De la „Seceră şi Ciocan” la „Scoică şi Cârnat”. Acvila comunistă şi Phoenixul.

 

Rusia între Lenin şi Hristos: un imperiu schizofrenic

Eurovision-ul este un aranjament între nişte grupuri de şmecheri ce promovează o agendă politică proprie în numele majorităţii. Fără «femeia cu barbă» n-ar fi ştiut nimeni că a avut loc finala Eurovision”.[1] George Damian are dreptate. Eurovision-ul n-are nici o legătură cu muzica, e pură corecţie politică, dictatura minorităţii deviante.

Desigur, voi fi acuzat din start că „ţin cu Putin”, fiindcă acesta e discursul la modă: dacă pledezi pentru bun-simţ, dacă nu eşti homofil, critici corectitudinea politică şi mai îndrăzneşti şi să-l susţii pe Iulian Capsali doar fiindcă e ortodox, înseamnă automat că eşti filorus şi de partea „Putinist-ortodoxismului”.

De aceea, trebuie să precizez de la început, pentru cititorii oneşti: Nu, nu sunt deloc de partea lui Putin, nici împotriva Europei de Vest, a Statelor Unite sau a democraţiei. Admir cultura occidentală la fel cât oricare din cei ce mi-ar putea aduce asemenea acuzaţii şi o cunosc ceva mai bine decât unii din ei. Sunt însă împotriva ideologiei homosexualiste şi corecte politic, agresiv anticreştine, ce ne invadează azi dinspre segmentul secularizat al Occidentului. Sunt de partea unei Românii normale. Sunt ortodox practicant şi nu am a mă ruşina de asta. Şi cred că cine are discernământ sesizează imediat şi foarte clar cât de rudimentare şi reducţioniste sunt generalizările şi echivalările stupide de tipul: Ortodoxie = Putin. Mai întâi fiindcă ortodoxia lui Putin e discutabilă, iar apoi fiindcă nu oricine face parte din Biserica Ortodoxă Română face parte automat şi din „Putin Fan-club”. De altfel, s-a observat deja că cei ce se opun în Europa sancţiunilor contra Rusiei sunt tocmai socialiştii, în frunte cu Martin Schultz, adică exact cei ce promovează cel mai abitir agenda homosexualistă[2]. Deci cine e fan Putin? Tocmai sponsorii lui „Wurst”.

Şi, dacă tot e vorba de Putin, trebuie spus că el face un imens deserviciu Ortodoxiei, familiei tradiţionale şi valorilor conservatoare pe care le apără, atâta timp cât dă apă la moară celor ce le asociază, din pricina lui, cu politica tancului, a violenţei, invaziei şi războiului. Şi Eurovision-ul nu e singurul caz în care se fac asemenea asocieri nefericite. „Schizofrenia” ruşilor, despre care vorbea atât de pertinent Dan Puric, e extrem de gravă: incapacitatea lui Putin de a sesiza contradicţia fundamentală, ireconciliabilă, dintre creştinism şi comunism, dintre „Seceră şi Ciocan” şi Cruce, poate duce Rusia la dezastru.

Putin trebuie să înţeleagă că nu poate promova simultan viziuni antagoniste: cea marxistă atee şi cea ortodoxă. Că nu poate milita pentru refacerea U.R.S.S.-ului stalinist, construit prin teroare şi minciună, şi în acelaşi timp pentru refacerea ethosului tradiţional rusesc, al cărui suflet e credinţa pravoslavnică. Că nu poate edifica concomitent şi „Imperiul Răului” – un nou U.R.S.S. motivat de simboluri şi nostalgii militarist-comuniste, continuând să-l venereze pe Lenin, şi „Imperiul Binelui” – o Rusie conservatoare motivată de valori ortodoxe şi închinându-se lui Hristos. Conflictul dintre ele va submina Rusia, creând cu adevărat o societate tot mai schizoidă.

