Tot mai mulţi părinţi din România şi din alte ţări ale lumii dezvoltate conştientizează, graţie informaţiei aflate pe Internet, riscurile vaccinării copiilor, precum şi faptul că vaccinurile reprezintă una dintre cele mai mari afaceri ale timpului, dar şi o metodă perfectă pentru controlul populaţiei. Astfel că, în ciuda presiunilor guvernelor şi a mass-mediei, aceştia aleg să le acorde copiilor o şansă în plus de a fi mai sănătoşi, optând pentru refuzul vaccinării. Lucrul nu convine deloc factorilor interesaţi, astfel că, în pofida faptului că trăim într-o societate democratică, se fac tot felul de presiuni asupra părinţilor pentru a-şi vaccina copii. Chiar se pregătesc legi în acest sens, legi ce prefigurează o reintrare a lumii moderne în sfera de acţiune a statului orwellian…

Vor reuşi să se impună iarăși forţele unui nou totalitarism? Răspunsul depinde de conştientizarea şi de o bună informare privind toate pericolele la care societatea de consum supune cetăţeanul, dar şi de atitudinea fiecăruia dintre noi, a populaţiei în ansamblul ei – o populaţie care nu se mai mulţumeşte cu statutul de masă de manevră, de „zombi” târâţi încoace şi încolo de frâul unei mass-media aservite aproape cu totul intereselor stăpânătorilor lumii acesteia. Studiul ce urmează arată unul dintre principalele pericole al vaccinării. De ce nu sunt luate în considerare şi aceste argumente în luările de cuvânt ale oficialilor privind importanţa vaccinării? (V.G.)

 

ADN-ul bacterian se transferă spontan în genomul uman

Studii recente, dar şi mai vechi, au demonstrat că injectarea de material genetic străin direct în fluxul sangvin conduce la mutaţii genetice şi oncogeneză în organismul care primeşte acel material. Cercetătorii elveţieni Phillipe Anker şi Maurice Stroun de la Laboratorul de Biochimie şi Fiziologie Vegetală a Universităţii din Geneva, pionieri ai biologiei moleculare, au publicat periodic în reviste medicale rezultatele cercetărilor întreprinse continuu din anii ’60 până în prezent. Ei au descoperit că substanţele biologice care intră direct în curentul sangvin pot deveni parte integrantă a codului genetic uman. Studiile lor au demonstrat că acizii nucleici ADN şi ARN nu există numai în nucleul celulelor, ci mici cantităţi de material genetic circulă liber în spaţiul extracelular al tuturor organismelor vii. Căutând să afle care este originea acestuia, ei au concluzionat că el rezultă în urma procesului de excreţie activă, spontană, de material genetic în spaţiul extracelular. Acest mecanism nu are legătură cu moartea celulară şi este de tip homeostatic. Cu alte cuvinte, toate organismele vii au capacitatea de a elibera spontan şi activ ADN şi ARN în spaţiul extracelular, şi acest material poate fi preluat spontan de către alte organisme vii aflate în aceeaşi cultură de celule. În urma numeroaselor experimente efectuate pe plante, bacterii şi mamifere, ei au observat că în culturi de celule, transferul de material genetic are loc atât între indivizii aceluiaşi regn – de la o specie de bacterii la alta, de la un soi de plante la altul –, cât şi între indivizi din specii şi regnuri diferite – de la plante la bacterii, de la bacterii la mamifere.

În mod explicit, cei doi au arătat că ADN-ul bacterian se transferă spontan în genomul uman atunci când bacteriile sunt puse în culturi de celule umane, fenomenul cu implicaţii în oncogeneza la om.

