O poveste despre dragostea care învinge moartea

Ascultând-o din nou pe Mioara Grigore, mama cu cinci copii bolnavă de cancer, nu poţi să nu te întrebi: oare rănile noastre nu sunt brazdele pe care le întoarce Dumnezeu pentru a răsădi în ele lumină?

Oare nu ar trebui mai degrabă să ne bucurăm când suntem „araţi şi semănaţi”, întru asemănarea cu Cel ce pe cruce a pătimit spre mântuirea noastră?… Şi, oare, poate fi vreodată Înviere fără Răstignire?… „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în Ceruri!” Matei 5 :12

 

Doamnă Mioara, e greu să creşti cinci copii în ziua de astăzi?

– Eu am stat nouă ani acasă să-i cresc, având concediile de maternitate unul după altul – pentru că aşa s-au născut copiii, unul după altul – şi nu am mai ajuns la liceul din Tărtăşeşti să predau. Şi când, după nouă ani, m-am întors la catedră, domnul inspector din Târgovişte n-a crezut: „Cum să aveţi boala asta, şi să aveţi şi cinci copilaşi?… Eu unul nu vă cred. Am impresia că aţi luat banii  degeaba!”.

A doua zi m-am prezentat cu toţi cinci la inspectorat. A rămas uimit. Mi-a zis: „Sigur nu sunt nepoţii? Chiar sunt copiii?… ”. Pentru că majoritatea care nu ne cunosc cred că sunt nepoţii, noi căsătorindu-ne mai târziu. Aceşti copii minunaţi ne-au apropiat foarte mult de Dumnezeu, în primul rând Nectarie… Să vă spună soţul ce mult ne-a dăruit şi sub ce formă…

Viorel: – Când a apărut Nectarie, au început să apară foarte multe minuni. Bine, minunile au început de când ne-am cunoscut. Când am ajuns la Părintele Adrian Făgeţeanu am început să cunosc şi eu cu adevărat ce înseamnă credinţa ortodoxă. Eram foarte departe. Mă consideram centrul universului – ditamai inginerul, cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai bun jucător de şah.

Şi, pentru că tot veni vorba de cunoaşterea lui Dumnezeu, pe Dumnezeu nu poţi să-L cunoşti la chefurile studenţeşti. Îl cunoşti doar în disperare sau în suferinţă. Am avut marea şansă – şi portiţa lăsată de Dumnezeu! – că am cunoscut-o pe soţia mea.

Prin intermediul ei L-am cunoscut pe Dumnezeu şi mi-am făcut duhovnic. Aveam multe căutări, Noica, Ţuţea, dar îmi lipsea ceva. Nu mă regăseam. Eu aveam o pasiune (şi încă o am), pentru matematică; şi acolo există o legătură mai discretă, între Dumnezeu şi matematică, între matematică şi  Dumnezeu – totul e precizie.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 50 (Martie 2013)