Aveam 7 ani la prima spovedanie, arătam ca un soi de băiețel, încă credeam în Moș Crăciun, dar ce mi se părea mie mai fantastic era că barza îmi va aduce un frățior sau o surioară dacă aveam să pun zahăr în geam (din nefericire, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată).

Ca în fiecare Duminică, eram la biserică. Mama obișnuia să-mi spună că biserica este casa lui Doamne-Doamne și că Lui îi plac mult copiii, mai ales cei ascultători (trebuie să recunosc că uneori eram cam năzdrăvan). Vă vine să credeți cât de tare este? A murit pe cruce pentru mine, pentru mama, pentru tata, pentru Iustin (colegul meu de bancă), pentru Hector (peștișorul meu), pentru toată lumea.

După terminarea slujbei, mama m-a anunțat că avea să se spovedească. Pentru cei care nu știu, să te spovedești e ca atunci când te-ai murdărit și stai nespălat o săptămână, și începi să miroși foarte urât, numai că de data aceasta sufletul începe să miroasă, așa că trebuie să faci o baie ca să te cureți. Asta mi-a spus doamna învățătoare la școală. Și mi-a mai spus că toți copiii care au 7 ani ar trebui să înceapă să se spovedească, așa că m-am hotărât: mă voi spovedi!

Chiar dacă la început eram nerăbdător, când am urmat eu, am început să ezit. Noroc că o aveam pe mama lângă mine, care mi-a spus: „Tu urmezi”. După ce preotul a citit o rugăciune, s-a așezat lângă mine și m-a întrebat: „Cum te cheamă?”, iar eu i-am spus că Ioan. „Dar tu știi vreun Sfânt pe care îl cheamă Ioan?”. Atunci parcă am mai prins puțin curaj și i-am răspuns: „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Preotul a continuat să mă întrebe: „Ce știi despre el?”. Am stat un moment să mă gândesc, după care i-am răspuns: „Știu că-i plac bomboanele la fel de mult cum îmi plac mie”. În acel moment am văzut un zâmbet pe chipul preotului, care a început să-mi vorbească blând: „Dragul meu Ioan, să știi că trebuie să te porți frumos față de părinți, de profesori, de colegii tăi, de toată lumea. Lui Dumnezeu nu-i place când vorbim urât, când ne certăm între noi, când luăm ceva ce nu ne aparține, când mințim. De asemenea, trebuie să încerci să mergi la biserică de câte ori poți, dar mai ales Duminica, la Sfânta Liturghie. Să nu uiți să te rogi dimineața și seara și înainte de fiecare masă. Fie să spui Tatăl nostru, fie Înger, îngerelul meu, sau orice altă rugăciune știi tu. Tu ai făcut vreunul din aceste lucruri pe care ți le-am spus?”. Și am început să-i povestesc tot ce am făcut, iar mai apoi el mi-a explicat ce am greșit. După aceea s-a ridicat și a mai spus o rugăciune, iar la final mi-a spus ca data viitoare când voi veni la Sfânta Liturghie, dacă nu am băut sau mâncat nimic de dimineață, mă pot împărtăși.

Eram atât de fericit când am ieșit din biserică, încât totul părea mai frumos, mai viu în jurul meu. M-am întâlnit cu mama și i-am spus că-mi pare rău dacă am supărat-o vreodată și că abia aștept să fie iarăși Duminică pentru a mă putea împărtăși.

Ioana Şofîlcă

Sibiu

Text premiat la concursul de eseuri

al lunii aprilie 2013

Foto: Claudiu Pântea

 Marturie publicata in Revista Familia Ortodoxa nr. 101/Iunie2017