Doctorul ateu

ateu înfocat s-a îmbolnăvit de cancer rectal, la vremea aceea una din cele mai grave forme de cancer (deşi astăzi este una din cele mai uşor de tratat). După ce-a aflat diagnosticul, doctorul a căzut în deznădejde şi, pentru întâia dată în viaţă, a început să se roage: „Dumnezeule, niciodată n-am crezut în Tine. Ziceam că tot ce înseamnă credinţă e o nerozie, că omul trebuie să creadă doar în om şi-n ştiinţă. Acum, toată filosofia asta a mea şi-a pierdut rostul. Primeşte-mi pocăinţa, şi dacă socoteşti vrednică rugăciunea mea, vindecă- mă, în numele Sfântului Ioan Rusul”.

De îndată ce-a sfârşit rugăciunea, cineva a bătut la uşă. În cameră a intrat un doctor tânăr. „Cum eşti, colega?”, a întrebat acesta. „Ce pot zice?”, i-a răspuns bolnavul, „sunt pe moarte!”. „Ei, nu, n-o să mori!”, i-a zis tânărul doctor, „o să mă ocup eu de boala ta”. Doctorul în vârstă nu l-a luat în serios: „Practic medicina de multă vreme. Ştiu ce înseamnă boala pe care o am. Cine eşti, să zici aşa ceva?”. „Sunt cel căruia i-ai cerut ajutorul”, i-a răspuns tânărul, şi a părăsit încăperea.

Bătrânul a ieşit de îndată pe hol, după el, dar nu l-a mai văzut. A întrebat personalul spitalului, dar i s-a răspuns că nu aveau acolo un astfel de doctor, dându-i-se de înţeles că a avut o halucinaţie, în urma şocului de după aflarea diagnosticului. Însă bolnavul era încredinţat că cel cu care vorbise era Sfântul Ioan Rusul.

A stăruit să i se facă încă un rând de analize – şi la a doua examinare s-a descoperit că era pe deplin sănătos! O mulţime de specialişti au fost chemaţi să vadă cele două radiografii: cea dintâi, care arăta cancerul, şi cea de-a doua, care nu mai arăta absolut nimic…

Drumul de o sută de kilometri

Într-un orăşel aflat în una din nenumăratele insule ale Greciei s-a născut un copil cumplit de deformat, cu picioarele sucite peste cap. După mai multe operaţii, doctorii au izbutit să aducă extremităţile inferioare ale băiatului la locul lor, dar leau spus părinţilor că acesta nu va putea merge niciodată, căci îi erau afectaţi nervii motori.

Într-una din zile, tatăl, uitându-se la fiul său paralizat, a început să se roage Sfântului Ioan Rusul: „Sfinte Ioane, nu mai pot privi la suferinţa şi durerea copilului meu. Te rog din inimă, vindecă-mi băiatul! Îţi făgăduiesc că voi merge desculţ până la biserica ta. Am doar un miel, şi ţi-l voi aduce ţie!”.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 52 (Mai 2013)