Societatea Civilă Creștină se solidarizează cu doamna Dana Cleopatra Captilin, care și-a făcut publică poziția în ceea ce privește o emisiune ce va intra în curând în grila Pro Tv și a inițiat o petiție în acest sens. – http://www.petitieonline.com/sos_familia. Menționăm că acest text a fost semnat, în doar câteva zile, de peste 1300 de persoane, între care actrițele Laura Vasiliu și Manuela Hărăbor, Staretul Schitului Lacu de la Muntele Athos, ieromonah Stefan Nuțescu și nu în ultimul rând, ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei și Harghitei.

Ne asumăm acest text scris de o mamă care trage un semnal de alarmă în chestiunea propagandei homosexuale, tot mai agresivă în ultimul timp. Cerem public CNA ca emisiunea „Patru nunți și-o provocare” să fie oprită de la difuzare, iar firmelor de publicitate să o boicoteze. Faptul că se încearcă inducerea forțată a ideii că doi homosexuali pot forma o familie este împotriva nu numai a Tradiției creștine a românilor, dar și împotriva Codului Civil al țării, care la capitolul “Familie”, stipulează: Art. 259. (1) Căsătoria este uniunea liber consimțită între un barbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.

Societatea Civilă Creștină consideră că modul în care se acționează face parte din campania de reeducare globalistă, dusă acum cu mijloace mult mai perfide și sprijinită inclusiv de forțe și personalități politice aflate la putere. Cerem tuturor forțelor responsabile să se ralieze acestei petiții pentru apărarea Familiei.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Alianța Familiilor din România
Federatia Organizatiilor Ortodoxe PRO VITA din Romania
Asociaţia Pro Vita filiala București
Alianţa pentru Demnitate Naţională
Asociatia „Basarabii”
Liga de Utilitate Publică
Asociația „Familia Ortodoxă”
Asociația „Rost”
Liga pentru Identitate Națională
Asociația „Cercul Studențesc Floarea de foc”
Asociaţia Christiana
Asociatia pt. Cultura si Educatie “Sfantul Daniil Sihastrul”
Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), Bucuresti
Fundația Sf. Martiri Brâncoveni
Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi
Asociația “Părintele Galeriu”, Bucuresti
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Brasov
Asociația „Bucovina Profundă, Suceava
Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni” filiala Suceava
Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”, Galaţi
Asociatia “Sfântul Impărat Constantin cel Mare”
Asociația “Predania”
Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca
Asociația Casa Gratis Pro Deo
Asociatia Darul Vieții, Timișoara
Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”
Asociaţia Crestin Ortodoxa Mama Olga
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Cluj Napoca
Asociația Mesterilor Populari din Moldova, Iaşi
Fundaţia Culturala “Doina şi Ion Aldea Teodorovici”
Asociatia pentru Cultura si Educatie Sf.Nicolae