Alexandra Nadane

Pe Alexandra Nadane, tânăra preşedintă a Asociaţiei „Studenţi pentru Viaţă”, nu mai este nevoie să o prezentăm – o cunoaşteţi atât din paginile revistei noastre, cât şi din prezenţa sa activă şi curajoasă în spaţiul public. Am dorit să stăm de vorbă cu ea despre „Marşul pentru viaţă” din 2017, organizat în ultimii ani cu binecuvântarea şi sprijinul Patriarhiei Române, cât şi îndeobşte despre mişcarea pro-viaţă şi de efectele ei pozitive în ţara noastră. (R.H.)

 

– „Marşul pentru viaţă” din acest an va avea loc de Buna-vestire, pe 25 martie, în sute de oraşe din România şi Republica Moldova. Tema din acest an este „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”. Dorim să transmitem faptul că femeile aflate în criză de sarcină au nevoie de sprijin şi că, în foarte multe cazuri, finalul unei crize de sarcină depinde de atitudinea pe care noi, cei care suntem în jurul unei femei în criză de sarcină, o avem faţă de aceasta.

Mai pe larg, este vorba de faptul că, de foarte multe ori, o femeie, atunci când află în mod neaşteptat că este însărcinată, întâmpină dificultăţi în relaţia cu partenerul. Practic, procentul femeilor care se simt presate să facă avort este de 65%. Prin urmare, există situaţii dificile în care partenerul presează femeia să facă avort, există situaţii în care familia sau cercul de cunoscuţi o presează şi o împing către asta, la fel cum există şi situaţii în care femeia este lăsată efectiv singură, fără soluţii, uneori chiar pe drumuri şi, din păcate, lucrul cel mai simplu, aparent, pe care este tentată să îl aleagă este avortul. Dar asta se întâmplă numai şi numai din lipsa sprijinului, din cauză că efectiv uneori trecem ignoranţi peste problemele cu care se confruntă aceste femei.

Tocmai din acest motiv în acest an punem accentul pe nevoia de implicare, pe ideea că depinde de fiecare dintre noi ce facem pentru femeile aflate într-o criză de sarcină; să nu aşteptăm de la stat, să nu aşteptăm de la Biserică, să nu aşteptăm de la cele câteva organizaţii „pentru viaţă” existente în ţară. Desigur, efortul şi implicarea lor sunt foarte importante, dar contează foarte mult ce face fiecare în situaţiile concrete pe care le întâlnim.

– Poţi să dai câteva exemple concrete în care oamenii au intervenit şi au reuşit să schimbe situaţia în bine?

– Exemplele sunt mult mai multe decât am bănui. Cred că foarte mulți dintre cei de azi trebuie să le mulţumim mamelor noastre, căci foarte multe au trecut printr-o criză de sarcină, şi tuturor celor care le-au sprijinit. De exemplu, în Asociaţia „Studenţi pentru viaţă” este o colegă a cărei mamă, când era însărcinată cu ea, s-a gândit să facă avort pentru că nu avea o situaţie materială foarte bună şi pentru că se gândea că mai vine un copil în familie, că e foarte greu, că soţul nu o susţine. S-a pregătit efectiv să meargă la spital să facă avort, moment în care mama ei (bunica colegei) s-a aşezat în genunchi în faţa ei şi a rugat-o cu lacrimi în ochi să păstreze copilul, să nu meargă la spital să facă avort, că o va ajuta să îl crească şi o va susţine. Iată că, datorită acestei bunici, colega mea este studentă, a terminat o facultate, este la Master acum, se dezvoltă pe plan profesional şi este recunoscătoare pentru ceea ce a făcut bunica ei ca să o salveze, iar în acest moment este implicată, la rândul ei, în activităţi „pentru viaţă”.

Practic, foarte mulţi dintre noi suntem salvaţi de la avort datorită faptului că cineva, o cunoştinţă, o bunică, o prietenă a fost alături de mamele noastre şi le-a spus „O să fie bine, o să fiu alături de tine”.

 „Femeile aflate în criză de sarcină au nevoie de sprijin şi de soluţii”

 – Organizezi de câțiva ani de zile acest marş în București. Ai vreun feedback în ceea ce priveşte scăderea ratei avorturilor?

