Din cele mai vechi timpuri, plantele medicinale au constituit una dintre principalele resurse terapeutice pentru populaţia oricărei ţări din lume. Îmi amintesc că, în urmă cu şaptesprezece ani, făcând o culegere de folclor pe dealurile muntoase din apropierea Mănăstirii Râmeţ, am cunoscut un om pe la 90 de ani, considerat un înţelept al locurilor respective. Printre altele, el ne-a spus că înainte doctorii satelor erau bătrânii care cunoşteau foarte bine plantele şi uzul lor medicinal: „Atunci când se îmbolnăvea cineva, toţi cei care se pricepeau îl trimiteau la astfel de remedii. Iar oamenii nu prea erau bolnavi. Acum fug toţi la farmacii cumpără o grămadă de medicamente, şi toată lumea este bolnavă”.

De ce am renunţat la remediile naturale? Am câştigat ceva prin aceasta – sau am ajuns din ce în ce mai dependenţi de industria farmaceutică? La astfel de întrebări ar trebui să răspundem fiecare. Noi însă ne vom face datoria de a vă face cunoscute câteva remedii naturale, pe cât de simple, pe atât de eficiente. Măcar să încercăm să le folosim, înainte de a deveni victimele efectelor adverse ale medicamentelor. (V.G.)

 

Busuiocul, din cele mai vechi timpuri, este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate plante pentru efectele sale medicinale. Proprietățile terapeutice ale speciilor de busuioc au fost cunoscute și continuă să fie valorizate în medicina tradițională a multor țări. Cel mai adesea, busuiocul era recomandat în tratamentul tusei, răcelii, febrei, migrenelor, sinuzitelor, în inflamații bucale și faringiene, dismenoree, spasme musculare, tulburări digestive, diabet, afecțiuni cardiovasculare, pentru efectele sedative, anxiolitice, antiinflamatoare, antimicrobiene, carminative, diuretice, galactagoge, vermifuge [4-9]. De pildă:

În medicina tradițională chinezească, busuiocul, descris pentru prima oară într-o scriere chineză în jurul anului 1060 î.Hr., era folosit pentru tratarea spasmelor intestinale și a afecțiunilor renale. Era recomandat înainte și după naștere datorită stimulării circulației sangvine. De asemenea, era folosit împotriva mușcăturilor de șarpe și a înțepăturilor de insecte [10].

În medicina ayurvedică, speciile de busuioc prezintă o largă utilizare terapeutică, fiind indicate în special pentru efectele stomahice (de stimulare a secreției gastrice), carminative (de eliminare a gazelor intestinale), sudorifice, laxative [6,7].

În medicina tradițională din Iran, busuiocul verde, având denumirea de rayhan, se recomandă în tratamentul bolilor cardiovasculare și ca spasmolitic (relaxarea spasmelor intestinale), carminativ, stomahic  [8,9].

În Europa, folosirea busuiocului verde ca plantă medicinală datează din vremea lui Dioscoride, fiind menționată în lucrarea sa „De materia medica” (secolul I î.Hr.) ca un eficient antidot împotriva înțepăturilor de scorpion [11].

Medicina tradițională din Serbia recomandă busuiocul ca antiseptic, sedativ ușor, diuretic și reglator al funcțiilor sistemului digestiv, fiind indicat în special în tratamentul infecțiilor tractului respirator superior și aparatului renal [12].

În Spania, busuiocul se recomandă ca sedativ datorită acțiunii sale asupra sistemului nervos central [13].

În estul Africii, decoctul de busuioc se administrează femeilor însărcinate ce prezintă dureri de stomac și constipație, iar inhalațiile, în tratarea guturaiului.

În Maroc, busuiocul verde reprezintă o alternativă terapeutică tradițională în  hiperlipidemie și în prevenirea complicațiilor afecțiunilor cardiovasculare [14].

În medicina tradițională românească, busuiocul se recomandă, în general, în tulburări digestive (balonare, colici intestinale, anorexie, diaree), respiratorii (bronșită, gripă, febră, guturai) și urinare (inflamații și infecții ale căilor urinare), cefalee, rinite, combaterea micozelor [15].

Medicina populară cunoaște nenumărate rețete cu busuioc, iar utilizarea sa în diverse ocazii are drept scop asanarea mediului ambiant prin uleiul volatil pe care-l degajă [16]. Atât în scop medicamentos, cât și în scop religios sau în alte obiceiuri, aproape totdeauna este înmuiat în apă. Apa folosită capătă, astfel, proprietăți speciale [15]. Explicația științifică constă în dizolvarea în apă a fitoncidelor și a uleiului volatil, care conferă, astfel, apei, proprietăți dezinfectante și reconfortante. Acesta este motivul pentru care astfel de ape de busuioc sunt utilizate în tratamentul unor afecțiuni oculare ușoare (conjunctivite, blefarite și iritații accidentale).

Frunzele de busuioc au rol insecticid, de aceea se depozitează în încăperi, sub formă uscată, în mănunchiuri.

