Tema exploatării gazelor de șist frământă opinia publică românească, în condițiile în care o dezbatere onestă nu a avut loc până acum. Guvernul, fără să mai aștepte lămurirea controverselor legate de fracționarea hidraulică, a adoptat, mai nou, o atitudine de încurajare fățișă a exploatărilor.

Astfel, premierul Ponta a dat un semnal fără echivoc legat de încurajarea exploatărilor, afirmând, în ianuarie 2013, că „ideea gazelor de şist trebuie tratată serios pozitiv” și că „după confirmarea existenței sau inexistenței resurselor de gaz (aproximativ cinci ani) vom lua o decizie finală care presupune da, exploatăm gaze de șist, cu respectarea tuturor standardelor europene și mondiale de protecția mediului”.

Problema este că aceste standarde, în privința gazelor de șist, nu prea există, având în vedere că sunt „neconvenționale”.

Principalele corporații care au concesionat perimetre pentru explorare și exploatare a gazelor de șist sunt firma americană Chevron (în Bârlad, Adamclisi, Costinești, Vama Veche), firma canadiană Midia Resources (în zona Craiovei), Mol Hungarian Oil and Gas Public Limited Company împreună cu Expert Petroleum S.R.L. (perimetrele Voivozi și Adea, în vestul României).

Chevron, de departe cea mai importantă companie cu interese în această zonă, a primit recent, din partea autorităților locale din Vaslui, avize pentru demararea explorărilor în trei perimetre din zona Bârladului, în zona localităţilor Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti). În aceeași perioadă s-au mai acordat avize similare în zona Băilor Felix, în perimetrele Tulca și Tria, companiilor Clara Petroleum Ltd. (Marea Britanie) și, respectiv, Avere Enegrz Inc. (Canada).

De ce gaze de șist?

Gazele sunt o resursă-cheie în economie, precum și în jocurile de putere ale imperiilor. Cu toate că gazele „neconvenționale” sunt mai greu de exploatat, daunele aduse mediului și costurile de producție nu sunt suportate de corporații, ci de populația locală.

Gazele de șist se numesc „neconvenționale” nu pentru că ar avea o componență diferită de a altor gaze naturale, ci pentru că se găsesc în locuri greu accesibile pentru tehnologiile industriei de extracție obișnuite.

Astfel, după cum a explicat Dorin Cojocaru, director în  cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), „gazele convenţionale sunt zăcămintele care se exploatează acum, iar cele neconvenţionale sunt cele care se formează în diferite tipuri de roci, şisturi, argile, la adâncimi mult mai mari comparativ cu cele convenţionale. Extragerea acestor resurse este mult mai dificilă şi costisitoare, atât din cauza adâncimii la care se formează aceste gaze, dar şi din cauza structurilor în care se află, care sunt mai dure”.

Așadar, reținem două lucruri: operațiunea de extragere este mult mai dificilă decât cea uzuală și, în plus, mai costisitoare. „Dificilă” nu înseamnă doar condiții de extracție mai grele, ci și, pe cale de consecință, un control precar al siguranței extracției, iar faptul că   extracția este costisitoare va pune mereu presiune pe profitul obținut de companii.

Acestea vor fi tentate să-și maximizeze profitul și să-și minimizeze costurile de extragere – căci așa funcționează orice companie privată din orice domeniu. Minimizarea costurilor de extragere nu se va putea face însă decât prin folosirea unor tehnici precare și prin obținerea unor înlesniri din partea statului:  taxe  scăzute, diverse facilități, poate chiar și subvenții directe sau indirecte.

Această logică cinică are mai mult succes acolo unde statul este slab și compania extractoare face parte dintr-un întreg complex hegemonic colonialist, care poate dicta cu ușurință „regulile jocului”. Deja un fost șef al ANRM declarase că redevențele aplicate exploatării gazelor de șist de la noi din țară ar trebui să fie mai mici, tocmai din cauza costurilor ridicate. Dar, după cum vom vedea, exploatarea a fost pusă în aplicare, cu efectele negative corespunzătoare, inclusiv în S.U.A.

Resursă pentru noi sau pentru alții? 

Dacă interesele marilor corporații private și ale imperiilor sunt evidente, oare se poate spune același lucru și despre țările mici? Acestea, deseori, nu au capacitate de negociere reală în fața marilor corporații, susținute  politic de hegemonii globali, și se vor alege  doar cu „praful de pe tobă” – ceva mărunțiș luat de pe urma unor redevențe minime și „privilegiul” de a cumpăra pe bani grei propriul gaz. Se pare că pentru țările mici cea mai bună strategie este conservarea rezervelor de resurse strategice și exploatarea lor în împrejurările potrivite – pentru a ne referi doar la aspectele economice ale chestiunii.

