O inițiativă plină de entuziasm

Profesori sau medici, psihologi sau avocaţi, în general oameni cu preocupări profunde privind educaţia copiilor şi familia constituie formatorii unei adevărate şcoli pentru părinţi, care a luat naştere în urmă cu aproape doi ani. Drumul nu a fost uşor, mai ales când nu ai resurse materiale, şi mass-media nu prea ştie de existenţa ta. Dar iată că deja în douăzeci de oraşe din ţară câteva sute de părinţi au beneficiat de programele de formare experienţială ale acestei „Școli a Familiei”, singura pe care putem deocamdată să o recomandăm.

Avem oare nevoie de o astfel de şcoală, mai cu seamă noi, care ne considerăm învăţaţi? Răspunsul îl puteţi bănui din interviul făcut împreună cu Iulia Ţoţa, formator, dar şi mamă a șapte copii. Desigur, concurenţa pe care o fac Internetul şi televizorul acestei mâini de oameni este zdrobitoare, însă, după cum ne-au lăsat să înțelegem, ei nu urmăresc educaţia de masă, ci formarea unui grup mic mai întâi, care să ducă mai departe o înțelegere sănătoasă, creștină asupra educației în familie, care, în timp, va lucra pentru a influența major societatea românească. (G.F.) 

 

– Iulia, ne-am întâlnit în urmă cu doi ani, când mi-ai povestit despre minunea naşterii celui de-al şaptelea prunc. De atunci, copiii au mai crescut. Sunt toate bune în familia voastră?

– Da, slavă Domnului, toate sunt bune. Aşa cum spui, copiii au crescut, avem deja un copil la facultate, suntem bucuroşi de tot ce ne-a dat Dumnezeu.

– Am aflat că experienţa ta în educaţia copiilor nu se limitează doar la „proiectul” familiei tale, ci te-ai implicat într-un proiect mai larg, de care beneficiază mai multe familii – este vorba de „Şcoala Familiei”, unde eşti formator. Ce reprezintă, de fapt, „Şcoala Familiei”?

– „Şcoala Familiei” este un program cu acoperire naţională, prezent în peste douăzeci de oraşe din ţară. Echipa „Şcolii Familiei” numără la acest moment aproximativ optzeci de membri: psihologi, profesori, preoți, medici, avocaţi și nu numai – părinţi sau nu.

Ceea ce facem, de fapt, este o încercare de abordare a problemelor şi provocărilor familiei din zilele noastre. Vorbim despre comunicarea în familie, despre cum ar fi bine să gestionam conflictele, despre ce înseamnă și cum se formează dependențele, despre alimentația sănătoasă, despre impactul mesajelor mediatice asupra minții copiilor noștri, despre cum să ne pregătim pentru perioada adolescenței și multe alte subiecte la fel de interesante. Programul se adresează tuturor celor interesaţi de educaţie, părinţi sau nu, viitori părinţi, bunici, educatori. Organizăm conferinţe, ateliere și întâlniri de comunitate. Prin ateliere ne propunem ca, pe lângă partea teoretică, să avem și o parte practică, o parte pentru discuţii, exemple, întrebări și răspunsuri și chiar exerciții.

Scopul principal al „Şcolii Familiei” este de-a construi o comunitate puternică de părinţi. De aceea organizăm întâlniri de comunitate atât la nivel local, cât și la nivel național.

– Care au fost gândurile cu care ai pornit în acest demers?

– Un prieten apropiat al familiei noastre ne-a invitat, pe mine şi pe soţul meu, să facem parte din acest proiect. Cunoşteam o parte din cei implicaţi în program, oameni frumoşi, dornici să se implice, să dăruiască celorlalţi. Am fost foarte bucuroşi că am fost chemaţi şi invitaţi să participăm la ce înseamnă „Şcoala Familiei”. Ne-am pregătit intens, am lucrat mai bine de un an de zile înainte de demararea proiectului. Este foarte multă muncă în spatele acestor ateliere și conferințe, mulţi oameni care s-au implicat, fiecare contribuind cu experiența lui.

 „Principalii vinovaţi suntem noi, părinţii”

 – Care crezi că sunt principalele probleme ale copiilor şi adolescenţilor în relaţiile cu părinţii lor, cu cei care trebuie să se ocupe de educaţia lor?