O altă utilizare importantă este cea din parfumerie. Uleiul de busuioc este folosit ca ingredient în parfumuri, săpunuri, șampoane și produse de igienă orală. În parfumerie, compoziția chimică a busuiocului joacă un rol esențial – uleiurile provenite din diferite zone geografice au o compoziție chimică distinctă, și, prin urmare, o diferită valoare în economia de piață [7,17,18].

Utilizările busuiocului ca și condiment

Busuiocul reprezintă una dintre cele mai populare și mai utile plante aromatice folosite la ora actuală în domeniul culinar, datorită aromei sale delicate și a parfumului său.

Frunzele proaspete sau uscate sunt folosite ca aromatizante sau condimente în gastronomia specifică diferitelor țări și populații, fiind o componentă de bază a gastronomiei franceze, italiene, grecești, mexicane [12,19,20]. Multe băuturi alcoolice, precum bitterul, lichiorurile și diferite spirtoase, conțin extracte de busuioc. Lichiorul Chartreuse, de exemplu, își datorează aroma specifică, în parte, datorită extractelor de busuioc pe care le conține.

Uleiul volatil de busuioc este folosit în industria alimentară, inclusiv în cofetărie, patiserie, industria de prelucrare a cărnii și industria băuturilor alcoolice. În Rusia a fost patentată o metodă de îmbunătățire a depozitării și, astfel, a păstrării proprietăților organoleptice ale băuturilor fermentate din lapte prin adăugarea unui amestec de uleiuri volatile obținute din coriandru, busuioc și fenicul [21].

Efectele asupra sistemului nervos central

Sistemul nervos central este vulnerabil față de radicalii liberi de oxigen datorită concentrațiilor mari de lipide polinesaturate din membranele neuronilor. Astfel, datorită consumului mare de oxigen și a metabolismului crescut, țesutul cerebral este predispus agresiunilor de tip oxidativ. Stresul oxidativ joacă un rol central în procesul de îmbătrânire şi în patogeneza afecţiunilor neurodegenerative, precum maladia Alzheimer, maladia Parkinson, dar și în bolile cardiovasculare, diabetul zaharat de tip II şi cancer. Pentru a face faţă excesului de radicali liberi, organismul a dezvoltat o serie de mecanisme endogene de protecţie în vederea menţinerii unui echilibru. Datorită compușilor chimici pe care îi conțin, speciile de busuioc pot avea un efect antioxidant intens, după cum au confirmat și numeroase studii experimentale [22-26].

În medicina tradiţională şi fitoterapia cultă, se folosesc părţile aeriene înflorite, sub formă de macerat apos, tinctură sau ulei volatil obţinut prin antrenarea cu vapori de apă. Extractele se recomandă în tratamentul oboselii, migrenelor, stărilor de apatie induse de stres [11, 27].

Studii realizate pe diferite modele animale experimentale au evidențiat, pentru diferite extracte din Ocimum basilicum (busuioc verde), dar și pentru uleiul volatil, importante efecte anxiolitice, antidepresive și neuroprotectoare.

Anxietatea reprezintă o reacție normală la adresa unui factor de stres resimțit de o persoană la un moment dat. Conform Asociației Americane de Psihologie, anxietatea este caracterizată prin sentimente de tensiune, frică, îngrijorare, dar și modificări de ordin fiziologic, precum creșterea tensiunii arteriale. Persoanele diagnosticate cu tulburări de anxietate prezintă manifestări comportamentale caracteristice precum îngrijorare persistentă, copleșitoare, evitarea confruntării cu situații de care o persoană sănătoasă nu s-ar simți amenințată, dar și diferite simptome fiziologice: sudorație, tremur, amețeli sau tahicardie [28]. Anxietatea apare cel mai frecvent ca și simptom al unei patologii psihiatrice, dar și secundar unei afecțiuni cronice somatice [29].

Acțiunea anxiolitică a speciei Ocimum basilicum a fost evidențiată de numeroase studii publicate în literatura de specialitate [30-33], uleiul volatil inducând, printre altele, o creștere semnificativă a perioadei de somn și o scădere a timpului de inducere a somnului [34].

De asemenea, au fost demonstrate efecte de îmbunătățire a memoriei de scurtă durată, efecte mai pronunțate decât ale binecunoscutului extract EGb761, obținut din ceaiul verde [4].

Totodată, efectele stresului și modularea sa de către Ocimum basilicum și eugenol (unul dintre componentele importante ale uleiului volatil) au fost evaluate urmărindu-se diferiți parametri biochimici și biofizici la animalele de experiență. Busuiocul verde și eugenolul au determinat o scădere a concentrației colesterolului și a activității diferitelor enzime induse de stres.

Studiile pe subiecți umani au demonstrat că uleiul volatil administrat prin inhalare (de trei ori pe zi) ameliorează anxietatea asociată migrenei, componentul major responsabil fiind linaloolul [35].

Mod de utilizare

Un ceai de busuioc se prepară din 2-4 grame de produs vegetal care se pune într-o cană de apă fierbinte; se lasă în repaus 15-25 minute, după care se strecoară.

