În numărul trecut al revistei noastre am făcut o prezentare a uneia dintre cele mai eficiente metode de combatere a cancerului, un tratament suport pentru oricare strategie de luptă împotriva celulei tumorale. Hipertermia, foarte puţin cunoscută în ţara noastră, dar folosită deja pe scară largă în mari clinici din Europa, America şi Asia este, după cum am văzut, o metodă prin care se ridică temperatura tumorii până la nivele care favorizează distrugerea acesteia.

 

Literatura cunoaşte două tipuri de hipertermii: cea locală, despre care am vorbit mai mult în numărul trecut al revistei, şi hipertermia sistemică, generală sau totală, în care temperatura întregului corp este ridicată până la nivele terapeutice. Despre acest tip de hipertermie vom încerca să spunem câteva cuvinte în cele ce urmează.

Hipertermia sistemică

Hipertermia sistemică, denumită și hipertermie generală, este o formă de terapie ce face uz de metode biofizice de creștere uniformă a temperaturii în întregul organism, utilizând căldura pentru a elimina celulele canceroase și pentru a restricționa și preveni recurența și declanșarea proceselor de metastazare. La ora actuală, metodele clinice de aplicare a hipertermiei sistemice includ instrumente extracorporale de generare a căldurii în sistem circular, cabine cu microunde, dispozitive cu radiație infraroșie și sisteme endogene de hipertermie sistemică. Dintre toate acestea, dispozitivele care se bazează pe raze infraroşii trecute prin apă sunt cele mai puţin invazive şi deopotrivă de eficiente în creşterea controlată a temperaturii până la nivelele în care poate fi distrusă chiar şi celula canceroasă. Aşadar, scopul hipertermiei sistemice este de a induce efectele benefice pe care febra le are în organism. De obicei, pe parcursul a trei ore, este indusă temperatura de 40-41 °C, cu posibilitatea de menținere la 38-40 °C timp de patru-opt ore.

Ca şi în cazul hipertermiei locale, hipertermia generală are aplicaţii importante în cancer, dar, mai mult, şi într-o mulţime de alte patologii. Dezavantajul acesteia faţă de hipertermia locală este acela că temperatura nu poate fi ridicată la nivele mai mari de 41-41,5 °C, dar are şi avantaje importante faţă de hipertermia locală. În primul rând, poate fi folosită în metastaze, unde celulele tumorale sunt răspândite în corp. Pe de altă parte, hipertermia sistemică mobilizează nişte mecanisme celulare şi fiziologice care favorizează mult lupta organismului cu cancerul. De pildă, cercetările de specialitate au arătat că hipertermia sistemică (generală) determină:

– maturizarea celulelor de la nivel cerebral;

– creșterea răspunsului imun (prin interacțiunea celulelor dendritice cu celulele T CD8);

– activarea prelungită a celulelor T imunitare;

– activarea monocitelor și macrofagelor;

– eliberarea factorului tumoral de necroză a (TNFa);

– creșterea numărului de limfocite T și celule natural killer (NK);

– stimularea generală a răspunsului imun al organismului;

– temperaturile mai mari de 41 °C determină apariția acidozei în celulele canceroase, lucru ce scade viabilitatea și capacitatea lor de diviziune;

– temperaturile ridicate determină activarea sistemului imunitar al organismului, cu creșterea producției de interferon. Reputatul medic german Rolf Issels a observat că hipertermia crește concentrația proteinelor de șoc termic (HSP) de pe suprafața celulelor canceroase, predispunându-le, astfel, la atacurile sistemului imunitar;

– hipertermia sistemică poate fi utilizată cu succes în cazul cancerelor metastatice.

Numeroase trialuri clinice au studiat efectele tratamentului combinat al hipertermiei cu radioterapia sau chimioterapia. Aceste studii s-au concentrat pe tratarea mai multor tipuri de cancer, precum sarcoame, melanom, cancer de cap și gât, cancer de creier, pulmonar, esofagian, de sân, de vezică urinară, anal, hepatic, cervical, peritoneal. Multe din aceste studii au arătat apariția unei reduceri semnificative în volum a tumorii, atunci când hipertermia a fost combinată cu alte forme de tratament.

