Din ce în ce mai multe familii, cupluri necăsătorite ori chiar femei singure îşi doresc copii – şi, pentru că nu pot avea, apelează la fertilizarea „in vitro”. Povestirile multora, larg mediatizate, par a se termina ca în poveştile copilăriei: după multe încercări nereuşite, după ani de durere şi chin, copilul mult-aşteptat a venit! El va lumina viaţa şi fericirea va fi asigurată. 

Totuşi, reclamele clinicilor, deosebit de rentabile pentru proprietari, recunosc (mai în josul paginii) că rata de succes este de 35-40%, iar numărul mediu de cicluri de fertilizare urmate până la naşterea unui copil este de trei. Un medic cinstit ar putea vorbi şi despre depresiile părinţilor şi în special ale femeii, odată cu eşecurile unor cicluri, despre fragilitatea sănătăţii copiilor născuţi astfel sau despre faptul că majoritatea lor sunt infertili…

Dar câţi dintre medici vor fi dispuşi să prezinte procesul fertilizării in vitro nu din perspectiva părinţilor care vor să conceapă un copil, ci din cealaltă perspectivă: a copiilor concepuţi? Din păcate, aici povestirile se vor opri în circa 98,2% din cazuri la câteva zile de la concepţie!

Căci acesta este procentul de fiinţe omeneşti care îşi pierd viaţa, la puţină vreme de la dobândirea ei, în tragicul proces prin care părinţii lor îşi caută fericirea şi uită că acolo unde începe viaţa un suflet a fost creat de Dumnezeu şi că nu au nici un drept de moarte asupra lui.

Pentru omul cuprins de deznădejde, care a uitat că nu se mişcă fir de păr fără voia lui Dumnezeu şi pe care nu-l interesează sufletul său, cuvintele pe care Înalt-preasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a adresat  poporului credincios la praznicul Bunei Vestiri din anul trecut nu vor reprezenta decât încă o voce pe care nu va dori să o asculte, căci i se pare că stă în calea fericirii lui.

Pentru omul care ştie că mai presus de binele pe care noi ni-l dorim este binele pe care ni-l doreşte Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul Său pentru noi, aceste cuvinte sunt binevenite – sunt un glas al Bisericii care avertizează împotriva lupilor în piele de oaie, a falşilor profeţi ai fericirii, care, asemenea comunismului ori nazismului, doresc să o clădească pe vieţi nevinovate. Părintele Mitropolit arată şi calea evitării falsului drum către fericire: ieşirea din egoism, milostivirea şi încredinţarea în voia lui Dumnezeu.

Prezentăm în continuare acest cuvânt, un răspuns necesar pentru a şti cum să trăim astăzi după Dumnezeu.

 

ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
„Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul”

Iubiţii noştri fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să serbăm astăzi, cu bucurie sfântă, un mare şi binecuvântat Praznic Împărătesc, Buna Vestire a venirii printre oameni a Celui fără de-nceput şi veşnic – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Modul zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos a fost mai presus de fire, nu printr-un părinte omenesc, ci prin lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!” Luca 1:28.

Astăzi, în preacuratul trup al Preasfintei Fecioare se începe lucrarea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Cel fără de trup. Astăzi, Domnul îşi începe trecerea prin Uşa cea ferecată, vestită de Proroci. Precum raza soarelui trece printr-un cristal, tot aşa trece Domnul prin Preasfânta Fecioară şi o preface în Maică a Sa, luminând-o şi sfinţind- o cu dumnezeiasca Sa slavă. Astăzi, Fecioara Maria devine Maică adevărată lui Dumnezeu cel adevărat, Născătoare de Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel în perioada naşterii şi după naştere.

Cu adevărat, mare este taina Întrupării Domnului şi pentru că ea îngemănează lucrarea mai presus de fire a Duhului Sfânt cu lucrarea firii, căci, smerindu-Se pe Sine şi chip de rob luând, Mântuitorul a petrecut în preasfântul pântece al Maicii Sale cele nouă luni ale naşterii  fireşti, asemenea fiecăruia dintre noi, arătândune, astfel, cât de importantă şi binecuvântată este această primă perioadă a vieţii omului.

Într-o zi ca aceasta, când Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, nu putem să nu amintim, cu adâncă durere, cât de mult s-au răspândit în poporul nostru păcatele împotriva naşterii de prunci. Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată.

Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă. Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ.

Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, „Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni” precum şi „Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ”, adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor.

Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari, şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluiaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practici.

Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta. Din punct de vedere spiritual, însă, implicaţiile sunt şi mai grave, prin faptul separării procreaţiei de unirea conjugală şi de voia lui Dumnezeu.

