Uneori, activiştii LGBT (activiştii aşa-ziselor „drepturi pentru homosexuali”) dezvăluie singuri că adevăratul scop al agendei pe care o urmăresc nu este obţinerea unui statut de „familie” prin dreptul la căsătorie, ci de-a dreptul dispariţia acesteia. Astfel, în cadrul unei conferinţe de anul trecut din Sydney, Australia, jurnalista LGBT Masha Gessen a afirmat următoarele: „Familia nu ar trebui să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre homosexuali sunt de fapt şi de drept o minciună, o diversiune în legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunşi în acel punct – minţim când spunem că instituţia familiei nu se va schimba. Acesta este un neadevăr. Familia se va schimba, şi trebuie să se schimbe! Părerea mea este că familia nici nu ar trebui să existe. Şi spun acest lucru pentru că nu-mi place să construiesc ficţiuni în viaţa mea”.

Această atitudine este întru totul corespunzătoare observaţiilor făcute recent de teologul anglican John Milbank despre politica dusă de statul modern în privinţa familiei. Milbank consideră că, în ceea ce priveşte „căsătoriile” homosexuale, „nu a existat o cerere susţinută pentru legalizarea acestora. Este, de fapt, o mişcare strategică pusă la cale de statul modern în încercarea de a obţine controlul direct asupra reproducerii populaţiei, desconsiderând importanţa familiei. Nu este vorba de justiţia naturală, ci de dorinţa manifestată de o tiranie biopolitică de-a desfiinţa căsătoria şi familia ca instituţia socială mediatoare cea mai importantă”. Textura societăţii este dată de relaţiile spontane heterosexuale şi de mediul familial, fenomene care nu sunt (sau nu au fost) inventate şi controlate de stat, ci au pre-existat acestuia. Astfel, continuă Milbank, „a renunţa la această «gramatică» ar echivala cu a compromite cel mai profund sens al umanităţii şi cu riscul de a ceda întreaga putere tiraniei pieţei şi a statului – o tiranie care se alimentează din mituri referitoare fie la ideea unei naturi umane pure, fie la fabricarea unei lumi tehnocratice…”

Pe lângă toate acestea, trebuie precizat că presiunile imense venite din Occident (S.U.A., Franţa, Marea Britanie conducând plutonul ţărilor care fac presiuni – inclusiv diplomatice – pentru legalizarea „căsătoriilor” homosexuale) au trezit suspiciunea inclusiv în rândurile intelectualităţii stângiste, atee, dar nu atât de oarbă încât să nu vadă că la mijloc este o tactică perversă de putere. Astfel, în plină criză economică, guvernele ţărilor occidentale, prin tematica drepturilor gay şi a căsătoriilor homosexuale, nu fac altceva decât să abată atenţia de la problemele stringente sociale provocate de modelul economic neoliberal şi de dominaţia hegemonică a băncilor şi a corporaţiilor. Şi în acest sens, „căsătoria” homosexuală este, de fapt, o diversiune, deoarece divizează societatea şi sparge fronturi care ar putea fi unite din cauza problemelor structurale ale societăţilor euro-atlantice. Sau, după cum nota vizionarul Aldous Huxley în „Brava lume nouă”: „Pe măsură ce libertatea economică şi politică se diminuează, libertatea sexuală creşte în compensare”. 

Cert este că presiunile euro-atlantice pentru răspândirea sodomiei în societăţile refractare la acest păcat continuă neabătut, dând naştere unor tulburări sociale – aşa cum a fost de curând cazul în Tbilisi, capitala Georgiei. Aici, în ciuda împotrivirii categorice a Patriarhului Ilie şi a apelului său pentru a nu se permite organizarea unei parade gay, autorităţile au aprobat demonstraţia „pro-LGBT”. Rezultatul a fost că zece mii de ortodocşi georgieni, printre care zeci de preoţi, au invadat străzile şi piaţa capitalei, înfuriaţi de această provocare. Activiştii LGBT, dar şi oficiali ai parlamentului georgian şi chiar ambasadorul S.U.A. în Georgia abia au reuşit să scape de furia mulţimii, în autocare aduse special de forţele de ordine. Afrontul adus reprezentantului american nu a fost trecut cu vederea, iar în prezent se fac presiuni asupra autorităţilor georgiene pentru a-i ancheta şi condamna pe preoţii participanţi la manifestaţia anti-gay. Deja doi dintre aceşti preoţi au fost daţi în judecată; dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei ar putea primi până la doi ani de închisoare.

Ioan Bucur