De altfel, în treacăt fie spus, Putin comite o mare eroare şi în relaţia cu România. În locul declaraţiilor belicoase gen Dmitri Rogozin şi emisiunilor derogatorii despre România la „Vocea Rusiei”, ar fi în interesul real al Rusiei să restituie României cele nouăzeci de tone de aur din tezaurul furat (sau echivalent, ţinând cont, de pildă, că la Soci sportivii erau medaliaţi cu piese din tezaur), să încurajeze şi să susţină activ unirea cu Moldova ocupată de Stalin în 1940, să cultive o apropiere sinceră de ţara noastră, bazată pe respect şi pe tradiţia ortodoxă comună. Rusia ar avea astfel la vest o ţară vecină nu doar neutră, ci chiar nutrind sentimente prietenoase. Românii nu sunt ranchiunoşi; ei poate ar fi dispuşi să ierte deportările, foametea, crimele, masacrele, violurile şi celelalte atrocităţi comise sub ocupaţia sovietică în Moldova şi România, odată ce ar fi reîntregită, ar primi dovada bunei-credinţe a Rusiei şi garanţii adecvate de securitate din partea unui stat care, în repetate rânduri, a procedat la rapt teritorial, violenţe şi amestec brutal, mergând până la a ne impune un regim străin de ethosul nostru. Ar fi în avantajul Rusiei să înţeleagă că există limite ale expansiunii ei spre vest: limite ce coincid cu actualele ei graniţe. Dovadă că nici măcar Ucraina, o ţară slavă legată istoric de Rusia, n-o iubeşte din cauza comportării violente şi arogante.

Aceasta e cartea pe care ar fi inteligent ca Rusia s-o joace faţă de noi în locul celei războinice: cartea bunei vecinătăţi, a parteneriatului şi dialogului constructiv, a relaţiilor pe linie ortodoxă şi culturală relansate în lumina unor personalităţi ca Dimitrie Cantemir, Paisie Velicikovski, Nicolae Milescu, Petru Movilă. Desigur, neignorând economicul. Gesturile de mai sus ar reaşeza relaţiile celor două ţări în matca moralităţii şi dreptăţii istorice. Câştigul pentru Rusia ar fi infinit mai mare decât în situaţia actuală, iar preţul ar fi unul mic: la dimensiunile Rusiei, pierderea respectivei influenţe teritoriale nu reprezintă mare lucru. În schimb, ca membru NATO cu poziţie strategică în regiune, România poate fi un excelent factor de stabilitate, generator de securitate atât pentru Alianţă cât şi pentru Rusia. O Românie ortodoxă puternică e în interesul Rusiei, ca aliat al NATO şi în acelaşi timp împărtăşind valori spirituale comune şi cu Rusia. România şi-ar putea astfel exercita rolul de mediator şi punte între culturi şi civilizaţii diverse, rol ce constituie prin excelenţă vocaţia noastră culturală şi misiunea României ca o civilizaţie a echilibrului.

Aceasta este, de altfel, şi strategia diplomatică pe care ar fi în interesul României să o dezvolte în relaţia cu Rusia. O strategie ce ar trebui să incorporeze şi componenta eclezială a relaţiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Rusă.

 

România către S.U.A.: vreţi ambasadori homosexuali sau aliat geostrategic?

În acelaşi timp, e vremea ca şi politicienii români să înveţe să pună, la rândul lor, condiţii aliaţilor şi partenerilor occidentali, să negocieze parteneriate reale de pe poziţii corecte, nu în genunchi. România nu mai este consumator de securitate ci furnizor de securitate, nu doar în regiune ci şi pe alte continente. De aceea, dacă Statele Unite oferă României garanţii de securitate, aşa cum a reiterat recent Vicepreşedintele Joe Biden la Bucureşti, şi dacă doresc un aliat de nădejde, puternic şi devotat, cu rol geo-strategic, aşa cum România vrea şi poate să fie, atunci America trebuie să înveţe să respecte România ca pe un adevărat aliat şi partener, nu s-o trateze ca pe o mămăligă amorfă în care poate imprima pecetea oricărei aberaţii culturale şi sexuale ce i se năzare vreunui filosof neomarxist ciudat (queer).