Hipertermia și chimioterapia

Datele din literatura de specialitate au indicat o cumulare a efectelor pe care hipertermia și chimioterapia le au atunci când sunt utilizate în terapie împreună. În ceea ce privește aplicațiile clinice per se, îmbinarea acestor efecte este aplicată în mod curent pentru a atinge efecte precum cel de stimulare a beneficiilor terapeutice, reducerea dozelor de chimioterapice administrate, diminuarea efectelor toxice și a celor secundare cauzate de aceste medicamente.

Mecanismele ce stau la baza efectelor cumulative ale hipertermiei și chimioterapiei pot fi descrise astfel:

  1. Temperatura ridicată modifică metabolismul chimioterapicelor din organism. Interacțiunea metabolică a medicamentelor se modifică când acestea sunt expuse la temperaturi mai mari de 41 °C. De exemplu, la nivelul ficatului și rinichilor, căldura slăbește sau oprește inactivarea acțiunii terapeutice a ciclofosfamidelor, determinând o stimulare a efectelor medicamentului și o prelungire a efectelor resimțite.
  2. Vascularizația tumorală este modificată la temperaturi peste cele fiziologice, în sensul stagnării sângelui în țesutul canceros, concomitent cu concentrarea substanțelor medicamentoase în respectivul țesut, ca urmare a convergenței celor două forme de terapie.
  3. Temperaturile ridicate modifică permeabilitatea membranei celulei canceroase. Odată cu creșterea temperaturii este crescută și permeabilitatea celulară. Drept urmare, medicamentele chimioterapice intră în celulele canceroase mult mai ușor, concentrația intracelulară crescând rapid, susținând concomitent și efectul terapeutic.
  4. Temperatura crescută poate determina intensificarea efectelor medicamentelor chimioterapice asupra celulelor tumorale. Citotoxicitatea majorității acestor substanțe medicamentoase este crescută odată cu creșterea temperaturii, și, corelat, slăbită în cazul unei valori normale a temperaturii organismului, cu restricționarea efectelor terapeutice dorite.
  5. Datorită caracteristicilor histologice specifice și ale vaselor de sânge de la nivelul tumorii, mediul intracelular canceros este mai sensibil la efectele hipertermiei, în timp ce mediul extracelular e descris de o sensibilitate mai mare față de radioterapie. Prin urmare, efectele radioterapiei și ale chimioterapiei pot fi întărite dacă sunt aplicate concomitent cu hipertermia.
  6. Hipertermia poate preveni apariția rezistenței tumorii la efectele medicamentelor chimioterapice și poate chiar reface sensibilitatea la terapie.

În anul 20081, echipa medicului Hegewisch-Becker din Hamburg, Germania, a publicat rezultatele unui studiu clinic al hipertermiei generale (41,8 °C) combinată cu chimioterapie, pentru pacienții cu cancer colorectal metastatic, care arătau răspunsul impresionant al pacienților la tratament, și creșterea perioadei de supraviețuire cu o medie de 70 de săptămâni. Rezultate similare, dar la copii, au fost obținute și de echipa de medici condusă de Dr. Ismail-Zadeh, din cadrul Spitalului de Oncologie Pediatrică din Minsk, Belarus2. Copiii diagnosticați cu forme avansate de cancer renal au urmat un tratament combinat, hipertermie (3 ore, 41,8 °C – 42,5 °C), doxorubicină și α-interferon. Copiii au fost supervizați medical pe o perioadă de 22 de luni după încheierea tratamentului, starea lor fiind stabile.

