Actorul Jonathan Jackson despre plinătatea vieţii în Hristos

Vă povesteam în numărul trecut cum l‑am descoperit pe Jonathan Jackson – un actor american care L‑a căutat sincer pe Hristos şi, ca mulţi apuseni, după ce a cercetat istoria Bisericii, a ajuns la conştiinţa că „versiunea de biserică pe care o avem în lumea apuseană nu reprezintă deplinătatea propovăduirii iniţiale a creştinismului”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a cunoscut nemijlocit duhul tămăduitor şi mângâietor al Liturghiei drept‑slăvitoare şi adevărul Ortodoxiei, „a cărei frumuseţe te va atrage neîncetat, tot mai mult şi mai mult, către Hristos”. Aşa că în urmă cu an, înainte de Paşti, a primit împreună cu toată familia sa botezul ortodox. Iată continuarea interviului cu această personalitate complexă, care ne‑a uimit cu adâncimea introspecţiilor sale duhovniceşti – ce ne‑au făcut să ne ducem de îndată cu gândul, în contextul vremurile de astăzi, la cuvintele eshatologice din Prorocia lui Ioil…

 

Jonathan, în industria spectacolului, esenţial este, desigur, talentul; dar există şi o componentă semnificativă care implică aspectul fizic, şi care, fără îndoială, contrastează în întregime cu ethosul credinţei noastre, care nu pune deloc accent pe aspectul fizic, pe importanţa personală, pe interesul în sine. Ştii poate, ca un exemplu radical, că monahii nici măcar nu au oglinzi în chilie. Aşa că întrebarea mea este: cum faci faţă? E evident că trebuie să ai grijă de felul în care arăţi, să fii în formă pentru a lucra în televiziune şin cinematografie. Ai fost numit – şi nu vreau să te fac să te simţi prost –, dar ai fost desemnat unul dintre cei mai frumoşi cincizeci de oameni din lume în revista „People”, în 1999. Cum reuşeşti să le împaci pe toate fără să devii obsedat de aspectul fizic?

‑ Cred că această întrebare ne poartă înspre esenţa smereniei. E un pic ciudat să fiu aici şi să vorbesc despre smerenie, fiindcă n‑ai cum să vorbeşti smerit despre smerenie… Cred că tradiţia ortodoxă m‑a ajutat să‑mi doresc a‑ncerca adevărata smerenie. M‑a ajutat, iată, Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul” – dacă te rogi aşa, din inimă, o să fie mai greu să cazi în înşelarea mândriei, fiindcă tu chiar Îl rogi pe Hristos să aibă milă de tine.

Onestitatea cu care Biserica priveşte condiţia umană e unul din lucrurile care m‑au făcut să devin ortodox. Ortodoxia nu încearcă să se „vândă” lumii. Nu se foloseşte de panouri ostentative, nu încearcă să ademenească oamenii cu orice chip. Are viziunea sa proprie, şi e sinceră în privinţa condiţiei umane.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 51 (Aprilie 2013)