În acest context, trebuie amintit că României tocmai i s-a impus liberalizarea prețurilor la gaze, ceea ce împuternicește corporațiile străine exploatatoare să impună prețurile lor pentru gazul nostru și să-l exporte fără rețineri. Singurul lucru la care vor fi obligate companiile străine va fi achitarea redevențelor. Țara noastră practică, însă, printre cele mai mici redevențe din lume.

Fracționarea hidraulică – „efecte secundare”: cutremure, poluare, terenuri devastate

Dincolo de aspectele pragmatice legate de valorificarea acestor resurse, viața comunităților din perimetrele vizate va fi afectată de tehnica de exploatare a gazelor de șist: fracționarea hidraulică.

Prin fracționare hidraulică se înțelege, în limbaj tehnic, „operaţiunea petrolieră care se aplică în rezervoarele cu permeabilitate şi porozitate scăzute, pentru realizarea pe cale artificială a unui sistem de microfisuri prin care sunt antrenate gazele către gaura de sondă.

Procedeul constă în pomparea sub presiune în strat a unui volum important de apă, în amestec cu substanţe chimice adecvate compoziţiei rocii supuse acestui procedeu, împreună cu materiale de susţinere, denumite propanţi, care menţin deschis sistemul de microfisuri”. Cu alte cuvinte, fracționarea hidraulică presupune crearea unei presiuni, prin injectarea de apă contaminată, asupra structurilor de rocă, prin care gazele de șist sunt „eliberate” și, astfel, captate de sondă.

Conform unei comisii de experți constituită din ingineri și profesori universitari, fracționarea hidraulică „presupune pomparea la mare adâncime (câţiva kilometri) a unei mari cantităţi de apă, nisip şi aditivi, pentru a sparge stratul de rocă şi a elibera gazul”. Experții avertizează, totodată, că „aditivii folosiţi conţin circa 600 de substanţe chimice, dintre care unele sunt cancerigene.

Consumul foarte mare de apă, riscul de contaminare a pânzei de apă freatică şi producerea de cutremure mici de suprafaţă sunt argumentele centrale împotriva utilizării metodei de fracturare hidraulică – singura utilizată în prezent la scară comercială pentru extracţia gazului din şisturi”

Sintetizând, fracționarea hidraulică este însoțită de următoarele efecte negative:

– producerea de cutremure;
– contaminarea pânzei freatice;
– afectarea mediului înconjurător prin poluare.

Cine vrea să trezească„monstrul Vrancei”?

Producerea de cutremure în urma folosirii acestei tehnici de extracţie, pe care aliații mediatici ai corporațiilor străine o contestă, este atestată chiar de agențiile guvernamentale din S.U.A. – cel mai mare producător de gaze de șist pe plan mondial.

Astfel, după cum putem afla din ediția online a MIT Technology Review (publicaţie a Massachusetts Institute of Technology, unul din cele mai prestigioase și avansate centre de cercetare pe plan mondial), dovezile despre legătura dintre activitatea seismică și tehnologia fracționării hidraulice sunt din ce în ce mai consistente. La cea mai recentă întâlnire a Uniunii Geofizice Americane, ce a avut loc la San Francisco în decembrie 2012, s-a arătat că în statele Oklahoma, Texas și Colorado s-a înregistrat o creștere a frecvenței cutremurelor proporțional cu intensificarea exploatărilor pe baza fracționării hidraulice.

Și nu doar a cutremurelor de mică intensitate: Universitatea din Oklahoma, dar și Institutul de Supraveghere Geologică a Statelor Unite (USGS) au conchis că un cutremur cu magnitudinea de 5,7 de grade (!) a fost tot consecința exploatării gazelor de șist. Specialiștii de la USGS au mai arătat, totodată, că un cutremur cu magnitudinea de 5,3, de această dată din Colorado, a fost produs de aceeași tehnică de exploatare.

Nu sunt primele raportări de acest gen. USGS arătase deja, din mai 2012, că există o „intensificare remarcabilă” a cutremurelor de 3 grade și chiar mai mari decât atât în urma activității de forare – în special a forării după gaze de șist. Specialiștii au remarcat că provocarea de astfel de cutremure este un fenomen „fără precedent în afara unui mediu vulcanic sau în absența unui șoc important”.

În raport, pentru zonele studiate, USGS remarca o creștere a ratei de cutremure: dacă din 1970 până în 2000 se înregistrase o medie de 21 cutremure pe an, din 2000 până în 2008 rata crescuse la 29 cutremure pe an. În 2009, 2010 și 2011 au avut loc însă 50, 87 și respectiv 134 (!) de cutremure. Creșterea bruscă înregistrată din 2009 are loc, conform „dovezilor puternice”, din cauza fracționării hidraulice.2 Tot din 2009, în Oklahoma, rata cutremurelor crescuse de la o medie de 1,2 pe an la peste 25 pe an!

