Publicarea recentă în Monitorul Oficial a unei hotărâri a Curţii Constituţionale a României prin care se decide că „participarea la ora de Religie se face numai în baza unei cereri scrise a elevului major, a părintelui sau a tutorelui elevului minor” se pare că a tulburat apele în România. Imediat au apărut date limită… Graba halucinantă cu care se desfăşoară evenimentele îi face pe unii să se întrebe care dintre proverbele următoare este mai potrivit pentru a descrie situaţia: „Un nebun aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi se chinuie să o scoată” sau, cum spun ardelenii, „Unde-i multă minte, nu-i tătă bună”.

Umiliţi din nou, românii au început să se mişte. Se simte o împreună-lucrare mai apropiată între slujitorii Bisericii, profesorii de Religie, părinţi şi elevi. S-a constituit pentru dinamizarea lucrurilor şi Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR), cu filiale în toată ţara.

Totuşi sunt mai multe aspecte care rămân în suspans:

– dacă părinţii sau elevii majori, care nu semnează acum, se răzgândesc sau alţii revin din străinătate în timpul anului şcolar în curs, cum va fi soluţionată cererea lor pentru participarea la ora de Religie?

– care va fi soarta profesorilor încadraţi pe perioadă nedeterminată şi care îşi pot pierde postul după numărarea cererilor depuse? Este legală situaţia?

– copiii minori care au participat până acum şi doresc în continuare să participe la oră, dar ai căror părinţi nu reuşesc să depună cerere, vor fi excluşi de la oră?

Redăm în continuare un îndemn mobilizator, de la părinţi către părinţi, transmis de Asociaţia de Părinţi a Colegiului Tehnic Rădăuţi (judeţul Suceava), un liceu cu peste 1.500 de elevi:

„Dragi părinţi,

De ce este necesar să meargă copiii noştri la ora de Religie?

Pentru că în cadrul orei de Religie ei învaţă că Dumnezeu îi iubeşte necondiţionat. Învaţă să cunoască şi să iubească, la rândul lor, pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii. Ei mai învaţă că nu e frumos şi nu e bine să fure, să se destrăbăleze, să se bată, să înjure, să înşele, să mintă, să nedreptăţească, să se îmbete, să se drogheze, să invidieze, să urască, să ucidă, să-i dispreţuiască pe ceilalţi. Învaţă să ierte şi să ceară iertare.

Eventuale greşeli în predarea acestei discipline nu justifică respingerea obiectului în sine, ci ar trebui să-i determine pe părinţi ca, împreună cu cei împuterniciţi, să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a îndrepta lucrurile.

Avem nu numai dreptul (precizat clar şi în Constituţia României), dar avem şi datoria de a nu-i lipsi pe copiii noştri de o educaţie creştină.

Acest drept a fost câştigat prin jertfa celor care au murit în decembrie ’89 cu rugăciunea «Tatăl nostru» pe buze, strigând «cu noi este Dumnezeu» şi «vom muri şi vom fi liberi».

Măcar acum, când este vorba de viitorul copiilor noştri, să fim uniţi pentru ca mai târziu să nu ne pară rău!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Duminica Iertării, anul 2015 după Hristos”.