Efectele directe ale hipertermiei asupra celulelor canceroase

Hipertermia utilizată ca și tratament oncologic presupune încălzirea țesutului tumoral, în vederea distrugerii celulelor canceroase. Hipertermia oncologică se folosește de caracteristici ale țesutului tumoral, cum ar fi susceptibilitatea mai crescută a celulelor canceroase la apoptoză (moarte celulară) în cazul creșterii temperaturii, comparativ cu celulele normale, pentru a le elimina.

Testele experimentale au arătat că hipertermia distruge celulele canceroase în manieră directă, diminuând sinteza ADN, ARN și a proteinelor, cărămizile de bază ale unei celule. Hipertermia poate afecta funcțiile normale ale membranelor celulelor prin modificarea permeabilității acestora, determinând intrarea în celulă a unui număr excesiv de proteine, modificarea structurii ADN-ului și distrugerea integrității celulelor canceroase. Hipertermia poate crește activitatea lizozomilor (organite celulare cu rol în distrugerea elementelor străine din celulă sau a celulelor bătrâne), determinând descompunerea organitelor celulare și moartea celulei.

Structura diferită a țesutului tumoral restricționează procesele de respirație ale celulelor canceroase în condiții de căldură (temperaturi ridicate), scăzând valoarea pH-ului (prin procese de respirație anaerobă) și stimularea activității lizozomale. pH-ul acid face mai susceptibile celulele canceroase la distrugere atunci când sunt aplicate temperaturi înalte în organism. Studiile pe modele animale au arătat că, atunci când pH-ul mediului în care se află celule tumorale este scăzut de la valoarea de 7,0 la 6,4, succesul metastazării cancerului este diminuat cu aproape 100%.

Deoarece sinteza proteinelor scade simțitor, proliferarea celulelor tumorale este de asemenea diminuată, catalizând procesele de moarte celulară din faza S de proliferare a ciclului celular.

Masa tumorală, în miezul ei, conține celulele ce trăiesc într-o stare de hipoxie (cu puțin oxigen). Aceste celule au rezistență la tratamentul cu radiații, însă sunt foarte sensibile la căldură. Cercetătorii cred că radioterapia distruge celulele oxigenate normal din straturile exterioare ale tumorii, în timp ce hipertermia acționează asupra celor din interiorul ei, diminuând considerabil rezistența totală a tumorii la tratamentul cu radiații sau medicamente.

Efecte detoxifiante ale hipertermiei

Prin intermediul pielii, a tractului respirator, sistemului urinar și a celui digestiv, organismul elimină o cantitate crescută de metaboliți și compuși chimic toxici. Analizele au arătat că, în medie, din corpul uman sunt eliminate peste 500 de clase de metaboliți și substanțe chimice dăunătoare, dintre care 140 de clase sunt excretate prin intermediul tractului respirator și aproximativ 180 prin piele, din această a doua categorie făcând parte dioxidul de carbon, amoniacul, acidul sulfuric, acidul uric, bacterii, viruși, minerale, apă, proteine, secreții glandulare etc.

Pielea reprezintă cel mai mare organ al organismului, având rol atât protector, cât și excretor. În medicina tradițională chinezească, medicii obișnuiau să trateze anumite boli doar prin tratarea acestui organ. Medicina modernă, mai ales cea scandinavă, utilizează metode specifice de tratament, cum ar fi sauna, ca și intervenții terapeutice în cazul anumitor boli grave. Datele experimentale au demonstrat că anumiți produși de excreție pot fi eliminați prin piele, determinând efecte de ameliorare a bolii, de prevenție și vindecare.

În cadrul hipertermiei, sunt puternic stimulate procesele de transpirație și de deschidere a porilor care, în mod normal, nu sunt deschiși. Odată cu producerea unei cantități mari de transpirație, sunt eliminați numeroși metaboliți și substanțe toxice ce afectează direct declanșarea sau evoluția bolii.