– Cred că la acest moment sunt provocări foarte multe. Principalele probleme ar fi lipsa timpului părinţilor, în primul rând, apoi lipsa de deschidere – aici vorbim atât de deschiderea din partea părinţilor, cât şi a copiilor. Sunt viziuni diferite asupra multor probleme, sunt noi provocări date de tehnologie, apoi vine influenţa foarte mare a anturajelor. Dar aceste probleme ale copiilor şi adolescenţilor, de fapt, mare parte din ele vin din educaţia din primii ani de viaţă ai acestor copii. Nu întâmplător ajung adolescenţii să aibă un comportament nepotrivit, „rebel”, cum îl numesc mulţi. Nu este responsabil doar anturajul de asta. Trebuie să ne asumăm faptul că principalii vinovaţi suntem noi, părinţii. Trebuie să ne asumăm rezultatul educaţiei pe care am dat-o copiilor noştri. De multe ori aud, şi nu sunt deloc de acord cu această perspectivă, că anturajul este de vină, sau şcoala, sau sistemul. Dăm vina pe toţi cei din jurul nostru, dar nu ne dăm seama că, de fapt, principalii responsabili suntem noi, părinţii.

– Şi unde greşim noi, părinţii?

– E greu de spus, şi termenul „greşim” este prea dur. De multe ori, nu ne dăm seama. Sunt greşeli mici, pe care le facem atunci când copiii noştri sunt mici, greşeli care, în timp, au consecințe grave. Sunt lucruri pe care nu le facem aşa cum trebuie, priorităţi pe care nu ni le stabilim aşa cum trebuie.

Să fim atenţi în jurul nostru, să vedem care e prioritatea principală a părinților: cariera. E pur şi simplu o goană permanentă după o slujbă mai bună, bani mai mulţi, ca să cumpărăm case mai mari, să mergem în concedii din ce în ce mai extravagante. Cumpărăm copiilor noştri foarte multe, considerăm că asta le trebuie; muncim ca să-i putem înscrie la cât mai multe activități pentru a le ocupa timpul – timp pe care ar trebui să-l petreacă cu noi. Dar noi suntem la serviciu. Este o morișcă din care nu mai avem puterea să ieșim și să ne gândim la adevăratul nostru rol în această lume.

Să ne punem câteva întrebări simple: Ce au nevoie copiii noștri? Care este prioritatea noastră? Timpul petrecut împreună, aceasta ar trebui să fie principala prioritate în orice familie, şi atunci altfel s-ar construi această relaţie cu copilul, cu soţul, cu soţia.

Tabere pentru părinți și copii

– „Şcoala Părinţilor” a lansat de curând un gen de tabere inedite, în care părinţii participă alături de copiii lor. Cum ţi-a venit această idee?

– „Şcoala Părinţilor” a început cu ateliere și cursuri la nivel local: fie săptămânal, fie la două săptămâni. Un curs complet se întindea pe două, trei, poate chiar patru luni. Am observat că părinţilor le era foarte greu să participe la toate aceste ateliere; fie că intervenea ceva, fie apăreau probleme în familie, fie nu aveau cu cine să-și lase copiii, sau pur și simplu se simțeau vinovaţi că i-au lăsat cu bona sau cu bunicii ca ei să vină să stea trei-patru ore la aceste ateliere. Așa am ajuns să ne gândim la o soluție în care părinţii să vină împreună cu copiii la aceste ateliere, iar copiii să aibă şi ei atelierul lor, în paralel cu cel al părinților. Am văzut că a fost mult mai bine, şi de aici a venit ideea taberelor.

Fără a exagera, aş putea spune că ideea acestor tabere îi aparţine Ilincăi, fiica mea cea mare, de 16 ani. Ei îi place foarte mult să lucreze cu copiii, să deseneze, să picteze, să cânte, să facă tot felul de jocuri, și s-a implicat încă de la început. Gândul a fost ca părinţii să participe la un curs intensiv, avându-i pe copii alături, ocupați cu activități frumoase, planificate astfel încât să aibă o finalitate, iar la sfârșitul taberei am avut surpriza să fim invitați, noi, părinții, la o mică serbare pregătită de copii.

