(† 25 mai 1876)
– cel ce l-a învăţat Rugăciunea inimii pe Cuviosul Antipa de la Calapodeşti

Părintele Leontie s-a născut în Ucraina. La un an după naştere, mama lui a adormit în Domnul, iar tatăl l-a dat unui bogătaş fără copii din Moldova. La vârsta de 22 de ani, Leontie a „evadat” de la pedagogul său şi s-a ascuns în Mănăstirea Căldăruşani, care se găsea la o depărtare de douăzeci de kilometri de Bucureşti. Acolo a trăit şaisprezece ani, apoi s-a îndreptat spre Sfântul Munte împreună cu un prieten al său, pe care mai târziu l-a tuns el însuşi monah, dându-i numele de Antonie. Cei doi monahi s-au stabilit în Schitul românesc Lacu, unde Părintele Leontie a trăit până la adormirea sa, adică treizeci şi cinci de ani.

„Când am intrat în viaţa monahală”, povestea Părintele Leontie, „Stareţul mi-a dat următorul sfat: în afară de spovedania de dinainte de tunderea în monahism (cu toate câte s-au întâmplat în viaţa lumească), totdeauna trebuie să ne descoperim gândurile şi să avem desăvârşită ascultare. Pe fraţii noştri să-i socotim ca îngeri şi să le slujim ca lui Dumnezeu însuşi. Trebuie, de asemenea, să ne păzim mintea de feluritele gânduri, precum trebuie să ne păzim şi simţurile”.

În curând, a fost hirotonit ierodiacon. Canonul său personal, la chilie, era următorul: trei sute de metanii mari cu Rugăciunea lui Iisus şi, în loc de închinăciuni, citit din Sfânta Evanghelie. Metaniile mari obişnuia să le facă chiar şi la adânci bătrâneţi, împreună cu neîncetata Rugăciune a minţii.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 52 (Mai 2013)