– Oficial, în ceea ce priveşte statisticile, există o scădere a numărului de avorturi, însă această scădere nu este reală, din cauză că la noi în ţară statisticile sunt subraportate. Din 1990 până în prezent clinicile particulare nu sunt obligate să raporteze numărul de avorturi. Nu sunt înregistrate avorturile medicamentoase, nu se știe numărul de avorturi făcute de românii plecați la muncă în străinătate. Deci, practic, numărul avorturilor reale este mult mai mare decât cel din statisticile statului. Am observat, însă, o schimbare de atitudine, pentru că a fi „pentru viaţă” nu înseamnă doar a nu fi de acord cu avortul, ci înseamnă a înţelege că femeile aflate în criză de sarcină au nevoie de sprijin şi înseamnă să vii cu soluţii. Noi propunem şi promovăm adopţia începută din timpul sarcinii, de exemplu. Sunt tot felul de soluţii – cum sunt cutiile baby-box, care funcţionează în alte ţări, unde o mamă care nu poate să îşi crească copilul şi să îi ofere o educaţie, în loc să îl abandoneze pe stradă şi la întâmplare, alege, ca ultimă soluție, ca alternativă la prunc-ucidere, să îl lase într-o cutie care este amplasată fie la spitale, fie la biserici, fie la secţii de poliţie sau pompieri. În câteva zeci de secunde, acel copil este preluat de personalul respectivei organizaţii, care are apoi grijă de el şi îl duce spre sistemul de adopţie.

Avem în România peste 22 de milioane de avorturi din 1958 până în prezent, doar cele înregistrate în statisticile statului, iar numărul lor se datorează în principal lipsei de sprijin pentru femeile aflate în criză de sarcină. Foarte multe mărturii pe această temă ale femeilor spun clar că dacă ar fi fost cineva să le dea o mână de ajutor, să le spună o vorbă bună, să le ajute să-şi rezolve problemele care le-au împins la avort, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

În activitatea noastră ne întâlnim cu cel puţin două tipuri de experienţe ale femeilor care s-au confruntat cu o criză de sarcină: unele care s-au confruntat cu o situaţie de criză dar au păstrat copilul, şi altele care au făcut avort şi regretă. Se vede clar această diferenţă: în cazul celor care au păstrat copilul, au făcut asta pentru că au fost sprijinite, pentru că a fost cineva acolo; în cazul celor care au făcut avort, nu a fost nimeni şi efectiv au fost împinse, îndreptate către acest rău.

Am văzut această schimbare la nivel de mentalitate. De exemplu, m-am împrietenit cu o tânără din alt oraş, şi într-o zi mergeam cu trenul spre Bucureşti şi povesteam despre diferite activităţi pe care le facem pentru „Marşul pentru viaţă”. Dintr-odată, ea m-a privit şi mi-a zis: „Știi, dacă se întâmpla acum doi ani să rămân însărcinată, eu făceam avort fără nici o problemă”. Am rămas foarte mirată, pentru că ştiam cum gândeşte şi cum este acum. Şi zic: „Cum aşa?”. Ea mi-a zis: „Simplu, eu consideram că avortul pur şi simplu rezolvă problema femeii, te scapă de griji, de probleme, de atitudinile şi de reacţiile negative ale celorlalţi şi consideram că oricum copilul nu suferă, că el nu este format şi nu îl afectează cu nimic”. M-am mirat, dar în acelaşi timp am întrebat-o cum de s-a întâmplat această schimbare, iar ea mi-a zis: „Pur şi simplu, m-am implicat într-o asociaţie, iar cei din asociaţia respectivă m-au implicat în organizarea «Marşului pentru viaţă». Citind, văzând pancartele, desenele şi citind mărturiile, văzând oamenii care vin acolo, mămicile care se implică, familiile care sunt alături de cei care ies la «Marşul pentru viaţă», mi-am reconsiderat anumite convingeri şi anumite atitudini şi am ajuns să înţeleg cum stau lucrurile”.

Sunt tot mai mulţi oameni cu care se petrece această schimbare. Din fericire, discursul „pentru viaţă” este mult mai prezent în spaţiul public. Dar în continuare se fac încă puţine lucruri în privinţa sprijinului femeilor aflate în criză de sarcină – şi aici pot să dau exemplul Statelor Unite, unde există peste 2.800 de centre de consiliere pentru criza de sarcină, aproape de patru ori mai multe decât clinicile de avort, pe când la noi în ţară sunt puţine, aproximativ treizeci şi ceva de centre, dar în multe dintre ele sunt voluntari care încearcă să facă şi ei ce pot, nu sunt la standardele de afară.

 „Dorim să protejăm viața pentru firescul acestor lucruri”

– Poţi să ne spui care este situaţia în alte ţări în ceea ce priveşte susţinerea cauzei „pentru viaţă”?

