Ecourile interviului privind adevăratele mesaje ale filmului „Frozen” au depăşit cu mult aşteptările noastre. Au fost şi dintre aceia cărora le-a fost greu să recunoască că aşa stau lucrurile, mai cu seamă pentru că-şi lăsaseră de multe ori copiii să se uite la acest film, dar cu mult mai mulţi au fost aceia care ne-au mulţumit şi ne-au încurajat, spunându-ne că au nevoie de o astfel de informaţie pentru a-şi putea proteja şi salva copiii. Iată-ne aşadar în faţa unui nou episod al interviului nostru, o abordare poate mai surprinzătoare decât cele de până acum.

 

– Domnule Virgiliu Gheorghe, ultimul interviu privind producția casei de filme Disney „Frozen” a stârnit din nou o mulţime de reacţii. Cum vi s-a părut că a fost receptat mesajul?

– Mult mai mulţi s-au dumirit privind nocivitatea mesajului, însă în privinţa gradului de elaborare şi de coerenţă în transmiterea – aş zice eu, genială – a unui anumit set de valori, mi s-a părut că filmul „Frozen” încă a rămas un mister pentru cei mai mulţi.

Din păcate, am constatat că există şi acei cititori care nu pot accepta adevărul. Unii nici nu au văzut filmul, poate doar secvenţe, deşi copiilor le-au îngăduit să-l vadă de multe ori. Alţii au văzut filmul, dar dublat în limba română, ceea ce înseamnă că nu au putut pătrunde multe dintre mesajele acestuia, căci traducerea filmului nu are în multe locuri absolut nimic în comun cu sensul original.

Pe urmă, să nu-şi imagineze cineva că o analiză hermeneutică a mesajelor poate fi făcută la o simplă vizionare. Naraţiunile vizuale sunt aproape imposibil de pătruns cu mintea discursivă analitică atunci când urmărim, pur şi simplu, acțiunea. Asta pentru că naraţiunea ne implică emoţional, ceea ce blochează, pe anumite căi neuronale, procesarea informaţiei în cortexul prefrontal, deci analizarea logică a informaţiei. Și asta mai cu seamă când acţiunea, desfășurată pe mai multe planuri, se succede cu viteză. Pentru a putea analiza mesajul din „Frozen”, am fost nevoit să studiez și textele cântecelor, să analizez anumite secvenţe cadru cu cadru, pentru a înţelege mai bine logica succesiunii lor. Deci dacă doreşte cineva să vadă de este sau nu adevărat mesajul din „Frozen”, cred că va trebui să facă un efort similar.

În plus, „Frozen” este o culme a creaţiei Disney, în sensul coerenţei şi programului ideologic pe care îl lansează. Din primele scene şi până în ultimul cadru al filmelor „Frozen”, naraţiunea se constituie în jurul ideii de promovare a comportamentului homosexual pe de o parte, și de revoltă în fața lui Dumnezeu pe de altă parte. Filmul celebrează inaugurarea unei noi ere a „porţilor inimilor deschise” faţă de orice seducţie de natură sexuală sau magică.

Gradul de elaborare al mesajului din „Frozen”, coerenţa programului ideologic care ne este transmis prin acest film rezultă chiar din primele secvențe ale filmului, pe care mai nimeni nu le ia în seamă. Acolo veţi vedea că tăietorii de gheaţă vorbesc despre „spargerea inimii de gheaţă”, „lovind pentru dragoste, lovind pentru frică”. Acţiunea lor este dură, dar şi atentă, ca un fel de operaţie chirurgicală. Mai vorbesc despre „magia gheţii” şi despre puterea ei, despre faptul că „nu poate fi controlată”.

Ce vrea să spună cântecul? În primul rând, trebuie să observăm că tăietorii de gheaţă (cu excepția lui Kristoff și a lui Sven) nu sunt personaje din film. Ei anticipează doar mesajul filmului. Prin ei se exprimă chiar realizatorii filmului şi cei pe care aceştia îi reprezintă.

