În satul Gomati din Peninsula Halkidiki (Chalcidică) exista un metoc al mănăstirii Xiropotamu – Sf. Munte Athos. Celelalte clă­diri anexe s-au ruinat și a rămas în picioare nu­mai biserica ce avea hramul „Sfinții 40 de mucenici” ce au pătimit în iezerul înghețat din Sevastia – Asia Mică. Pomenirea lor se face pe 9 martie. Acea biserică aparține acum de parohia din Gomati. La hram slujește întotdeauna mitropolitul de Ierisso și se strâng închinători de prin satele învecinate.

De numele sfinților 40 de Mu­ce­nici este legată o salvare de la pieire sigură a satului, prin minunea și intervenția sfinților.

*

Ne aflăm în anul 1905, când soldații turci au venit trimiși de Madem Aga din Stratoniki, ca să ia bărbați la muncă în minele metalifere. După cum se știe, în acea vreme, toate satele din nordul Peninsulei Halkidiki, erau obligate să trimită bărbați la mine. Dar sătenii din Gomati s-au împotrivit violent și i-au ucis pe soldații turci. Acest fapt i-a înfuriat pe turci și Sultanul porunci să fie tot satul trecut prin foc, iar locuitorii să fie pedepsiți în mod exemplar. Deci, de la Thessalonic s-a pornit un corp de oaste spre Gomati cu intenția de a executa ordinul sultanului. Însă, cum au ajuns în apropierea satului, în locul unde se află biserica sfinților 40 de Mucenici, s-a întâmplat ceva minunat. Ofițerului turc ce avea oastea sub comandă i s-a făcut milă de popor și și-a schimbat gândul: „- De ce să-i pedepsesc într-un chip atât de brutal?” A ajuns în mijlocul satului și acolo i-a strâns pe toți creștinii care, înspăimântați, își așteptau dreapta osândă. Atunci ofițerul turc întrebă: „- Ia spuneți-mi, ce hram are biserica ce este în hotarele satului vostru? – Sfinții 40 de Mucenici, răspunseră sătenii. – Serios? E adevărat? Sfinții 40 de Mucenici? Știți cum mă numesc eu? Mă numesc Sarándo1! Oi fi eu turc, dar eu sunt de loc din Sevastia, unde au mărturisit sfinții 40 de Mucenici. Mama mea năștea copii, dar niciunul nu supraviețuia. Mureau toți după naștere. O creștină a spus mamei mele să mă făgăduiască sfinților 40 de Mucenici. Acolo în Sevastia – Asia Mică locuiau creștini și musulmani. Eu sunt copilul care am fost făgăduit de mama mea sfinților 40 de Mucenici și de aceea trăiesc până în ziua de azi, altfel aș fi murit și eu ca ceilalți. De aceea și port numele lor. Ei, sfinții 40 de Mucenici ce m-au salvat și pe mine, v-au salvat astăzi și pe voi, căci îndată ce am ajuns în dreptul bisericii lor, m-am răzgândit. Hai, sculați-vă să mergem toți împreună ca să le mulțumim.”

Atunci toți, plini de recunoștință, în frunte cu ofițerul turc, s-au îndreptat către biserica  sfinților. Acolo turcul a îngenuncheat înaintea icoanei sfinților 40 de Mucenici și plin de emoție a scos o liră de aur și a pus-o la icoană. Toți, plini de recunoștință, au mulțumit sfin­ților 40 de Mucenici pentru acea izbăvire minunată la care au fost martori.

Iar noi cei ce auzim și citim această minune, să dăm slavă Dumnezeului Celui în Treime, Ce este „minunat întru sfinții Săi.”

Traducere din „Aghiorítiki Martyría”, de Monah Gherontie Nica

Material aparut in nr. 26 al revistei Familia Ortodoxa