Stareţul Sofronie şi ucenicul său, Ierótheos 

Dacă în anii din urmă, setea pentru o viaţă duhovnicească autentică se mărginea, la mare parte dintre creştini, la citirea marilor cărţi ale literaturii patristice, vedem în ziua de azi o preocupare din ce în ce mai sporită pentru punerea în practică a celor citite, cu deosebire a Tradiţiei isihaste, reînviată în zilele noastre de câţiva Stareţi aghioriţi, bine-cunoscuţi şi prea-iubiţi de publicul românesc, dintre care îi amintim doar pe Gheron Iosif Isihastul şi Stareţul Sofronie de la Essex, precum şi ucenicii lor.

Cu toate acestea, unul din primele lucruri pe care le aflăm când facem cunoştinţă cu învăţătura despre Rugăciunea minţii este acela că nu trebuie să începem să ne rugăm fără călăuzirea unui Părinte duhovnicesc încercat, care să fie purtător al acestei Tradiţii şi să ne îndrume cu mână sigură pe căile subţiri ale isihiei, ca nu cumva, fiindu-ne noi înşine „călăuze oarbe”, să cădem „în groapă” Matei 15:14.

Unde să găsim un asemenea Părinte? Şi, dacă-l găsim, cum să facem să ne punem sufletul în mâinile lui fără şovăire, fără rest şi fără împiedicare? Care e, aşadar, primul pas pe care trebuie să-l facem ca să ne ridicăm de la o simplă, dar seacă, fără de rod lectură duhovnicească, la practica autentică a Rugăciunii minţii, cea prin care am fost învăţaţi că este cale neînşelată spre primirea Duhului Sfânt şi, deci, spre îndumnezeire?

O mulţime de întrebări, şi tot atâtea temeri şi şovăiri, care însă nu-l vor împiedica pe cel cu adevărat aprins de focul dumnezeiesc să se oprească, ci dimpotrivă, îl vor face să strige cu şi mai multă tărie către Domnul, cerându-i, asemenea tânărului pe atunci Grigorie Palama, „să-i lumineze întunericul”. În întâmpinarea unor asemenea suflete însetate de Dumnezeu, care-L caută pe Domnul în viaţa lor, iar nu în cărţi, cu toată fiinţa lor, iar nu cu raţiunea, le vor ieşi Părinţii purtători ai Tradiţiei, ca să-i înveţe ce înseamnă cuvintele „Pacea Mea dau vouă” Ioan 14:27 şi „Orice veţi cere de la Tatăl întru Numele Meu, va da vouă” Ioan 16:23.

Unul din aceşti părinţi, cu care Dumnezeu ne-a învrednicit a fi contemporani, este şi Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului. Ucenic al unora din cei mai mari stareţi ai zilelor noastre şi, prin urmare, purtător al multora din darurile acestora – dintre care îi numim pe Părintele Paisie Aghioritul, Efrem Katunakiotul, Ioannis Romanidis şi, nu în ultimul rând, cel pe care Mitropolitul l-a iubit cel mai mult, Stareţul Sofronie de la Essex – Înalt-Preasfinţitul Ierótheos a fost dăruit de Dumnezeu cu harul de a preda omului de astăzi o tradiţie veche de veacuri, în cuvinte simple, dar precise, limpezi şi pline de însuflare. De câte ori am deschis oricare din cărţile sale, începând cu lucrarea sa de tinereţe, „O noapte în pustia Sfântului Munte”, şi până la ultimele apariţii, am simţit, citind, că ştiu ce trebuie să fac – şi mai mult, că trebuie să fac fără întârziere totul.

De aceea, cu mare bucurie vă anunţăm că una din cărţile sale cele mai importante, la care Mitropolitul a muncit nu mai puţin de treizeci de ani, a fost reeditată de curând la Editura Sophia, în traducerea Părintelui Teofan (Munteanu): „Ştiu un om întru Hristos. Stareţul Sofronie, isihastul şi theologul”.