Așadar, ce urmăreşte filmul? În primul rând, cântecul vorbește despre „spargerea inimilor de gheaţă”, și asta în numele liberalizării iubirii. În primul rând, îi încurajează pe cei atinşi de seducţia homosexualităţii să experimenteze fără nici o reţinere acest comportament sexual. Pentru asta, acest preambul al filmului are ca şi refren deja celebrul „Let it Go”, în traducere „Dă-i drumul, eliberează-te”. De asemenea, inimile de gheaţă care trebuie „operate” sunt inimile noastre, ale celor ce nu primim homosexualitatea ca fiind normală şi nu putem accepta deschiderea „iubitoare” şi „înţelegătoare” a inimii faţă de comportamentul homosexual.

În plus, frica pe care o aduc în discuţie tăietorii de gheaţă este frica ce-i stăpâneşte pe homosexuali în a-şi manifesta înclinările, dar şi frica pe care permanent homosexualii o acuză la heterosexuali, desemnată de cuvântul homofobie. Deci tăietorii de gheaţă anunţă un război, o luptă împotriva celor care nu acceptă homosexualitatea, dar şi pentru „eliberarea” celor seduşi de duhul homosexualităţii de sub „opresiunea” eticii societăţii tradiţionale.

„Homosexualitatea ar fi ceva ca o putere magică”

– Aţi spus că tăietorii de gheaţă vorbesc despre „magia gheţii”. Există vreo legătură între această „magie” și puterile magice ale Elsei, prin care aduce înghețul?

– Într-adevăr, există o legătură, care se realizează chiar din primele scene ale filmului, ceea ce ne dovedeşte că nu e deloc întâmplătoare, ci programatică. Anna îi cere Elsei să iasă împreună să facă un nevinovat om de zăpadă – nevinovat atâta timp cât cele două fetiţe ar fi ieşit afară în curtea palatului ca să se joace în zăpadă, numai că afară nu era zăpadă. Aţi mai văzut copii care să vrea să facă un om de zăpadă în lipsa zăpezii? Deci, dintru început, a face un om de zăpadă este sinonim cu însuşi actul magic al materializării lui. Cele două fetiţe coboară undeva într-o sală de recepţie a palatului, unde Elsa, prin magie, materializează o ninsoare, apoi copilele încep să facă un om de zăpadă.

Aşadar prima manifestare a magiei în film este legată de omul de zăpadă. Dar nu un simplu om de zăpadă, căci, luându-l în braţe pe la spate, Elsa îl prezintă Annei: „Bună, sunt Olaf şi-mi plac îmbrăţişările fierbinţi”. „Olaf” însă, în citire palindromică, semnifică organul bărbătesc al facerii, falus, lucru precizat şi în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Universitatea Angliei de Est din Norwich[1]. Să fie oare gestul Elsei doar un joc nevinovat de copil şi să se fi potrivit doar întâmplător o astfel de lectură homoerotică?…

Vedem astfel că, din primele scene ale filmului, puterile magice ale Elsei sunt strâns legate, simbolic vorbind, şi de identitatea lesbiană. Acest lucru se înţelege mai bine în contextul complexului castrării teoretizat de Freud, pe care se întemeiază simbolic prezenţa falică a lui Olaf. Că aşa stau lucrurile ne-o sugerează şi episodul cu împăratul-vrăjitor al trolilor. Primul lucru pe care acesta îl întreabă este dacă puterile Elsei sunt „din naştere sau dobândite”. Astfel suntem introduşi în clișeistica principalului argument al activiştilor pro-homosexuali, anume că homosexualitatea ar fi „înnăscută”. Părinţii Elsei răspund că puterile acestea sunt „înnăscute” – răspuns, desigur, în acord cu teoria popularizată abuziv de mass-media –, fapt ce trimite de data aceasta direct la asocierea dintre puterile magice și comportamentul homosexual.

– Și totuși, nu văd nici o legătură între puterile magice și homosexualitate. De ce s-a ales acest simbol?

– Un prim motiv cred că este mai puțin simbolic, cât afectiv. Cei care au alcătuit mesajul filmului au vrut să sugereze că homosexualitatea ar fi ceva ca o putere magică, pentru ca tinerii să şi-o dorească. Cu alte cuvinte, nu este normalitate, ci „depăşirea” acesteia, într-o mişcare de natură magică, religioasă. Atracţia aceasta, vor ei să spună, are un caracter spiritual – şi până la urmă au dreptate, dacă luăm în considerare că şi demonii sunt spirite.

În plan simbolic, vor să afirme că homosexualitatea, la fel ca magia, este o putere care va schimba lumea – ceea ce deja vedem că se întâmplă sub ochii noștri prin legalizarea căsătoriei şi adopţiei de copii de către homosexuali la nivelul întregului Occident.