– Da, cel mai recent exemplu, model extraordinar pentru noi, care ne-a folosit foarte mult, este cazul S.U.A. Acolo s-a organizat în ianuarie acest an a 44-a ediţie a „Marşului pentru viaţă”, la care au fost prezenţi sute de mii de oameni. Marșul are loc la Washington, dar vin din toate statele americane, sunt foarte multe personalităţi şi oameni extraordinari care se alătură în fiecare an. Este o atmosferă deosebită, pentru că oamenii aceia chiar ştiu de ce sunt în stradă şi îşi promovează deschis convingerile. Vin cu pancarte desenate de ei, foarte frumoase, cu copiii, cu întreaga familie. „Marşul pentru viaţă” s-a bucurat şi de participarea vicepreşedintelui Americii, Mike Pence, care a fost împreună cu soția și cu una din fiice – toată familia lor participa la marșuri pentru viață şi înainte să deţină această funcţie. El a transmis un mesaj pozitiv „pentru viaţă”, un mesaj de reafirmare a valorilor vieţii, un mesaj pe care întreaga Americă îl aştepta, în care se referă la faptul că America şi Preşedinţia Americii şi instituţiile de bază ale S.U.A. susţin viaţa şi sunt alături de mişcarea „pentru viaţă”. Nu în ultimul rând, a vorbit femeia cu cea mai importantă funcţie de la Casa Albă, Kellyanne Conway, şi Mia Love, care este prima republicană de culoare din Congresul S.U.A. De asemenea, aş vrea să menţionez că, până anul acesta, în S.U.A. o mare parte a presei ignora numărul mare de participanţi, ignora amploarea acestui eveniment. Au fost multe cazuri în care s-a spus că au participat câteva zeci de mii de oameni, sau câteva mii, dar ei erau sute de mii. Dar anul acesta „Marşul pentru viaţă” s-a bucurat de o publicitate mai mare în toată presa americană.

Pentru noi, „Marşul pentru viaţă” din America este un model, pentru că au o experienţă foarte mare – iată, sunt la a 44-a ediţie. Temele pe care noi le-am avut în fiecare an la „Marşul pentru viaţă” le-am preluat şi de la ei, pentru că au o vastă experienţă. Ei nu fac doar marşuri pentru viaţă, ci sunt mii de organizaţii şi sute de mii de oameni care se implică şi fac foarte multe lucruri, au măsuri concrete de sprijin al femeilor în criză de sarcină.

– Dar din Europa aveţi modele?

– În afară de Polonia și Irlanda, în Franța este cel mai puternic dezvoltată mișcarea pentru viață. Chiar a avut loc de curând „Marşul pentru viaţă” la Paris şi s-a bucurat de o participare numeroasă, au fost cincizeci de mii de oameni. Din păcate, în Franţa se întâmplă un fenomen greu de înfruntat: se încearcă restricţionarea de către unele guverne a activităţii organizaţiilor „pentru viaţă”, a fost chiar o iniţiativă legislativă de blocare a activităţii site-urilor „pentru viaţă” şi sunt situații în care oamenii care încearcă să facă ceva pe domeniul acesta sunt sancţionaţi. Este cazul unui bătrânel de peste 80 de ani, pe care îl cheamă Xavier Dor, care a decis să se implice şi să facă ceva pentru femeile aflate în criză de sarcină. S-a aşezat în apropierea unei clinici unde se făceau avorturi şi a început să croşeteze botoşei pentru bebeluşi. Când o femeie mergea la clinică, îi dăruia o pereche de botoşei croşetaţi şi o încuraja, spunându-i că o să fie bine dacă păstrează copilul. Ei bine, acest bătrânel inofensiv a fost amendat pentru activitatea pe care o desfăşura, o activitate caldă şi inofensivă, a fost condamnat la închisoare. Există acest tip de presiune, dar totuşi oamenii se implică.

În România suntem într-un moment destul de dificil în clipa de faţă, pentru că există o frică, o teamă de asumare a convingerilor „pentru viaţă” pentru că apar etichetări în societate, marginalizări, şi acest lucru face ca implicarea să fie o problemă. La fel se întâmplă pe reţelele de socializare din mediul online: unii oamenii care sunt pro-viață nu promovează articole şi materiale „pentru viaţă” pentru că se tem: „Ce vor zice unii, ce vor spune alţii, ce se întâmplă dacă o să fiu etichetat pentru că sunt «pentru viaţă»”. Dar, în primul rând: dorim să protejăm viața și să sprijinim femeile în criză de sarcină nu pentru ce o să spună sau nu o să spună unii şi alţii, ci pentru copii, femei și pentru firescul acestor lucruri!

 „Dacă nici atunci nu vom fi împreună, când vom fi?”

– Concret, ce am putea face la locul de muncă, la şcoală, la serviciu fiecare dintre noi?

– În primul rând, când auzim că o femeie trece printr-o criză de sarcină să îi spunem că o sprijinim cu tot ce are nevoie pentru a naște copilul. Și să facem asta! Dacă ni se pare că e greu să facem singuri, să apelăm la cunoscuți. Cu discreție, căci unele femei în criză de sarcină se rușinează să spună că au nevoie de ajutor, dar cu tenacitate.

