ÎPS Ierotheos Vlahos

Cum trebuie să procedeze preoţii pentru a-i apropia pe tineri de Biserică?

– Îmi este greu să răspund la această întrebare, pentru că şi eu sunt episcop şi nu am reuşit să aduc în Biserică foarte mulţi tineri. Şi ce sfaturi să vă dau, dacă eu n-am făcut acest lucru în viaţa mea? Eu vin dintr-o mitropolie mică, din Nafpaktos, şi, după cum ştiţi, secularizarea a pătruns adânc în viaţa societăţii.

Sediul Mitropoliei este într-un port mic, foarte frumos, şi de jur împrejur sunt toate cafenelele şi barurile oraşului. De la 8-9 seara până dimineaţa la 4-5, beau, mănâncă, se distrează, cântă, consumă droguri. Mă scol dimineaţa pe la ora şase şi merg la biserică, şi trec pe lângă o mulţime de tineri beţi.

Voi staţi foarte bine în privinţa asta. Sper să nu deveniţi ca noi, peste treizeci de ani. De multe ori mă întreb ce trebuie să fac. Mă duc la şcoli şi, cu permisiunea profesorilor, le vorbesc copiilor. Îmi pun întrebări în mod foarte deschis, tinere de 15 ani mă întreabă despre avort, alţii despre sinucidere…

Sunt foarte mâhnit de cele ce aud. Pentru că Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că plăcerea duce la durere; orice plăcere produce durere. Şi atunci când cineva încearcă să evite durerea printr-o altă plăcere, va ajunge la o durere mult mai mare. Ce să fac? Să mă duc în miezul nopţii la ei şi să le spun: „Copii, pocăiţi-vă!”? Nu pot să fac acest lucru. Nu este uşor. Ce altceva să fac?…

Odată a sunat telefonul la Mitropolie la ora 4 dimineaţa. Era o tânără care a făcut o greşeală şi, în loc să-l sune pe prietenul ei, m-a sunat pe mine. Am înţeles că era lângă mare. Am zis:  „Alo”, şi ea a zis: „Iorgule, dormi?”. Şi eu i-am zis: „Nu ţi-e ruşine, fată tânără? Nu eşti acasă la ora asta?”. Şi ea s-a enervat, şi-a zis: „Tu eşti de la şcoala catehetică?!”.

I-am închis telefonul. Ce pot face? Ies pe balcon la 11-12 noaptea şi îi văd pe copiii aceştia, şi îi binecuvântez, fără ca ei să mă vadă. Şi spun: „Doamne, te rog, luminează-i pe copiii aceştia să nu păţească ceva rău în noaptea  asta, şi luminează-i să înţeleagă ce este dragostea adevărată şi viaţa adevărată”. Şi atunci când întâlnesc nişte tineri, încerc să cobor foarte mult  nivelul şi să le vorbesc pe limba lor, ca să înţeleagă.

Încerc să-i înţeleg şi să le arăt puţină dragoste, nimic mai mult. Şi, cel mai mult, încerc să mă rog pentru copiii aceştia şi pentru oameni.

Odată m-am întâlnit cu o tânără, într-o casă, şi mi-a pus câteva întrebări. Şi mi-a spus: „Ce e spovedania asta? Asta-i pentru  ăbuţe!”. „Aşa este! Este pentru băbuţe, ele se duc să se spovedească. Dar tu nu simţi câteodată nevoia să-ţi deschizi inima şi să spui cuiva durerea ta? Tu nu ai suferit niciodată înlăuntrul tău, nu te-a durut niciodată? De ce ţii toate astea în tine? Sunt şerpi, şi îţi otrăvesc inima…”. Şi atunci s-a ridicat şi mi-a spus: „Eu niciodată n-o să mă spovedesc la tine!”. Şi eu i-am spus: „Cine ţi-a spus că vreau să te spovedesc? De ce să sufăr eu pentru tine şi să te spovedesc? Nu te vreau!”.

Atunci s-a enervat şi a început să-mi spună tot felul de întâmplări din viaţa ei. Şi eu nu-i spuneam nimic. Ea a început singură să-mi spună despre avorturile pe care le-a făcut, despre prietenii pe care i-a avut. Şi eu, la fiecare lucru pe care îl spunea, încercam să găsesc o deschidere, o „fereastră” prin care să intru înăuntru.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 50 (Martie 2013)