Cel mai important risc pentru țara noastră este, evident, creșterea activității seismice, mai ales în perimetrele din zona Vaslui. Având în vedere că, din cauza zonei Vrancea, țara noastră cunoaște oricum o activitate seismică intensă, înregistrându-se aproape în fiecare zi un cutremur de magnitudine mică, o astfel de intensificare este echivalentă cu aprinderea unui băț de chibrit într-o atmosferă saturată de gaz.

Un cutremur de „doar” 5 grade magnitudine în Bârlad nu va face altceva decât să stârnească și să dea peste cap activitatea seismică din Vrancea, oricum deja foarte agitată. Atât ne-ar mai lipsi, o Vrance seismică scăpată de sub control, în condițiile în care un cutremur de 7 grade are un potențial Hristos îi alungă pe schimbătorii de bani din templu. nimicitor cel puțin asupra Bucureștilor! Este ca și cum am ațâța un monstru din adâncuri, până ce-l facem să sară turbat asupra noastră.

Apă… de șist? Adio Băile Felix!

Alte consecinţe importante ale tehnicii de fracționare hidraulică sunt afectarea pânzei de apă freatică și a suprafețelor în care are loc extracția. Într-adevăr, pentru operațiunile de injectare sunt necesare volume imense de apă – mult mai mari decât în exploatările obișnuite – și o infrastructură complicată, care solicită mediul înconjurător și terenul pe care are loc activitatea.

Infiltrarea de apă contaminată ridică riscul împrăștierii acesteia în pânza de apă freatică, așa cum a relevat un studiu realizat de Universitatea Duke din Pennsylvania.

Studiul arată că există o legătură între depozitele de gaze de șist situate la 1.600 de metri adâncime și pânza freatică. „Aceasta înseamnă că rezervele de apă potabilă din nord-estul statului Pennsylvania riscă să fie contaminate de gazele care scapă din puțurile de exploatare a gazelor de șist”, a arătat geochimistul Avner Vengosh, unul dintre autorii studiului.

Studiul nu a făcut altceva decât să confirme realitatea de pe teren expusă în cadrul unor documentare celebre (Gasland). Astfel, în Dimock, localitate din statul Pennsylvania, parte a perimetrului Marcellus investigat de cercetătorii de la Universitatea Duke, oamenii și-au văzut apele contaminate, imposibil de băut și chiar de folosit la spălat. Apa contaminată le provoacă amețeli și grețuri, afectează sănătatea animalelor și le distruge țevile, vasele și rufele.

Contaminarea apelor este un lucru dureros pentru orice localitate, însă este deosebit de gravă în cazul Băilor Felix, unde tocmai s-au dat avizele de explorare-exploatare a unor perimetre. Bogăția zonei este dată tocmai de existența unor bazine de apă geotermală, cunoscute încă din antichitate pentru efectele lor benefice.

Infiltrarea acestui bazin cu apa reziduală a industriei exploatatoare și cu gazele de șist, infiltrare imposibil de evitat conform geologilor de pe plan local, va distruge, așadar, nu doar apa potabilă, ci și această comoară antică de pe urma căreia trăiește întreaga comunitate locală! Pustiirea va fi completă: nu doar mediul natural, ci și potențialul economic al zonei, care este profilată pe turism.

În ceea ce privește poluarea, un raport recent al Agenției pentru Protecția Mediului din S.U.A. arată că procesul de fracţionare hidraulică folosit pentru exploatarea gazelor de șist reprezintă cea de-a doua sursă de emisii de gaze de seră din S.U.A., după centralele energetice pe bază de cărbuni. 4 Astfel, în 2011, operațiunile de fracţionare hidraulică din S.U.A. au împrăștiat în atmosferă echivalentul a 225 de milioane de tone metrice de  dioxid de carbon.

Quo Vadis?

Deocamdată, oficial, avizele date de autoritățile centrale și locale corporațiilor străine care dețin perimetre cu rezerve de gaze de șist se referă la faza de explorare – adică de identificare a pungilor de gaz. Până la trecerea la faza de exploatare, este bine să știm măcar care sunt condițiile reale de extragere a acestora și ce riscuri implică.

Propaganda pro gaze de șist se bazează pe mituri și pe trecerea sub tăcere a mizelor reale pentru oameni. Dar, pentru realiști, „târgul” ce ni se oferă nu arată deloc bine: în schimbul unui profit consistent pentru corporații, ne alegem cu cutremure, apă contaminată și poluare. Merită oare?

Ioan Bucur

Articol apărut în Revista Familia Ortodoxă nr. 50 (Martie 2013)