Apoi aş vrea să subliniez că „Luna pentru viață”, 1-31 martie, oferă un cadru în care putem organiza fel de fel de acțiuni publice „pentru viață”. Și nu e nevoie de mult sau de mulți! E suficient dacă proiectăm un film pro-viață la școală, cu prietenii, la parohie. Și trei oameni dacă fac asta, este foarte important. Ei se vor forma, ei vor învăța ceva și vor aplica în viața lor, vor transmite altora. Dacă merg trei oameni la un centru de copii și se joacă cu ei, îi ajută o dată la lecții. Sau dacă organizăm o prezentare de carte – anul trecut am oferit organizatorilor locali ai marșului cartea de colorat „Așteptându-l pe Bebe”, iar anul acesta autoarea, Veronica Iani, a pregătit alte două cărți pentru copii care vor fi oferite organizatorilor locali: „Ioana – o poveste despre Sindromul Down” și „Bebe – o poveste din burtică”.

Și cred că dacă dorim să sprijinim femeile și copii, trecem clar în agendă „Marşul pentru viaţă”, 25 martie, anul acesta. În oraşul în care suntem, în localitatea în care suntem, să mergem la marș. Dacă sunt dintr-o localitate sau dintr-un oraş unde nu se face „Marşul pentru viaţă”, îi invităm pe cei care citesc acest interviu să ia legătura cu noi, să ne contacteze, putem să îi ajutăm să organizeze. Este foarte important să fiţi acolo pe 25 martie şi să nu aveţi altceva mai important de făcut, pentru că, participând la acest marş, transmiteţi sprijinul, transmiteţi solidaritatea voastră femeilor aflate în criză de sarcină, le transmiteţi că nu sunt singure, sunteţi alături de ele, că nu sunteţi indiferenţi.

De foarte multe ori am fost întrebată de ce trebuie să fim acolo. Unii dintre noi au convingeri „pentru viaţă”, cred în aceste lucruri, au aceste valori şi nu înţeleg de ce trebuie să vină la marş. Ei bine, într-o singură zi din an românii din toate colţurile ţării şi din Republica Moldova ies în stradă să afirme acest mesaj, să transmită societăţii, celorlalţi oameni, că ei sunt „pentru viaţă”, că lor le pasă de situaţia femeilor aflate în criză de sarcină şi că vor să facă ceva. Dacă nici atunci nu vom fi împreună, când vom fi? Să fim împreună pentru viață!

La marș și la activitățile din „Luna pentru viață” sunt invitați toți. Marșul e neconfesional și apolitic. E greu pentru o persoană publică să îşi asume un mesaj pro-viață ferm, dar am observat că cei care se implică au bucurie şi mulţumire. Un exemplu este actrița Ioana Picoș, care se ocupă de organizarea la finalul „Marşului pentru viaţă” din București a unui concert.

„La orice problemă există soluţii”

– Alexandra, care este gândul tău pentru mamele aflate în criză de sarcină?

– Gândul meu pentru femeile aflate în criză de sarcină este să îndrăznească să lupte pentru viaţa copilului lor, să nu îşi piardă niciodată nădejdea că o să fie bine şi că Dumnezeu le va ajuta şi le va dărui în viaţa lor lucruri atât de minunate, cum nu s-au gândit niciodată. Să nu se descurajeze şi să ceară ajutor celor din jur, organizaţiilor „pentru viaţă”, care sprijină femeile însărcinate, să ceară ajutor oricui îl poate oferi, căci cu siguranţă în jurul lor sunt oameni care le pot ajuta, le pot spune o vorbă bună, le pot ajuta chiar şi cu problemele materiale pe care le au. La orice problemă există soluţii, dar avortul nu este niciodată o soluţie, pentru că opreşte viaţa copilului şi reprezintă o traumă foarte mare pentru mamă.

Este o tradiţie ca „Marşul pentru viaţă” în România să se organizeze în cea mai apropiată sâmbătă de Buna-vestire, iar anul acesta chiar de Bunavestire va fi marşul. Este o sărbătoare a vieţii, este o bucurie pentru noi că „Marşul pentru viaţă” coincide cu Buna-vestire, şi Maica Domnului ne-a ajutat întotdeauna, pentru că şi ea este Mamă şi simte cel mai bine trăirea unei mame. Aş adăuga, la mesajul pentru femeile care sunt în criză de sarcină, să aibă nădejde la Maica Domnului, pentru că Maica Domnului este Mamă şi înţelege foarte bine neliniştile, fricile şi le poate ajuta să depăşească aceste momente de criză.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tănăseanu

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 98/Martie 2017