Majoritatea vaccinurilor aflate în uz curent sunt preparate din virusuri vii atenuate. Virusurile se numără printre cele mai simple microorganisme vii, fiind formate din câteva şiruri de ADN sau ARN învelite într-o capsidă proteică; această structură extrem de simplă nu le permite să trăiască independent, ci doar în interiorul unei celule vii, care să le ofere nutriţie şi condiţii de reproducere. Pentru protecţia vaccinurilor virale în scop comercial, virusurile trebuie multiplicate în cantităţi foarte mari; acest lucru se realizează reproducând virusurile pe culturi speciale de celule vii, în laboratoare. La ora actuală există două mari tipuri de celule folosite în producţia vaccinurilor: celule de provenienţă animală (rinichi de maimuţă, embrion de pui) şi celule de provenienţă umană. Referitor la celulele de provenienţă umană, se ştie că, în mod normal, acestea nu supravieţuiesc în afara corpului omenesc. Celulele umane utilizate curent în producţia de vaccinuri sunt aşa-numitele linii de celule „nemuritoare”. Acestea sunt, de fapt, celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule fetale provenite din embrioni umani avortaţi, singurele capabile să supravieţuiască in vitro şi să se dividă fără limită de timp şi spaţiu. Aceste culturi de celule sunt hrănite, de obicei, cu un amestec nutritiv pe bază de ser extras din embrionul bovin. Aşa cum au demonstrat cei doi cercetători elveţieni, virusurile vaccinale sunt capabile să includă material genetic din celulele pe care sunt cultivate şi din amestecul nutritiv aplicat, deci toate ingredientele folosite în producţia industrială a vaccinurilor reprezintă tot atâtea surse de contaminare a produsului final.

Purificarea totală a vaccinului final este, practic, imposibilă, deoarece nici un laborator din lume nu este capabil, la ora actuală, să separe total virusul vaccinal de resturile din mediul de cultură. Acest lucru este recunoscut oficial, în sensul că standardele actuale pentru fabricarea vaccinurilor consideră drept contaminare acceptată până la 100 picograme de ADN heterolog pe doza de vaccin. Cele 100 picograme sunt echivalente cu 10 la puterea 8 „lungimi funcţionale” de ADN. Puritatea totală ar echivala cu absenţa totală a ADN-ului heterolog din vaccinuri, conform datelor publicate în 1990 de un cercetator al Merck Institute for Therapeutic Research.

Îngrijorarea legată de existenţa ADN-ului heterolog în vaccinuri apare ca perfect justificată, deoarece, în prezent, se ştie că inducţia cancerului este un fenomen care porneşte de la o singură celulă şi că o singură unitate funcţională de ADN străin în genomul celulei-gazdă poate induce transformarea celulară malignă.

Virusul SV40

O confirmare a acestor adevăruri este descoperirea, în anul 1960, a virusului SV40 (Simian Virus 40) în vaccinul polio oral Sabin, preparat cu virus viu. Ulterior, s-a descoperit că şi vaccinul Salk (varianta cu virus inactivat, administrat pe cale injectabilă) este contaminat, deoarece virusul a supravieţuit formaldehidei folosite pentru inactivare. Cercetătorii americani Sweet şi Hilleman de la Merck Institute for Therapeutic Research, care au făcut descoperirea, afirmă că toate cele trei tulpini de virus polio vaccinal au fost găsite infestate. Virusul SV40 provine din rinichiul maimuţei verzi din Africa, pe care s-a cultivat, dintotdeauna, vaccinul polio. Confirmarea rolului oncogen al acestui virus a venit în momentul în care genomul viral SV40 a fost descoperit în tumori maligne diverse ale adulţilor injectaţi cu vaccinul polio în copilărie: mezotelioame, limfoame, limfoame non-hodgkiniene, tumori cerebrale, osteosarcoame, tumori maxilo-faciale. Deşi imediat după descoperirea virusului SV40, opinia publică a fost liniştită cu asigurarea că numai loturile de vaccin polio administrat între anii 1955-1963 au fost contaminate şi că problema s-a remediat la loturile produse ulterior, studii recente au identificat virusul SV40 în tumori cerebrale la copiii născuţi după 1965, în sânge de la copiii născuţi după 1982 şi în sângele periferic şi în lichidul spermatic de la adulţi sănătoşi. Aceste descoperiri sugerează două posibilităţi: ori virusul SV40 s-a inclus în genomul uman şi se transmite urmaşilor, ori vaccinul polio este în continuare contaminat. Circulaţia liberă a virusului SV40 în populaţie ar explica creşterea cu 30% a incidenţei tumorilor maligne cerebrale, pulmonare şi osoase în S.U.A., în ultimii douăzeci şi cinci de ani.