Efectul neacceptării de către lume a magiei

– Dar care este totuși legătura dintre homosexualitate și „îngheț” („frozen”)?

– Îngheţul, așa cum rezultă şi din cântecul Madonnei cu acelaşi titlu, pe care l-am discutat anterior, semnifică „închiderea porţilor inimii”. Cu alte cuvinte, ai inima de gheaţă, nesimţitoare – numai că metafora aceasta este folosită în sens invers. Se insinuează, cu alte cuvinte, că eşti „de gheaţă” dacă nu-ţi deschizi inima seducţiei erotice sau homoerotice.

Mai putem observa, tot în registrul simbolic, şi caracterul ambivalent al zăpezii. Zăpada în sine nu este ceva atât de înfricoşător, ci este chiar plăcută de copii şi adulţi, însă gerul, îngheţul sperie. Cam aşa este gândit acest simbol. Vrea să spună lumii că dacă homosexualitatea este acceptată, ea va fi foarte simpatică, precum omul de zăpadă Olaf, iar de nu, se va transforma într-un ger care va îngheţa şi va distruge lumea. Această ameninţare este pusă de creatorii lui „Frozen” în gura împăratului-vrăjitor al trolilor, care îi avertizează pe părinţii Elsei că această putere este ambivalentă: poate să o aducă pe copilă pe anumite culmi, dar poate fi şi distructivă dacă nu va şti să o controleze. Este frumuseţe, dar şi pericolul fricii, după cum ne anunţă și tăietorii de gheaţă în preambulul filmului. Prin „a-şi controla puterile”, magul vrea să spună că Elsa trebuie să-şi accepte homosexualitatea ca pe un dat al naşterii ei.

– Dacă Olaf este materializarea simbolică a lesbianismului Elsei, care este motivul pentru care el dispare, pentru a fi din nou materializat de aceasta mai târziu?

– Dispare pentru că părinţii Elsei, proiectaţi într-o postură de tirani, îi interzic să-şi manifeste liber fantasmele homoerotice, închizând-o într-o cameră a palatului. Astfel că Elsa îşi petrece „martiric” toată copilăria, suferind tocmai pentru că părinţii ei, lumea şi chiar ea însăşi nu-şi acceptă comportamentul homosexual. Această închidere în spatele uşilor inimii aduce însă tristeţe, întuneric în lumea din interiorul palatului, ca şi cum doliul s-ar fi pogorât peste acesta. Olaf, aşadar, dispare pentru că dorinţa homoerotică a Elsei nu se mai poate manifesta liber.

Odată cu moartea împăratului şi a soţiei sale, se deschid uşile palatului şi lumea sărbătoreşte înscăunarea Elsei. Criza se iveşte atunci când Elsa se simte oarecum încolţită de întrebările Annei, care nu-i înţelege închiderea faţă de lume, de ce trebuie să fie altfel decât ceilalţi. Anna nu înţelege de ce are acest comportament, după cum nu înţeleg nici ceilalţi şi fac un pas către ea, cerându-i să fie normală – moment în care Elsa, simţindu-se agresată, lasă să se manifeste liber magia îngheţului, punând între ea şi ceilalţi un zid de spini de gheaţă (min. 20:20). Iese în faţa palatului unde iar, imagistic (min. 28:05), dar şi contextual, ea se simte neînţeleasă, agresată, şi ca urmare declanşează blestemul îngheţului, fugind peste mare către munte. Deci îngheţul este, după cum a prorocit magul, efectul neacceptării de către lume a magiei – sau, mai concret, a homosexualităţii Elsei, a homosexualităţii în general.

 „Homosexualitatea este pusă în postura de lege divină”

 – De ce totuși Elsa nu poate aduce din nou căldura în lume?

– Observaţia este importantă, gândindu-ne că, după episodul „Let it Go”, Elsa îşi acceptă homosexualitatea, căci se leapădă de toată ordinea veche a lumii, de bine şi de rău, şi de normalitate şi de Dumnezeu, dând naştere unui nou Olaf – dorinţa sa homoerotică. Îşi controlează puterile, căci ea însăşi afirmă că „frigul e prietenul ei”, şi chiar avem dovada acestui control în faptul că materializează palatul, manifestându-se suveran ca un fel de dumnezeu şi spunând că „puterea mea se manifestă în văzduh, în cer şi pe pământ” (min. 33:45)  – afirmaţie care vine într-un paralelism antitetic cu cuvântul Evangheliei, unde Mântuitorul Hristos spune că „Mi S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ” Matei 28:18.