Dacă preparatul se administrează pentru tratarea flatulenței și a balonărilor, se beau între mese trei-patru ceaiuri neîndulcite. Tratamentul va dura, în acest caz, opt zile, după care se întrerupe administrarea, putând fi reluată la nevoie după două săptămâni de pauză.

Extern, se utilizează sub formă de gargarisme în afecțiunile laringiale, dar și ca antiseptic al mucoasei bucale. Extractele alcoolice înglobate în unguente se pot utiliza în tratarea rănilor greu vindecabile.

Uleiul volatil de uz aromaterapeutic acționează antiviral, antibacterian, antiinflamator, febrifug, analgezic, revitalizant, imunostimulator, fortificând inima și activând circulația.

Se recomandă în tratarea infecțiilor bacteriene și virale, deficit imunitar, colici abdominale (sub formă de masaj, încorporat în creme), stări de epuizare, stres și întinderi musculare.

Uleiul volatil nu se administrează direct pe piele sau mucoase. La dozarea corectă, uleiul volatil de busuioc (soluție 1%) nu este grevat de efecte adverse, dar la doze mai ridicate poate determina acțiuni dermo- și mucoiritante. Frecvent, se comentează o anumită hepatotoxicitate, dar aceasta apare doar dacă se administrează doze mari, timp îndelungat (sub formă de capsule).

În doză mare are efect uterotonic. Uleiul nu ar trebui folosit în timpul sarcinii din cauza proprietăților uterotonice, dar includerea a 1-2 picături într-un ulei pentru masaj nu creează probleme.

În general, speciile de busuioc sunt lipsite de toxicitate dacă sunt administrate în terapeutică în mod corespunzător.

Veronica Grădinariu

Bibliografie

  1. Ciulei et al. Plante medicinale, Fitochimie și Fitoterapie, Tratat de Farmacognozie, 1993, 232-234.
  2. Hussain et al. Food Chem 2008; 108: 986-995.
  3. Stănescu et al. Plante medicinale de la A la Z, 2004; 70-73.
  4. Bora et al. J Ethnopharmacol 2011; 137: 1360-1365.
  5. Kwee EM, Niemeyer ED. Food Chem 2011; 128: 1044–1050.
  6. Mondal et al. J Ethnopharmacol 2011; 136: 452– 456.
  7. Dambolena et al. Innov Food Sci Emer Tech 2010; 11: 410–414.
  8. Rahimi et al. World J Gastroenterol 2010; 16: 4504–4514.
  9. Velázquez et al. J Ethnopharmacol 2006; 103: 66–70.
  10. Holm, Y. Basil: The genus Ocimum. Harwood Academic Publishers, 1999; 113-135.
  11. Bilal et al. Int J Cur Res Rev 2012; 4(23): 73-83.
  12. Berić et al. Food Chem Toxicol 2008; 46: 724-732.
  13. Vázquez et al. J Ethnopharmacol 1997; 55: 81–85.
  14. Benedec et al. Rev Med Chir Soc Med Nat Iasi 2007; 111(4): 1065-1069.
  15. Pârvu C. Enciclopedia plantelor, plante din flora României. 2002, 289-293.
  16. Grigorescu et al. Index fitoterapeutic. 2001, 343-345.
  17. Valtcho et al. J Agric Food Chem 2008; 56(2): 380-385.
  18. Zheljazkov et al. J Agric Food Chem 2008;56(1): 241-245.
  19. Makri et al. J Herbs Spices Med Plants 2008; 13: 123–150.
  20. Díaz-Maroto et al. J Sci Food Agric 2004; 84(15): 2070-2076.
  21. Mäkinen SM, Pääkkönen KK. Basil: The genus Ocimum. Harwood Academic Publishers, 1999; 137–152.
  22. Rastogi et al. Toxicol Appl Pharm 2007; 224: 228–240.
  23. Devi PU. Ind J Exp Biol 2000; 39: 185–190.
  24. Blaylock RL. Integrat Med 1999; 1: 117–133.
  25. Hertog et al. The Lancet 1993; 342: 1007–1011.
  26. Skaltsa et al. Pharm Biol 1999; 37(1): 92–94.
  27. Gupta et al. J Nat Prod 2007; 70(9): 1410-1416.
  28. http://www.apa.org/topics/anxiety
  29. http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/anxiety
  30. Calchat JC, Özcan M. Food Chem 2008; 110: 501-503.
  31. Marnett LJ. Carcinogenesis 2000; 21(3): 361–370.
  32. Olinski et al. Free Radic Biol Med 2002; 33(2): 192–200.
  33. Devi et al. Radiat Res 2000; 154: 455–460.
  34. Ismail M. Pharm Biol 2006; 44(8): 619–626.
  35. Cha et al. J Korean Biol Nurs Sci 2010; 12(3): 133-139.

Articol publicat în numărul 84 (Ianuarie 2016) al revistei Familia Ortodoxă.

Magazin

[wpsc_products product_id=’10763′]