Însăşi expresia „reproducere umană” (în loc de „procreaţie”) arată încercarea manipulării venirii pe lume a persoanei umane, refuzul de a o mai recunoaşte ca dar al lui Dumnezeu. Legea despre care vorbim permite utilizarea materiei genetice a altor persoane decât cele care vor „beneficia” de rezultatul fertilizării, ca şi posibilitatea ca sarcina să fie purtată, prin contract, de o terţă mamă.

Într-un asemenea caz, procreaţia în sine devine o formă de „adulter biologic”, iar copilul astfel conceput va avea nu doi, ci trei, patru sau chiar cinci părinţi – doi biologici, unul sau doi legali şi, eventual, încă o mamă, cea „purtătoare”! În plus, donarea materiei genetice fiind anonimă, pot să apară situaţii de fraţi şi surori vitregi, fii ai aceluiaşi părinte biologic, care printr-o eventuală căsătorie se vor afla, fără voia lor, în incest. De asemenea, accesul la procreaţia asistată medical a persoanelor necăsătorite, singure sau cupluri, subminează grav familia creştină şi valorile ei morale.

Aceste exemple de încălcare a normalităţii relaţiilor conjugale şi procreative arată că dorinţa de a avea copii nu poate fi împlinită în orice condiţii. În nici un caz, ea nu trebuie să încalce interesul superior al copilului de a avea părinţi naturali, deopotrivă biologici şi legali. Din experienţa altor ţări, ştim deja că pruncii procreaţi nenatural suferă dacă nu pot să-i cunoască pe părinţii lor biologici.

Iubiţi credincioşi, câteva sute de fertilizări in vitro au fost efectuate deja anul trecut la noi în ţară, finanţate din bani publici, pentru că sunt deosebit de scumpe. În acelaşi timp, tratamentele altor suferinţe la copii, mai puţin costisitoare, mult mai eficiente medical şi fără implicaţii spirituale comparabile, nu au parte de finanţare.

Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii, care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este în primul rând o problemă spirituală.

Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză, şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor Sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin, adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală, pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu.

Cuvintele rugăciunii învăţate de la Domnul nostru Iisus Hristos, pe care le rostim de atâtea ori pe zi, „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”, să ne fie călăuzitoare şi în viaţa conjugală, primind cu recunoştinţă darul naşterii de prunci sau crucea lipsei lor, ambele fiind căi de cunoaştere şi însuşire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

Vă binecuvântăm pe toţi cu părinteasca noastră dragoste, şi împreună, cu smerenie, să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne dăruiască harul Său cel mântuitor, să ne ajute să petrecem cu pace sufletească calea timpului liturgic al Postului, care ne conduce, prin pocăinţă, spre lumina şi bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
(Cuvânt Pastoral la Praznicul Bunei Vestiri, 2012)

 Articol apărut în Revista Familia Ortodoxă nr. 50 (Martie 2013)

Fertilizarea in vitro: din 9.102 embrioni, 98,2% au fost distruşi!

Un studiu realizat în 26 de centre de diagnostic de preimplantare din Europa, Australia şi S.U.A., în perioada 1993-2000, la 886 de perechi care au recurs la fertilizarea in vitro, a oferit următorul rezultat:

– au fost folosite în medie 47 de ovule fecundate pentru fiecare naştere, deci pentru cele 162 de sarcini s-au fertilizat artificial 9.102 de embrioni;

– s-au făcut 132 de implantări. Dintre acestea, în 7 cazuri au fost făcute avorturi „terapeutice”, 9 copii au fost „reduşi” pe motivul riscurilor de sarcină multiplă („reducerea” înseamnă injectare în inima embrionului a unei soluţii de clorură de calciu care îi este fatală şi apoi extirparea lui din uter), iar alţi 2 au murit în timpul sarcinii;

– în final, s-au născut 162 de copii din123 de sarcini (multe fiind gemelare);

– deci, în total, s-au creat pe cale artificială 9.102 embrioni, dintre care s-au născut doar 162 de copii, un procent de 1,8%. Restul de 8.940 (98,2%) au fost distruşi înainte de implantare, o mică parte dintre ei fiind distruşi după implantare.


Dr. Claudia Kaminski (medic ginecolog din Germania, preşedintele mişcării „Dreptul la viaţă”

 

 

Infertilitatea feminină şi masculină

nu are în cele mai multe cazuri motive genetice, ci dobândite. În prezent, ea este în creştere datorită avorturilor, creşterii cazurilor de boli cu transmitere sexuală, a folosirii pastilelor şi dispozitivelor contraceptive, a amânării vârstei de concepţie, a vieţii dezordonate şi plină de abuzuri. Fertilizarea in vitro nu rezolvă aceste cauze, ci întreţine iluzia că orice greşeli ar face omul cu trupul său, atunci când va vrea să aibă copii, aceştia îi vor fi oferiţi prin tehnică.