au fost izolați numeroși compuși cancerigeni în urină, sucuri digestive și chiar și în mucusul cervical al femeilor fumătoare, arătând că aceste substanțe pot ajunge, practic, în orice regiune a organismului. Majoritatea compușilor chimici inhalați rămân în plămâni, făcând din aceste organe cele mai predilecte zone de apariție a cancerului.

Așadar, pe lângă tutun, țigările conțin și multe alte substanțe ce acționează pe mai multe planuri, întărind efectele biologice adictive ale țigărilor. Ele sporesc activitatea nicotinei, cresc concentrația acesteia, scurtează timpul necesar pentru ca aceasta să poată fi absorbită, dilatează diametrul căilor respiratorii și inhibă reflexul tusei. Aceste ingrediente au fost adăugate amestecului după un lung proces de cercetare științifică inițiat de companiile de țigări.

Cu alte cuvinte, companiile producătoare, pentru a-şi creşte vânzările, au făcut tot ce s-a putut din punctul de vedere al chimizării ţigării, fiind în același timp conştiente de riscul acestor substanţe de a crește potenţialul cancerigen al fumatului. Aşadar, sloganul „Fumatul provoacă cancer” nu este chiar cel mai corect, ci mai curând ar trebui să se spună că astăzi ţigările sunt îmbibate cu substanţe chimice care ajung în plămânii şi în organismul nostru ca veritabile otrăvuri care, în timp, ne vor distruge sănătatea. De aceea, cancerul va apărea astăzi la fumători într-un interval de timp mult mai scurt faţă de trecut, căci ţigările sunt de mii de ori mai toxice decât cele din vremea bunicilor noştri.

(va urma)

Asist. univ. dr. Veronica Grădinariu

și Virgiliu Gheorghe

 Articol publicat în numărul din martie 2018 al revistei „Familia Ortodoxă”

  1. http://www.who.int/dg/lee/speeches/2003/helsinki/en.
  2. Peto R, Lopez AD. Future worldwide health effects of current smoking patterns. In: Koop CD, Pearson C, Schwarz MR, eds. Critical Issues in Global Health.New York, NY: Jossey-Bass; 2001.
  3. Genetic engineering high nicotine plots. Bates no. 3001191/1212. http://legacy.library.ucsf.edu/tid/hpl41f00.
  4. Genetic engineering of tobacco for nicotine biosynthesis. RJ Reynolds. Bates no. 507029142/9143. http://legacy.library.ucsf.edu/tid/jtq34d00.
  5. Conkling MA. The molecular genetics of nicotine biosynthesis in tobacco altering nicotine content through genetic engineering. October 1, 1997. Philip Morris. Bates no. 2063655463. http://legacy.library.ucsf.edu/tid/wmf67e00.
  6. Lewan T. Brazil’s secret: crazy tobacco. RJ Reynolds. Bates no. 522608883/8891. http://legacy.library.ucsf.edu/tid/xoc60d00.
  7. Tob Control.1999;8:75–80.
  8. https://history.stanford.edu/publications/golden-holocaust-origins-cigarette-catastrophe-and-case-abolition
  9. Int J Environ Res Public Health 2009; 6(2):558–67.
  10. Am J Public Health 2008; 98(9):1643–50.
  11. Nicotine & Tobacco Research 2012; 14(1):79–90.
  12. Science 1964; 143:247–49.
  13. Am J Public Health 2007; 97:1981-91.
  14. Expert report from Action on Smoking and Health, Imperial Cancer Research Fund. http://www.ash.org.uk/files/documents/ASH_623.pdf
  15. Bates C, Jarvis M, Connolly G. Tobacco additives: cigarette engineering and nicotine addiction. Bates no. 83452276. http://www.ash.org.uk/html/regulation/html/additives.html.
  16. Exp Toxicol Pathol 2008; 60:141-56.
  17. Deutsches Krebsforschungszentrum, Heidelberg. Increased health hazards due to additives of tobacco products – consequences for product regulation. Heidelberg, 2005, http://www.dkfz.de/de/tabakkontrolle/download/Publikationen/Fakten/Factsheet_Zusatzstoffe_engl.pdf
  18. National Center for Chronic Disease Prevention and Health Promotion. Tobacco products fact sheet. http://www.cdc.gov/tobacco/sgr/sgr_2000/factsheets/factsheets_tobacco.htm.
  19. The Legacy Tobacco Documents Library, LTDL; https://www.industrydocumentslibrary.ucsf.edu/tobacco/
  20. Schwenk M, Thielmann HW, Pötscheke-Langer M, Wiebel FJ. Strategy for toxicity evaluation of tobacco additives and their regulation. http://www.dkfz.de/de/tabakkontrolle/download/Publikationen/Fakten/Factsheet_Strategy_for_Toxicity_Evaluation_.pdf
  21. Cad Saúde Pública 2015; 31:223-5.
  22. Food Chem Toxicol 2006; 44:1789-98.
  23. Eur Neuropsychopharmacol 2007; 17:627-36.
  24. Int J Environ Res Public Health 2011; 8:613-28.
  25. Nicotine Tob Res 2005; 7:761-71.
  26. Tob Control 2016; 25:444-50.
  27. World Health Organization’s International Agency for Research on Cancer – (IARC) 2003
  28. http://ec.europa.eu/health/scientific_committees/opinions_layman/tobacco/en/l-3/5.htm
  29. Nicotine Tob Res2013; 15(3):622-32.
  30. Neuropsychopharmacology 2005; 30(4):705-12.
  31. Food Chem Toxicol 2005; 43(9):1303-22.
  32. https://www.dkfz.de/de/tabakkontrolle/download/PITOC/PITOC_Tobacco_Additives_Liquorice_Extract.pdf
  33. Tob Control 2006; 15(3): 189–198.
  34. FASEB J 2005; 19(2):231-3.
  35. Toxicology 1980; 15:219-32.
  36. Nicotine & Tobacco Research 2005; 7(5):761–71.