Însă Elsa nu poate să readucă căldura, din cauză că ea însăşi nu-şi deschide porţile inimii spre manifestarea acestei așa-zise iubiri, dar şi pentru că lumea nu o acceptă, nu-i acceptă comportamentul ei magic, sinonim lesbianismului, lucru ce o plasează sub puterea blestemului. Lumea se află, în perspectiva scenariştilor lui „Frozen”, ce probabil chiar asta şi doresc să transmită, sub puterea blestemului de a nu accepta magia, adică homosexualitatea. Aşadar, filmul „Frozen” ameninţă lumea cu un cataclism, cu un fel de potop sau cu o soartă asemănătoare Sodomei şi Gomorei dacă homosexualitatea nu va fi acceptată – un fel de revanşă, o răzbunare pentru cataclismele pe care Dumnezeu le-a adus peste cele două cetăţi pentru că slujeau prin sodomie şi gomorie satanei.

Astfel, în noua ordine religioasă proclamată de new age-işti, homosexualitatea este pusă în postura de lege divină, o lege căreia, dacă i te opui, vei fi blestemat. Când, pe scările palatului, Anna îi cere Elsei să dezgheţe lumea, aceasta îi spune că nu poate, iar pentru că Anna insistă, şi Elsa se simte cumva agresată, o loveşte pe Anna în inimă cu un fulger de gheaţă (chiar dacă nu a intenţionat acest lucru). Din acel moment inima Annei începe să îngheţe, deci cumva să-i fie anunţată moartea, care este chiar consecinţa dorinţei Annei de a salva lumea. Şi pentru că Anna îi mai cere în continuare Elsei să i se alăture pentru a salva lumea de la îngheţ, aceasta o întreabă: „Ce putere ai tu ca să opreşti iarna, să mă opreşti pe mine?”.

Din acest punct devine tot mai evidentă anti-teologia pe care ne-o propune filmul, de fapt noua ideologie a iubirii libere de absolut orice normă sau normalitate, propovăduită în lumea actuală.

Anna joacă de acum înainte rolul de „mântuitor”, salvator al lumii aflate sub blestemul îngheţului. Ea suferă din cauza îngheţării inimii, iar profetul-mag, împăratul trolilor, spune că salvarea îi poate veni doar prin împărtăşirea unei iubiri adevărate. Anna, într-adevăr, moare, dar moare în momentul în care o salvează pe Elsa într-un gest de suprem sacrificiu de sine. Prin această mărturie supremă a acceptării Elsei aşa cum este, adică şi a puterii magice ce închipuie lesbianismul ei, Anna reuşeşte să deschidă inima Elsei, care, prin îmbrăţişarea ei, o readuce la viaţă.

Aici avem două sensuri: primul că dragostea adevărată este numai a Elsei, adică cea lesbiană, iar al doilea, mult mai semnificativ pentru noi, faptul că prin jertfa pe care o face pentru Elsa, Anna reuşeşte să obţină iertarea pentru întreaga lume şi să o reunească pe aceasta cu Elsa. Aşadar, prin jertfa ei, Anna recapitulează întreaga populaţie a Arendelului, care din acest moment o va accepta pe Elsa aşa cum este şi o va determina astfel să-şi deschidă porţile inimii – ceea ce va aduce dezgheţul, adică lumea va reveni la viaţă.

În ecuaţia naraţiunii, jertfa Annei are, am putea spune, un sens eshatologic. Boala morţii a intrat în inima ei tocmai pentru că a insistat ca Elsa să readucă căldura, viaţa în lume. Ea a murit pentru aceasta, restabilind astfel ordinea cosmică – căci atrage, prin sacrificiul ei, deschiderea porţilor inimii Elsei, şi ca urmare dezgheţul şi viaţa.

„Un negativ al întregii ordini morale creştine a lumii”

– Chiar credeţi că până acolo a putut merge imaginaţia scenariştilor, încât să recurgă la o comparaţie aşa de blasfemiatoare?

