Continuăm seria dedicată luptătorilor în rezistenţa împotriva comunismului. După ce l-am cunoscut, în numărul trecut, pe partizanul Gheorghe Haşu, continuăm cu o altă figură a grupului din Munţii Făgăraş condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Vă prezentăm povestea lui Ion Ilioiu – ultimul supravieţuitor al rezistenţei din munţi.

Când l-am revăzut după o perioadă mai lungă, am fost avertizată înainte de a-i trece pragul: „Nu mai prea vede şi nici aude. Nu mai comunică… Parcă s-a întors la programul din închisoare: se roagă şi stă în tăcere…”. Ana Ilioiu rememora suferinţele din puşcărie ale soţului. Fostul deţinut ne ignora senin, dintr-un colţ de canapea al bucătăriei modeste de bloc. Pe muşamaua roasă de pe masă – pâine cu margarină şi câteva murături învechite.

Ion Ilioiu privea peste noi, clipea rar. Când am pomenit numele colegilor de luptă, un zâmbet i-a fluturat peste chip: „Andrei Haşu… Ghiţă Haşu… băieţii…”. „Ne auziţi? Vă amintiţi de cei din munţi?”, am întrebat. Mi-a găsit mâna şi a strâns ferm: „Sigur, îmi amintesc”. Am povestit despre fotografiile înrămate de pe pereţi, iar în final am îndrăznit să întreb dacă îi pot face o poză. S-a îndreptat de umeri şi a zâmbit. Bliţul era greu de suportat, pentru că reflectoarele Securităţii îi distruseseră vederea.

Tăcerea lui electriza. Se retrăsese din lume. La fel l-am regăsit câteva luni mai târziu, apoi încă o dată, toamna trecută. Calm şi senin. Suferea de un Parkinson atipic – fără tremurul clasic, dar la fel de devastator. Apoi, dintr-odată, starea lui s-a schimbat. La ultima întâlnire, mi-a reţinut mâna mai mult decât în alte dăţi, şoptind agitat: „Partizanii libertăţii”.

Citiţi articolul integral în Revista Familia Ortodoxă nr. 49 (Februarie 2013)