Practic, în aceste tabere, părinții au posibilitatea să participe la un curs complet de 8-10 module din „Şcoala Familiei” într-un interval scurt, de maxim cinci zile – şi, ce este şi mai bine, să fie împreună cu copiii lor. Astfel, părinţii sunt scoşi din contextul vieţii de zi cu zi, din alergătura aceasta care ne copleşeşte de foarte multe ori şi nu mai avem disponibilitate pentru altceva, din rutina zilnică, și sunt mai deschiși spre a primi informații și a auzi și alte perspective.

Faptul că aceste cursuri se derulează într-un interval scurt de timp ajută foarte mult, pentru că pauzele disipează informația și slăbesc interesul. Un alt argument pentru aceste tabere este că încercăm să construim şi să întărim această comunitate de părinţi din toate oraşele ţării. În fiecare tabără am avut părinţi și din Suceava, și din Botoşani, și din Timişoara, și din Buzău, și din Galaţi, din foarte multe oraşe din ţară. Lucrul acesta ajută foarte mult, pentru că ştim foarte bine că suntem diferiţi, şi totuși vedem că avem aceleaşi probleme. Aceste tabere ajută la construirea unor relaţii foarte frumoase de prietenie între familii. Părinţii sunt dispuşi să împărtăşească din experienţa lor; unii pun întrebări, alţii răspund, fiecare aşa cum și cât este dispus să facă. Copiii se împrietenesc, și pot să vă spun că țin legătura chiar dacă sunt din alte orașe, iar adolescenții fac planuri pentru când se vor revedea și abia așteaptă următoarea tabără.

„Timp petrecut împreună”

– Care a fost programul părinţilor şi care al copiilor în aceste tabere?

– Părinţii au avut parte de 8-10 module din „Şcoala Familiei”. Practic, în fiecare zi am avut cel puţin unul-două, chiar și trei module. În paralel cu atelierele părinţilor, copiii au avut cercuri de artă şi muzică, dar nu numai. Au pregătit dulciuri și sucuri sănătoase, au frământat și copt figurine din cocă, au pus în scenă piese de teatru și, în plus, s-au jucat multe-multe jocuri.

Pe copii i-am împărţit în grupe de vârstă: am avut o grupă de copii până în 10-11 ani şi o grupă de pre-adolescenţi şi adolescenţi, pentru care am avut activităţi diferite. Cu adolescenţii am parcurs ateliere de dezvoltare personală, în care am încercat să abordăm subiecte delicate, dar specifice vârstei lor. În tabăra de iarnă am mers la săniuș și la schi, am avut instructori; copiii cei mari au fost chiar şi şase ore pe pârtie în fiecare zi. Au fost și ateliere în comun, părinţi cu adolescenţi, ateliere care se ţineau în special seara, după cină.

– Unde s-au desfăşurat aceste tabere şi câţi părinţi au participat?

– Tabăra din februarie a avut loc la Mănăstirea Caraiman, la Buşteni. Am avut apoi o tabără de vară tot la Mănăstirea Caraiman, iar o alta la castelul Miclăuşeni, în judeţul Iaşi. Au participat între 45 şi 65 de persoane – adulţii au fost aproximativ 20, iar restul copii, împărţiți pe categorii de vârstă.

– Ne poţi relata câteva din cele mai frumoase momente ale taberei?

– Au fost multe momente frumoase în aceste tabere, mai ales cele de training comun părinţi-adolescenţi. Sau jocurile coordonate de trainer, chiar sesiunile de schi, pentru că este timp petrecut împreună. Mă gândesc și la focul de tabără de la Miclăușeni, când părinţii au cântat alături de copiii lor. Au fost câteva exerciţii care au pus părinţii de copii mici față în faţă cu părinţii de copii mari, şi a fost un schimb foarte frumos de experienţă și de sfaturi. O zi frumoasă a fost ziua de 20 iulie, de Sfântul Ilie, când eram în tabără la Castelul Miclăușeni, iar la Mănăstirea Miclăușeni era hram. Am rugat participanții să-și aducă o ie pentru această zi și am participat cu toții la Sfânta Liturghie, îmbrăcați de sărbătoare. Am simțit din plin acest praznic! Cel mai frumos a fost când ne-am dat seama că eram douăzeci de familii din toate colțurile țării, care împărtășeam aceleași valori și ne preocupau aceleași probleme.