Hipertermia și fitoterapia

Sensibilizarea termică determinată de combinarea fitoterapiei și a hipertermiei, ca forme de tratament antitumoral, are două beneficii importante. În primul rând, plantele și medicamentele pe bază de extracte vegetale pot fi utilizate în controlul factorilor ce cauzează toleranța la căldură și pot crește sensibilitatea față de hipertermie a tumorii. În al doilea rând, hipertermia poate fi folosită pentru a intensifica acțiunea antitumorală a extractelor vegetale, în special în cazul pacienților ce nu mai răspund la tratamentul cu chimioterapice sau cei cărora nu li se recomandă un astfel de tratament. Combinarea fitoterapiei și hipertermiei poate crește sensibilitatea la hipertermie și crește efectele antitumorale ale extractelor vegetale.

Toleranța organismului ca urmare a expunerii repetate la temperaturi ridicate reprezintă un domeniu recent de cercetare în medicină. Expunerea repetată a celulelor la temperaturi cu valori mai mari decât cele fiziologice determină apariția fenomenului de toleranță la căldură, ce afectează direct sensibilitatea celulelor canceroase la această formă de tratament. Fitoterapia dorește să reducă această toleranță, mai ales a celulelor tumorale, și să protejeze celulele sănătoase de acest fenomen cu impact semnificativ asupra evoluției bolii.

Posibilitatea de a ne creşte controlat temperatura corpului

Febra rămâne unul dintre cele mai eficiente mecanisme de apărare a organismului în faţa bolii. Omul modern însă s-a obişnuit să asocieze febra cu starea de boală şi să lupte împotriva ei, cu ajutorul antifebrilelor, astfel că îşi împiedică propriul organism să se apere.

În timp, din cauza acestei strategii de combatere a febrei, dar şi altor consecinţe ale stilului de viaţă modern, mulţi dintre oameni aproape că nu mai cunosc febra. Acesta însă poate fi un fapt care ar trebui să ne dea de gândit, atâta timp cât febra rămâne unul din cele mai puternice mijloace de a curăţa organismul de celulele tumorale.

În acest context, noile tehnologii care permit ridicarea controlată a temperaturii corpului până la nivele terapeutice devin mai mult decât necesare omului modern. Astfel, cu ajutorul ştiinţei, care până mai ieri ne invita să luptăm împotriva febrei, recuperăm acest mijloc natural de luptă cu boala. Căci cercetările arată, în mod clar, că prin aplicarea tehnologiilor moderne sau tradiționale, căldura generată de radiație sau câmpul electromagnetic diminuează inflamațiile cronice, îmbunătățește circulația, metabolismul și aportul de nutrienți la nivelul țesuturilor parțial afectate, scade senzația dureroasă și spasmele musculare, elimină edemele. Date fiind aceste efecte, hipertermia se vădeşte necesară sau chiar de neînlocuit nu numai în cazul cancerului, ci şi al maladiilor non-canceroase precum inflamațiile cronice, hipofuncția diferitelor organe sau țesuturi, durere, probleme ale circulației sangvine, diferite afecțiuni imunitare primare (astm, bronșită cronică, artrită), recuperare posttraumatică etc.

În urmă cu 2500 de ani, Hipocrat observa că febra este cel mai puternic instrument de luptă împotriva bolii, afirmând celebrul lui aforism: „Ceea ce medicamentele nu pot vindeca o va face bisturiul, iar ceea ce nu va vindeca bisturiul o va face focul”. Aceeaşi concepţie o avea şi Parmenide, cu aproape 100 de ani înaintea lui Hipocrat, când spunea: „Daţi-mi puterea să produc febra şi voi vindeca orice boală”. Ne-au trebuit cam multe secole ca să redescoperim puterea vindecătoare a febrei, însă mai bine mai târziu decât niciodată.

Asist. univ. dr. Veronica Grădinariu

şi Virgiliu Gheorghe

Bibliografie

  1. Ann Oncol 2002,13(8):1197–1204.
  2. Pediatr Blood Cancer 2005,44(7):679–68.
  3. Oncol Rep 2001,8(2):219–23.

 Articol publicat în numărul din februarie 2018 al revistei „Familia ortodoxă”