Domnule Joe Biden, dacă monitorizaţi presa română aşa cum sunt convins că o faceţi, atunci vă rugăm ţineţi cont şi de prezenta solicitare a poporului ortodox din România: respectaţi-ne tradiţiile şi libertatea de credinţă religioasă, care e garantată inclusiv în Constituţia americană. Daţi-ne pace cu Corectitudinea Politică. Nu ne mai impuneţi modele culturale ateiste, neomarxiste, străine civilizaţiei noastre, pe care poporul nostru le respinge în mod organic. Nu mai trimiteţi în România ambasadori homosexuali şi ataşate culturale lesbiene, care impun evenimente LGBT pe agenda instituţiilor noastre culturale (vezi Muzeul Ţăranului Român) şi ne dau lecţii de „toleranţă”. Poporul nostru e tolerant şi îngăduitor, dar nu acceptă propaganda agresivă LGBT promovată neinspirat de Ambasada S.U.A. la Bucureşti. Nu mai faceţi presiuni oficiale sau lobby neoficial pentru cauza homosexualismului, pedofiliei, studiilor de gen extremiste, feminismului radical şi altor ideologii corecte politic. Lăsaţi-ne să trăim creştineşte, fără să discriminăm sau să persecutăm pe nimeni, dar şi fără să ne fie frică să ne trimitem copiii la grădiniţă sau şcoală ca să nu fie spălaţi pe creier de educatori şi profesori la rândul lor spălaţi pe creier sau pur şi simplu cinici. Nu mai exportaţi în România curente incompatibile cu moştenirea noastră spirituală şi paidéuma milenară ce ne caracteriza ca popor cu secole înainte ca naţiunea americană să se fi născut.

Respectaţi-ne şi vă vom respecta. Suntem admiratori ai culturii americane şi apreciem contribuţia ei excepţională la civilizaţia globală. Iubim poporul american pentru marile lui calităţi. Acceptaţi-ne şi dumneavoastră ca civilizaţie creştină tradiţională şi respectaţi-ne valorile – care sunt cele bimilenare ale creştinismului ortodox. Veţi avea astfel în noi aliaţi de nădejde şi o opinie publică favorabilă şi fidelă Americii. Vorbesc de o opinie publică reală, nu de prezenţa excesiv de vocală în spaţiul mediatic a celor câteva O.N.G.-uri ale lobbyului homosexualist şi sexualist de tip Kinsey-ist, ce exprimă doleanţele extremiste ale unei minorităţi infime. Precizăm că acesta nu e nicidecum un „discurs al urii”: nimeni nu are nimic cu aceste minorităţi, care pot trăi în privat cum doresc, ci doar cu pretenţia lor de a impune majorităţii drept „normalitate” standardele lor obraznice, lipsite de ruşine şi bun-simţ.

Iar pragmatic vorbind, ştiţi bine că nu lesbienele vor lupta pe fronturile Alianţei, ci Forţele Armate Române, care împărtăşesc ferm valorile familiei tradiţionale. E în interesul dumneavoastră să le respectaţi această alegere morală.

Domnule Biden, respectaţi-ne şi veţi găsi aici parteneri de încredere. Sunt pe agendă lucruri importante. Avem de făcut faţă unor ameninţări grave de securitate şi unor provocări fără precedent, în contextul riscului prezentat de armele moderne de distrugere în massă, nucleare sau nu. Scutiţi-ne de ingerinţe culturale sordide. Haideţi să ne concentrăm pe lucrurile serioase. Va fi în avantajul dumneavoastră, al poporului american, al democraţiei şi libertăţii în lume. Al unei libertăţi reale, nu al uneia înţeleasă greşit în sensul distrugerii ţesutului social şi familiei creştine tradiţionale. Românii sunt iubitori de pace; nu doresc un nou Război Mondial cu efecte catastrofale. De aceea, haideţi să găsim împreună soluţii echilibrate pentru a păstra pacea sub aspect militar, odată cu cea socială.