„Cuvântul meu îl ajută pe cel din fața mea?”

– Cum se poate cultiva comunicarea dintre părinţi şi copii? Ne poţi împărtăşi o soluţie practică din familia ta?

– Convingerea mea este că acest canal de comunicare se construieşte în timp, începând din primii ani de viaţă ai copilului. Dacă-i învățăm de mici să vorbească cu noi, să ne împărtășescă gândurile lor, experiențele lor – chiar și cei mici, de la grădiniță –, cu siguranță, atunci când cresc și ajung adolescenți o să comunicăm bine cu ei, pentru că au deja acest exercițiu al comunicării cu părinții. Să-i învățăm să ne mărturisească ce-au greșit, să nu dezvoltăm în ei teama că dacă au făcut ceva rău trebuie să se ascundă, să ne mintă, pentru că altfel ar fi pedepsiţi. E necesar un efort din partea noastră, a părinților, de a nu reacționa exagerat la greșelile lor, de a nu ne grăbi să pedepsim înainte de-a încerca să înțelegem copilul. Trebuie păstrat un echilibru, nu trebuie să cădem într-o extremă sau alta.

Aşa cum spuneam, pentru noi viaţa de familie, viaţa împreună este o prioritate, şi am stabilit acest lucru de acum mai bine de 14 ani, după ce ne-am dat seama că pierdeam teren în relația cu copiii noștri, pierdeam momente importante din viața lor, momente pe care nu aveam cum să le mai recuperăm. Pe atunci lucram foarte mult, eram într-o goană permanentă, și mi-am dat seama că pierdeam esențialul: viața împreună.

Contează foarte mult disponibilitatea şi deschiderea noastră, a părinţilor în primul rând. Cred că pentru o bună comunicare părinte-copil sunt necesare mai multe din partea părinţilor: efort, răbdare, atenţie, afecţiune, disponibilitate, timp, respect, încredere. Pentru că, ştim bine, nu sunt toate lucrurile roz; viaţa în familie are multe momente critice, şi atunci foarte multe se pot evita dacă se comunică aşa cum trebuie. Atât de multe conflicte se pot evita dacă reușim să ne gândim, cu o fracțiune de secundă înainte de-a deschide gura: „Cuvântul meu îl ajută pe cel din fața mea? Îl întărește sau îl zdrobește?”. Să încercăm să ne observăm pe noi înșine, să vedem cât de des criticăm și cât de distructivă este, de multe ori, comunicarea dintre soți sau dintre părinți și copii. Cu puțin efort putem să construim, nu să dărâmăm.

– Ce proiecte de viitor pregăteşte „Şcoala Familiei”?

– În afară de cursurile care vor începe în curând, la sfârşitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, cursuri care se vor derula în douăzeci de oraşe din ţară, mai avem pregătite și câteva tabere. Vom avea o tabără în toamnă, în vacanţa copiilor, între 30 octombrie şi 4 noiembrie, tabără ce se va desfășura la cabana Voina, lângă Câmpulung-Muscel. După aceea, pregătim o întâlnire de comunitate la Alba Iulia, chiar de 1 Decembrie, ziua Marii Uniri. Vom petrece împreună ziua de 1 Decembrie, participând la evenimentele organizate în acest frumos oraș, vom avea probabil două ateliere de bază din „Școala Familiei”, dar și un cuvânt de învățătură de la Părintele Sabin Vodă despre viața de familie. Întrucât tabăra de iarnă de anul acesta s-a bucurat de succes, pregătim și pentru vacanța din februarie 2018 o tabără asemănătoare. Nu vor lipsi taberele din vacanţa de vară, dar este încă prea devreme să vorbim despre ele în acest moment.

(…)

Material realizat de

Mihaela Raluca Tănăseanu

Foto: Cristina Nichituş Roncea

Articolul integral poate fi citit în numărul din octombrie 2017 al revistei „Familia ortodoxă”

 =================

www.scoala-familiei.ro

FB: ScoalaFamilieiEducatiePentruParinti

contact@scoala-familiei.ro

tabere@scoala-familiei.ro

0741308867 – Iulia Țoța