Virusurile ascunse („stealth”)

Recent, o nouă problemă de contaminare a vaccinurilor s-a ridicat. Conceptul de „stealth viruses” – în traducere, virusuri ascunse, secrete – a fost formulat în 1990 de către cercetătorul american John Martin. Folosind noua tehnică a PCR (polymerase chain reaction, reacţie de polimerizare în lanţ), el a identificat, iniţial într-un fragment de ţesut cerebral uman provenit de la un pacient cu boală neurologică atipică, un virus citopatic, necunoscut până atunci, care determină aglutinarea şi degenerarea lipidică a celulelor infectate; acestea capătă un aspect spumos caracteristic în culturi. Martin a identificat, ulterior, aceste virusuri în ţesut cerebral, sânge şi lichid cefalorahidian de la pacienţi cu diverse afecţiuni neurologice rare şi atipice: sindromul de oboseală cronică, encefalopatie acută la pacient cu psihoză maniaco-depresivă, autism şi tulburări comportamentale la copii. Virusurile ascunse au o particularitate care explică şi numele lor: deşi creează distrucţie marcată in vitro şi in vivo, ele nu sunt recunoscute de sistemul imunitar uman, deoarece nu au în structura lor antigenele critice necesare pentru identificare. Determină, astfel, boli grave, trenante, ale sistemului nervos central şi periferic, frecvent cu sfârşit letal. Cercetătorul care le-a descoperit afirmă că ele pot fi considerate o „armă biologică a naturii”, deoarece pot îmbrăca forme structurale diferite, dar îşi păstrează capacitatea de a se include în celula nervoasă şi de a o distruge. Martin consideră virusurile „ascunse” o problemă de sănătate publică.

Folosind tehnica secvenţializării ADN-ului viral, cercetătorul american arată că virusurile respective au o structură genetică inedită, un fragment fiind asemănător cu un citomegalovirus uman şi alt fragment, aproape identic, cu un citomegalovirus simian; el a concluzionat că originea acestor virusuri nemaiîntâlnite este în maimuţa africană verde, pe care s-au cultivat dintotdeauna vaccinurile polio. Virusurile simiene contaminate, introduse în sângele omenesc prin vaccinarea antipolio, trecând prin generaţii succesive de vaccinaţi, au suferit procese complexe de adaptare şi mutaţie genetică, rezultând această familie a virusurilor „ascunse”, care, deşi creează distrucţii celulare grave, nu pot fi recunoscute şi neutralizate de sistemul imunitar uman.

Concluzii

Actul vaccinării trebuie înţeles, în ultimă instanţă, ca un act de introducere de material genetic străin direct în fluxul sangvin. Campaniile de vaccinare în masă au avut un impact covârşitor asupra populaţiei, în sensul că au condus, pe termen lung, la mutaţii genetice imprevizibile şi la alterarea în sens negativ a codului genetic uman. Legătura dintre mutaţiile genetice şi oncogeneza la om a fost demonstrată ştiinţific, iar creşterea incidenţei şi mortalităţii prin cancer este o realitate a zilelor noastre. Pe de altă parte, apariţia virusurilor atipice, nemaiîntâlnite până acum, legate de contaminarea vaccinurilor, arată că în momentul în care orice material biologic este introdus direct în curentul sangvin, posibilităţile de contaminare sunt practic nelimitate şi imposibil de controlat la nivelul ştiinţei actuale.

Comunitatea medicală, care, de bunăvoie, a depus jurământul lui Hippocrat, căreia societatea i-a încredinţat nobila grijă pentru sănătatea populaţiei şi care este respectată în plan social tocmai pentru acestea, este chemată la reformularea atitudinii faţă de vaccinare, în general.

Vaccinarea este considerată, în primul rând, o procedură profilactică, aplicată copiilor şi adulţilor sănătoşi. Pentru sugari şi copii, în mod special, vaccinarea este considerată obligatorie la noi în ţară. În acest sens, o reevaluare a raportului real risc-beneficiu în vaccinare ar fi binevenită. Noţiunile de „vaccinare în masă” şi „vaccinare obligatorie” merită efortul de reconsiderare.

 

„Vaccines and Production of Negative Genetic Changes in Humans”,

Leading Edge Research Group, 1996-1998

Traducere de Dr. Anca Nițulescu

Apărut iniţial în „Observatorul medical”, 21 octombrie 2005

Articol publicat în numărul 77 (Iunie 2015) al revistei Familia Ortodoxă.

 

Magazin

[wpsc_products product_id=’10382′]

Bibliografie

 

Anker P, Stroun M. Bacterial ribonucleic acid în the frog brain after a bacterial peritoneal infection. Science 1972 Nov 10; 178(61): 621-3.