Domnule Biden, politica culturală pro-homosexualistă, Freudo-Marxistă a actualei administraţii americane are în România efecte contra-productive, destabilizatoare. Chiar dacă ele nu se văd de la Washington, se văd prea bine de la Bucureşti. Vă asigur că va fi în avantajul reciproc să renunţaţi la ea, cel puţin în România. E regretabil că nici un politician român n-a avut curajul să vă spună deschis aceste lucruri. Dar ele exprimă sentimentele majorităţii românilor, inclusiv ale soţiilor şi părinţilor tinerilor militari români ce-şi riscă viaţa în diverse teatre de operaţiuni NATO. Nu le mai jigniţi cu pledoarii pentru stiluri de viaţă deşănţate, în numele unei „nediscriminări” pe care n-o mai cumpără nimeni, nici măcar cei în cauză: homosexualii îşi declară pe faţă intenţia de a discrimina majoritatea. Dacă nu mă credeţi, citiţi „The Overhauling of Straight America” de Marshall Kirk şi Erastes Pill. Sunt americani. Vă rugăm, încetaţi să le implementaţi agenda subversivă în România.

Noi, românii, suntem în mod neechivoc în favoarea unui curs pro-occidental şi pro-democraţie. Dar recitiţi-i pe părinţii fondatori ai Americii ca să vedeţi cu ce valori este sinonimă democraţia: în nici un caz cu imoralitatea, perversiunea, promiscuitatea şi manipularea de massă. Oare nu Thomas Jefferson spune că virtutea e „liantul” ce ţine laolaltă o republică? Că libertatea şi republicanismul necesită o societate virtuoasă, iar creştinismul are „cel mai sublim cod moral dat omului vreodată”? Aceasta e America pe care o iubesc românii, spre care au privit cu admiraţie şi încredere. America despre care s-a spus: „Am căutat cheia măreţiei Americii… Abia când am intrat în bisericile Americii şi am auzit amvoanele înflăcărate de dreptate (aflame with righteousness) am înţeles secretul geniului şi puterii ei. America este mare fiindcă este bună. Dacă America va înceta să fie bună, America va înceta să fie mare”.[3]

Domnule Biden, patruzeci şi cinci ani sub comunism am visat prea mult la democraţie pentru ca acum s-o vedem terfelită în noroiul ideologiei homosexualiste şi trans-sexualiste.

 

Lukacs, Şcoala de la Frankfurt, subversiunea prin libertinaj şi raiul freudo-marxist

De ce insist să aplic mereu corectitudinii politice eticheta „neo-marxistă”? Deoarece, aşa cum am arătat în articole anterioare, ideologia numită „political correctness” îşi are originile în Neo-Marxismul anilor 1920-’30, în studiile unor marxişti precum Antonio Gramsci, Georg Lukács, al filosofilor Şcolii de la Frankfurt – Herbert Marcuse, Theodor Ludwig Wiesengrund Adorno, Max Horkheimer, Erich Fromm.

Nu întâmplător tocmai familia politică socialistă, din care face parte şi P.S.D., e cea care a susţinut în Parlamentul European rapoartele Estrela, Lunacek, Zuber, care cer statelor membre să recunoască „familia” homosexuală, să-i permită adopţii, să introducă educaţia homosexualistă în şcoli.

Aşa cum demonstra şi Profesorul Theodor Codreanu, teza centrală a comunistului italian Gramsci era: câtă vreme muncitorii vor avea suflet creştin, nu va fi posibilă revoluţia comunistă. Iar Georg Lukács – „cel mai inteligent marxist de după Marx” – începuse revizuirea marxismului încă din 1919. El era convins că revoluţia marxistă nu va birui la nivel global, cum preconizase Marx, câtă vreme muncitorii şi ţăranii vor fi „contaminaţi” de creştinism şi cultura occidentală. Lukács a fixat ca scop prioritar distrugerea fundamentului creştin şi cultural al Occidentului.[4]

Institutul marxist de la Frankfurt, creat în 1923, l-a conjugat pe Marx cu Freud, producând Freudo-Marxismul care a înlocuit determinismul economic cu cel cultural. Toate grupările radical-minoritare vor începe să se revendice de la teoria critică, promovând conceptul postmodern de deconstructivism. Eliberarea de „supra-eul” freudian e concepută ca eliberare de puterea statului democraţiei occidentale.