Am numit importantă această lucrare din mai multe puncte de vedere. Primul, deoarece cuprinde un portret inedit al Stareţului Sofronie de la Essex, care se desprinde întâi dintr-o analiză teologică amănunţită a operei sale, apoi din cuvintele pe care i le-a adresat ca sfaturi de-a lungul vremii, pe parcursul a mai bine de cincisprezece ani, cuvinte consemnate de Mitropolit, aşa cum mărturiseşte, sub forma în care s-a alcătuit Patericul, imediat după ce i-au fost adresate şi întipărite pe pământul inimii sale. Analiza teologică este îndreptată asupra a două aspecte ale operei Stareţului Sofronie: asemănarea cu Sfântul Simeon Noul Theolog la nivelul experienţelor duhovniceşti trăite şi mărturisite în ultima sa carte, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, şi asemănarea cu Sfântul Grigorie Palama la nivelul dialogului cu teologia scolastică academică, aşa cum se desprinde din corespondenţa Stareţului cu David Balfour, cuprinsă în cartea „Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu”.

Un al doilea portret, viu, „în mişcare” este descoperit în Partea a doua a cărţii, care cuprinde convorbirile dintre Stareţul Sofronie şi tânărul ucenic Ierótheos, însetat de „cuvintele vieţii veşnice” Ioan 6:68. Deşi Mitropolitul mărturiseşte, în cuvântul de introducere, că este vorba de sfaturi care i-au fost adresate personal, la propriile probleme sau la cele pe care le-a întâlnit la fiii săi duhovniceşti, şi nu ştie cât folos ar putea trage alţii din ele – prin problematica largă şi universală abordată, începând cu aspecte care ţin de păstorirea duhovnicească, trecând prin lupta cu patimile, Rugăciunea minţii, trăirea Liturghiei, şi ajungând până la sfaturi pentru mamele şi familiile creştine, suntem încredinţaţi că mulţi vor fi cititorii care vor afla cuvânt pentru sufletul lor şi însuflare pentru propria lor viaţă.

La o a doua lectură, pentru cititorul atent se conturează nu doar portretul Stareţului, ci şi al ucenicului (cu toate că acesta din urmă nu spune aproape nimic, căci nici nu era nevoie, Stareţul Sofronie, prin harisma străvederii, dându-i răspuns la toate întrebările, încă dinainte de-a apuca să le mai formuleze). Tăcut, smerit, micşorându-se pe sine „ca Acela să crească” Ioan 3:30, chipul tânărului ieromonah Ierótheos, muncit de aspre frământări (cum ar fi: „Mai există astăzi Părinţi ai Bisericii cum au fost cei din vechime?” sau „A dispărut, oare, tradiţia isihastă?”), dar şi de simţirea tragică a propriei păcătoşenii, se desprinde printre rânduri, mai ales din răspunsurile pe care i le dă Stareţul, dar şi din abordarea teologică inedită din Partea întâi pe care i-o face Stareţului Sofronie.

Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că miza cărţii este mai mult decât atât. Anume, personajul principal nu este nici Stareţul Sofronie cel descris în carte, nici ucenicul care descrie. Ci însăşi relaţia dinamică a uceniciei pe lângă un mare stareţ, primirea, picătură cu picătură şi şuvoi cu şuvoi a Tradiţiei, predarea Predaniei de la Stareţul cel purtător către ucenicul cel neştiutor, naşterea într-un suflet muncit de gânduri şi de patimi a primelor scântei ale Rugăciunii minţii în inimă, la care suntem, cu uimire, martori, într-un act mişcător de dezvelire de sine a sufletului tânărului ieromonah.

Şi încă, prin însuşi faptul că este o carte scrisă la persoana I, avem privilegiul de-a co-participa la trăirile autorului, fiindu-i alături în această călătorie către Înviere, la braţ cu Stareţul Sofronie, pe drumeagul cel îngust şi mărginit de ierburi înalte din preajma Mănăstirii de la Essex…

 Anca Stanciu

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă, nr. 56 (Septembrie 2013) 

untitled