Anker P, Zajac V, Lyautey J, Lederrey C, Dundand C, Lefort F et al. Transcession of DNA from bacteria to human cells în culture: a possible role în oncogenesis. Ann N Y Acad Sci 2004 Jun; 1022: 195-201.

Arrington AS, Lednicky JA, Butel JS. Molecular characterization of SV40 DNA în multiple samples from a human mesothelioma. Anticancer Res 2000 Mar-Apr; 20(2A): 879-84.

Butel JS, Arrington AS, Wong C, Lednicky JA, Finegold MJ. Molecular evidence of simian virus 40 infections în children. J Infect Dis 1999 Sep; 180(3): 884-7.

Bu X, Zhang X, Zhang X, et al. A study of simian virus 40 infection and its origin în human brain tumors. Zhonghua Liu Xing Bing Xue Za Zhi 2000 Feb; 21(1): 19-21.

Carbone M, Rizzo P, Procopio A, Giuliano M, Pass HI, Gebhardt MC, et al. SV40-like sequences în human bone tumors. Oncogene 1996; 13: 527-35.

Hilleman MR. History, precedent, and progress în the development of mammalian cell culture systems for preparing vaccines: safety considerations revisited. J Med Virol 1990 May; 31(1): 5-12.

Krieg P, Scherer G. Cloning of SV40 genomes from human brain tumors. Virology 1984; 138: 336-40.

Martin WJ. Detection of RNA sequences în cultures of a stealth virus isolated from the cerebrospinal fluid of a health care worker with chronic fatigue syndrome. Case report. Pathobiology. 1997; 65(1): 57-60.

Martin WJ. Simian cytomegalovirus-related stealth virus isolated from the cerebrospinal fluid of a patient with bipolar psychosis and acute encephalopathy. Pathobiology. 1996; 64(2): 64-6.

Martin WJ. Stealth virus isolated from an autistic child. J Autism Dev Disord. 1995 Apr; 25(2): 223-4.

Martin WJ, Ahmed KN, Zeng LC, Olsen JC, Seward JG, Seehrai JS. African green monkey origin of the atypical cytopathic ‘stealth virus’ isolated from a patient with chronic fatigue syndrome. Clin Diagn Virol 1995 Jul; 4(1): 93-103.

Martini et al. SV40 Early Region and Large T Antigen în Human Brain Tumors, Peripheral Blood Cells, and Sperm Fluids from Healthy Individuals. Cancer Research 56: 4820-4825, 1996.

Miller NZ. Vaccines: Are They Really Safe and Effective? New Atlantean Press, Santa Fe, New Mexico, 2004.

Shivapurkar N, Harada K, Reddy J, Scheuermann RH, Xu Y, McKenna RW, Milchgrub S, Kroft SH, Feng Z, Gazdar AF. Presence of simian virus 40 DNA sequences în human lymphomas. Lancet 2002 Mar 9; 359(9309): 851-2.

Stoian, M., et al. Possible relation between viruses and oromaxillofacial tumors. I. Research on the presence of SV40 antigen and specific antibodies în patients with oromaxillofacial tumors. Virologie, 1987; 38: 35-40.

Stoian, M., et al. Possible relation between viruses and oromaxillofacial tumors. II. Detection of SV40 antigen and of anti-SV40 antibodies în patients with parotid gland tumors. Virologie, 1987; 38: 41-46.

Stroun M, Anker P. Bacterial nucleic acid synthesis în plants following bacterial contact. Mol Gen Genet 1971; 113(1): 92-8.

Stroun M, Anker P. Bacterial RNA synthesis în animal cells following bacterial contact. FEBS Lett. 1971 Aug 1; 16(2): 114-116.

Stroun M, Anker P, Cattaneo A, Rossier A. Effect of the extent of DNA transcription of plant cells and bacteria on the transcription în plant cells of DNA released from bacteria. FEBS Lett. 1971 Mar 5; 13(3): 161-164.

Stroun M, Anker P. Transcription of spontaneously released bacterial deoxyribonucleic acid în frog auricles. J Bacteriol 1973 Apr; 114(1): 114-20.

Sweet BH, Hilleman MR. The vacuolating virus, SV40. Proc Soc Exp Biol Med 1960; 105: 420-7.

Vilchez RA, Madden CR, Kozinetz CA, Halvorson SJ, White ZS, Jorgensen JL, Finch CJ, Butel JS. Association between simian virus 40 and non-Hodgkin lymphoma. Lancet 2002 Mar 9; 359(9309): 817-23.