E interesant că la Copenhaga (Eurovision 2014) s-a ţinut în 1928 „Al Doilea Congres Internaţional pentru Reformă Sexuală”, unde Kurt Hiller, urmaş al lui Magnus Hirschfeld („apostolul indecenţei”) ca preşedinte al organizaţiei homosexualiste „Comitetul Ştiinţific-Umanitar”, a încercat şi el, sprijinit de marxişti notorii precum Karl Kautsky, o fuziune între Marx şi Freud, lansând ideea că homosexualii ar fi un „grup oprimat”.[5]

Herbert Marcuse e însă cel ce va dezvolta această teză, absolutizând criteriul sexual în „emanciparea” Occidentului şi concepând o societate a „perversităţii polimorfe” ca „eliberare sexuală”. El consideră, ca şi Fromm, că distincţia dintre sexe nu e un dat, ci un construct (recunoaştem limpede aici originea ideologiei confuziei ce legitimează public travestirea lui Thomas Neuwirth în „Conchita Wurst”). De aceea „Secera şi Ciocanul” sunt o emblemă potrivită pentru ideologia corectitudinii politice, cu condiţia adăugării curcubeului – simbolul polimorfismului homosexualist.

Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic postulat de Marcuse. Misiunea lui era „să demanteleze societatea americană folosind diversitatea şi multiculturalismul ca pe nişte «răngi» cu care să demonteze structura, bucată cu bucată. El dorea să-i opună pe negri albilor, să pună «grupurile-victimă» în conflict cu societatea în ansamblu. Teoria lui Marcuse despre grupurile-victimă ca noul proletariat, combinată cu teoria critică a lui Horkheimer, a pătruns în mediul universitar american, unde a devenit baza mişcării post-structuraliste (studii de gen/LGBT/queer). Toate îşi descriau făţiş menirea: de a aboli valorile tradiţionale creştine şi tradiţiile acceptate ale culturii occidentale, a le înlocui cu un relativism moral ce pune semnul egal între toate culturile şi filosofiile – cu excepţia civilizaţiei apusene «exploatatoare şi rele»”.[6]

Marcuse specula că progresul tehnologic şi „raţionalitatea tehnologică” vor duce la apariţia unei noi ordini sociale şi forme umane. El postula o utopie a libertinajului nelimitat (numit „de-sublimare”): omul, emancipat de orice norme morale restrictive, îşi va „reintra în drepturi” prin patimile sale. Obiectele dorinţelor sale vor fi modelate de voinţa sa liberă, fără a trebui să le apere împotriva unei societăţi ostile, „imature, represive”. Marcuse predică eliminarea oricărei constrângeri morale, descătuşarea tuturor apetitelor şi patimilor, o societate total liberalizată erotic, populată de o nouă formă umană: un soi de phoenix ce va învia din cenuşa industrialismului modern.[7]

 

Transvision. Phoenixul – simbolism ocult şi mesianism luciferic. Apocalipsa după Horus

Şi cu phoenixul ne întoarcem la Eurovision şi „melodia-manifest” a lui Thomas Neuwirth, alias Conchita Wurst: „Rise like a Phoenix” („Voi învia ca un Phoenix”).

Dan Negru are perfectă dreptate când scrie pe Facebook: „Mă plictiseşte Eurovision-ul, o ciorbă lungă în care găseşti tot soiul de ciudăţenii… Câştigătorii din ultimii ani, travestiţi ori artişti deghizaţi în monştri, şi-ar găsi locul în emisiunile tabloid de la noi cu tot felul de ciudaţi. Circul e mai atractiv decât muzica la Eurovision”.[8] Sunt de acord că Paula Seling şi Ovi meritau un loc mai bun; dar decenţa şi normalitatea lor nu puteau fi premiate de un circ unde nu contează arta, ci ideologia politică deviantă. De fapt însă, bietul Thomas Neuwirth nici nu contează în sine, fiind integral „un produs de marketing la care s-a lucrat timp de cinci ani”, cum observa Liana Stanciu[9], o creaţie a unor specialişti finanţaţi de grupări puternice. Doar la cântecelul său despre pasărea Phoenix au lucrat patru inşi (Charly Mason, Joey Patulka, Ali Zuckowski, Julian Maas).

