Sfântul Ioan Scărarul
†30 martie

Mergând eu într-o mănăstire de obşte, am văzut judecata înfricoşată a unui bun judecător şi păstor. Căci aflându-mă eu acolo, s-a întâmplat ca unul dintr-o ceată de tâlhari să intre în viaţa călugărească. Acestuia, acel preabun doftor şi păstor i-a poruncit să se bucure şapte zile de toată odihna, spre a vedea numai din afară vieţuirea din acel loc. După a şaptea zi, chemându-l deosebit păstorul, l-a întrebat dacă îi place să locuiască împreună cu ei.

Şi după ce l-a văzut pe el învoindu-se cu toată sinceritatea, l-a întrebat iarăşi ce lucru necuvenit a făcut în lume. Şi când l-a văzut mărturisind cu cuvântul toate, cu hotărâre, iarăşi a zis, încercându-l: „Voiesc să descoperi acestea în faţa întregii frăţii”. Iar acela, urând cu adevărat păcatul său, călcând peste toată ruşinea, a făgăduit fără şovăială: „Dacă voieşti”, a zis, „chiar şi în mijlocul Cetăţii lui Alexandru!” (adică Alexandria).

Apoi păstorul a adunat în biserică pe toţi păstoriţii săi, 230 la număr. Şi, săvârşindu-se Dumnezeiasca Liturghie (căci era Duminică), după citirea Evangheliei a dus înăuntru pe acel osândit fără prihană, tras de oarecare fraţi şi lovit cu măsură, cu mâinile legate la spate şi îmbrăcat în sac de păr şi având cenuşă pe cap, încât la însăşi vederea lui toţi s-au înspăimântat şi au început îndată să strige plângând, că nu ştia nimeni ce s-a întâmplat.

Apoi, când a ajuns aproape de uşile bisericii, a grăit către el acea sfântă căpetenie,  judecător de-oameni-iubitor: „Opreşte-te, că eşti nevrednic să intri aci!”.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 50 (Martie 2013)