– Ştiţi că mulţi dintre cei care au vizionat filmul au observat caracterul sacrificial al morţii Annei, ceea ce i-a şi determinat să accepte filmul şi să-l promoveze ca pe unul cu un mesaj creştin? Observaţia este corectă, puterea Annei de a salva lumea, pe care Elsa o punea la îndoială, a constat în capacitatea ei de sacrificiu, însă motivaţia sau sensul acestei jertfiri de sine nu mai este deloc una creştină. Păcatul pe care l-a expiat Anna este cel al neacceptării de către lume şi chiar de către Elsa a magiei, adică a homosexualităţii – deci, în acest film, virtutea este constituită într-un mare păcat, iar păcatul în cea mai mare virtute. Avem, în mod evident, de-a face cu un negativ al întregii ordini morale creştine a lumii, o construcţie perfect anti-hristică.

Lumea din „Frozen”, în care este inclusă şi Elsa, a căzut sub blestem pentru că nu a primit gândul că homosexualitatea este firească şi nu şi-a „deschis inima” faţă de acest comportament, după cum Adam, şi lumea ce i-a urmat, a căzut în blestem pentru că nu a ascultat de cuvântul lui Dumnezeu. O neascultare este şi într-o parte, şi în alta. Numai că la creştini neascultarea este faţă de Dumnezeu, în timp ce în versiunea anti-teologică din „Frozen” neascultarea este faţă de şarpe. Elsa, după ce-i aruncă mănuşa lui Dumnezeu, se face pe ea însăşi dumnezeu, dar nu poate ridica blestemul decât dacă altcineva, ca un altfel de salvator, se sacrifică, recapitulând în sine însuşi întreaga lume căzută prin neascultarea de şarpe. Iar sora ei, Anna, într-o batjocorire simbolică a jertfei Fiului lui Dumnezeu, se va sacrifica pentru a salva lumea de blestemul îngheţului – salvare care, prin acceptarea homosexualităţii, este însă sinonimă cu lepădarea de Dumnezeul cel adevărat.

De aceea, în „Frozen” se reprezintă o operă de dezcreştinare simbolică a lumii, printr-o mişcare inversă jertfei hristice, o schimonosire a acesteia. „Frozen” reiterează ispita seducătoare a şarpelui care spune că „dacă veţi mânca din mărul acesta, veţi fi ca Dumnezeu”, mărul fiind acceptarea seducţiei erotice şi a simbolului suprem al desfrânării, sodomia.

– Totuşi, de ce jertfa Annei nu poate fi considerată măsura unei iubirii frăţeşti, excluzând astfel varianta anti-teologiei despre care vorbiţi?

– Dovada o primim chiar din cuvintele Annei, printre ultimele rostite în film: „Îmi plac porţile deschise”, îi spune ea Elsei; aceasta, la rândul ei, o asigură că „De acum nu o să se mai închidă niciodată” (min. 91:58). Este o declaraţie de dragoste, o dragoste erotică şi nu una frăţească, confirmată, aşa cum a fost descrisă în episodul declaraţiilor de dragoste pe care şi le-au făcut Anna şi Hans. Dar dacă vreţi o dovadă în plus: imediat după aceste declaraţii ale Annei şi Elsei, apare Olaf în spatele Annei încercând să o susţină din spate cu capul, într-o simbolică mai mult decât evidentă a relaţiei homoerotice în care Elsa o iniţiază pe Anna.

Faţă de episodul din referatul biblic în care şarpele o ispiteşte pe Eva, astăzi, printr-un film ca „Frozen”, suntem anunţaţi că dacă nu vom asculta glasul seducător al şarpelui, nu numai că vom pierde ceva, plăcerea promisă, dar vom fi şi condamnaţi să suferim urmările, prin suferinţă şi moarte. Deci cu plăcerea suntem seduşi, iar prin durere suntem ameninţaţi, se încearcă să fim terorizaţi – lucru pe care cred că, în următoarea perioadă, îl vom vedea tot mai prezent şi în lumea românească. Suntem ameninţaţi insidios că cei care nu vor accepta homosexualitatea ca normală vor fi mai întâi ostracizaţi, apoi lipsiţi de drepturi şi chiar închiși, după cum se întâmplă deja în ţări din Occident.

 (va urma) 

Material realizat de

Mihai Cristea

[1] http://www.theguardian.com/film/filmblog/2015/jun/08/frozen-symfrozium-film-academic-conference