Phoenixul are însă un simbolism extrem de complex de natură mitologică şi demonică, cu rol central în ritualurile şi misterele unor importante ordine oculte. Nu e întâmplător că în ultimul timp Phoenixul apare tot mai des în cele mai diverse contexte, cum ar fi ceremonia finală a Jocurilor Olimpice de la Londra, 2012.

Ce legătură e între renaşterea Phoenixului la Olimpiadă şi melodia premiată la Eurovision în 2014?

Potrivit lui William Schnoebelen: „Phoenixul (Bennu în Egiptul antic) pierea în flăcări şi renăştea din cenuşă. Majoritatea ocultiştilor îl consideră un simbol al lui Lucifer cel aruncat în flăcările [iadului], care într-o zi se va întoarce triumfător”[10]. Desigur, sub forma antihristului.

O confirmă chiar o autoare feministă radicală precum Barbara Walker: „Egiptenii credeau că Phoenixul era un zeu ce se înălţa la cer sub forma unui luceafăr, precum Lucifer, după moarte prin foc şi renaştere”.[11] Planeta Venus (Luceafărul) era chiar numită steaua corabiei lui Phoenix (Bennu)-Osiris[12]. Bennu apare încoronat cu discul Soarelui sau coroana Atef a lui Osiris (două pene ce pot fi coarne).

Phoenixul, ca simbol solar („suflet al Soarelui”) era asociat zeului Horus (alteori Aton-Ra). Însă cu Horus e asociat în mod curent în anumite mistere zeul numit Abaddon, venerat ca „mare arhitect al universului”, asociat şi cu Zeus al grecilor şi reprezentat în acelaşi simbolism ca ochi atotvăzător.[13] Ori Abaddon apare explicit în Apocalipsă, în pasajul despre deschiderea fântânii adâncului: lăcustele „au ca împărat pe îngerul adâncului, al cărui nume în evreieşte este Abaddon, iar în elineşte Apollion” Apocalipsa 9:11.

În ocultismul modern, Horus are conotaţii marcat apocaliptice şi antihristice, unii susţinând că new age-ul ar fi „eonul lui Horus”. Ochiul lui Horus e un simbol ce apare în numeroase clipuri gen Lady Gaga.

Phoenixul simbolizează şi noua ordine (mondială) renăscută din haos; căci, pentru a avea o nouă ordine, trebuie mai întâi provocată „dezordinea”, adică distrusă complet vechea ordine creştină.

Numeroase surse oculte afirmă explicit că „Phoenixul e un semn al ordinelor secrete antice şi iniţiaţilor lor, căci cei acceptaţi în temple erau de regulă numiţi «născuţi a doua oară sau renăscuţi»”[14] (Wurst: „I’m reborn”). Asocierea cu botezul e evidentă. Phoenixul mai e asociat cu aurul, tămâia şi mirul. Datorită acestui simbolism, ca şi a celui legat de moarte şi renaştere, el a fost folosit de Părinţii Bisericii ca simbol al Învierii lui Hristos, aşa cum şi alte mituri păgâne au fost folosite în scop apologetic şi de misiune creştină. Aceasta nu înseamnă că Phoenixul e un simbol creştin, ci doar că Biserica l-a preluat uneori pentru a-i converti pe păgâni. Ca de obicei, trebuie discernământ pentru a distinge adevărul legat de funcţiile misionar-simbolice în lucrarea Bisericii de cele contrare, legate de simbolismul păgân şi ocult.

