Stareţul Varsanufie de la Optina
†1 aprilie

Cea dintâi lucrare a voastră, de cum vă treziţi, să fie însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, iar cele dintâi cuvinte ale voastre să fie cuvintele Rugăciunii lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul”. Când puteţi, faceţi Rugăciunea lui Iisus pe şirul de metanii, iar când veţi fi ocupaţi, faceţi‑o fără metanie. Rugăciunea lui Iisus ne este de trebuinţă pentru a intra în Împărăţia Cerului.

Celui ce are rugăciunea lăuntrică, rugăciunea îi este firească precum respiraţia. Orice ar face, rugăciunea merge de la sine, în lăuntru. Cel ce are o astfel de rugăciune, stând în biserică, ascultă şi ceea ce se cântă şi se citeşte şi, în acelaşi timp, se roagă şi lăuntric, aşa cum este scris: „Rugăciunea se lipeşte de răsuflarea ta” Scara, Cuv. 27.

Chiar şi în timpul somnului, lucrarea rugăciunii nu se întrerupe în inima lui: „Eu dorm şi inima mea priveghează” Cânt. Cântărilor 5:2. Noi, însă, nu avem acest dar. Noi ne trezim şi nu avem pe buzele noastre nici măcar numele lui Iisus Hristos. O lungă perioadă nu am putut înţelege ce înseamnă unirea minţii cu inima. În esenţă, este o unire a tuturor puterilor sufletului, când toate năzuiesc către Dumnezeu – ceea ce, atunci când sunt despărţite, este cu neputinţă.

Când mintea se antrenează în citirea Sfintei Scripturi şi în rugăciune, începe să se lumineze. Atunci când este însă afundată doar în cele pământeşti, ea se îngroaşă şi nu poate înţelege lucrurile duhovniceşti… Trebuie să te antrenezi în citirea duhovnicească şi să te străduieşti să biruieşti patimile. Ele sunt uşor de biruit atunci când se află doar în gânduri, însă când trec în cuvinte şi lucruri, şi se înrădăcinează acolo, sunt foarte greu de biruit, aproape cu neputinţă… Toată viaţa creştinului este o luptă cu gândurile.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 51 (Aprilie 2013)