Această ambivalenţă a simbolismului Phoenixului a fost folosită şi speculată de ocultiştii moderni care au confecţionat imaginea lui Thomas Neuwirth şi i-au regizat spectacolul (să nu vă imaginaţi că-n spatele lui n-au stat specialişti în esoterism şi arhetipologie ocultă). Wurst a fost explicit şi blasfemic comparat cu „Isus”, apărând imagini cu el în ipostaze menite să-i proiecteze o imagine „cristică”. Au apărut chiar „rugăciuni” de genul: „Mă rog ca Conchita Christ să mă ocrotească azi şi să mă călăuzească pe calea cea bună”[15].

Chiar numele travestitului e format dintr-un termen argotic hispanic (columbian), diminutivul de la concha (scoică), şi altul german (wurst – cârnat), cu evidente conotaţii freudiene. Împreună, cele două cuvinte formează un oximoron multicultural şi trebuie să sugereze hermafroditismul sau androginia. Pornind de aici, se încurajează asocierile „angelice” şi o întreagă serie de speculaţii metafizice ce implică mitul androginului, o sofisticată imagologie a transmutaţiei alchimice şi o pretinsă totalizare rituală sau reintegrare simbolică a contrariilor (coincidentia oppositorum) prin transcenderea oricărei polarităţi sau dihotomii. Sunt invocaţi Cusanus, şamanismul şi interpretările gnostice ale Genezei, Freud, Crowley, Jung.

 

Scoica-Cârnat: o repetiţie simbolică. Gen fluid şi narcisism radical. Chip şi caricatură

Ca să nu fiu acuzat că spun baliverne, trebuie să clarific: nu susţin că Tom Wurst, alias Conchita Neuwirth, ar fi vreun antihrist. Bietul „Cârnat” e un homosexual prăpădit care se crede femeie şi-şi pune rochie. Ceea ce spun însă, cu toată convingerea, e că simbolurile pe care le vehiculează, şi pe care nu le-a inventat el, sunt extrem de puternice şi au o formidabilă încărcătură mitico-religioasă de natură malefică. De fapt, el nu numai că e un simplu canal de transmitere a acestor mesaje, ci chiar se poate spune că nu ele i-au fost ataşate lui, ci el a fost ataşat lor, până la a nu mai fi decât o anexă fără importanţă a unor structuri de semnificaţie simbolică ce depăşesc cu mult capacitatea şi relevanţa persoanei lui. Nea Toma „Cârnat” ca persoană e irelevant, e un nimeni. Angrenajul simbolic construit în jurul lui e însă de o importanţă uriaşă. De fapt, nu-i altceva decât o repetiţie la antihrist: încă una din multele repetiţii menite să obişnuiască omenirea cu simbolismul scenariului ce se va juca atunci, în vremurile din urmă.

În încheiere, câteva cuvinte despre „anti-antropologia” sau „non-antropologia” pe care o încarnează Thomas „Wurst”. În baza unui relativism aberant, noua ideologie a corecţiei politice a ajuns să pretindă că genurile au devenit „fluide”[16]: simple convenţii pe care postmodernismul le botează „roluri”, determinate nu de anatomia şi fiziologia cu care omul se naşte, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „şaradă” ce poate avea „soluţii” diverse şi aleatorii, cu sau fără ajutorul unui chirurg. Asistăm la un narcisism radical, ce duce la desubstanţializarea sinelui şi pulverizarea persoanei umane. Graniţa dintre natural şi sintetic se estompează, devenind tot mai arbitrară. Firea umană e redefinită, schimonosită într-o „natură” artificială, confecţionată tehnologic şi „legitimată” mediatic. Chipul devine o caricatură ce-şi sfidează modelul. Singura lege universală devine hedonismul nelimitat, ce transformă omul într-un agregat fără memorie şi fără identitate, altul de la o clipă la alta. Definiţia sa e redusă la o continuă succesiune de experienţe, fără nevoia sau posibilitatea de a menţine un „sine” sau o „personalitate” stabilă. Omul devine un flux de trăiri şi experienţe, fără trecut şi deschis oricărui viitor. Până şi datele sale biologice devin „opţiuni” private, supuse aceleiaşi alegeri arbitrare dictate de patimi. Aşa cum anticipa Marcuse, extazul, nu persoana, devine substratul identităţii, într-o lume în care evoluţia tehnologică induce o permanentă schimbare şi deci riscul inevitabil al alienării. Existenţa nu mai e guvernată de nici un principiu în afara celui al subiectivismului absolut. Anarhia şi iresponsabilitatea sunt implicite. Tranzienţa radicală, ca unică realitate de necontestat, aboleşte normele etice tradiţionale. Eticul e înlocuit de estetic, guvernat la rândul lui de norme cu totul relative, mergând până la monstruos şi grotesc (cazul lui Wurst, aclamat ca „graţios” şi „splendid” deşi, în fond, fundamentalmente grotesc şi sordid, dacă nu chiar greţos). Existenţa încetează complet a mai fi guvernată de principii, alterările dramatice ale biologiei şi psihologiei având implicaţii şocante.

Va mai putea omul trăi astfel? Cu o singură condiţie: să înceteze a mai fi om. Dar asta se şi doreşte: crearea unui „om nou”, dezumanizat, infinit maleabil şi obedient; tocmai în virtutea iluziei sale că el e cel care alege permanent, el va fi în realitate cel care nu alege niciodată. Da, îşi va putea alege „genul şi partenerii” aşa cum va alege canalele TV cu telecomanda. Dar, de fapt, patimile sale vor alege pentru el. Prin intermediul lor, el va fi astfel pururea la cheremul alegerilor induse de demon. Acesta este viitorul ce i se pregăteşte omului în societatea post-creştină; un om inconsistent şi în ultimă instanţă inexistent, al cărui palid proiect este „doamna Cârnat”: un brand grotesc al unui concurs sordid ce se vrea avanpremiera unei utopii de coşmar.

Domnule Biden, feriţi România de aşa ceva. E în interesul NATO, al Americii şi al aliaţilor ei.

 Andrei Dîrlău



[1] www.george-damian.ro/paradoxul-femeii-cu-barba-la-eurovision-5800.html

[2] epochtimes-romania.com/news/si-vot-si-boicot—217846

[3] Citatul exprimă un adevăr, chiar dacă nu-i aparţine lui Alexis de Tocqueville căruia îi e adesea atribuit (www.tocqueville.org/pitney.htm).

[4] „Polemici incorecte politic. Theodor Codreanu: De la marxism la «corectitudinea politică»”, www.badpolitics.ro/polemici-incorecte-politic-theodor-codreanu-de-la-marxism-la-corectitudinea-politica-ziaristi-online

[5] http://en.metapedia.org/wiki/Sexual_Bolshevism

[6] Andrew Breitbart, „Righteous Indignation. Excuse me while I save the world”, Grand Central Publishing, 2011.

[7] Herbert Marcuse, „Some Social Implications of Modern Technology”, în Studies in Philosophy and Social Sciences, Vol. IX (1941). Cf. Moya K. Mason, Herbert Marcuse: Evolution and Transformation of Individuality and Reason, www.moyak.com/papers/herbert-marcuse-sociologist.html.

[8] www.facebook.com/pages/Dan-Negru-Oficial/260001637374642

[9] „Ring TV”, cf. www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/05/10/strategia-normalizarii-homosexualitatii-prin-industria-cinematografica-spre-redefinirea-nesfarsita-a-casatoriei-triplul-de-lesbiene-care-va-avea-si-copil-legaliz

[10] „Satan’s Door Revisited”, p. 4, cf. www.theforbiddenknowledge.com/symbology/2o5.htm

[11] „Now Is The Dawning”, p. 281, www.whale.to/b/phoenix_s.html

[12] www.egyptian-gods.org/egyptian-symbols-bennu-phoenix

[13] www.bravenewworldnews.com/2012/12/30/the-rising-of-the-phoenix-symbol-of-the-coming-antichrist-world-power

[14] Manly P. Hall, „The Phoenix: An Illustrated Review of Occultism and Philosophy”, p. 177, www.trumpetcall.co.za/newsletter_archive.php?mail=35

[15] www.twtrland.com/profile/HarryJBartlett

[16] www.salon.com/2014/05/12/conchita_wursts_gender_fluid_win